ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2744/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 25.07.2016, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, obligarea acesteia la emiterea unei adeverințe care să cuprindă media veniturilor lunare realizate, cu caracter permanent, ale unui director al Camerei de Conturi aflat în activitate, cu aceeași vechime și nivel de salarizare.

Ulterior, la data de 22.08.2016, reclamantul a formulat cerere modificatoare a acțiunii, prin care a chemat în judecată și Casa Județeană de Pensii Argeș, solicitând obligarea Curții de Conturi a României să comunice adeverința cu datele necesare actualizării pensiei către Casa Județeană de Pensii Argeș și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de pensionare.

1.2. Prin încheierea de ședință din 15 noiembrie 2016, Curtea a disjuns capătul de cerere formulat de reclamant în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Argeș, având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie, reținând că acest capăt de cerere este subordonat jurisdicției asigurărilor sociale, potrivit art. 152 - 153 din Legea nr. 263/2010.

A dispus formarea unui nou dosar, acordând termen la 15.11.2016 pentru soluționarea acestuia.

1.3. Prin Sentința civilă nr. 222 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Pitești a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și a obligat pârâta să emită adeverință cu datele necesare actualizării pensiei de serviciu a reclamantului și să o transmită Casei Județene de Pensii Argeș.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 din C. proc. civ., pârâta Curtea de Conturi a României a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a precizat că înțelege să critice hotărârea din perspectiva prevederilor art. 51 din Legea nr. 94/1992, text introdus de pct. 2 al art. I din Legea nr. 7/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Contrar susținerilor intimatului-reclamant, acesta nu a beneficiat de pensia de serviciu ulterior abrogării textelor de lege care prevedeau acest drept pentru controlorii financiari/auditorii publici externi, în baza hotărârilor judecătorești pronunțate în Dosarele nr. x/2011 și nr. y/2011.

Inițial, dreptul la pensie al reclamantului a fost stabilit prin Decizia nr. 317395/15.09.2009, în cuantum de 6.522 RON.

Ulterior, la 20.08.2010, Casa Județeană de Pensii Argeș a recalculat drepturile decurgând din pensie, conform Legii nr. 119/2010 coroborată cu Legea nr. 19/2000, stabilind un drept la pensie în cuantum de 2.266 RON. Prin Sentința civilă nr. 617/2011 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost admisă contestația reclamantului împotriva deciziei și a fost obligată Casa Județeană de Pensii Argeș la menținerea pensiei de serviciu stabilite inițial. Prin Decizia din 07.07.2011, Casa Județeană de Pensii Argeș a stabilit din nou pensia la 6.522 RON.

Ulterior, prin Decizia din data de 22.07.2011, Casa Județeană de Pensii Argeș a revizuit dreptul la pensie al intimatului-reclamant, stabilindu-se un drept la pensie în cuantum de 2.266 RON. Prin Sentința civilă nr. 2353/2011, Tribunalul Argeș a admis contestația reclamantului, a anulat decizia de revizuire și a obligat Casa Județeană de Pensii Argeș la a menține în plată pensia de serviciu stabilită inițial. Prin Decizia din 03.04.2012, Casa Județeană de Pensii Argeș a stabilit din nou pensia la cuantumul de 6.522 RON.

Aceste aspecte au fost avute în vedere la emiterea Adresei nr. x/15.06.2016 a Direcției Resurse Umane și Salarizare din cadrul Curții de Conturi, prin care s-a răspuns cererii intimatului-reclamant cu privire la eliberarea adeverinței pentru actualizarea pensiei de serviciu.

Astfel, prima instanță nu a observat că intimatul-reclamant nu are vocație la pensia de serviciu, astfel cum este reglementată de art. 51 din Legea nr. 94/1992, pentru că beneficiul legii nu se aplică pensiilor de serviciu stabilite prin hotărâri judecătorești definitive/irevocabile.

Intimatul-reclamant este beneficiarul unei pensii de serviciu urmare a unor hotărâri judecătorești puse în aplicare prin emiterea deciziilor Casei Județene de Pensii Argeș.

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că susținerile recurentei-pârâte nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., neindicându-se, în concret, modalitatea în care instanța a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

Pe fond, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în mod corect instanța a reținut că nu beneficiază de pensie de serviciu în baza unei hotărâri judecătorești, ci în temeiul legii. Astfel, refuzul recurentei de a-i rezolva cererea este total nejustificat.

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

4.1. Preliminar, față de susținerile recurentei-pârâte formulate la acest termen de judecată, prin care a solicitat a se reține, ca motiv de ordine publică, necompetența materială de soluționare a acțiunii pe fond, Înalta Curte constată că aspectul competenței materiale a primei instanțe, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect refuzul pârâtei Curtea de Conturi a României de eliberare a adeverinței solicitate de reclamant, nu a fost contestat în fața primei instanțe și, de altfel (deși nu ar fi prezentat nicio relevanță), nici prin cererea de recurs ce face obiectul prezentei analize.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Deci, excepția necompetenței, în acest caz materială, nu poate fi invocată de instanța de control judiciar și nici de partea interesată direct în calea de atac.

Acest aspect ar fi putut fi invocat ca motiv de recurs numai în condițiile în care una dintre părți sau instanța, din oficiu, ar fi invocat excepția necompetenței materiale și prima instanță ar fi respins-o sau ar fi omis a se pronunța asupra acesteia.

De altfel, Înalta Curte constată că prima instanță, în raport cu obiectul acțiunii reclamantului astfel cum a fost modificată, a disjuns capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Argeș, având ca obiect obligarea acestei pârâte la emiterea unei noi decizii de pensie, reținând că acest capăt de cerere este subordonat jurisdicției asigurărilor sociale, potrivit art. 152 - 153 din Legea nr. 263/2010.

Instanța de fond a reținut spre competentă soluționare cererea reclamantului A. de obligare a pârâtei Curtea de Conturi a României la emiterea adeverinței cu datele necesare la casa de pensii, capăt de cerere circumscris sferei contenciosului administrativ - refuz soluționare cerere/obligare emitere act administrativ - în privința căruia pârâta Curtea de Conturi nu a invocat excepția necompetenței materiale.

4.2. Înalta Curte apreciază a fi nefondate susținerile recurentei-pârâte, neputându-se reține incidența motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Reclamantul A. a solicitat, prin cererea înregistrată la Curtea de Conturi a României sub nr. x/27.05.2016, eliberarea documentelor necesare pentru actualizarea pensiei de serviciu.

Prin Adresa nr. x/15.06.2016, Curtea de Conturi i-a comunicat refuzul soluționării favorabile a cererii.

În cuprinsul adresei de răspuns, au fost invocate dispozițiile art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, potrivit cărora "Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătorești definitive.".

Înalta Curte constată că adresa menționată exprimă, în mod neîndoielnic și explicit, refuzul autorității publice de a soluționa cererea reclamantului.

Astfel, acest înscris, având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, poate fi atacat în condițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia

"(...) se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. (...)".

În cazul refuzului nejustificat, deși există un înscris ce conține exprimarea explicită a autorității de a nu soluționa cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acțiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorității la efectuarea prestației ce i-a fost refuzată.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 și constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea dreptului și libertăților ale cetățenilor.

Potrivit definiției dreptului vătămat, dată de lit. o) a aceluiași articol, dreptul vătămat este orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ.

4.3. În ceea ce privește refuzul eliberării adeverinței, constată instanța de recurs că, potrivit art. 1 - 6 din O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale,

"Art. 1. - Autoritățile publice centrale și locale eliberează certificate și adeverințe numai în cazurile în care situațiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documentele deținute de acestea.

Art. 2. - (1) Prin certificat în sensul prezentei ordonanțe se înțelege documentul prin care se confirmă exactitatea sau realitatea unui fapt ori se atestă o anumită calitate în vederea valorificării anumitor drepturi de către persoana care solicită eliberarea acestuia.

(2) Prin adeverință în sensul prezentei ordonanțe se înțelege documentul prin care se atestă un drept sau un fapt.

Art. 3. - (1) Certificatele și adeverințele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a persoanelor îndreptățite ori a mandatarului acestora și numai în situația în care confirmarea, respectiv atestarea dreptului sau faptului, le privesc în mod direct.

(2) În cazurile în care reglementările legale în vigoare permit eliberarea certificatelor și a adeverințelor fără prezentarea cererii scrise, eliberarea acestora se face ca atare.

(3) Certificatele și adeverințele pot fi eliberate și mandatarului persoanei sau persoanelor îndreptățite.

Art. 4. - (1) Autoritățile publice centrale și locale care eliberează certificate și adeverințe vor reține copii de pe documentele eliberate.

(2) Certificatele și adeverințele se semnează de către conducătorul autorității publice centrale sau locale ori de către împuterniciții acestuia, se înregistrează și se datează, după care se aplică ștampila instituției.

Art. 5. - Certificatele și adeverințele eliberate vor conține, în mod obligatoriu, pe lângă situațiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, și menționarea documentului din care rezultă acestea.

Art. 6. - În cazul în care eliberarea certificatelor și a adeverințelor este supusă plății anticipate a unor taxe stabilite prin reglementări legale, în cuprinsul acestora se va face mențiune cu privire la sumele încasate, precum și la modalitatea de plată."

Dispozițiile acestui act normativ stabilesc condițiile de eliberare, la cererea persoanelor interesate, a certificatelor sau adeverințelor, documente care atestă o stare de fapt sau un drept care reiese din evidențele autorităților publice.

Adeverințele nu produc prin ele însele efecte în privința drepturilor individuale ale solicitantului.

De asemenea, legea nu impune autorității căreia i se adresează cererea de eliberare a adeverinței să analizeze dacă solicitantul, pe baza adeverinței, va beneficia sau nu de anumite drepturi/beneficii.

4.4. În cauză, Înalta Curte, în raport cu situația de fapt iterată prin cererea de recurs (expusă la pct. 2 al prezentei decizii), apreciază că intimatul-reclamant, beneficiar al unei pensii emise în baza unei adeverințe eliberate tot de Curtea de Conturi a României (Adeverința nr. x/03.07.2009 pentru stabilirea pensiei de serviciu a controlorului financiar sau auditor public extern conform Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, cu modificările și completările ulterioare - depusă la dosar fond) are dreptul de a primi adeverința solicitată pentru a o folosi în protejarea eventualelor sale drepturi (în cauză, dreptul la pensie/reactualizare pensie) și, totodată, a făcut dovada legitimității interesului său în eliberarea acestei adeverințe.

Prezentul litigiu, după cum s-a reținut mai sus, nu poate avea ca obiect stabilirea dreptului intimatului-reclamant A. la pensia de serviciu/recalcularea pensiei de serviciu, ci privește refuzul recurentei-pârâte de a elibera o adeverință la cererea persoanei interesate, adeverință care să ateste anumite date care reies din evidențele sale.

4.5. În aceste condiții, Înalta Curte constată că susținerile recurentei-pârâte Curtea de Conturi a României, care, atât prin adresa de răspuns la cererea intimatului-pârât, cât și prin cererea de recurs, face aprecieri asupra dreptului intimatului-reclamant la pensia de serviciu, în raport cu litigiile purtate cu Casa Județeană de Pensii Argeș și cu deciziile emise de aceasta sau de instanțele judecătorești, nu pot fi reținute.

Eventuala vocație a intimatului-pârât A. la beneficiul pensiei de serviciu/la recalcularea pensiei de serviciu excedează competenței recurentei-pârâte și analizei instanței de contencios administrativ, putând fi invocată/contestată în fața instanței competente.

De altfel, capătul de cerere privind obligarea Casei Județene de Pensii Argeș la recalcularea pensiei intimatului-pârât a fost disjuns, fiind subordonat jurisdicției asigurărilor sociale.

Astfel, refuzul recurentei-pârâte, de rezolvare a cererii intimatului-pârât și de eliberare a adeverinței solicitate, în raport cu dispozițiile legale mai sus reținute, este unul nejustificat.

4.4. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 222 din 15 noiembrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2019.

GGC - GV