ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1456/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 24 septembrie 2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost modificată, reclamanta S.C. A. S.A. - în faliment a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., E., F., G., H., I., J., K. S.R.L., L. S.A., M. S.R.L., N. S.R.L. și O. S.R.L., constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.11.2001, a actului adițional nr. x/08.07.2002 (autentificate de notar public P.) și a tuturor actelor subsecvente, doar cu privire la imobilele situate în Brașov, str. x, spațiu comercial (CF nr. x Brașov, nr. top x), în Brașov, B-dul. x nr. 53 bloc 40/A și 40/B (CF nr. x Brașov, nr. top x, în Brașov, str. x, ap. magazin 77 (CF nr. x Brașov, nr. top x), în Brașov, str. x, magazin nr. 88 (înscris în CF x Brașov, nr. CF vechi nr. x Brașov, nr. top x), în Brașov, str. x nr. 36, magazin 66 (înscris în CF x Brașov, nr. CF vechi x Brașov, sub nr. top x) și în Brașov, str. x, ap. spațiu comercial 1 (înscris în CF x Brașov, CF vechi nr. x, repunerea părților în situația anterioară cu obligarea actualilor proprietari la predarea către A. S.A. a imobilelor indicate anterior și rectificarea cărții funciare în sensul înscrierii societății A. S.A. în calitate de proprietar al imobilului. Prin sentința civilă 5793 din 19 iunie 2019, pronunțată de Judecătoria Brașov, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. Prin sentința civilă 1248/SIND/2019 din 10 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a judecătorului sindic, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Brașov.

Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov Prin sentința civilă nr. 112/S din 30 iulie 2020, Tribunalul Brașov, secția I civilă a hotărât după cum urmează: A respins excepția lipsei de interes a reclamantei, excepția autorității de lucru judecat, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția tardivității cererii de chemare în judecată, excepția inadmisibilității acțiunii. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Q. S.A. și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă. A admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei S.C. R. S.R.L. și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă. A respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar S., în contradictoriu cu pârâții D., J., M. S.R.L., I., G., N. S.R.L., F., O. S.R.L., H., E., E., C., B., K. S.R.L., ca neîntemeiată. A obligat pe reclamantă să plătească pârâtei J. suma de 5000 RON și pârâtului C. suma de 4760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Brașov Prin decizia civilă nr. 300/Ap din 22 martie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția I civilă a hotărât după cum urmează: A admis în parte apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 112/S din 30 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, pe care a anulat-o în parte, și rejudecând în limitele anulării: A admis în parte cererea de chemare în judecată completată și precizată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar S., în contradictoriu cu pârâții D., J., I., G., F., O. S.R.L., H., M. S.R.L., E., E., C., B., N. S.R.L., K. S.R.L., și în consecință: 1. A constatat nulitatea parțială, doar cu privire la următoarele imobile (clădiri și terenul aferent): - spațiu comercial II – magazin 44 - situat în Brașov, înscris în CF x Brașov, nr. top x (CF vechi x, A+160); - spațiu comercial – magazin 61 - situat în Brașov, înscris în CF x Brașov nr. top x, (CF vechi x, A+72); - spațiul comercial - magazin 77- situat în Brașov, înscris în CF x0 Brașov (CF vechi x, x, A+34, nr. top x/33); - parter comercial – magazin 88 – situat în Brașov, înscris în CF x Brașov, nr. top x, (CF vechi x, A+78); - spațiu cu altă destinație – magazin 66 – situat în Brașov, înscris în CF x nr. top x (CF vechi x Brașov, A+24); - spațiul comercial I, situat în Brașov, str. x, înscris în CF nr. x Brașov (CF vechi x), nr. top x, a următoarelor contracte: - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.07.2006 de notar public T., încheiat între S.C. U. S.R.L. în calitate de vânzătoare și S.C. R. S.R.L. în calitate de cumpărătoare, având ca obiect magazinele 44, 66 și 88; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.06.2006 de notar public T., încheiat între S.C. U. S.R.L. în calitate de vânzătoare și S.C. R. S.R.L. în calitate de cumpărătoare, având ca obiect magazinul 61; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.06.2006 de notar public T., încheiat între S.C. U. S.R.L. în calitate de vânzătoare și S.C. R. S.R.L. în calitate de cumpărătoare, având ca obiect spațiul comercial I, situat în Brașov, str. x; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.03.2007 de notar public V., încheiat între S.C. U. S.R.L. în calitate de vânzătoare și D. și J. având ca obiect magazinul 77; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2006 de notar public T., încheiat între S.C. R. S.R.L., în calitate de vânzător, și S.C. O. S.R.L., în calitate de cumpărător, având ca obiect magazinul 44; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2006 de notar public T., încheiat între S.C. R. S.R.L., în calitate de vânzător, și S.C. O. S.R.L., în calitate de cumpărător, având ca obiect magazinul 61; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2006 de notar public T., încheiat între S.C. R. S.R.L., în calitate de vânzător, și S.C. O. S.R.L., în calitate de cumpărător, având ca obiect magazinul 88; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2006 de notar public T., încheiat între S.C. R. S.R.L., în calitate de vânzător și S.C. O. S.R.L., în calitate de cumpărător, având ca obiect magazinul 66; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2006 de notar public T., încheiat între S.C. R. S.R.L. în calitate de vânzător și S.C. O. S.R.L., în calitate de cumpărător, având ca obiect spațiul comercial I, situat în Brașov, str. x; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.04.2008 de notar public T., încheiat între S.C. O. S.R.L. în calitate de vânzător și J., prin mandatar W., și D. în calitate de cumpărători, în cote de 1/2 fiecare, având ca obiect magazinul 44; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.03.2007 de notar public T., încheiat între S.C. O. S.R.L. în calitate de vânzător și J., prin mandatar W., și D. în calitate de cumpărători, în cote de 1/2 fiecare, având ca obiect magazinul 61; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.04.2008 de notar public T., încheiat între S.C. O. S.R.L. în calitate de vânzător și J., prin mandatar W., și D. în calitate de cumpărători, în cote de 1/2 fiecare, având ca obiect magazinul 88; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.03.2007 de notar public T., încheiat între S.C. O. S.R.L. în calitate de vânzător și J., prin mandatar W., și D. în calitate de cumpărători, în cote de 1/2 fiecare, având ca obiect magazinul 66; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.04.2008 de notar public T., încheiat între S.C. O. S.R.L. în calitate de vânzător și J., prin mandatar W., și D. în calitate de cumpărători, în cote de 1/2 fiecare, având ca obiect spațiul comercial I, situat în Brașov, str. x; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.04.2011 de notar public X., încheiat între D. și F., soți, în calitate de vânzători, și J. prin mandatar W., în calitate de cumpărător, având ca obiect cota de 1/2 din spațiul comercial I situat în Brașov, str. x și magazinul 44; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.02.2010 de notar public T., încheiat între D. și F., soți, în calitate de vânzători, și J. prin mandatar W., în calitate de cumpărător, având ca obiect cota de 1/2 din magazinele 61 și 77; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.02.2011 de notar public T., încheiat între D. și F., soți, în calitate de vânzători, și J. prin mandatar W., în calitate de cumpărător, având ca obiect cota de 1/2 din magazinul 66; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.04.2011 de notar public X., încheiat între J. prin mandatar W. în calitate de vânzător, și D. și F., soți, în calitate de cumpărători, având ca obiect cota de 1/2 din magazinul 88; - contractul de vânzare autentificat de Y. din Craiova, prin notar public T. sub nr. x/11.10.2012, încheiat între D., personal și ca mandatar pentru soția sa, F., în calitate de vânzători, și H., în calitate de cumpărătoare, având ca obiect magazinul nr. 88; - contractul de donație autentificat de Y. din Craiova, prin notar public T., sub nr. x/12.10.2012, încheiat între J. prin mandatar W. în calitate de donatoare și I. în calitate de donatar, având ca obiect următoarele spații comerciale: magazinul 44, magazinul 77, magazinul 66 și spațiul comercial I situat în Brașov, str. x; - tranzacție autentificată de notar public Z. sub nr. x/18.09.2015, încheiată între G. și I. având ca obiect radierea din CF a sarcinilor și interdicțiilor asupra următoarelor imobile: magazinul 77, spațiul comercial I situat în Brașov, str. x, magazinul 44 și magazinul 66, precum și transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora lui G.; - contractul de donație autentificat sub nr. x/29.12.2017 de notar public Z. cu Actul adițional autentificat sub nr. x/08.01.2018, încheiat între G., în calitate de donator, și I., în calitate de donatar, având ca obiect magazinul 44 și magazinul 66 și spațiul comercial I situat în Brașov, str. x; 2. A dispus repunerea părților în situația anterioară cu obligarea actualului proprietar I. la predarea către reclamanta A. S.A. a următoarelor imobile: - spațiu comercial II – magazin 44 - situat în Brașov, str. x, înscris în CF x Brașov, nr. top x (CF vechi x, x, A+160); - spațiu cu altă destinație – magazin 66 – situat în Brașov, str. x, înscris în CF x nr. top x; - spațiul comercial I, situat în Brașov, str. x, înscris în CF nr. x Brașov (CF vechi x), nr. top x. A dispus rectificarea cărții funciare conform celor reținute anterior și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei A. S.A. cu privire la imobilele identificate în paragraful anterior. A respins restul pretențiilor. A păstrat din sentința apelată doar dispozițiile privitoare la modul de soluționare al excepțiilor. A obligat-o pe apelanta-reclamantă A. S.A. să plătească intimaților-pârâți E., E., C., B. suma de 7735 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță și respectiv apel. A obligat-o pe apelanta-reclamantă A. S.A. să plătească intimatei pârâte N. S.R.L. suma de 11900 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel. A luat act de faptul că intimata K. S.R.L. nu a solicitat cheltuieli de judecată. A respins cererea intimatei pârâte J. privind cheltuielile de judecată.

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 300/Ap din 22 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă a declarat recurs pârâta J.. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5-8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că, prin decizia recurată, instanța de apel a anulat, în parte, sentința Tribunalului Brașov, pentru nemotivare, apreciindu-se că instanța de fond nu a administrat probe în analiza bunei-credințe a subdobânditorilor pentru toate cele 6 imobile litigioase, însă, în rejudecare, în ciuda dispozițiilor de casare referitoare la necesitatea administrării de probe în privința bunei-credințe a tuturor subdobânditorilor, în raport de data perfectării fiecărui contract translativ în parte, s-a administrat doar proba cu interogatoriul intimaților-pârâți E. și C. și B., subdobânditorii magazinului 88, curtea de apel analizând buna-credință a subdobânditorilor subsecvenți prin raportare la condițiile impuse de art. 901 alin. (1) C. civ., cu toate că 25 de contracte au fost încheiate sub imperiul C. civ. de la 1864 și întabulate în CF conform Legii nr. 7/1996. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra efectului pozitiv al lucrului judecat al hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018, prin care s-a constatat că recurenta are calitatea de terț dobânditor de bună-credință a imobilelor care au aparținut societății A. S.A., chiar dacă contractul dintre A. S.A. și U. S.R.L. a fost anulat de instanța penală, aspect pe care l-a invocat prin întâmpinarea depusă în apel, însă instanța a omis să îl analizeze, deși prin decizia nr. 798/08.04.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2018, au fost tranșate toate chestiunile litigioase ce au format obiectul apelului din prezentul dosar. A mai arătat recurenta că instanța de apel nu a motivat anularea contractelor perfectate de societatea R. S.R.L. (contracte de vânzare autentificate sub nr. x/10.07.2006, nr. y/19.06.2006, nr. z/19.06.2006 prin care a dobândit de la U. S.R.L. 5 imobile: magazinul 44, 88, 66, 44 și spațiul comercial I) și aspectele pentru care această societate este terț de rea-credință, deși din extrasele de carte funciară depuse la dosar nu rezultă vreo sarcină sau litigiu, iar titlul înstrăinătorului U. S.R.L. nu prezenta neconcordanțe în raport cu situația de carte funciară. Astfel, soluția de anulare a acestor contracte nu are corespondent în considerentele instanței de apel, aspect care determină casarea hotărârii, instanța de recurs fiind în imposibilitate de a analiza motivele pentru care instanța de apel a îndepărtat prezumția legală de bună-credință (art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996) de care beneficiază orice dobânditor cu ocazia înscrierii dreptului de carte funciară. Recurenta a susținut că instanța de apel a omis să analizeze și apărarea referitoare la tardivitatea acțiunii în rectificare formulată de reclamantă în raport de art. 36 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data înscrierii dreptului în cartea funciară, deși instanța de fond a respins acțiunea introductivă și din acest considerent. Prin decizia ÎCCJ nr. 798/08.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, s-a retinut cu putere de lucru judecat că "analiza bunei-credințe sau relei-credințe a subdobânditorilor înscriși în cartea funciară, de natură să atragă eventuala rectificare a înscrierii, cu consecința nevalabilității transmisiunilor succesive, poate fi făcută numai în termen de 3 ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere". Or, câtă vreme societatea R. S.R.L. și-a înscris dreptul în cartea funciară în anul 2006, rezultă că acțiunea în rectificare formulată de reclamantă este tardivă, fiind formulată după aproximativ 12 ani. În continuare, recurenta arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat nici asupra apărării referitoare la buna-credință a proprietarului tabular, invocată prin întâmpinare, bună-credință de care beneficiază orice proprietar la momentul înscrierii în cartea funciară, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data perfectării de către recurentă a contractelor prin care a dobândit drepturile litigioase, instanța nearătând care au fost considerentele și probele în temeiul cărora a fost răsturnată prezumția de bună-credință. Instanța de apel a soluționat cauza prin raportare la normele din Noul C. civ., act normativ inaplicabil în opinia recurentei, deoarece pentru 22 dintre contracte erau aplicabile condițiile impuse de Legea nr. 7/1996. A conchis recurenta asupra acestui motiv de recurs, în sensul că toate considerentele instanței referitoare la analiza bunei-credințe a subdobânditorilor sunt străine de natura cauzei și de condițiile instituite de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, întrucât în analiza bunei-credințe a dobânditorului trebuia verificată exclusiv situația de carte funciară sub un dublu aspect, respectiv dacă există notată o acțiune prin care să se conteste cuprinsul cărții funciare sau dacă există o neconcordanță între situația de carte funciară și titlul transmițătorului. Or, instanța a analizat exclusiv legăturile de "afiliere" dintre dobânditori, iar în analiza condițiilor bunei-credințe instanța a pus semnul egalității între rea-credință în regim de carte funciară și intenția de apropriere a bunurilor prin vânzare, argumentul fiind lipsit de temei, câtă vreme imobilele nu au fost grevate de vreo sarcină, iar intimații au perfectat contracte translative notariale, care nu au fost anulate pt cauză ilicită sau imorală. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia atacată încalcă efectul pozitiv al deciziei ÎCCJ nr. 798/08.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, dosar în care reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu recurenta anularea contractului de vânzare autentificat sub nr. x/03.10.2008, prin care a dobândit mai multe imobile care au aparținut reclamantei, acțiunea fiind respinsă definitiv, reținându-se că analiza bunei sau a relei-credințe a subdobânditorului înscris în CF de natură să atragă eventuala rectificare a înscrierii poate fi făcută numai în termen de 3 ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărei rectificare se cere, buna-credință a dobânditorilor subsecvenți fiind prezumată. De asemenea, recurenta a susținut că s-a încălcat efectul pozitiv al sentinței nr. 233/S/04.11.2019, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2017, în care s-a reținut cu putere de lucru judecat că nu există probe care să răstoarne prezumția de bună-credință a pârâtei J., manifestată la data la care actul juridic a fost încheiat, precum și al sentinței civile 176/21.02.2020, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2018, în care s-a reținut că întrucât actele a căror desființare se solicită au fost încheiate anterior pronunțării sentinței penale nr. 121/07.08.2015 a Tribunalului Bihor, în dosarul nr. x/2007, sentință de care părțile nu au avut cunoștință la momentul încheierii actelor, părțile care au încheiat actele respective au fost de bună-credință, fiind totodată într-o eroare comună și invincibilă în ceea ce privește calitatea de proprietar a întrăinătorului. A concluzionat recurenta asupra acestui motiv de recurs, în sensul că, întrucât problema litigioasă referitoare la buna sa credință și a intimaților M. S.R.L., D. și I. a fost soluționată definitiv în dosarele anterioare, instanța de apel a încălcat efectul pozitiv al lucrului judecat. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv cu aplicarea retroactivă a dispozițiilor noului C. civ., deoarece în analiza bunei-credințe a dobânditorilor succesivi, instanța de apel s-a raportat numai la prevederile art. 901 alin. (2) din noul C. civ., în condițiile în care recurenta a dobândit dreptul de proprietate și l-a înscris în cartea funciară în anul 2006 și 2007, dată la care erau aplicabile prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, iar nu cele ale C. civ. Prin urmare, în opinia recurentei este greșită soluția de anulare a contractelor, având în vedere calitatea recurentei de dobânditor de bună-credință, instanța neobservând că regimul juridic al dobânditorului de bună-credință prevăzut de art. 7 1 996 este diferit de cel regăsit în noul C. civ. A mai arătat recurenta că trebuia menținută soluția de respingere a acțiunii reclamantei pronunțată de instanța de fond, întrucât la momentul dobândirii celor 6 imobile, în cartea funciară nu era notată nicio sarcină cu privire la imobilele respective, iar din titlul dobânditorului (SC U. S.R.L. și S.C. O. SRL) nu rezultă o neconcordanță cu privire la situația de carte funciară, astfel că, având în vedere buna sa credință, este inaplicabil principiul resoluto juris dantis, resolvitur jus accipienties. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța a încălcat principiul disponibilității și principiul dreptului la apărare, soluția fiind bazată pe argumente străine de natura pricinii, constând în speculații cu privire la o conivență între terții subdobânditori, acest aspect nefiind invocat de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți C., B., E. și E. au depus întâmpinare, prin care au arătat că au calitatea de părți în prezentul dosar doar pentru asigurarea cadrului procesual și indiferent de soluția care va fi dată cu privire la recurs, decizia civilă nr. 300/Ap din 22 martie 2021 a rămas definitivă și se bucură de autoritate de lucru judecat în raport cu toate părțile din litigiu. Intimata-pârâtă N. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbării cererii de recurs, potrivit O.U.G. nr. 80/2013, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În susținerea poziției sale procesuale, intimata a arătat că respectivul act juridic nu se încadrează în sfera celor enumerate de art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, întrucât nu se poate susține că ar fi fraudat interesul creditorilor, fiind încheiat în perioada în care societatea reclamantă își derula activitate în anul 2001. Totodată, a arătat că pentru titlul său de proprietate a achitat un preț real și serios proprietarului vânzător, motiv pentru care susține că a acționat cu bună-credință, așa cum este definită această noțiune de art. 14 C. civ. În acest sens, a susținut că principiul ocrotirii bunei-credințe se aplică strict subdobânditorului cu titlu oneros al unui bun imobil, nu și titularului unui drept de ipotecă, întrucât contractul de ipoteca nu are caracter oneros (a făcut referire la decizia nr. 570 din 1 iunie 2009 pronunțată în recurs de secția Civilă a Curții de Apel Timișoara). Noul C. civ. reglementează conceptul de bună-credință, statuând asupra faptului că orice persoană fizică sau juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri. Intimata pârâtă a subliniat că buna sa credință este retinuță și de instanța de apel, iar motivele invocate de recurentă, de nulitate a actelor subsecvente nu pot produce efecte, întrucât principiile care guvernează efectele nulității cu referire la actul subsecvent nu se aplică în prezenta cauza. Detaliind, a arătat că principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului inițial este regula de drept, potrivit căreia anularea (desființarea) actului juridic inițial atrage și anularea actului juridic subsecvent. Însă, în cauză, intimata pârâtă se bucura de principiul bunei-credințe, întrucât a cumpărat imobilul în condițiile și cu respectarea C. civ., fără fraudă la lege, efectuând și actele de publicitate imobiliară conform dispozitilor Legii nr. 7/1996.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 martie 2022 completul de filtru a respins excepția netimbrării recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. N. S.R.L., și a admis în principiu recursul declarat de pârâta J. împotriva deciziei civile nr. 300/Ap din 22 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 08 iunie 2022, ora 900, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Recursul pârâtei J. a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ. Prin criticile concrete de nelegalitate, recurenta-pârâtă a invocat, în esență: - omisiunea analizării și încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2018, y/2018 și w/2018*, prin care s-a tranșat jurisdictional definitiv chestiunea litigioasă referitoare la calitatea sa de subdobânditor de bună-credință; - omisiunea analizării apărărilor referitoare la tardivitatea acțiunii în rectificare de carte funciară, conform art. 36 din Legea nr. 7/1996, precum și la prezumția de bună-credință a proprietarului tabular, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996; - lipsa motivării soluției de anulare a contractelor perfectate de societatea R. S.R.L. și a reținerii relei-credințe în regim de carte funciară a acesteia; - nemotivarea hotărârii cu privire la condiția bunei-credințe a subdobânditorilor rezultată, pe de o parte, din raportarea eronată la dispozițiile art. 901 alin. (2) din noul C. civ., deși pentru 22 de contracte erau aplicabile prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, iar pe de altă parte, din expunerea numai a unor motive străine de natura pricinii (legăturile de "afiliere" dintre dobânditori); - aplicarea retroactivă a art. 901 alin. (2) din noul C. civ. și nesocotirea regimului juridic al dobânditorului de bună credință reglementat de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, cu consecința reținerii greșite a aplicabilității principiului de drept resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, pentru drepturi de proprietate dobândite și intabulate în cartea funciară în perioada 2006- septembrie 2011; - încălcarea principiilor disponibilității și dreptului la apărare, prin expunerea unor argumente speculative referitoare la o conivență între terții subdobânditori. Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte are în vedere că demersul judiciar cu care reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar, a învestit prima instanță are ca obiect constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. x/27.11.2001 și a actului adițional autentic nr. 2587/08.07.2002, precum și a tuturor actelor subsecvente, de înstrăinare sau grevare cu sarcini, încheiate în perioada 2001-2018, cu privire la șase imobile (spații comerciale/cu altă destinație) care i-au aparținut, situate în mun. Brașov, respectiv magazinele 44, 61, 77, 88, 66 și spațiul comercial I, cu repunerea părților în situația anterioară prin obligarea actualilor proprietari la predarea către reclamantă a imobilelor, precum și rectificarea cărții funciare în sensul înscrierii societății reclamante în calitate de proprietar. Situația de fapt reținută de instanța de apel în evocarea fondului, care iese din sfera controlului de legalitate îngăduit instanței de recurs, relevă, într-o succintă prezentare, următoarele aspecte: Părțile litigante au încheiat, cu privire la cele șase imobile, mai multe contracte prin care s-a transmis succesiv dreptul de proprietate sau prin care aceste imobile au fost grevate cu sarcini. Înstrăinarea inițială s-a realizat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2001 la BNP P., încheiat între vânzătoarea S.C. A. S.A. și cumpărătoarea S.C. U. S.R.L., modificat prin actul adițional autentificat sub nr. x/08.07.2002 la BNP P. prin care s-a transmis și proprietatea asupra terenului aferent, valoarea acestuia fiind inclusă în prețul menționat în contract. Tranzacțiile efectuate în mod succesiv, în număr de 30 (prezentate detaliat în considerentele deciziei atacate), sunt în principiu similare, ultimul subdobânditor fiind I. pentru magazinele 44, 66 și spațiul comercial I, respectiv S.C. K. S.R.L. pentru magazinul 61, N. S.R.L. pentru magazinul 77 și C. și B. pentru magazinul 88. Aceste acte au fost înscrise în cartea funciară, dobânditorul nemijlocit, S.C. U. S.R.L., figurând ca proprietar tabular pentru fiecare imobil, conform extraselor de carte funciară. De asemenea, și contractele ulterioare au fost înscrise în cartea funciară, pentru fiecare din cele șase imobile. Prin sentința penală nr. 121/07.08.2015 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr. x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 575/A/21.09.2015 a Curții de Apel Oradea, s-a dispus restabilirea situației anterioare datei de 29 septembrie 2000 pentru S.C. A. S.A. Brașov, sens în care, în temeiul art. 255 și 256 C. proc. pen., s-a dispus anularea tuturor contractelor de vânzare prin care au fost înstrăinate toate activele societății, inclusiv a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.11.2001 autentificat la BNP P. și a actului adițional la acest contract. Cu referire la solicitarea de anulare parțială a tuturor actelor subsecvente vizând cele șase imobile în discuție, instanța de apel a reținut, pe baza probatoriului administrat, buna-credință doar cu privire la intimații-pârâți K. S.R.L., E., E., C., B. și N. S.R.L., circumscris actelor juridice care au avut ca obiect material imobilele magazine 61, 88 și 77. Pe de altă parte, referitor la ceilalți subdobânditori ai imobilelor litigioase, între care și recurenta-pârâtă J., instanța de apel a reținut că nu este îndeplinită condiția bunei-credințe, întrucât: W. a fost condamnată prin hotărârea penală definitivă, anterior evocată, pentru săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu societatea reclamantă A. S.A.. Pârâta J. este fiica, pârâtul I. este soțul, iar pârâtul G. este fratele lui W.. De asemenea, pârâta H. este fiica lui G., căsătorită cu pârâtul D., acesta din urmă fiind fiul lui D., care a fost cercetat în același dosar penal, alături de W.. W. este președintele unui "AA." din care făceau parte, alături de alte societăți, reclamanta A. S.A. și pârâtele S.C. U. S.R.L. și S.C. O. S.R.L., fiind acționar unic la S.C. U. S.R.L. și asociat la S.C. O. S.R.L.. În tranzacțiile efectuate de către societatea R. S.R.L. (în prezent radiată), aceasta a fost reprezentată prin mandatar BB., fiica lui G., societatea având sediul la aceeași adresă la care se afla și sediul de cercetare al societății reclamante A. S.A.. Toate activele preluate în compensare de la A. S.A. au intrat în proprietatea societăților controlate de persoanele inculpate în dosarul penal, iar ulterior la copiii acestora, scopul fiind de a îndatora nejustificat societatea reclamantă și de a obține pentru sine sau pentru alții foloase materiale injuste. Operațiunile efectuate cu privire la aceste imobile au fost aproape identice, bunurile trecând de la A. S.A., la S.C. U. S.R.L., apoi la S.C. R. S.R.L., S.C. O. S.R.L., ajungând în cote egale la copiii inculpaților, J. și D., după care unul dintre ei și-a reîntregit cota, fiind urmate de operațiuni în care au fost implicați fratele, nepoata și soțul numitei W., prin donații, ipoteci, tranzacție, destinatarul final fiind soțul I.. Astfel, acest "modus operandi" evidențiază intenția clară de apropriere a respectivelor imobile de către persoanele identificate anterior, iar faptul că pentru unele din aceste tranzacții au fost depuse chitanțe privind plata prețului (de cele mai multe ori unul derizoriu), nu poate conduce la concluzia că respectivele acte nu au fost încheiate cu rea-credință. Nici stabilitatea circuitului civil nu ar putea fi invocată, în condițiile în care celelalte trei imobile au ajuns în final în proprietatea pârâtului I.. Sentința fondului, pronunțată în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii reclamantei, a fost reformată în parte. Astfel, întemeindu-se pe efectul autorității de lucru judecat în procesul penal, instanța de apel a respins cererea vizând constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare cumpărare nr. x/27.11.2001 și a actului adițional nr. x/08.07.2002, actele juridice fiind deja anulate. Cu referire la solicitarea de anulare parțială a tuturor actelor subsecvente vizând cele șase imobile în discuție, instanța de apel, pe de o parte, a reținut buna-credință, ca excepție de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului initial, doar cu privire la intimații-pârâți K. S.R.L., E., E., C., B. și N. S.R.L., circumscris actelor juridice care au avut ca obiect material imobilele magazine 61, 88 și 77, și a respins respectivele capete de cerere în anulare, întemeindu-se pe dispozițiile C. civ. din 1864 și ale Legii nr. 7/1996, respectiv pe cele ale noului C. civ., în raport de data încheierii fiecărui contract în parte. Pe de altă parte, referitor la ceilalți subdobânditori ai imobilelor litigioase, între care și recurenta-pârâtă J., instanța de apel a reținut că nu este îndeplinită condiția bunei-credințe și, astfel, că este aplicabil principiul de drept anterior enunțat, constatând nulitatea parțială, doar cu privire la imobilele ce formează obiectul cauzei, a contractelor menționate în dispozitiv (încheiate în perioada 2006-2017) și, pe cale de consecință, dispunând repunerea părților în situația anterioară, cu obligarea actualului proprietar I. la predarea către reclamantă a imobilelor magazin 44, magazin 66 și spațiu comercial I, precum și rectificarea corespunzătoare a cărții funciare și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei. Prezentate fiind, așadar, împrejurările de fapt relevante reținute de instanța de apel, în continuare Înalta Curte are a observa că motivele de recurs sunt circumscrise doar soluției și considerentelor care o fundamentează, referitoare la sancțiunea nulității parțiale a actelor juridice subsecvente încheiate de subdobânditorii de rea-credință (între care și recurenta), precum și la efectul repunerii părților în situația anterioară prin predarea către reclamantă a celor trei imobile vizate de criticile de nelegalitate (magazinele 44 și 66 și spațiul comercial I) și, pe cale de consecință, la soluția dată cererii accesorii în rectificare de carte funciară. În egală măsură, se cuvine a fi observat faptul că, având ca situație premisă anularea, prin hotărâre penală definitivă, a actului juridic inițial (titlul dobânditorului nemijlocit, S.C. U. SRL), construcția argumentativă a instanței de apel este axată pe reținerea relei-credințe a pârâților subdobânditori și, drept consecință, a inaplicabilității cazului legal al subdobânditorului de bună-credință, ca excepție de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis (anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial). Din perspectiva legii civile aplicabile în planul raporturilor de drept substanțial, Înalta Curte reține, similar instanței de apel, faptul că litigiul pendinte este guvernat în privința efectelor actelor juridice subsecvente (de înstrăinare sau grevare cu sarcini) și ale înscrierilor în cartea funciară, în acord cu binecunoscutul principiu din materia dreptului tranzitoriu tempus regit actum, de dispozițiile C. civ. din 1864 și ale Legii nr. 7/1996, respectiv de cele ale noului C. civ., în raport de data încheierii fiecărui contract în parte și a înregistrării cererii de înscriere în cartea funciară, momente plasate în intervalul 2001-2018. În consecință, este vădit nefondată susținerea recurentei privitoare la aplicarea retroactivă a noii reglementări. Controversa esențială din litigiul pendinte este circumscrisă situației juridice a subdobânditorului de bună-credință/rea-credință, cu consecințele derivate din aceasta, îndeosebi cele care privesc regimul efectelor nulității actului juridic civil. Chestiunea litigioasă a fost tranșată în mod corect de către instanța de apel, care a reținut deplin legal, în privința dobânditorilor tabulari vizați de criticile din recurs, argumentul inaplicabilității cazului legal al subdobânditorului de bună-credință, reglementat de prevederile art. 35 alin. (2) și art. 36 din Legea nr. 7/1996 și, respectiv, de art. 909 alin. (2) și (3) din noul C. civ., drept excepție de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, în contextual factual relevat de probatoriul dosarului, în care s-a reținut reaua-credință a respectivilor subdobânditori (între care și recurenta-pârâtă). Principalele critici de nelegalitate, examinate din perspectiva tezelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 7 și 8 din C. proc. civ., sunt axate pe ideea aplicării greșite a regimului juridic al subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros, reglementat de dispozițiile art. 31 alin. (2) și art. 36 din Legea nr. 7/1996, precum și a nesocotirii efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele civile nr. x/2008, nr. y/2018 și nr. w/2018* (cu privire specială asupra deciziei instanței supreme nr. 798/08.04.2021), prin care s-ar fi tranșat jurisdicțional definitiv chestiunea litigioasă referitoare la buna-credință a recurentei (și a intimaților M. S.R.L., D., I.) la dobândirea imobilelor care au aparținut reclamantei A. S.A.. Criticile sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, în forma aplicabilă raportului juridic litigios, "Dobânditorul este considerat de bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală", iar conform art. 36 din aceeași lege "Acțiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris". Utile examinării criticilor recurentei sunt două aspecte deduse din conținutul textelor de lege anterior redate. Este vorba, pe de o parte, despre caracterul relativ al prezumției de bună-credință instituită în beneficiul subdobânditorului, în ipotezele prescrise de art. 31 alin. (2), și apreciată în raport cu momentul înregistrării cererii de înscriere formulată de către acesta. Pe de altă parte, este vorba de faptul că, de la regula generală privind imprescriptibilitatea acțiunii în rectificarea înscrierilor în cartea funciară reglementată de art. 35 alin. (1), legiuitorul stabilește, între excepții, cazul terțului dobânditor de bună-credință și cu titlu oneros, în privința căruia dispozițiile art. 36 prevăd un termen de 3 ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, pentru acțiunea în rectificare întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris; astfel, după expirarea acestui termen, subdobânditorul se bucură pe deplin de efectele publicității imobiliare, deci dreptul său înscris în cartea funciară va fi opozabil înstrăinătorului din actul juridic primar, ceea ce echivalează cu menținerea actului juridic subsecvent. Or, în litigiul pendinte, nu este îndeplinită cerința din ipoteza normei juridice referitoare la buna-credință a subdobânditorului, care să permită aplicabilitatea dispoziției respectivei norme și să justifice, astfel, reținerea unei excepții de la principiul de drept resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. Altfel spus, lipsind ipoteza normei juridice - care este una derogatorie și, pe cale de consecință, de strictă interpretare și limitată aplicare - apare lipsită de orice fundament juridic rămânerea în ființă a actelor juridice subsecvente și, odată cu acestea, menținerea drepturilor dobândite de terți în temeiul lor, câtă vreme actul juridic primar a fost desființat prin hotărâre penală definitivă. Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentei, faptul că instanța de apel a valorificat corect inexistența elementului esențial referitor la buna-credință a subdobânditorilor vizați de criticile de nelegalitate, concluzionând în cadrul silogismul judiciar în sensul incidenței în speță a principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, datorită legăturii lor juridice. Aceasta întrucât, pornind de la caracterul relativ al prezumției în discuție, instanța de apel a înlăturat susținerea grefată pe buna-credință, reținând pe seama pârâtei recurente (și a celorlați subdobânditori enunțați în memoriul de recurs) existența relei-credințe atât la momentul încheierii contractelor subsecvente, cât și la cel al înregistrării cererilor de înscriere în cartea funciară a drepturilor reale dobândite în baza lor. Concluzia referitoare la reaua-credință a subdobânditorilor s-a fundamentat pe restabilirea situației de fapt, în baza reevaluării de către instanța de apel a probelor dosarului (între care, cu forță probantă determinantă, a aspectelor tranșate în cuprinsul hotărârii de condamnare a mamei recurentei și de restabilire a situației anterioare, prin anularea actelor de înstrăinare a activelor societății reclamante), operațiuni care sunt circumscrise în mod evident sferei controlului de temeinicie impus instanței devolutive și realizat în chip detaliat, logic și convingător de către curtea de apel, și care ies, neîndoielnic, din domeniul verificărilor de legalitate îngăduite instanței de recurs. Drept urmare, reținând dovedită reaua-credință a subdobânditorilor, ceea ce semnifică înlăturarea prezumției relative consacrate de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, apare de domeniul evidenței că instanța de apel nu mai era ținută a cerceta ipotezele prescrise de norma juridică în discuție ca fiind cele care configurează domeniul de reglementare al prezumției de bună-credință, adică de a se limita, cum susține fără temei recurenta, la a verifica exclusiv existența vreunei notări în cartea funciară sau a unei neconcordanțe cu privire la situația de carte funciară. În egală măsură, apreciind ca fiind dovedite circumstanțele factuale apte să demonstreze reaua-credință și, astfel, să răstoarne prezumția legală relativă, instanța de apel era împiedicată în a mai da eficientă cazului subdobânditorului de bună-credință, reglementat ca excepție de la principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil, mai exact de la regula resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. În alți termeni, devin nerelevante termenul de 3 ani stipulat de art. 36 din Legea nr. 7/1996 și eventuala lui împlinire, câtă vreme un atare beneficiu legal este recunoscut în favoarea subdobânditorului de bună-credință (și cu titlu oneros), iar recurenta (ca și intimații evocați în cererea de recurs) nu se încadrează în categoria destinatarilor normei de excepție și derogatorie, fiind dobânditor de rea-credință a dreptului înscris în folosul său, în șirul transmisiunilor succesive. Ca atare, instanța de apel a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 36. Nu pot fi primite nici criticile recurentei prin care s-a susținut încălcarea de către instanța de apel a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat atașat hotărârilor definitive pronunțate în cele trei litigii asemănătoare - decizia nr. 798/08.04.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă pronunțată în dosarul nr. x/2018, sentința civilă nr. 233/S/04.11.2019 a Tribunalului Brașov, definitivă, pronunțată în dosarul nr. x/2018 și sentința civilă nr. 176/21.02.2020 a Tribunalului Vâlcea, definitivă, pronunțată în dosarul nr. x/2018. Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a ignorat un atare important efect procesual al vreunei hotărâri judecătorești pronunțate în litigiile anterioare purtate între părți, pentru simplul motiv că nu a fost tranșată jurisdicțional, prin niciuna dintre cele trei hotărâri evocate în memoriul de recurs, chestiunea litigioasă referitoare la calitatea de subdobânditor de bună-credință pentru drepturile reale imobiliare ce formează obiectul actelor juridice subsecvente anulate prin decizia recurată. Este locul aici a aminti că autoritatea de lucru judecat reprezintă, necontestat, principalul efect procesual al unei hotărâri judecătorești definitive. Fiind expresia puterii judecătorului de a tranșa litigiile, o hotărâre judecătorească definitivă are forța, recunoscută de lege, de a se opune redeschiderii ulterioare a aceleiași judecăți și reluării verificărilor jurisprudențiale asupra aspectelor tranșate, asigurând astfel stabilitatea și securitatea raporturilor juridice. Articolul 431 alin. (2) din C. proc. civ. consacră efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca partea adversă sau instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului. Funcțiunea lucrului judecat privește atât dispozitivul, cât și considerentele hotărârii judecătorești, fiind vorba, potrivit art. 430 alin. (2) din același cod, atât de considerentele decisive, cele care constituie fundamentul hotărârii, explicația soluției din dispozitiv, cât și de considerentele decizorii, care conțin o soluție asupra unei chestiuni litigioase supuse dezbaterii în cursul procesului, tranșând aspecte ale litigiului care, datorită modalității în care sunt supuse dezbaterii, nu-și pot găsi rezolvarea în conținutul dispozitivului decât într-o manieră indirectă. Raportând aceste considerente cu valoare generală la circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că hotărârile favorabile invocate de recurentă nu pot avea atașat un atare efect procesual în raport cu litigiul pendinte, care să fi fost ignorat nepermis de către instanța de apel, întrucât nu a existat identitate de părți litigante (pârâții proprietari tabulari fiind diferiți în cea mai mare parte, în fiecare șir de transmisiuni succesive, cu privire la fiecare dintre imobilele ce constituie obiect material al actelor juridice subsecvente), iar pe de altă parte, deși problematica de drept este similară, totuși litigiile (cel actual și cele anterioare) au ca premisă circumstanțe facturale diferite, izvorâte din acte juridice distincte. Se cuvine observat, astfel, faptul că au fost deduse judecății, în procese cu același tip de obiect sau care au urmărit finalități asemănătoare (grefate pe principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), raporturi juridice diferite, chiar dacă situațiile litigioase sunt asemănătoare. Aceasta întrucât, printr-o unică hotărâre penală definitivă a fost restabilită situația juridică anterioară datei de 29.09.2000, prin anularea tuturor contractelor de vânzare prin care au fost înstrăinate toate activele societății reclamante, așadar a actelor juridice primare, care sunt diferite în fiecare litigiu în parte, astfel că nu poate fi vorba despre o unicitate de raport juridic sau despre aceeași situație litigioasă (cu titlu de exemplu, actul de înstrăinare inițial este reprezentat, în litigiul actual, de contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2001 și actul adițional la acesta, iar în dosarul nr. x/2018, de contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2001 și actul adițional nr. x/2005). Mai mult decât atât, cu privire la fiecare dintre imobilele obiect al contractelor primare, au fost încheiate acte succesive de înstrăinare, cu titlu oneros sau gratuit, în beneficiul unui număr semnificativ de subdobânditori tabulari, a căror bună sau rea-credință nu poate fi evaluată decât în funcție de circumstanțe particulare specifice fiecărui astfel de raport juridic. Este evident, așadar, că nu poate fi vorba despre o identitate de chestiune litigioasă tranșată în litigiile anterioare și repusă în discuție în procesul pendinte, întrucât aspectul controversat (buna-credință/reaua-credință a subdobânditorului cu titlu oneros) nu a primit dezlegare definitivă într-un anterior proces determinat, care să se fi referit la unul și același raport juridic. De altfel, în decizia nr. 798/2021 pronunțată de instanța supremă, pe care se întemeiază în principal critica recurentei, considerentele în legătură cu care s-a invocat pretinsul efect de lucru judecat tranșează chestiunea împlinirii termenului de 3 ani pentru o eventuală acțiune în rectificare de carte funciară, context în care s-a reținut că "buna-credință a dobânditorilor subsecvenți este prezumată până la dovada contrară". Or, în litigiul actual, s-a reținut tocmai dovada contrară prezumției relative la care se referă art. 36 din Legea nr. 7/1996, astfel că și din această perspectivă se vădește a fi nefondată susținerea recurentei potrivit cu care "problema litigioasă referitoare la buna-credință (… ) a fost soluționată definitiv în dosarele anterioare". În strânsă legătură cu analiza motivelor de recurs evocate anterior, Înalta Curte apreciază că sunt, de asemenea, nefondate și criticile vizând omisiunea analizării unor apărări esențiale, lipsa motivării relei-credințe a subdobânditoarei R. S.R.L., precum și expunerea numai a unor motive străine de natura pricinii, subsumate