ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2235/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2235/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 20.11.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, în care, la stabilirea punctajului mediu anual, să fie luat în calcul sporul de toxicitate prevăzut în adeverința nr. x/28.04.2011, emisă de B. S.A. și veniturile obținute cu titlu de spor condiții grele, spor ore suplimentare, toxicitate, ore noapte, indemnizație concediu de odihnă, premii și alte drepturi prevăzute în adeverința nr. x/23.10.2017, emisă de Electromagnetica S.A.
Prin sentința civilă nr. 742 din 11 februarie 2019, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul A., ce a fost înaintat Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pe parcursul soluționării apelului, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din 20 mai 2019, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării apelului formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 742 din 11 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, față de lipsa nejustificată a părților la strigarea pricinii.
Împotriva încheierii de suspendare din 20 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a formulat recurs, care a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivare, recurentul susține că în mod greșit curtea de apel a suspendat judecarea cauzei pentru lipsa părților, având în vedere că a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 C. proc. civ., sens în care a atașat cererii de recurs dovada petiției pe care a formulat-o în apel.
Intimata Casa de Pensii a Municipiului București nu a depus întâmpinare.
Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 30 iunie 2020 acesta a fost efectuat și comunicat părților, care au fost invitate să depună puncte de vedere. Recurentul-reclamant a depus un punct de vedere, prin a solicitat admiterea recursului.
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, constată următoarele:
Recursul are ca obiect încheierea din 20 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării apelului formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 742 din 11 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, față de lipsa nejustificată a părților la strigarea pricinii.
Din verificările efectuate în sistemul informatic al instanțelor, se constată că, la termenul din 16 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut că apelantul avea depusă cerere de judecare a cauzei în lipsă încă din data de 03.05.2019, care nu a fost atașată dosarului, dar nu din culpa acestuia și, în temeiul art. 415 pct. l din C. proc. civ., a dispus redeschiderea judecății apelului. De asemenea, prin decizia nr. 5876/2019 din 16 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost soluționat apelul împotriva sentinței civile nr. 742 din 11 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în sensul respingerii acestuia, ca nefondat.
Se reține, așadar, că la momentul soluționării recursului, cauza nu se mai afla în nelucrare, instanța dispunând asupra reluării judecării acesteia ca urmare a încetării cauzei de suspendare, respectiv constatării existenței la dosarul cauzei a cererii se soluționare a cauzei în lipsa părților.
Față de această împrejurare, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 33 și art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes și va respinge, ca rămas fără interes, recursul declarat de recurentul-reclamant A. încheierii din 20 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 20 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, ca rămas fără interes.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2020.