ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2696/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL, societate absorbită de SC B. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Mureș, anularea Deciziei nr. 1243/2013 din 11 aprilie 2014 emise de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin care aceasta a suspendat soluționarea Contestației formulate de reclamantă nr. 10596 din 12 decembrie 2013 și în principal, admiterea respectivei contestații, anularea Deciziei de impunere nr. f-ms 131 din 25 octombrie 2013, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 25 octombrie 2013, a Procesului-verbal nr. x din 24 octombrie 2013 și, în consecință, anularea Titlului executoriu nr. 3016 și a Somației nr. 26/35/1/2013/17824 emise de Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Mureș, în baza deciziei de impunere, și obligarea pârâtelor la rambursarea către reclamantă a sumelor executate în temeiul titlului executoriu.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov să soluționeze Contestația nr. 10596 din 12 decembrie 2013.

Prin Încheierea din 16 ianuarie 2015, Curtea de apel a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale, în ceea ce privește anularea Deciziei nr. 1243/2013 din 11 aprilie 2014, a Deciziei de impunere nr. F MS 131 din 25 octombrie 2013, a Raportului de Inspecție fiscală nr. x din 25 octombrie 2013 și a Procesului-verbal nr. x din 24 octombrie 2014.

Totodată, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu Mureș referitor la cererea privind anularea Titlului executoriu nr. 3016 și a Somației nr. 26/35/1/2013/17824 emise de A.J.F.P. Mureș Contribuabili mijlocii și întoarcerea executării silite, dispunând disjungerea acestei cereri și întoarcerea executării silite și formarea unui nou dosar, declinând competența de soluționare a respectivei cereri în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

De asemenea, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, dispunând scoaterea acesteia din cauză,și, totodată, pe fondul cauzei, amânarea pricinii la data de 13 martie 2015 și emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș cu solicitarea de a se comunica relații în ceea ce privește Dosarul nr. x/2013.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 46 din 24 aprilie 2015, a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantă contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și Administrația Fiscală Pentru Contribuabili Mijlocii, ca neîntemeiată.

Împotriva Încheierii din 16 ianuarie 2015 și Sentinței nr. 46 din 24 aprilie 2015 a declarat recurs reclamanta SC B. SA (anterior denumită A. SRL), invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta a susținut că încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența altei instanțe judecătorești.

În acest context, a apreciat că este nelegală soluția declinării, la instanța de executare, a capetelor de cerere privind anularea actelor de executare silită și restituirea sumelor executate, câtă vreme instanța de executare nu va putea soluționa aceste capete de cerere decât ulterior și în baza soluției definitive care se va pronunța în prezenta cauză.

În ceea ce privește sentința atacată, recurenta a susținut că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 Capitolul 1 din Anexa nr. 5b la Ordinul nr. 1304/2004 și cu încălcarea prevederilor art. 214 lit. a) din C. proc. fisc.

Astfel, prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 1 Capitolul 1 din Anexa nr. 5b la Ordinul nr. 1304/2004, contrar voinței legiuitorului și scopului adoptării acestor norme legale, din care rezultă că, în cazul în care organele de inspecție fiscală descoperă indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, acestea sunt obligate să încheie proces-verbal și să sesizeze organele penale, fiindu-le interzisă emiterea unei decizii de impunere și executarea sumelor stabilite în sarcina contribuabilului până la închiderea dosarului penal, or, în cauză aceste dispoziții au fost încălcate.

Recurenta a susținut că, în cauză, au fost încălcate și prevederile art. 214 lit. a) din C. proc. fisc. , întrucât nu există și nu au existat, la data emiterii deciziei de suspendare, indicii cu privire la săvârșirea de către societate (ci de către cocontractantul acesteia Societatea C.) a unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă, prin urmare, condițiile textului de lege citat nu sunt îndeplinite.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimatele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, în nume propriu și în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, au solicitat respingerea recursului.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 30 martie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la care s-au depus puncte de vedere.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 25 mai 2017.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimaților și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune respingerea acestuia.

1.1. Cu privire la recursul formulat împotriva Încheierii din 16 ianuarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș Înalta Curte constată că este inadmisibil.

Prin încheierea recurată, prima instanță a dispus, printre altele, admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu Mureș referitor la cererea privind anularea Titlului executoriu nr. 3016 și a Somației nr. 26/35/1/2013/17824 emise de A.J.F.P. Mureș Contribuabili mijlocii și întoarcerea executării silite, dispunând disjungerea acestei cereri și întoarcerea executării silite și formarea unui nou dosar, declinând competența de soluționare a respectivei cereri în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

În cauză, criticile recurentei vizează această soluție.

Potrivit art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., hotărârea prin care instanța s-a declarat necompetentă nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.

Din interpretarea logico-juridică a textului legal menționat rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că împotriva hotărârii de declinare a competenței nu se poate exercita nicio cale de atac.

Prin urmare, încheierea atacată nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., iar conform art. 634 alin. (1) din același cod are caracter definitiv, calea de atac exercitată nefiind astfel prevăzută de lege.

1.2. Cu privire la recursul declarat împotriva Sentinței nr. 46 din 24 aprilie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș Înalta Curte constată că este lipsit de interes.

Prin Decizia nr. 1243/2013 din 11 aprilie 2014, contestată în prezenta cauză, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a suspendat soluționarea contestației formulate de reclamantă pentru suma de 1.383.525 RON, stabilită prin Decizia de impunere nr. F-MS 131 din 25 octombrie 2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală, urmând ca procedura administrativă să fie reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

Prin Ordonanța de clasare din 2 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a dispus clasarea cauzei privind faptele de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, presupus săvârșite de reprezentanții SC A. SRL Luduș, drept urmare procedura de soluționare a contestației administrative a fost reluată.

Prin precizările depuse la dosar, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că recursul a rămas fără obiect, având în vedere că organele penale au soluționat definitiv, prin ordonanță de clasare, dosarul penal, iar, prin Decizia nr. 3737 din 25 mai 2015, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantă pentru suma de 1.383.525 RON, stabilită prin Decizia de impunere nr. F-MS 131 din 25 octombrie 2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală.

Așa fiind, în cauză se pune problema subzistenței interesului în promovarea căii de atac exercitate.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în speță, recurentul nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac, în condițiile în care contestația administrativă formulată împotriva deciziei de impunere, cu privire la care se dispusese măsura suspendării, a fost soluționată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat împotriva încheierii, ca inadmisibil, și împotriva sentinței, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de B. SA (fostă A. SRL) împotriva Încheierii din 16 ianuarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul formulat de B. SA (fostă A. SRL) împotriva Sentinței nr. 46 din 24 aprilie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM