Decizia nr. 3761/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 261/2016 a Curții de Apel Pitești

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând obligarea acesteia la emiterea și comunicarea unei adeverințe care să cuprindă venitul brut lunar realizat, cu caracter permanent al unui auditor public extern al Camerei de Conturi aflat în activitate, cu aceiași vechime și nivel de salarizare, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 261 din data de 20 decembrie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat pârâta Curtea de Conturi a României să emită adeverința cu datele necesare actualizării pensiei de serviciu a reclamantului A. și să o transmită Casei Județene de Pensii Argeș. Totodată, a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată din partea reclamantului.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 din C. proc. civ., pârâta Curtea de Conturi a României a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Recurenta-pârâtă a precizat că înțelege să critice hotărârea din perspectiva prevederilor art. 51 din Legea nr. 94/1992, text introdus de pct. 2 al art. I din Legea nr. 7/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Contrar susținerilor intimatului-reclamant, acesta nu a beneficiat de pensia de serviciu ulterior abrogării textelor de lege care prevedeau acest drept pentru controlorii financiari/auditorii publici externi, în baza hotărârilor judecătorești pronunțate în Dosarele nr. x/2011 și nr. y/2011 Inițial, dreptul la pensie al reclamantului a fost stabilit prin Decizia nr. 314443/27.05.2009, în cuantum de 5.982 RON. Ulterior, la 20.08.2010, Casa Județeană de Pensii Argeș a recalculat drepturile decurgând din pensie, conform Legii nr. 119/2010 coroborată cu Legea nr. 19/2000, stabilind un drept la pensie în cuantum de 2.119 RON. Prin sentința civilă nr. 2354/2011 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost admisă contestația reclamantului împotriva deciziei de revizuire nr. 314443/22.07.2011 și a fost obligată Casa Județeană de Pensii Argeș la menținerea pensiei de serviciu stabilite inițial precum și diferențele de pensie dintre pensia de serviciu și cea plătită efectiv prin Decizia nr. 314443/22.07.2011. Aceste aspecte au fost avute în vedere la emiterea Adresei nr. x/15.06.2016 a Direcției Resurse Umane și Salarizare din cadrul Curții de Conturi, prin care s-a răspuns cererii intimatului-reclamant cu privire la eliberarea adeverinței pentru actualizarea pensiei de serviciu. Astfel, prima instanță nu a observat că intimatul-reclamant nu are vocație la pensia de serviciu, astfel cum este reglementată de art. 51 din Legea nr. 94/1992, pentru că beneficiul legii nu se aplică pensiilor de serviciu stabilite prin hotărâri judecătorești definitive/irevocabile. Intimatul-reclamant este beneficiarul unei pensii de serviciu urmare a unor hotărâri judecătorești puse în aplicare prin emiterea deciziilor Casei Județene de Pensii Argeș.

Apărările intimatului-pârât Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că susținerile recurentei-pârâte nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., neindicându-se, în concret, modalitatea în care instanța a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material. Pe fond, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în mod corect instanța a reținut că nu beneficiază de pensie de serviciu în baza unei hotărâri judecătorești, ci în temeiul legii. Astfel, refuzul recurentei de a-i rezolva cererea este total nejustificat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Înalta Curte apreciază a fi nefondate susținerile recurentei-pârâte, neputându-se reține incidența motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Reclamantul A. a solicitat, prin cererea înregistrată la Curtea de Conturi a României sub nr. x/27.05.2016, eliberarea documentelor necesare pentru actualizarea pensiei de serviciu. Prin Adresa nr. x/15.06.2016, Curtea de Conturi i-a comunicat refuzul soluționării favorabile a cererii. În cuprinsul adresei de răspuns, au fost invocate dispozițiile art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, potrivit cărora "Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătorești definitive.". Înalta Curte constată că adresa menționată exprimă, în mod neîndoielnic și explicit, refuzul autorității publice de a soluționa cererea reclamantului. Astfel, acest înscris, având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, poate fi atacat în condițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "(...) se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. (...)". În cazul refuzului nejustificat, deși există un înscris ce conține exprimarea explicită a autorității de a nu soluționa cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acțiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorității la efectuarea prestației ce i-a fost refuzată. În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 și constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea dreptului și libertăților ale cetățenilor. Potrivit definiției dreptului vătămat, dată de lit. o) a aceluiași articol, dreptul vătămat este orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ. În ceea ce privește refuzul eliberării adeverinței, constată instanța de recurs că, potrivit art. 1-6 din O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale, "Art. 1. - Autoritățile publice centrale și locale eliberează certificate și adeverințe numai în cazurile în care situațiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documentele deținute de acestea. Art. 2. - (1) Prin certificat în sensul prezentei ordonanțe se înțelege documentul prin care se confirmă exactitatea sau realitatea unui fapt ori se atestă o anumită calitate în vederea valorificării anumitor drepturi de către persoana care solicită eliberarea acestuia. (2) Prin adeverință în sensul prezentei ordonanțe se înțelege documentul prin care se atestă un drept sau un fapt. Art. 3. - (1) Certificatele și adeverințele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a persoanelor îndreptățite ori a mandatarului acestora și numai în situația în care confirmarea, respectiv atestarea dreptului sau faptului, le privesc în mod direct. (2) În cazurile în care reglementările legale în vigoare permit eliberarea certificatelor și a adeverințelor fără prezentarea cererii scrise, eliberarea acestora se face ca atare. (3) Certificatele și adeverințele pot fi eliberate și mandatarului persoanei sau persoanelor îndreptățite. Art. 4. - (1) Autoritățile publice centrale și locale care eliberează certificate și adeverințe vor reține copii de pe documentele eliberate. (2) Certificatele și adeverințele se semnează de către conducătorul autorității publice centrale sau locale ori de către împuterniciții acestuia, se înregistrează și se datează, după care se aplică ștampila instituției. Art. 5.- Certificatele și adeverințele eliberate vor conține, în mod obligatoriu, pe lângă situațiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, și menționarea documentului din care rezultă acestea. Art. 6. - În cazul în care eliberarea certificatelor și a adeverințelor este supusă plății anticipate a unor taxe stabilite prin reglementări legale, în cuprinsul acestora se va face mențiune cu privire la sumele încasate, precum și la modalitatea de plată." Dispozițiile acestui act normativ stabilesc condițiile de eliberare, la cererea persoanelor interesate, a certificatelor sau adeverințelor, documente care atestă o stare de fapt sau un drept care reiese din evidențele autorităților publice. Adeverințele nu produc prin ele însele efecte în privința drepturilor individuale ale solicitantului. De asemenea, legea nu impune autorității căreia i se adresează cererea de eliberare a adeverinței să analizeze dacă solicitantul, pe baza adeverinței, va beneficia sau nu de anumite drepturi/beneficii. În cauză, Înalta Curte, în raport cu situația de fapt reiterată prin cererea de recurs (expusă la pct. 3 al prezentei decizii), apreciază că intimatul-reclamant, beneficiar al unei pensii emise în baza unei adeverințe eliberate tot de Curtea de Conturi a României (Adeverința nr. x/05.05.2009 pentru stabilirea pensiei de serviciu a controlorului financiar sau auditor public extern conform Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, cu modificările și completările ulterioare - depusă la dosar fond) are dreptul de a primi adeverința solicitată pentru a o folosi în protejarea eventualelor sale drepturi (în cauză, dreptul la pensie/reactualizare pensie) și, totodată, a făcut dovada legitimității interesului său în eliberarea acestei adeverințe. Prezentul litigiu, după cum s-a reținut mai sus, nu poate avea ca obiect stabilirea dreptului intimatului-reclamant A. la pensia de serviciu/recalcularea pensiei de serviciu, ci privește refuzul recurentei-pârâte de a elibera o adeverință la cererea persoanei interesate, adeverință care să ateste anumite date care reies din evidențele sale. În aceste condiții, Înalta Curte constată că susținerile recurentei-pârâte Curtea de Conturi a României, care, atât prin adresa de răspuns la cererea intimatului-pârât, cât și prin cererea de recurs, face aprecieri asupra dreptului intimatului-reclamant la pensia de serviciu, în raport cu litigiile purtate cu Casa Județeană de Pensii Argeș și cu deciziile emise de aceasta sau de instanțele judecătorești, nu pot fi reținute. Eventuala vocație a intimatului-pârât A. la beneficiul pensiei de serviciu/la recalcularea pensiei de serviciu excedează competenței recurentei-pârâte și analizei instanței de contencios administrativ, putând fi invocată/contestată în fața instanței competente. Astfel, refuzul recurentei-pârâte, de rezolvare a cererii intimatului-pârât și de eliberare a adeverinței solicitate, în raport cu dispozițiile legale mai sus reținute, este unul nejustificat. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul, ca nefondat.