ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1375/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, obligarea acesteia la emiterea unei adeverințe care să cuprindă media veniturilor lunare realizate, cu caracter permanent, ale unui auditor public extern al Camerei de Conturi aflat în activitate, cu aceeași vechime și nivel de salarizare.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 242 din 13 decembrie 2016, a admis cererea formulată de reclamant, obligând pârâta să emită și să comunice reclamantului adeverința cu datele necesare actualizării pensiei de serviciu a acestuia, respectiv cu salariul de bază al unui auditor public extern în activitate, cu același nivel de salarizare în condiții identice de funcție, vechime și grad, precum și la plata sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat situația de fapt și a criticat hotărârea atacată din perspectiva prevederilor art. 51 din Legea nr. 94/1992, text introdus de pct. 2 al art. I din Legea nr. 7/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

A arătat, contrar susținerilor intimatului-reclamant, că acesta a beneficiat de pensia de serviciu, ulterior abrogării textelor de lege care prevedeau acest drept pentru controlorii financiari/auditorii publici externi, în baza hotărârilor judecătorești pronunțate în Dosarele nr. x/2011 și nr. y/2011.

Astfel, inițial, dreptul la pensie al intimatului a fost stabilit prin Decizia nr. x/12.02.2010, în cuantum de 5.462 RON.

La 20.08.2010, Casa Județeană de Pensii Argeș a recalculat drepturile decurgând din pensie, conform Legii nr. 119/2010 coroborată cu Legea nr. 19/2000, stabilind un drept la pensie în cuantum de 2.930 RON. Prin Sentința civilă nr. 623/2011 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost admisă contestația reclamantului împotriva deciziei din 20.08.2010 și a fost obligată Casa Județeană de Pensii Argeș la menținerea pensiei de serviciu stabilite inițial.

Ulterior, prin Decizia din data de 22.07.2011, Casa Județeană de Pensii Argeș a revizuit dreptul la pensie al intimatului-reclamant, stabilindu-se un drept la pensie în cuantum de 2.930 RON. Prin Sentința civilă nr. 1565/2011, Tribunalul Argeș a admis contestația reclamantului, a anulat Decizia de revizuire din 22.07.2011 și a obligat Casa Județeană de Pensii Argeș la a menține în plată pensia de serviciu stabilită inițial, în cuantum de 5.462 RON.

Or, aceste aspecte au fost avute în vedere la emiterea Adresei nr. x/15.06.2016 a Direcției Resurse Umane și Salarizare din cadrul Curții de Conturi, prin care s-a răspuns cererii intimatului-reclamant cu privire la eliberarea adeverinței pentru actualizarea pensiei de serviciu.

Potrivit recurentei, prima instanță nu a observat că intimatul-reclamant nu are vocație la pensia de serviciu, astfel cum este reglementată de art. 51 din Legea nr. 94/1992, pentru că beneficiul legii nu se aplică pensiilor de serviciu stabilite prin hotărâri judecătorești definitive/irevocabile.

Prin urmare, intimatul-reclamant este beneficiarul unei pensii de serviciu ca urmare a unor hotărâri judecătorești puse în aplicare prin emiterea deciziilor Casei Județene de Pensii Argeș.

Totodată, a solicitat respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, apreciind că prima instanță a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a invocat excepția nulității recursului, apreciind că susținerile recurentei nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că nu beneficiază de pensie de serviciu în baza unei hotărâri judecătorești, ci în temeiul legii, așa încât refuzul recurentei de a-i rezolva cererea este total nejustificat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se reține că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că susținerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios cu o cerere vizând obligarea autorității recurente la emiterea unei adeverințe care să cuprindă media veniturilor lunare realizate, cu caracter permanent, ale unui auditor public extern al Camerei de Conturi aflat în activitate, cu aceeași vechime și nivel de salarizare.

Curtea de Apel Pitești a admis acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Astfel, criticile circumscrise de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu pot fi primite.

Înalta Curte constată că, prin Adresa de răspuns nr. x/15.06.2016, Curtea de Conturi și-a exprimat în mod neîndoielnic și explicit refuzul de a soluționa cererea intimatului-reclamant, privind eliberarea documentelor necesare pentru actualizarea pensiei de serviciu.

Recurenta s-a prevalat, în răspunsul său, de prevederile art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, potrivit cărora, "Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătorești definitive.".

Refuzul autorității pârâte, exprimat prin adresa menționată, ce are natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a fost atacat de intimatul-reclamant în condițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia,

"(...) se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. (...)".

În cazul refuzului nejustificat, deși există un înscris ce conține exprimarea explicită a autorității de a nu soluționa cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acțiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorității la efectuarea prestației ce i-a fost refuzată.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 și constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea dreptului și libertăților cetățenilor.

Potrivit definiției dreptului vătămat, dată de lit. o) a aceluiași articol, dreptul vătămat este orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ.

În cauză, referitor la refuzul eliberării adeverinței solicitate, instanța de control judiciar are în vedere art. 1 - 6 din O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale, care prevăd:

"Art. 1. - Autoritățile publice centrale și locale eliberează certificate și adeverințe numai în cazurile în care situațiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documentele deținute de acestea.

Art. 2. - (1) Prin certificat în sensul prezentei ordonanțe se înțelege documentul prin care se confirmă exactitatea sau realitatea unui fapt ori se atestă o anumită calitate în vederea valorificării anumitor drepturi de către persoana care solicită eliberarea acestuia.

(2) Prin adeverință în sensul prezentei ordonanțe se înțelege documentul prin care se atestă un drept sau un fapt.

Art. 3. - (1) Certificatele și adeverințele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a persoanelor îndreptățite ori a mandatarului acestora și numai în situația în care confirmarea, respectiv atestarea dreptului sau faptului, le privesc în mod direct.

(2) În cazurile în care reglementările legale în vigoare permit eliberarea certificatelor și a adeverințelor fără prezentarea cererii scrise, eliberarea acestora se face ca atare.

(3) Certificatele și adeverințele pot fi eliberate și mandatarului persoanei sau persoanelor îndreptățite.

Art. 4. - (1) Autoritățile publice centrale și locale care eliberează certificate și adeverințe vor reține copii de pe documentele eliberate.

(2) Certificatele și adeverințele se semnează de către conducătorul autorității publice centrale sau locale ori de către împuterniciții acestuia, se înregistrează și se datează, după care se aplică ștampila instituției.

Art. 5. - Certificatele și adeverințele eliberate vor conține, în mod obligatoriu, pe lângă situațiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, și menționarea documentului din care rezultă acestea.

Art. 6. - În cazul în care eliberarea certificatelor și a adeverințelor este supusă plății anticipate a unor taxe stabilite prin reglementări legale, în cuprinsul acestora se va face mențiune cu privire la sumele încasate, precum și la modalitatea de plată."

Din conținutul textelor de lege menționate rezultă că acestea stabilesc condițiile de eliberare, la cererea persoanelor interesate, a certificatelor sau adeverințelor, documente care atestă o stare de fapt sau un drept care reiese din evidențele autorităților publice.

Adeverințele nu produc prin ele însele efecte în privința drepturilor individuale ale solicitantului.

Totodată, legea nu impune autorității căreia i se adresează cererea de eliberare a adeverinței să analizeze dacă solicitantul, pe baza adeverinței, va beneficia sau nu de anumite drepturi/beneficii.

Așadar, se constată că, în cauză, intimatul-reclamant, beneficiar al unei pensii emise în baza unei adeverințe eliberate tot de Curtea de Conturi a României (Adeverința nr. x/10.01.20099) pentru stabilirea pensiei de serviciu a controlorului financiar sau auditor public extern conform Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, cu modificările și completările ulterioare, are dreptul de a primi adeverința solicitată pentru a o folosi în protejarea eventualelor sale drepturi (în cauză, dreptul la pensie/reactualizare pensie) și, totodată, a făcut dovada legitimității interesului său în eliberarea acestei adeverințe.

Or, litigiul dedus judecății nu poate avea ca obiect stabilirea dreptului intimatului-reclamant la pensia de serviciu/recalcularea pensiei de serviciu, ci privește refuzul recurentei-pârâte de a elibera o adeverință la cererea persoanei interesate, adeverință care să ateste anumite date care reies din evidențele sale.

Prin urmare, nu pot fi primite susținerile recurentei-pârâte, formulate atât prin adresa de răspuns la solicitarea intimatului, cât și prin cererea de recurs, care se referă la aprecieri asupra dreptului intimatului-reclamant la pensia de serviciu, în raport cu litigiile purtate cu Casa Județeană de Pensii Argeș și cu deciziile emise de aceasta sau de instanțele judecătorești.

Or, eventuala vocație a intimatului-pârât la beneficiul pensiei de serviciu/la recalcularea pensiei de serviciu excedează competenței recurentei-pârâte, cât și analizei instanței de contencios administrativ, putând fi invocată/contestată doar în fața instanței competente.

Așa fiind, refuzul recurentei-pârâte de rezolvare a cererii intimatului-pârât, în sensul de a elibera adeverința solicitată, în raport cu dispozițiile legale incidente, este unul nejustificat.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Totodată, va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimatul-reclamant, potrivit dispozițiilor art. 451 din C. proc. civ., conform cărora "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod și va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată, către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 242 din 13 decembrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - NN