ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1762/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

Analizând actele de la dosar, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 14.11.2017, reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator special B. și prin administrator judiciar C.., a chemat în judecată pe pârâta Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei 53.442,21 RON, încasată nedatorat, la care se adaugă dobânda legală, estimată provizoriu la 40.795 RON, calculată începând cu 13.11.2015 (data efectuării plații facturii fiscale nr. x/12.11.2015) până la 09.11.2017, dobânda urmând a fi datorată în continuare până la plata efectivă a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile nr. 1.341 C. civ.

La 12.12.2017, pârâta Compania de Apă Târgoviște - Dâmbovița a chemat în garanție Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Pucioasa.

Prin sentința nr. 1083/09.10.2018, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea din 04.04.2019, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a încuviințat în parte cererea de probatorii formulată de apelantă, în sensul că a admis proba cu înscrisurile deținute de intimata-pârâtă și intimata-chemată în garanție, respectiv decizia nr. 9559/22.06.2015 a Comisiei de soluționare a contestațiilor numită de directorul adjunct al Direcției Generale Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial de Mediu, nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 6713 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/2015 și a respins proba cu înscrisurile reprezentând copia plângerilor penale îndreptate împotriva U.A.T. Pucioasa și a antreprenorului lucrărilor al căror beneficiar este U.A.T. Pucioasa și copia soluției pronunțate în dosarul penal; de asemenea, a respins proba cu interogatoriu.

Ulterior, prin decizia nr. 269/04.06.2019, a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, dar și a încheierii din 04.04.2019, reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator special B. și prin administrator judiciar C.., a declarat recurs.

În motivare, a susținut că simpla consemnare în încheierea din 04.04.2019 că probele respinse nu sunt concludente, fără a prezenta raționamentul juridic în urma căruia a conchis astfel, nu reprezintă o motivare corespunzătoare, care să răspundă exigențelor art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.; motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie.

A subliniat recurenta că a precizat teza probatorie, motivând necesitatea, relevanța și caracterul concludent al probelor, raportat la faptul că a depus toate diligențele, adoptând măsurile legale, pentru a asigura paza bunului, în condițiile în care au fost invocate prevederile art. 17.2 din contractul încheiat cu intimata-pârâtă, prin care se reglementează responsabilitatea antreprenorului față de lucrări.

Or, instanța de apel a reținut că S.C. A. S.A. nu și-a respectat obligația de pază juridică, fără a arăta în ce mod și în ce măsură a încălcat respectiva obligație și fără administrarea probatoriului solicitat în cauză.

Din această perspectivă, a apreciat că și decizia pronunțată în apel este nemotivată.

Pe de altă parte, a susținut că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii și de criticile formulate prin memoriul de apel, care nu au fost analizate.

În acest sens, a arătat că instanța de prim control judiciar i-a respins apelul, reținând incidența art. 17.2 din contractul încheiat cu intimata-pârâtă, prin care se reglementează responsabilitatea antreprenorului, dar și confirmarea antreprenorului, la data efectuării plății, în sensul că nu mai există nicio sumă datorată de beneficiar conform contractului.

În opinia recurentei, dincolo de faptul că instanța de apel nu a arătat cum ar fi trebuit să procedeze, care este comportamentul sancționat și în ce măsură s-au încălcat prevederile art. 17.2 din contract, argumentele curții care derivă din corespondența purtată de părți cu privire la modul de soluționare a revendicărilor contractuale sunt străine de natura cauzei, în condițiile în care S.C. A. S.A. și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legale care reglementează plata nedatorată, iar nu pe răspunderea civilă contractuală.

Mai mult decât atât, a susținut că, în condițiile în care înscrisurile depuse la dosar relevă că doar intimata-pârâtă a fost obligată definitiv (prin sentința civilă nr. 151/2016) la plata unei sume reprezentând corecție financiară, curtea de apel a aplicat greșit dispozițiile legale vizând relativitatea efectelor hotărârii judecătorești pronunțate într-un litigiu în care nu a fost parte și a încălcat principiile vizând rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului și autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 151/2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

A arătat recurenta că instanța de apel s-a limitat la a verifica existența unor prevederi care ar putea institui atragerea răspunderii antreprenorului pentru conservarea lucrărilor și bunurilor, fără a avea în vedere dacă sunt întrunite toate elementele răspunderii civile a acestuia și fără a lua în considerare că o instanță judecătorească a stabilit că este în sarcina intimatei-pârâte obligația de plată a corecției financiare.

De asemenea, a susținut că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 1.341 C. civ., apreciind fără temei că e suficient să fi renunțat la o anumită sumă de bani, derivând din lucrări pentru ca plata să fie datorată; or, pentru ca plata să fie datorată, trebuie să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă, a cărei întindere și scadență să fie determinată printr-un titlu.

Din înscrisurile depuse la dosar nu reiese însă că ar fi îndeplinite aceste condiții cu privire la suma pretinsă, aspect pe care instanța nu 1-a analizat.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că, în contra celor reținute de instanța de apel, raportat la situația de fapt și la probatoriul administrat, nu a renunțat la dreptul de a solicita o plată efectuată nedatorat, subliniind că la momentul acceptării reținerii acestei sume a avut falsa reprezentare că ar plăti o datorie proprie, în condițiile în care nu a fost înștiințat asupra conținutului notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 6713 și procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/2015. De asemenea, a subliniat că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile legale vizând forța majoră, cauzele care înlătură răspunderea antreprenorului și dreptul de proprietate care este garantat prin Constituție, în condițiile în care nu a avut o atitudine pasivă, ci a informat intimatele de interferențele dintre proiecte și chiar a formulat plângeri penale.

Potrivit recurentei, față de situația de fapt, dar și calitatea de proprietar a persoanei față de care instanța a apreciat că ar fi trebuit să opună paza lucrărilor, în speță trebuia reținută incidența unei cauze care îi înlătură răspunderea, astfel că nu i se putea imputa corecția financiară.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Pucioasa a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Intimata Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa motivelor de nelegalitate; pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 01.07.2020, a fost respinsă excepția nulității recursului și s-a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în ședință publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în dezbateri în ședință publică, din oficiu, ca motiv de ordine publică, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., relevat de aspectul greșitei compuneri a completului de judecată care a pronunțat decizia recurată.

Posibilitatea instanței de recurs de a invoca din oficiu motive de casare de ordine publică este conferită prin reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (3) C. proc. civ., conform căreia motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică.

Incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. rezidă în încălcarea prevederilor art. 54 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 304/2004, având în vedere că în litigiile care decurg din executarea unui contract administrativ, hotărârea primei instanțe se atacă cu recurs în 10 zile de la comunicare, la instanța superioară, conform art. 53 alin. (1

1

) și art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că obiectul litigiului este reprezentat de acțiunea în pretenții referitoare la suma de 53.442,21 RON, la care se adaugă și dobânda legală, sumă care, potrivit susținerilor reclamantei, este nedatorată și reținută în mod greșit de pârâtă, motiv pentru care și-a exercitat dreptul material la acțiune, prin prezentul demers judiciar.

Relațiile contractuale dintre reclamantă, în calitate de antreprenor, și pârâtă, în calitate de autoritate contractantă, se întemeiază pe Acordul Contractual nr. x/23.03.2012/1743/UIP/23.03.2012, având ca obiect executarea obiectivului de investiții "Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare Pucioasa și Fieni", în urma căruia, prin adresa nr. x/11.11.2015, pârâta a reținut din CIP-ul nr. 16 suma de 53.442,21 RON, din care suma de 52.580,24 RON a virat-o în contul Ministerului Fondurilor Europene, iar diferența de 861,97 RON reprezintă contribuția plătită la bugetul local, cu motivarea aplicării unei corecții financiare, conform procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/30.04.2015, precum și a Notificării beneficiarului nr. 6714/GA/30.04.2015.

Acordul contractual aflat în discuție a fost încheiat în temeiul dispozițiilor din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, la Secțiunea a 9-a intitulată "Soluționarea litigilor în instanță", art. 286-288

1

, fiind prevăzută procedura de judecată în fața instanței de judecată a litigiilor care intră în sfera de aplicare a ordonanței.

La 25.05.2016, O.U.G. nr. 34/2006 a fost abrogată, iar la 26.05.2016 a intrat în vigoare noul pachet legislativ în domeniul achizițiilor publice, compus din trei legi, Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, care transpun în legislația națională prevederile noilor Directive europene în materie adoptate la nivelul anului 2014, precum și Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în domeniul achizițiilor publice, care este complementară celorlalte trei.

Așadar, dată fiind încetarea efectelor juridice ale O.U.G. nr. 34/2006, ca urmare a abrogării, și având în vedere obiectul litigiului, regimul juridic aplicabil în speță la data declanșării prezentului litigiului, 14.11.2017, în determinarea căii de atac se face prin raportare la dispozițiile din Legea nr. 101/2016, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 40/18.05.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin această decizie s-a stabilit că, litigiile decurgând din executarea contractelor de achiziție publică se soluționează, potrivit art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, de instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante, iar hotărârea pronunțată se atacă, conform art. 55 alin. (3), cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Cu privire la interpretarea și aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 40/18.05.2020, a stabilit că "Hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară, secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016".

Așadar, calea de atac prevăzută de legiuitor pentru sentința nr. 1083/09.10.2018 a Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este recursul, conform art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 și Decizia nr. 40/18.05.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (3), art. 488 alin. (1) pct. 1 din același Cod, Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze încheierea și decizia atacată și să trimită cauza spre o nouă judecată curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar C.., împotriva încheierii din 04.04.2019 și deciziei nr. 269/04.06.2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Casează încheierea și decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată curții de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.