ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3098/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19 ianuarie 2017, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând obligarea acesteia la emiterea și comunicarea unei adeverințe cu datele necesare actualizării pensiei de serviciu, conform anexei nr. 3 din Ordinul nr. 285 din 12 aprilie 2016 emis de pârâtă, privind aprobarea normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, precum și la transmiterea acestei adeverințe Casei Județene de Pensii Vâlcea.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința nr. 65/F-CONT din 4 aprilie 2017, Curtea de Apel Pitești a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și a obligat pârâta Curtea de Conturi a României să completeze o adeverință cu datele necesare actualizării pensiei de serviciu a reclamantului A. potrivit anexei 3 din Ordinul nr. 285 din 12 aprilie 2016 întocmit de Curtea de Conturi a României și să trimită această adeverință Casei Județene de Pensii Vâlcea.

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 din C. proc. civ., pârâta Curtea de Conturi a României a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a precizat că înțelege să critice hotărârea din perspectiva prevederilor art. 51 din Legea nr. 94/1992, text introdus de pct. 2 al art. I din Legea nr. 7/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Contrar susținerilor intimatului-reclamant, acesta nu a beneficiat de pensia de serviciu ulterior abrogării textelor de lege care prevedeau acest drept pentru controlorii financiari/auditorii publici externi, în baza hotărârilor judecătorești pronunțate în Dosarele nr. x/2011 și nr. y/2011.

Inițial, dreptul la pensie al reclamantului a fost stabilit prin Decizia nr. x din 6 noiembrie 2009.

Ulterior, la 20 august 2010, Casa Județeană de Pensii Vâlcea a recalculat drepturile decurgând din pensie, conform Legii nr. 119/2010 coroborată cu Legea nr. 19/2000.

Deși alin. (17) al art. 51 din Legea nr. 94/1992 stabilește în mod expres că prevederile privind dreptul la pensie de serviciu decurgând din acest act normativ nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor definitive/irevocabile, motivând sentința de fond, prima instanță a reținut prevederile alin. (10) a art. 51 pentru a nu reține interdicția stabilită de alin. (17) al aceluiași text legal.

Astfel, prima instanță nu a observat că intimatul-reclamant nu are vocație la pensia de serviciu, astfel cum este reglementată de art. 51 din Legea nr. 94/1992, pentru că beneficiul legii nu se aplică pensiilor de serviciu stabilite prin hotărâri judecătorești definitive/irevocabile.

Intimatul-reclamant este beneficiarul unei pensii de serviciu urmare a unor hotărâri judecătorești puse în aplicare prin emiterea deciziilor Casei Județene de Pensii Argeș.

Decizia instanței de recurs

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte apreciază a fi nefondate susținerile recurentei-pârâte, neputându-se reține incidența motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Reclamantul a solicitat, prin cererea înregistrată la Curtea de Conturi a României sub nr. x din 5.10.2009, eliberarea documentelor necesare pentru actualizarea pensiei de serviciu.

Prin Adresa nr. x din 25.07.2016, Curtea de Conturi i-a comunicat refuzul soluționării favorabile a cererii.

În cuprinsul adresei de răspuns, au fost invocate dispozițiile art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, potrivit cărora "Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătorești definitive.".

Înalta Curte constată că adresa menționată exprimă, în mod neîndoielnic și explicit, refuzul autorității publice de a soluționa cererea reclamantului.

Astfel, acest înscris, având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, poate fi atacat în condițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia

"(...) se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. (...)".

În cazul refuzului nejustificat, deși există un înscris ce conține exprimarea explicită a autorității de a nu soluționa cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acțiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorității la efectuarea prestației ce i-a fost refuzată.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 și constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea dreptului și libertăților ale cetățenilor.

Potrivit definiției dreptului vătămat, dată de lit. o) a aceluiași articol, dreptul vătămat este orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ.

În ceea ce privește refuzul eliberării adeverinței, constată instanța de recurs că, potrivit art. 1 - 6 din O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale,

"Art. 1. - Autoritățile publice centrale și locale eliberează certificate și adeverințe numai în cazurile în care situațiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documentele deținute de acestea.

Art. 2. - (1) Prin certificat în sensul prezentei ordonanțe se înțelege documentul prin care se confirmă exactitatea sau realitatea unui fapt ori se atestă o anumită calitate în vederea valorificării anumitor drepturi de către persoana care solicită eliberarea acestuia.

(2) Prin adeverință în sensul prezentei ordonanțe se înțelege documentul prin care se atestă un drept sau un fapt.

Art. 3. - (1) Certificatele și adeverințele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a persoanelor îndreptățite ori a mandatarului acestora și numai în situația în care confirmarea, respectiv atestarea dreptului sau faptului, le privesc în mod direct.

(2) În cazurile în care reglementările legale în vigoare permit eliberarea certificatelor și a adeverințelor fără prezentarea cererii scrise, eliberarea acestora se face ca atare.

(3) Certificatele și adeverințele pot fi eliberate și mandatarului persoanei sau persoanelor îndreptățite.

Art. 4. - (1) Autoritățile publice centrale și locale care eliberează certificate și adeverințe vor reține copii de pe documentele eliberate.

(2) Certificatele și adeverințele se semnează de către conducătorul autorității publice centrale sau locale ori de către împuterniciții acestuia, se înregistrează și se datează, după care se aplică ștampila instituției.

Art. 5. - Certificatele și adeverințele eliberate vor conține, în mod obligatoriu, pe lângă situațiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, și menționarea documentului din care rezultă acestea.

Art. 6. - În cazul în care eliberarea certificatelor și a adeverințelor este supusă plății anticipate a unor taxe stabilite prin reglementări legale, în cuprinsul acestora se va face mențiune cu privire la sumele încasate, precum și la modalitatea de plată."

Dispozițiile acestui act normativ stabilesc condițiile de eliberare, la cererea persoanelor interesate, a certificatelor sau adeverințelor, documente care atestă o stare de fapt sau un drept care reiese din evidențele autorităților publice.

Adeverințele nu produc prin ele însele efecte în privința drepturilor individuale ale solicitantului.

De asemenea, legea nu impune autorității căreia i se adresează cererea de eliberare a adeverinței să analizeze dacă solicitantul, pe baza adeverinței, va beneficia sau nu de anumite drepturi/beneficii.

În cauză, Înalta Curte, în raport cu situația de fapt iterată prin cererea de recurs, apreciază că intimatul-reclamant, beneficiar al unei pensii emise în baza unei adeverințe eliberate tot de Curtea de Conturi a României are dreptul de a primi adeverința solicitată pentru a o folosi în protejarea eventualelor sale drepturi (în cauză, dreptul la pensie/reactualizare pensie) și, totodată, a făcut dovada legitimității interesului său în eliberarea acestei adeverințe.

Prezentul litigiu, după cum s-a reținut mai sus, nu poate avea ca obiect stabilirea dreptului intimatului-reclamant la pensia de serviciu/recalcularea pensiei de serviciu, ci privește refuzul recurentei-pârâte de a elibera o adeverință la cererea persoanei interesate, adeverință care să ateste anumite date care reies din evidențele sale.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că susținerile recurentei-pârâte Curtea de Conturi a României, care, atât prin adresa de răspuns la cererea intimatului-pârât, cât și prin cererea de recurs, face aprecieri asupra dreptului intimatului-reclamant la pensia de serviciu, în raport cu litigiile purtate cu Casa Județeană de Pensii Vâlcea și cu deciziile emise de aceasta sau de instanțele judecătorești, nu pot fi reținute.

Eventuala vocație a intimatului-reclamant la beneficiul pensiei de serviciu/la recalcularea pensiei de serviciu excedează competenței recurentei-pârâte și analizei instanței de contencios administrativ, putând fi invocată/contestată în fața instanței competente.

Astfel, refuzul recurentei-pârâte, de rezolvare a cererii intimatului-reclamant și de eliberare a adeverinței solicitate, în raport cu dispozițiile legale mai sus reținute, este unul nejustificat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 65 din 4 aprilie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 iunie 2019.

GGC - CP