ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1926/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 1 martie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nelegală și netemeinică măsura revocării din funcția de director general prin HCA nr. 107 din 30 noiembrie 2015 și încetarea contractului de mandat nr. x/25.08.2014. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor-interese constând în despăgubiri reprezentând contravaloarea remunerației lunare cuvenite pe o perioadă de 31 luni (2.12.2015 - 25.08.2018), respectiv 201.500 RON, cu dobânda aferentă calculată până la data plății efective, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 152 din Legea nr. 31/1990 modificată și completată, art. 2030 și art. 2032 alin. (1) C. civ.

Prin încheierea din 3 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, formulată de pârâta S.C. Compania de Apă Târgoviște - Dâmbovița S.A..

Prin sentința nr. 466 din 19 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. și, pe cale de consecință, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumelor aferente salariilor neîncasate de acesta, pe perioada 2.12.2015 - 25.08.2018, la care se adaugă dobânda aferentă, până la data plății efective. De asemenea, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant și a următoarelor sume: 5135 RON - taxa judiciară de timbru; 5000 RON - onorariu expert consilier; 1000 RON - onorariu de avocat.

Prin aceeași sentință a fost admisă în parte cererea expertului în sensul majorării onorariul cu suma de 4000 RON, în sarcina pârâtei S.C. Compania de Apa Târgoviște Dâmbovița S.A.

Prin decizia nr. 129 din 21 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. împotriva încheierii din 3 aprilie 2018, precum și a sentinței nr. 466 din 19 aprilie 2018, ambele pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Totodată, s-a dispus obligarea apelantei la plata către intimat a sumei sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Curtea a reținut ca nefondat apelul împotriva încheierii din data de 3.04.2018, nefiind incidente dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Privitor la expertiza judiciară efectuată în cauză instanța de apel a reținut că aceasta conține suficiente elemente pentru ca,prin coroborarea acestei probe cu celelalte probe administrate, să pronunțe o hotărâre motivată în fapt și în drept, motiv pentru care a respins solicitarea de suplimentare a probatoriul în apel, neimpunându-se ca expertul să răspundă la obiecțiunile formulate de apelantă.

În ce privește apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe, instanța de apel a constatat că hotărârea Consiliului de Administrație din data de 30.11.2015 nu este motivată sub aspectul cauzelor pentru care se dispune revocarea intimatului din funcție și încetarea contractului său de mandat iar nota de fundamentare înregistrată sub nr. x din 30.11.2015 prin care sunt detaliate considerentele pentru care se impune revocarea intimatului din funcție, nu este menționată în hotărâre.

Mai mult, motivele demiterii sale nu i-au fost prezentate anterior intimatului, acesta necunoscând deficiențele ce i se impută, punctual, pentru a-și putea formula apărări necesare în fața Consiliului de Administrație. Potrivit procesului-verbal din data de 30.11.2015 rezultă că nu a existat o reală dezbatere a notei de fundamentare ce a determinat luarea unei măsuri cu consecințe semnificative pentru intimat.

Curtea a constatat, în consecință, că revocarea din funcție a intimatului nu secircumscrie ipotezei de neîndeplinire a obligațiilor contractuale din vina exclusivă a acestuia, fiindpe deplin aplicabilă obligația societății de plată a daunelor interese conform art. 143

1

alin. (4) dinLegea nr. 31/1990 republicată, art. 2032 alin. (1) C. civ. și art. IX din contractul de mandat nr. 26227din 25.08.2014, a dobânzii aferente și a cheltuielilor de judecată efectuate în fond, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

La 23 mai 2019, pârâta S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 129 din 21 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel pentru administrarea probatoriului solicitat de aceasta.

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a lăsat nesancționată nulitatea aboslută pentru încălcarea regulii de procedură prevăzute de art. 233 (1) lit. j) C. proc. civ. potrivit căreia soluția trebuie să fie motivată în fapt și drept, nulitatea fiind invocată pentru nemotivarea încheierii primei instanțe cu privire la respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză.

În opinia recurentei, instanța de apel a motivat insuficient respingerea cererii de suplimentare a probatoriului, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale. Totodată, s-a susținut că instanța trebuia să motiveze netemeinicia fiecăreia dintre obiecțiunile recurentei-pârâte la constatările și concluziile expertului contabil.

S-a mai învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, limitându-se la unele clauze ale contractului de mandat, cu ignorarea dispozițiilor legale evocate, interpretând clauzele contractuale respective ca promovând termene cărora le-a dat o eficiență străină de litera și spiritul acelorași prevederi legale, critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a subliniat că art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 nu prevede obligativitatea unei proceduri prealabile, de care este condiționată legalitatea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor de demitere a unui director, astfel că, în opinia recurentei, sunt eronate considerentele instanței de apel privind încălcarea dreptului la apărare al intimatului.

S-a învederat că instanțele de fond nu au identificat corect cadrul normativ și contractual pentru justa soluționare a cauzei, astfel încât raportarea primei instanțe doar la "obiectivele și criteriile de performanță" enunțate în anexa la contractul de mandat, reprezintă o îngustare sensibilă a bazei de evaluare.

Contrar a ceea ce a reținut prima instanță cu privire la termenul din clauza IX alin. (3) din contractul de mandat nr. x/25.08.2014, recurenta susține că revocarea acestui contract s-a făcut după "termenul de încercare de un an", de la data încheierii lui.

La 23 iulie 2019, intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală, având în vedere că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză.

La 13 august 2019, recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimat prin întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2020, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., intimatul-reclamant formulând punct de vedere.

Prin încheierea din 28 aprilie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. împotriva deciziei civile nr. 129 din 21 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă. Totodată, s-a constatat suspendată judecata de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 și al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Înalta Curte, la termenul din 13 octombrie 2020, după repunerea pe rol a cauzei, a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă a invocat încălcarea normei de procedură prevăzută de art. 233 (1) lit. j) C. proc. civ. susținând că instanța de apel a trecut peste nulitatea absolută pentru nemotivarea încheierii primei instanțe cu privire la respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză și, totodată a motivat superficial respingerea cererii de suplimentare a probatoriului, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

Înalta Curte reține că, în ceea ce privește încheierea prin care prima instanță a respins obiecțiunile la raportul de expertiza, instanța de apel a suplinit motivarea primei instanțe pe acest aspect arătând că expertiza judiciară efectuată în cauză conține suficiente elemente pentru ca,prin coroborarea acestei probe cu celelalte probe administrate, să se pronunțe o hotărâre motivată în fapt și în drept, motiv pentru care a respins solicitarea de suplimentare a probatoriul în apel.

Această modalitate de suplinire a motivării în căile de atac este pe deplin concordantă cu art. 6 CEDO, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv în cauza Luka împotriva României, par. 58 arătându-se că "o instanță superioară poate, în anumite cazuri, să remedieze deficiențele procedurii în primă instanță și...este ușor de conceput că o astfel de instanță să înlocuiască decizia viciată cu propria decizie, cu condiția ca aceasta să respecte garanțiile de la art. 6".

În aceste condiții, demersul instanței de apel de a verifica susținerile privind modul de administrare a probelor de către prima instanță și de a motiva legalitatea măsurilor luate, se înscrie în limitele dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.

Recurenta a mai învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în sensul că acest text de lege nu prevede obligativitatea unei proceduri prealabile, de care este condiționată legalitatea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor de demitere a unui director, astfel că sunt eronate considerentele instanței de apel privind încălcarea dreptului la apărare al intimatului.

Și această critică este nefondată, instanța de apel nereținând obligativitatea vreunei proceduri prealabile, cum eronat susține recurenta-pârâtă, ci faptul că hotărârea consiliului de administrație, prin care s-a luat măsura revocării, nu conține elemente din care să rezulte cauza revocării înainte de termen, înscrisurile depuse de pârâtă în susținerea temeiniciei masurii revocării nefiind menționate în hotărâre.

Cu referire la măsura revocării mandatului, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile legale și a subliniat faptul că această măsură a fost luată cu încălcarea dreptului la apărare al intimatului care nu a beneficiat de o analiză reală a îndeplinirii sau neîndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul de mandat.

Analizând dispozițiile legale aplicabile, instanța de apel a concluzionat că revocarea din funcție a intimatului nu se circumscrie ipotezei de neîndeplinire a obligațiilor contractuale din vina exclusivă a acestuia, fiind pe deplin aplicabilă obligația societății de plată a daunelor interese conform art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată, art. 2032 alin. (1) C. civ. și art. IX din contractul de mandat nr. x din 25.08.2014.

În acest context, reținând că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale, vor fi respinse ca nefondate criticile pe acest aspect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. împotriva deciziei civile nr. 129 din 21 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă

Totodată, reținând culpa procesuală, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimatului A. suma de 2000 RON,cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. împotriva deciziei civile nr. 129 din 21 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta să plătească intimatului A. suma de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,13 octombrie 2020.