ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6165/2019

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României să completeze o adeverință cu datele necesare actualizării pensiei sale de serviciu conform anexei nr. 3 din Ordinul nr. 285/12.04.2016 emis de Curtea de Conturi a României, pe care să o trimită la Casa Județeană de Pensii Vâlcea.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 94/F-CONT din 3 mai 2017, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, recurentul, în motivarea recursului arată că sentința atacată este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 51 alin. (10) și ale art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, instanța de fond reținând, în mod greșit, faptul că refuzul exprimat de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României în legătură cu dreptul pretins este justificat. În opinia recurentului, instanța de fond a reținut în mod greșit că, în cauză, este incident art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, potrivit căruia: "Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătorești definitive". De asemenea, în mod greșit s-a apreciat că prin hotărârile judecătorești existente la dosarul cauzei "s-a stabilit" dreptul de a primi pensie de serviciu și că recurentul și-a păstrat, pe cale judiciară, pensia de serviciu, astfel că nu poate beneficia de recalcularea prevăzută de art. 51 alin. (10). Recurentul mai arată că dreptul la pensia de serviciu nu este stabilit prin hotărâre judecătorească, ci în temeiul legii, prin decizie luată pe baza propriei analize a Casei Județene de Pensii Vâlcea, hotărârile judecătorești administrate la dosarul cauzei fiind emise doar pentru anularea unei decizii de recalculare și a unei decizii de revizuire a deciziei de acordare a pensiei de serviciu, astfel că în mod greșit Curtea de Conturi a României a refuzat comunicarea adeverinței de venituri. Dreptul la pensia de serviciu a fost dobândit prin Decizia nr. x din 06.11.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Vâlcea, decizie în care se menționează că este beneficiarul unei pensii de serviciu conform Legii nr. 217/2008. Hotărârile judecătorești nu au nici o legătura cu stabilirea dreptului la pensie de serviciu sau cu stabilirea cuantumului pensiei de serviciu. Recurentul consideră că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, dispoziții invocate de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României și reținute de prima instanță, ci se impune aplicabilitatea art. 51 alin. (10) din aceeași lege potrivit căruia "Pensiile de serviciu ale auditorilor publici externi ai Curții de Conturi se actualizează prin aplicarea la cuantumul pensiei de serviciu aflate în plată a procentului de majorare a salariului de bază de care beneficiază auditorul public extern aflat în activitate, cu același nivel de salarizare, în condiții identice de funcție, vechime, grad sau treaptă". În susținerea recursului sunt redate și indicate texte de lege incidente precum și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. x/06.11.2009, recurentului i s-a stabilit pensie de serviciu conform Legii nr. 94/1992 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 217/2008. Ulterior, în baza Legii nr. 119/2010, prin Decizia nr. x/17.08.2010 i s-a stabilit pensie de asigurări sociale. Prin sentința nr. 14/17.01.2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția Civilă - Complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, irevocabilă prin Decizia nr. 524/R-CA/23.03.2011, a fost admisă cererea reclamantului și s-a dispus anularea Deciziei nr. x/17.08.2010. În motivarea sentinței s-a arătat că transformarea pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale și reducerea cuantumului acesteia încalcă prevederile Declarației universale a drepturilor omului, prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și dispozițiile art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În baza sentinței, a fost emisă o nouă decizie de pensie de serviciu. Ulterior, în temeiul O.U.G. nr. 59/2011, prin Decizia nr. x/18.07.2011, CJP Vâlcea a revizuit drepturile de pensie acordate reclamantului și a stabilit pentru acesta pensie de asigurări sociale. Prin sentința nr. 861/15.09.2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, irevocabilă prin Decizia nr. 2210/22.11.2011, a fost admisă cererea reclamantului și s-a dispus anularea Deciziei de revizuire a pensiei nr. x/18.07.2011, fiind obligată CJP Vâlcea și la plata către contestator a diferenței dintre pensia cuvenită, potrivit deciziei nr. x/7.04.2011 și pensia încasată începând cu 01.08.2011. În motivarea sentinței s-a arătat că transformarea din nou a pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale și reducerea cuantumului acesteia, încalcă principiul puterii de lucru judecat și dreptul la un proces echitabil, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În baza sentinței, a fost emisă o nouă decizie de pensie de serviciu. Prin adresa nr. x/22.11.2016 Curtea de Conturi a României i-a comunicat recurentului-reclamant refuzul său de rezolvare a cererii pe motiv că acesta este beneficiarul unei pensii de serviciu obținută în baza unor hotărâri judecătorești, situație în care, potrivit art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992, modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, nu se aplică prevederile acestei legi, cu motivarea că " o hotărâre judecătorească definitivă are caracter obligatoriu, reprezintă ea însăși "lege" pentru subiectele la care se referă iar un drept fundamental nu poate să izvorască din două acte normative cu aceeași forță juridică". Înalta Curte constată că adresa menționată exprimă, în mod neîndoielnic și explicit, refuzul autorității publice de a soluționa cererea recurentului. Astfel, acest înscris, având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, poate fi atacat în condițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia: "(...) se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. (...)". În cazul refuzului nejustificat, deși există un înscris ce conține exprimarea explicită a autorității de a nu soluționa cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acțiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorității la efectuarea prestației ce i-a fost refuzată. În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 și constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea dreptului și libertăților ale cetățenilor. Potrivit definiției dreptului vătămat, dată de lit. o) a aceluiași articol, dreptul vătămat este orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ. În ceea ce privește refuzul eliberării adeverinței, Înalta Curte constată că, potrivit art. 1-6 din O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale, "Art. 1. - Autoritățile publice centrale și locale eliberează certificate și adeverințe numai în cazurile în care situațiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documentele deținute de acestea. Art. 2. - (1) Prin certificat în sensul prezentei ordonanțe se înțelege documentul prin care se confirmă exactitatea sau realitatea unui fapt ori se atestă o anumită calitate în vederea valorificării anumitor drepturi de către persoana care solicită eliberarea acestuia. (2) Prin adeverință în sensul prezentei ordonanțe se înțelege documentul prin care se atestă un drept sau un fapt. Art. 3. - (1) Certificatele și adeverințele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a persoanelor îndreptățite ori a mandatarului acestora și numai în situația în care confirmarea, respectiv atestarea dreptului sau faptului, le privesc în mod direct. (2) În cazurile în care reglementările legale în vigoare permit eliberarea certificatelor și a adeverințelor fără prezentarea cererii scrise, eliberarea acestora se face ca atare. (3) Certificatele și adeverințele pot fi eliberate și mandatarului persoanei sau persoanelor îndreptățite. Art. 4. - (1) Autoritățile publice centrale și locale care eliberează certificate și adeverințe vor reține copii de pe documentele eliberate. (2) Certificatele și adeverințele se semnează de către conducătorul autorității publice centrale sau locale ori de către împuterniciții acestuia, se înregistrează și se datează, după care se aplică ștampila instituției. Art. 5. - Certificatele și adeverințele eliberate vor conține, în mod obligatoriu, pe lângă situațiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, și menționarea documentului din care rezultă acestea. Art. 6. - În cazul în care eliberarea certificatelor și a adeverințelor este supusă plății anticipate a unor taxe stabilite prin reglementări legale, în cuprinsul acestora se va face mențiune cu privire la sumele încasate, precum și la modalitatea de plată." Dispozițiile acestui act normativ stabilesc condițiile de eliberare, la cererea persoanelor interesate, a certificatelor sau adeverințelor, documente care atestă o stare de fapt sau un drept care reiese din evidențele autorităților publice. Adeverințele nu produc prin ele însele efecte în privința drepturilor individuale ale solicitantului. De asemenea, legea nu impune autorității căreia i se adresează cererea de eliberare a adeverinței să analizeze dacă solicitantul, pe baza adeverinței, va beneficia sau nu de anumite drepturi/beneficii. Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant, beneficiar al unei pensii emise în baza unei adeverințe eliberate tot de Curtea de Conturi a României are dreptul de a primi adeverința solicitată pentru a o folosi în protejarea eventualelor sale drepturi (în cauză, dreptul la pensie/reactualizare pensie) și, totodată, a făcut dovada legitimității interesului său în eliberarea acestei adeverințe. Prezentul litigiu, după cum s-a reținut mai sus, nu poate avea ca obiect stabilirea dreptului recurentului-reclamant la pensia de serviciu/recalcularea pensiei de serviciu, ci privește refuzul intimatei de a elibera o adeverință la cererea persoanei interesate, adeverință care să ateste anumite date care reies din evidențele sale. În aceste condiții, Înalta Curte constată că susținerile intimatei din adresa de răspuns la cererea recurentului, prin care face aprecieri asupra dreptului recurentului-reclamant la pensia de serviciu, în raport cu litigiile purtate cu Casa Județeană de Pensii Vâlcea și cu deciziile emise de aceasta sau de instanțele judecătorești, nu pot fi reținute. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt întemeiate, instanța de fond pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care Înalta Curte o va casa.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite acțiunea reclamantului, cu obligarea pârâtei să completeze o adeverință cu datele necesare actualizării pensiei de serviciu, conform anexei nr. 3 din Ordinul nr. 285/12.04.2016 emis de Curtea de Conturi a României, pe care să o trimită Casei Județene de Pensii Vâlcea.