ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2237/2020

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 23 octombrie 2017, sub nr. x/2017, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat:

- obligarea pârâtei B. S.A. la eliberare unei adeverințe care să conțină sporul pentru munca prestată în timpul nopții și obligarea la plata despăgubirilor reprezentând daune materiale și daune morale;

- obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului București la emiterea unei noi decizii prin care să i se recalculeze pensia, cu aplicarea unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani în loc de 20 de ani și valorificarea veniturilor menționate în adeverința nr. x/23.02.2012.

Prin sentința civilă nr. 4090 din 17 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, a respins acțiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A. și Casa de Pensii a Municipiului București.

Împotriva sentinței civile nr. 4090 din 17 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a declarat apel, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 140 din 11 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul formulat de apelantul reclamant A., ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 140 din 11 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la 18 ianuarie 2019, sub nr. x/2019.

Prin decizia nr. 3098 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins contestația în anulare ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, contestatorul-reclamant A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la 20 iunie 2019, sub nr. x/2019.

Prin decizia nr. 3643 din 06 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 3098 din 10 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Și împotriva acestei ultime decizii, contestatorul-reclamant A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la 11 septembrie 2019, sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul A..

Împotriva încheierii din 26 noiembrie 2019, contestatorul-reclamant A. a declarat recurs.

În motivarea recursului, recurentul arată că nu s-a prezentat la judecarea cauzei întrucât este dezamăgit de indolența și de abuzurile comise de magistrații de la Curtea de Apel București.

Totodată, autorul recursului prezintă situația de fapt și de drept anterioară acestui moment procesual, făcând trimitere la diverse documente existente la dosarele formate în urma acțiunilor/căilor de atac promovate începând cu anul 2014.

Nu în ultimul rând, recurentul solicită obligarea Casei de Pensii a Municipiului București să includă în calculul drepturilor bănești cuvenite atât cei doi ani de armată, cât și orele suplimentare evidențiate în adeverința nr. x din 23 februarie 2012, precum și obligarea aceleiași entități să valorifice în favoarea recurentului toată perioada de la 10 martie 1972 și până la 01 septembrie 1990, în grupa I de muncă, întrucât, în toată această perioadă a încasat 7% spor de condiții grele plus 75 de RON pe lună pentru condiții nocive de muncă, conform Legii nr. 57/1977.

Prin adresa emisă la 16 ianuarie 2020, Înalta Curte i-a solicitat recurentului să menționeze dacă este de acord ca recursul, în situația în care este admisibil în principiu, să fie soluționat de completul de filtru, conform art. 493 C. proc. civ.

Fața de adresa mai sus menționată, recurentul a transmis o scrisoare, înregistrată la 23 ianuarie 2020, din care acesta lasă să se înțeleagă că rămâne la latitudinea instanței dacă recursul se va judeca în completul de filtru sau nu (respectiv, în ședință publică).

În plus, recurentul reiterează solicitarea de a se respecta legea (menționând, în acest sens, mai multe acte normative invocate și în etapele procesuale anterioare), făcând trimitere la diverse înscrisuri existente în dosarele aferente litigiilor declanșate începând cu anul 2014.

Cererea de recurs a fost comunicată la 21 ianuarie 2020 atât intimatei B. S.A., cât și intimatei Casa de Pensii a Municipiului București .

Intimata B. S.A. a transmis la 28 ianuarie 2020, prin poștă, întâmpinare, însoțită de împuternicire avocațială, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea ca inform a recursului, solicitând, totodată, sancționarea recurentului pentru abuz procesual, prin aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 108' alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. În susținerea afirmațiilor/solicitărilor sale, intimata invocă și depune, totodată, ca practică, decizia nr. 328/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Întâmpinarea depusă de intimata B. S.A. a fost comunicată recurentului-contestator la 05 februarie 2020, care nu a depus răspuns la întâmpinare

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurentul a înțeles să depună mai multe precizări și înscrisuri la dosarul cauzei, solicitând admiterea recursului și admiterea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că, în cuprinsul cererii de recurs, nu au fost dezvoltate motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în cele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul fiind nemotivat.

Astfel, nu se poate considera că afirmațiile recurentului-contestator din cuprinsul cererii de recurs, cantonate asupra prezentării parcursului litigios al dosarului și asupra probelor administrate, precum și asupra expunerii a o serii de impresii și critici la adresa judecătorilor care au soluționat cererea de chemare în judecată în ciclurile procesuale anterioare, reprezintă o motivare a căii de atac împotriva hotărârii prin care s-a dispus suspendarea cauzei, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță în soluționarea incidentului procesual și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul recurentului-contestator nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul-contestator nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 26 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2019.

Totodată, instanța supremă reține că aplicarea unei amenzi judiciare este o măsură care se dispune în situații excepționale, în care se dovedește reaua-credință la introducerea acțiunii, indiferent de soluția de respingere a căii de atac. Or, față de dispozițiile art. 12 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că recurentul a exercitat o cale de atac prevăzută de lege dar și faptul că pârâta nu a făcut dovada relei-credințe a recurentului, instanța apreciază că nu se impune aplicarea unei amenzi judiciare, potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 26 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2020.