ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 296/2025

Ședința publică din data de 12 februarie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 31.05.2018, reclamanta A. S.R.L., societate în insolvență, a solicitat obligarea pârâtelor Confort Dâmbovița S.A. și Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. la plata sumei de 1.222.705,25 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și facturate conform contractelor de subantrepriză nr. x/08.07.2013 și nr. y/14.03.2014, penalități de întârziere de 0,1% și 1.570.679,66 RON+TVA, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate, precum și penalități de întârziere de 0,1%, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată în principal, ca neîntemeiată, iar în subsidiar ca nefondată. De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și lipsa calității procesuale pasive a Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A., precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că s-a împlinit termenul general de prescripție prevăzut de art. 2517 C. civ., acțiunea fiind promovată după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.

Prin cererea modificatoare și completatoare formulată de către reclamantă, s-a solicitat a se lua act de introducerea unui nou capăt de cerere, respectiv, obligarea pârâtelor să restituie suma de 628.689,76 RON reprezentând 70% din garanția de bună execuție consemnată aferent Contractului de subantrepriză nr. x/8.07.2013 și contractului nr. x/14.03.2014, precum și remiterea instrucțiunilor, obligarea la plata dobânzilor legale penalizatoare calculate până la data restituirii debitului principal garanție de bună execuție.

Prin sentința civilă nr. 1261/23.04.2018, Tribunalul Ilfov a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2018.

La termenul de judecată din data de 4 aprilie 2019 s-a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată în ceea ce o privește pe pârâta Confort S.A. și formarea unui dosar separat.

La termenul de judecată din data de 10 iulie 2020, pârâta Compania de Apă Târgoviște - Dâmbovița a invocat excepția puterii de lucru judecat, având în vedere că prezentul litigiu are legătură cu litigiul ce s-a purtat între reclamantă și B. S.R.L., în care s-a pronunțat decizia nr. 856/9.10.2018, ce a rămas definitivă.

La termenul de judecată din data de 20.07.2020, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității invocării excepției de lucru judecat și a fost unită cu fondul excepția puterii de lucru judecat.

La termenul de judecată din data de 13.01.2022, instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de către reclamantă la suplimentul raportului de expertiză, motivat de faptul că, relativ la nerespectarea cerințelor art. 335 alin. (1) C. proc. civ., așa cum rezultă din dovezile recipiselor atașate raportului de expertiză, atât reclamanta cât și pârâta au fost înștiințate de data efectuării expertizei, astfel că nu s-a putut reține incidența dispozițiilor legale precitate. Cât privește celelalte obiecțiuni ale reclamantei, s-a apreciat că expertul desemnat a răspuns la obiectivele trasate de instanță, aspectele invocate de reclamantă urmând a fi analizate odată cu pronunțarea pe fond.

La termenul de judecată din data de 24.02.2022, instanța de fond a respins proba cu martori, solicitată de către reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 526 pronunțată la data de 29.06.2022, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției, excepția lipsei calității procesual pasive în ceea ce privește capătul de cerere privind garanția de bună execuție și excepția lipsei calității procesuale pasive raportat la dispozițiile art. 1856 C. civ. și a admis excepția puterii de lucru judecat, fiind respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C. și administrator special D., în contradictoriu cu pârâta Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A., așa cum a fost modificată și restrânsă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel A. S.R.L. De asemenea, apelanta-reclamantă a solicitat schimbarea în parte a încheierii din data de 20.07.2020 și admiterea excepției inadmisibilității invocării excepției puterii de lucru judecat în prezenta cauză, schimbarea în parte a încheierii pronunțate la data de 13.01.2022 prin care instanța a respins obiecțiunile formulate de către reclamantă împotriva suplimentului la raportul de expertiză contabilă judiciară, răspuns la obiecțiuni din data de 28.10.2021 efectuat de către expert contabil E., solicitând schimbarea în parte a încheierii din 13.01.2022, cu admiterea obiecțiunilor formulate în temeiul art. 338 C. proc. civ. și efectuarea unei noi expertize în specialitatea contabilitate, precum și schimbarea în parte a încheierii din data de 24.02.2022, prin care instanța a respins proba cu martori solicitată de către reclamantă și, pe cale de consecință, admiterea probei cu martori, ca fiind utilă soluționării cauzei.

Prin decizia nr. 173/2023 din 04 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 526 din data de 29.06.2022 și a încheierilor din data de 20.07.2020, 13.01.2022 și 24.02.2022, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii și a încheierii de dezbateri din 06.04.2023 a declarat recurs A. S.R.L.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ.. Recurenta arată că apărările invocate de intimata-pârâtă sub denumirea de excepția puterii de lucru judecat sunt în realitate o executare în parte de către un alt codebitor, respectiv B. S.R.L., a sumei de 450.000 RON, conform hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2016, sens în care societatea recurentă și-a restrâns cererea în ceea ce privește capătul 1 de cerere. Totodată, recurenta susține că prin decizia nr. 856/2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bacău a schimbat în tot hotărârea primei instanțe și a admis acțiunea obligând pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 992.000 RON. Urmare a acestei decizii care a rămas definitivă, recurenta arată că cele două societăți au încheiat o tranzacție prin care o dată cu plata sumei de 450.000 RON s-a stins un raport juridic. Mai arată recurenta că prin cererea de micșorare a capătului 1 de cerere, a redus cuantumul cu suma achitată de B. S.R.L. de 450.000 RON. Prin urmare, arată recurenta, mijlocul de apărare invocat de către intimata-pârâtă pe cale de excepție este de fapt o apărare pe fondul cauzei în care intimata invocă liberarea de plată făcută de alt codebitor. În continuare, recurenta arată în ce a constat obiectul cererii de chemare în judecată în dosarul nr. x/2016.

Sub un alt aspect, recurenta susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., nefiind întrunită cerința cu privire la identitatea de cauză și obiect. Astfel, arată autoarea căii de atac, dosarul nr. x/2016 a avut ca obiect doar o fracție din primul capăt de cerere și deloc celelalte capete din cerere ale prezentei spețe și o cu totul altă cauză.

Cu privire la încheierea din 20.07.2020 prin care instanța a respins excepția inadmisibilității invocării excepției puterii de lucru judecat, recurenta susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 430 alin. (1) C. proc. civ.

O altă critică vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 335 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța de apel cu ocazia analizei asupra încheierii pronunțate la 13.01.2022, prin care instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de către societatea recurentă împotriva suplimentului la raportul de expertiză contabilă judiciară. În continuare, recurenta expune situația de fapt cu privire la administrarea probei cu expertiză în fața primei instanțe, precum și referitor la modalitatea de convocare efectuată de către expertul numit, care în opinia recurentei, a avut loc cu încălcarea prevederilor art. 335 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată recurenta critică concluziile raportului de expertiză arătând că se impune refacerea acestuia.

Sub un alt aspect, recurenta susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 255 și art. 258 C. proc. civ. raportat la analiza realizată asupra încheierii pronunțate la 24.02.2022, prin care instanța a respins proba cu martori solicitată de către societatea recurentă.

Printr-o altă critică, recurenta susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază unele dintre dispozițiile adoptate de către instanța de apel. În acest sens, autoarea recursului arată că are în vedere o lipsă de motivare asupra motivului de apel prin care aceasta a criticat lipsa unei corecte calificări a puterii de lucru judecat invocată de către intimata-pârâtă.

Totodată, instanța de apel a omis să analizeze și să motiveze sfera de aplicabilitate a puterii de lucru judecat față de motivele de apel prin care s-a susținut lipsa identității de obiect și de cauză dintre dosarul pendinte și dosarul nr. x/2016, arată recurenta.

De asemenea, recurenta susține că instanța de apel a omis să motiveze și să se pronunțe în mod explicit cu privire la capătul de cerere privind restituirea sumei de 332.078,78 RON, reprezentând garanția de bună execuție.

În final, în opinia recurentei, motivele cuprinse în decizia atacată ce au ca obiect încheierile din 13.01.2022 și din 24.02.2022 sunt profund lacunare, instanța de apel făcând referire doar la unele texte de lege fără dezvoltarea explicită a raționamentului pentru care textele de lege ar fi aplicabile în sensul celor dispuse de instanța de fond, și nu în sensul în care a fost arătat în motivele de apel. Producerea formală a unor aprecieri lacunare prin decizia recurată nu poate suplini cerința motivării hotărârii judecătorești stabilită imperativ prin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conchide recurenta.

Sub un ultim aspect, autoarea căii de atac susține că încheierea din 06.04.2023 a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, prin încheierea pronunțată la data de 06.04.2022, instanța de apel a respins probele solicitate de către societatea recurentă, respectiv proba cu înscrisuri, proba cu martori și proba cu expertiza tehnică, instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 255 coroborat cu art. 258 și art. 482 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 18 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fost fixat termen de judecată, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că obligația de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, corelativ cu obligația instanței ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Expunerea considerentelor reprezintă garanția că hotărârea pronunțată reprezintă rezultatul unui raționament logico-judiciar, iar soluția nu a fost pronunțată într-un mod arbitrar și discreționar, și face în același timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a analizat criticile formulate prin cererea de apel și a expus ample considerente în susținerea soluției pronunțate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că la filele x din hotărârea recurată se regăsesc motivele referitoare la puterea de lucru judecat și argumentele pentru care instanța de apel a constatat corect raționamentul primei instanțe în ceea ce privește analiza excepției inadmisibilității invocării excepției puterii de lucru judecat.

Totodată, Înalta Curte reține că la filele x din decizia recurată sunt redate argumentele prin care instanța de apel a analizat puterea de lucru judecat raportat la identitatea de obiect și de cauză dintre dosarul pendinte și dosarul nr. x/2016, precum motivele prin care s-au înlăturat criticile privind încheierile de ședință din 13.01.2022 și din 24.02.2022.

De asemenea, se observă că la fila x, instanța de apel a răspuns criticilor privind restitituierea garanției de bună execuție, făcând trimitere la concluziile rapoartelor de expertiză în acest sens.

Se reține că judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părților, iar întinderea obligației de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura și circumstanțele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Așa fiind, se constată că instanța de apel a argumentat în mod clar și concis de ce analiza primei instanțe privind excepția puterii de lucru judecat a fost corectă, sens în care, Înalta Curte reține că acest motiv de casare este nefondat, instanța de apel argumentând soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocând și aplicând în cauza dedusă judecății textele de lege și actele normative care au stat la baza adoptării soluției sale, totodată prezentând raționamentul-logico juridic prin care a respins apelurile.

Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente și pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv.

În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că acestea nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece sunt aceleași critici exprimate în cererea de apel, fără să fie dezvoltate motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Astfel, susținerile recurentei-pârâte prin care arată că au fost încălcate dispozițiile art. 330 și art. 430-431 C. proc. civ., nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Susținerile prin care recurenta susține că este necesară clarificarea raportului juridic ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 și a apărărilor formulate de către intimata-pârâtă, arătând că aceasta se prevalează de executarea obigației de către un alt codebitor, sunt critici care și-au primit dezlegare prin decizia recurată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., or, se constată că în cererea de recurs doar a fost înlocuit termenul de "instanța de fond" cu "instanța de apel", sens în care controlul judiciar nu se poate realiza dacă nu sunt aduse critici punctuale deciziei atacate.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

De altfel, Înalta Curte reține că argumentele recurentei cu privire la situația de fapt și probele administrate în cauză nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile.

Totodată, instanța supremă reține că simpla menționare formală a prevederilor art. 255, art. 258 și art. 482 C. proc. civ., fără să se arate în ce modalitate ar fi fost aplicate eronat, nu echivalează cu încadrarea criticilor formulate într-un motiv recurs de nelegalitate. Nemulțumirile recurentei și susținerile legate de soluția pronunțată cu privire la cererea de apel, nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. C., împotriva deciziei nr. 173/2023 din 4 mai 2023 și a încheierii de ședință din 06 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. C., împotriva deciziei nr. 173/2023 din 4 mai 2023 și a încheierii de ședință din 06 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2025.