ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1652/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 24 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în faliment, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., S.C. F. S.R.L., prin reprezentant legal G., constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 28 decembrie 2004 autentificat de Biroul Notarului Public H. și a tuturor actelor subsecvente; nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 20 mai 2005 autentificat de Biroul Notarului Public I. și a tuturor actelor subsecvente; nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 13 martie 2009 autentificat de Biroul Notarului Public J. și a tuturor actelor subsecvente; nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 14 ianuarie 2011 autentificat de Biroul Notarului Public K. și a tuturor actelor subsecvente; nulitatea actului de lichidare a regimului comunității legale nr. 1490 din 12 iunie 2015 autentificat de Biroul Notarului Public L., a actului adițional nr. x din 9 septembrie 2015 și a tuturor actelor subsecvente; nulitatea actului de partaj voluntar nr. 2517 din 9 septembrie 2015 autentificat de Biroul Notarului Public M. și a tuturor actelor subsecvente; repunerea părților în situația anterioară, cu obligarea actualilor proprietari la predarea către reclamantă a imobilului situat în Codlea, str. x, jud. Brașov, având CF x; rectificarea cărții funciare în sensul înscrierii reclamantei în calitate de proprietar al imobilului.

Prin întâmpinare, pârâtul G. a invocat următoarele excepții: necompetența materială a Judecătoriei Brașov, nelegala timbrare, tardivitatea formulării acțiunii, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, nulitatea acesteia și prescripția dreptului material la acțiune.

Excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată a fost invocată și de pârâta D. prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 2600 din 26 martie 2019, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2006.

Prin încheierea nr. 712 din 23 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Brașov, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a constatat că aparține Judecătoriei Brașov competența de soluționare a cauzei. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel Brașov, în vederea soluționării acestuia.

Prin sentința nr. 51/Fcc din 5 iunie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Prin sentința civilă nr. 9716 din 29 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, în raport de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k), coroborate cu ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la 30 octombrie 2019, sub nr. x/2018*.

Prin sentința nr. 120/S din 7 august 2020, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei N. S.R.L., invocată din oficiu. A admis excepția de nulitate a capetelor de cerere ce vizau constatarea nulității absolute a unor acte juridice neidentificate, invocată din oficiu. A respins excepțiile invocate de pârâții G. și D.: a nelegalei timbrări, a tardivității, a inadmisibilității și de nulitate a cererii de chemare în judecată, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune. A anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în faliment, în contradictoriu cu pârâta N. S.R.L., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință. A constatat nulitatea capetelor de cerere ce vizau constatarea nulității absolute a unor acte juridice neidentificate. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. Codlea S.A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., G. și E..

3.1 Prin decizia nr. 10/Ap din 20 ianuarie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar O., împotriva sentinței nr. 120/S din 7 august 2020, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care a anulat-o în parte. A stabilit termen pentru judecarea cererii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. și G., având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 28 decembrie 2004, autentificat de Biroul Notarului Public H., în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Codlea, strada x, nr. 8, jud. Brașov, înscris în cartea funciară nr. x, precum și a tuturor actelor subsecvente; constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 20 mai 2005, autentificat de Biroul Notarului Public I., precum și a tuturor actelor subsecvente; constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 13 martie 2009, autentificat de Biroul Notarului Public J., precum și a tuturor actelor juridice subsecvente; constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14 ianuarie 2011 de Biroul Notarului Public K., precum și a tuturor actelor subsecvente; constatarea nulității actului de lichidare a regimului comunității de bunuri nr. 1490 din 12 iunie 2015, autentificat de Biroul Notarului Public L., a actului adițional la acesta, nr. 2516/09.09.2015, și a tuturor actelor subsecvente; constatarea nulității actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x din 9 septembrie 2015, de Biroul Notarului Public M. și a tuturor actelor subsecvente; repunerea părților în situația anterioară, obligarea actualilor proprietari să predea imobilul mai sus identificat reclamantei și să rectifice evidențele de carte funciară, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului din litigiu, la 24 februarie 2021, pentru când a citat părțile. A păstrat restul dispozițiilor sentinței civile apelate.

3.2 Prin decizia nr. 793/AP din 23 iunie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins excepția netimbrării cererii. A respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția autorității de lucru judecat, invocate de pârâtul G..

A respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în faliment, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. și G., având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare mai sus menționate, obligând-o pe reclamantă să plătească pârâtului G. suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva deciziei nr. 793/AP din 23 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a declarat recurs reclamanta A. S.A., în faliment, criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că hotărârea instanței de apel este nemotivată, sub aspectul reținerii bunei credințe în sarcina intimaților.

A arătat că, deși au fost administrate probele cu interogatoriul și cu înscrisuri, instanța de apel nu a procedat la analizarea acestora. De asemenea, curtea nu a examinat nici alte elemente invocate în scopul răsturnării bunei-credințe a intimaților (faptul că toți pârâții sunt rude, că pârâta D. a fost angajată în cadrul societății A. S.A., fiind atrasă răspunderea acesteia pentru fapte culpabile, că membrii familiei Schutz figurează în majoritatea tranzacțiilor privind dobândirea imobilelor deținute de A. S.A., că nu s-a probat achitarea unei sume de bani, mențiunile privind încasarea prețului fiind făcute scriptic în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare).

Recurenta a afirmat că lipsa reținerii acestor aspecte denotă examinarea superficială a cauzei și o motivare necorespunzătoare dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

A menționat că instanța de apel a ignorat faptul că, prin cererea de chemare în judecată s-a urmărit readucerea imobilului în patrimoniul său și valorificarea acestuia pentru acoperirea masei credale (inclusiv creanțele bugetare în sumă de 15.795.782,47 RON) recurenta fiind obligată suplimentar la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 2.500 RON.

Recurenta a susținut că promovarea apelului în cauză corespunde obligațiilor și atribuțiilor instituite în sarcina sa prin Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței.

A arătat că, prin sentința penală nr. 121 din 7 august 2015, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 575/A din 21 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a dispus anularea contractului în baza căruia imobilul a ieșit din său și restabilirea situației anterioare datei de 29 septembrie 2000.

Recurenta a criticat soluția instanței de apel din perspectiva obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, prin ignorarea stării de insolvență și a necesității valorificării unui bun și a unui interes de ordine publică.

Prin întâmpinare, intimatul G. a solicitat anularea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respingerea acestuia, ca fiind lipsit de interes, iar în subsidiar, respingerea, ca nefondată, a căii extraordinare de atac.

Raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost comunicat părților, iar prin încheierea din camera de consiliu din 19 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepțiile nulității și a lipsei de interes invocate de intimatul G. prin întâmpinare și a admis în principiu recursul, constatând că motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea concretă a stării de fapt, urmându-se o ordine cronologică.

Reținerea fiecărei împrejurări trebuie argumentată cu ajutorul probelor administrate, iar dacă acestea sunt contradictorii, trebuie examinate comparativ, arătându-se considerentele pentru care s-au reținut unele și s-au înlăturat altele.

Motivul de recurs analizat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de parte în cererea dedusă judecății, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept expuse, putând să răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc toate susținerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Raportat la incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din examinarea modului în care Curtea de Apel Brașov a analizat cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei, că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la expunerea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, astfel că nu se poate reține o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia.

Astfel, prin cererea de apel, recurenta a criticat sentința nr. 120/S din 7 august 2020 a Tribunalului Brașov din perspectiva soluției pronunțate asupra capetelor de cerere care au vizat anularea tuturor actelor subsecvente actului de partaj voluntar nr. 2517 din 9 septembrie 2015, autentificat de Biroul Notarului Public M., cu motivarea în sensul că instanța de apel a ignorat cererile de probatorii și precizările prin care a arătat că s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a indica toate înscrisurile subsecvente, nemanifestând rol activ în acest scop.

Criticile recurentei din apel s-au referit și la faptul că, în mod greșit instanța de fond a reținut buna credință a intimaților, tribunalul nesupunând analizei principiile de drept menționate în cuprinsul acțiunii civile, respectiv principiul desființării actelor subsecvente, a retroactivității efectelor nulității și a repunerii părților în situația anterioară.

În ceea ce privește motivele de recurs expuse în prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că vizează nelegalitatea hotărârii instanței de apel din perspectiva lipsei de fundament juridic a soluției adoptate, recurenta pretinzând că aceasta a fost pronunțată în lipsa unei examinări corespunzătoare a probatoriului administrat și a altor elementele invocate în scopul răsturnării bunei-credințe a intimaților și prin ignorarea scopului pentru care acțiunea civilă a fost promovată, anume acela al readucerii imobilului în patrimoniul său și valorificarea acestuia pentru acoperirea creanțelor datorate.

Examinând modalitatea de soluționare a cauzei de către Curtea de Apel Brașov, secția I civilă, Înalta Curte reține că, prin decizia civilă nr. 10 din 20 ianuarie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment prin lichidator judiciar O., împotriva sentinței civile nr. 120/S din 7 august 2020, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care a anulat-o în parte, reținând spre rejudecare cauza având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și a tuturor actelor subsecvente, precum și a actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x din 9 septembrie 2015 de Notarul Public M. și a tuturor actelor subsecvente, repunerea părților în situația anterioară și obligarea actualilor proprietari să predea imobilul în litigiu reclamantei și să rectifice evidențele de carte funciară, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al acesteia în cartea funciară.

Prin decizia civilă menționată a fost păstrată soluția pronunțată de prima instanță cu privire la admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. N. S.R.L. și a excepției de nulitate a capetelor de cerere ce vizau constatarea nulității absolute a unor acte juridice neidentificate, precum și la respingerea excepției de nelegală timbrare a cererii de chemare în judecată, excepției de tardivitate a promovării cererii de chemare în judecată, excepției de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, excepției de nulitate a cererii de chemare în judecată și excepției prescripției dreptului material la acțiune, reținând că prin cererea de apel nu s-a criticat soluția primei instanțe referitoare la modul de soluționare a acestor excepții, iar, față de dispozițiile art. 482 C. proc. civ., care nu permit înrăutățirea situației părții în propria cale de atac, o soluție contrară cu privire la modul de soluționare a excepțiilor arătat ar încălca acest principiu.

Strict sub aspectul motivării, în legătură cu fondul litigiului, instanța de apel a reținut că se impune analizarea aspectelor legate de existența bunei credințe a subdobânditorilor apartamentului, prin suplimentarea probatoriului privind situația de carte funciară a imobilului și a relațiilor existente între cei care au participat la încheierea actelor juridice (dacă sunt rude, afini, prieteni etc. care știau sau puteau să știe despre starea juridică a reclamantei).

Curtea a arătat că, în rejudecare, în vederea soluționării fondului cauzei, au fost depuse înscrisuri cu privire la plata prețului imobilelor din litigiu, contractele de vânzare-cumpărare nr. x din 18 septembrie 2001, nr. 2124 din 28 decembrie 2004, nr. 4421 din 20 mai 2005, nr. 379 din 13 martie 2009 și nr. 55 din 14 ianuarie 2011, încheieri de carte funciară, extrase de carte funciară, informații de la Unitatea Administrativ Teritorială Codlea cu privire la persoanele care au fost proprietare ale apartamentului și care au achitat, în perioada 2001 - 2018, impozitul pe imobil, fiind administrată și proba cu interogatoriul pârâților.

În raport de probatoriul administrat, instanța de apel, prin considerente ample (expuse la pag. 8-11 în hotărârea recurată), a procedat la examinarea contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat, precum și la modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate de la vânzătoare la dobânditori și de la aceștia la subdobânditori, reținând că, prin contractul autentificat de Biroul Notarului Public H. sub nr. x din 28 octombrie 2004, recurenta a dobândit imobilul situat în Codlea, strada x, nr. 8, jud. Brașov, de la pârâta S.C. N. S.R.L., bunul fiind înscris în cartea funciară.

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 mai 2005 de Biroul Notarului Public I., S.C. N. S.R.L. a înstrăinat intimaților B. și C., în cotă de 1/2 parte pentru fiecare, dreptul de proprietate asupra bunului mai sus indicat, plata prețului fiind dovedită cu documentele fiscale indicate în hotărâre.

Curtea a constatat că, potrivit actelor de stare civilă, intimata C. este fiica intimaților E. și G., iar intimatul B. este fiul lui B., intimata E. și B. fiind reprezentanți ai acționarului majoritar al reclamantei.

Instanța de apel a mai reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 13 martie 2009 de Biroul Notarului Public J., intimații B. și C. au transmis intimatei D. dreptul de proprietate asupra bunului imobil din litigiu. La rândul său, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14 ianuarie 2011 de același notar public, aceasta a transmis dreptul de său de proprietate intimatei E., căsătorită cu pârâtul G..

Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. x din 9 septembrie 2015 de Biroul Notarului Public M., soții Schutz au partajat bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, imobilul situat în Codlea, str. x, jud. Brașov și cu cota de 21/298 din părțile de uz comun descrise în coala de carte funciară, revenind intimatului G..

Curtea a făcut referire la sentința penală nr. 121 din 7 august 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2007 de Tribunalul Bihor prin care s-a dispus, printre altele, restabilirea situației anterioare datei de 29 septembrie 2000, sens în care, în baza dispozițiilor art. 23, art. 397 alin. (3), art. 255 și art. 256 C. proc. pen., a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între recurentă și S.C. N. S.R.L., cu privire la bunul imobil în litigiu.

Reținând că, în cartea funciară a imobilului nu a fost notat procesul penal și aplicând dispozițiile legale incidente la momentul încheierii actelor juridice, în raport de dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, precum și principiile de drept invocate de recurentă (retroactivitatea efectelor nulității, restabilirea/repunerea în situația anterioară, anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial), instanța de apel a reținut că subdobânditorii imobilului sunt de bună credință, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, această prezumție nefiind răsturnată în urma probatoriului administrat.

De asemenea, a constatat că nu poate proceda nici la desființarea restului actelor juridice atacate, întrucât titlul de proprietate al înstrăinătorului din fiecare dintre contractele de vânzare-cumpărare a rămas în ființă, producând efectele prevăzute de lege, iar prin faptul că vânzătoarea S.C. N. S.R.L. nu mai are capacitate de folosință, fiind radiată din registrul comerțului, nu este posibilă restabilirea situației anterioare prin aducerea imobilului în patrimoniul societății.

Față de aspectele expuse, Înalta Curte constată că în considerentele deciziei recurate se regăsesc toate aspectele invocate de recurentă în acțiunea civilă dedusă judecății și în memoriul de apel (buna credință, legăturile de filiație și afinitate, dovada plății prețului), aspecte care au fost judicios examinate de Curtea de Apel Brașov prin expunerea raționamentului pe care a fost fundamentată soluția adoptată, urmare examinării probatorului administrat.

Astfel, considerentele hotărârii atacate sunt detaliate corespunzător obligației legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Această motivare a instanței de apel este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, potrivit art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale Omului impune instanțelor naționale să își motiveze hotărârile, fără ca această obligație să presupună răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficientă examinarea în mod real a chestiunilor supuse spre judecată. Obligația de motivare a hotărârii judecătorești presupune o expunere a argumentelor care, prin conținutul lor, sunt de natură să influențeze soluția.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cât privește motivul de recurs ce vizează greșita obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care ar fi acționat în virtutea unei obligații legale invocând un motiv de ordine publică, este de reținut că dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. nu disting în raport de aceste motive atunci când reglementează culpa procesuală a părții căzute în pretenții. Pe de altă parte, cuantumul cheltuielilor de judecată la care recurenta a fost obligată prin hotărârea atacată nu poate fi supus examinării în calea de atac pendinte, în raport de decizia nr. 3/2020 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate a hotărârii atacate.

Astfel, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar O., împotriva deciziei nr. 793/Ap din 23 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar O., la plata către intimatul-pârât G., a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, redusă conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar O., împotriva deciziei nr. 793/Ap din 23 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-pârât G., reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2022.