ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2435/2020

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la 24 septembrie 2018, reclamanta A. S.A. - în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. și G., să se constate nulitatea parțială a contractelor de vânzare - cumpărare nr. x din 27 noiembrie 2001 și a actului adițional nr. x din 8 iulie 2002, ambele autentificate de notar public H. (doar în ceea ce privește transferul asupra imobilului indicat, compus din teren și spațiu comercial) și nr. 614 din 20 ianuarie 2006 (doar pentru imobilul menționat) și a tuturor actelor subsecvente; nulitatea contractelor de donație nr. 2066 din 15 octombrie 2012 autentificat la notar public I. și a tuturor actelor subsecvente și nr. 2644 din 18 august 2015 autentificat de notar public J. și a tuturor actelor subsecvente; precum și nulitatea actului de partaj voluntar nr. 1491 din 12 iunie 2015 autentificat de notar public K. și a tuturor actelor subsecvente. S-a solicitat, de asemenea, să se dispună repunerea părților în situația anterioară și obligarea actualilor proprietari la predarea către A. a imobilului și rectificarea cărții funciare a imobilului prin înscrierea reclamantei în calitate de proprietar al imobilului. Prin sentința civilă nr. 81 din 29 ianuarie 2019, Judecătoria Moreni a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul F. prin întâmpinare. A declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect constatare nulitate act, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, în raport de dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ. Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în baza art. 200 alin. (2), art. 132 alin. (3) și art. 136 alin. (1) C. proc. civ., a trimis dosarul cauzei, spre competentă soluționare, la secția I civilă a instanței.

Sentința pronunțată de tribunal Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, prin sentința nr. 1002 din 5 iunie 2019, a admis excepția netimbrării. A anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată. A respins cererea pârâtului F. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 3173 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului. A luat act că intimatul - pârât F. înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B., solicitând anularea acesteia, cu consecința trimiterii cauzei către Tribunalul Dâmbovița pentru judecarea pe fond a cererii de chemare în judecată. A criticat hotărârea pentru încălcarea normelor de drept material cuprinse la art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. A solicitat a se observa că starea de faliment a A. S.A. constituie o cauză neimputabilă reprezentantului legal desemnat de judecătorul sindic - lichidatorul judiciar B. sau creditorilor societății, printre care bugetul statului. A precizat, astfel, că instanța de apel a ignorat starea de faliment a societății, dispusă conform sentinței civile nr. 2847 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2010. De asemenea, potrivit recurentei, curtea de apel a ignorat și nu a motivat în vreun fel împrejurarea că acțiunea dedusă judecății urmărește readucerea imobilului în patrimoniul debitoarei și valorificarea acestuia pentru acoperirea masei credale (inclusiv creanțele bugetare în sumă de 15.795.782,47 RON). A mai precizat că pe rolul instanțelor din România sunt înregistrate alte 25 acțiuni identice, având ca obiect anularea unor acte similare, iar hotărârile singurelor două instanțe care au dispus obligația de plată a taxei judiciare de timbru au fost desființate definitiv. În drept, motivele de recurs au fost subsumate pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. Intimatul - pârât F. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale. Excepția inadmisibilității recursului a fost invocată raportat la decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare, că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului. Pe fondul cauzei, intimatul - pârât a considerat, contrar celor susținute de recurentă, că nu poate fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanța fondului corect admițând excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, soluție menținută de curtea de apel. Intimatul - pârât a susținut corectitudinea celor statuate de instanța de apel, prin prisma art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, care reglementează procedura de soluționare a cererii de reexaminare prin încheiere definitivă, caracter care impune obligativitate pentru părți și pentru instanțele superioare, aceastea din urmă fiind ținute de autoritatea de lucru judecat a încheierii. Or, în speță, recurenta - reclamantă a uzat de calea de atac specifică, formulând cerere de reexaminare împotriva încheierii din 10 aprilie 2019 prin care tribunalul a stabilit obligația plății taxei judiciare de timbru în sumă de 6.129 RON, cerere respinsă prin încheierea din 7 mai 2019. A considerat astfel, în acord cu decizia Înaltei Curți nr. 7/2014, că singura cale de atac este cererea de reexaminare, iar nu calea de atac a apelului/recursului. Urmare a comunicării întâmpinării, recurenta nu a depus răspuns la aceasta.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 4 martie 2020, a dispus ca, după efectuarea procedurilor de comunicare, să se întocmească raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului. Prin raportul din 6 iulie 2020 s-a reținut că redactarea motivelor de recurs ridică o problemă de încadrare a criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cu consecința sancțiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) din cod. Nu a fost găsită incidentă excepția ridicată prin întâmpinarea intimatului - pârât, referitoare la inadmisibilitatea recursului, raportat la decizia nr. 7/2014 a Înaltei Curți, atâta timp cât nu există prevederi procedurale prin care decizia atacată să fie exclusă de la posibilitatea atacării cu recurs. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod. Nu s-au depus puncte de vedere la raport. Prin rezoluția din 8 septembrie 2020, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., la 18 noiembrie 2020, în camera de consiliu, fără citare părți. Prin adresă din 16 noiembrie 2020, intimatul - pârât F. a depus dovada cheltuielilor de judecată constând în plata onorariului avocațial. 4. Considerentele Înaltei Curți Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele: Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. În speță, motivele recursului au fost circumscrise de reclamantă celor prevăzute la pct. 8 și 6 ale art. 488 C. proc. civ., criticându-se aplicarea greșită a dispozițiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, precum și faptul că nu s-a motivat împrejurarea că acțiunea dedusă judecății urmărește readucerea imobilului în patrimoniul debitoarei și valorificarea acestuia pentru acoperirea masei credale (inclusiv creanțele bugetare). Se constată că motivele recursului, deși subsumate de reclamantă art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., ridică o problemă de încadrare, în condițiile în care, reluând criticile din apel, nu au avut în vedere soluția pronunțată. Aceasta, întrucât recurenta, reiterând motivele de apel privitoare la netimbrarea acțiunii dedusă judecății, nu a formulat critici în raport de considerentele deciziei atacate, care a valorificat cele statuate prin decizia nr. 7/2004. Se observă astfel că prin decizia din apel s-a constatat, pornind de la menționata decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului. Ca atare, văzând dispozițiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate. În ceea ce privește cererea formulată de F. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în plata onorariului de avocat, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, aceasta urmează a fi admisă, cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ținând cont de complexitatea cauzei dedusă judecății, precum și de circumstanțele acesteia, respectiv faptul că nu a presupus deplasarea apărătorului intimatului - pârât în instanță.