ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 199/2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 199/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 4 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la 24 septembrie 2018 sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. S.A. - prin lichidator judiciar B. București, în contradictoriu cu intimații C., D., E., F. și G. a solicitat instanței să constate nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.11.2001 și a actului adițional nr. x/08.07.2002 ambele autentificate de notar public H. (doar în ceea ce privește transferul asupra imobilului situat în Slobozia, județul Ialomița compus din teren, având număr cadastral x și construcție C1-spațiu comercial magazin florărie-având număr cadastral x, intabulat în CF nr. x, CF veche -6265); să constate nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/20.01.2006 și a actului adițional ambele autentificate de notar public H. (doar pentru imobilul sus-menționat) și a tuturor actelor subsecvente; să constate nulitatea contractului de vânzare nr. x/27.02.2012 autentificat de notar public I. și a tuturor actelor subsecvente; să constate nulitatea contractului de donație nr. x/12.10.2012 autentificat de notar public J. și a tuturor actelor subsecvente; să constate nulitatea contractului de donație nr. x/27.11.2015 autentificat de notar public J. și a tuturor actelor subsecvente; să dispună repunerea părților în situația anterioară și obligarea actualilor proprietari la predarea către A. a imobilului situat în Slobozia, județul Ialomița, compus din teren, având număr cadastral x și construcție CI - spațiu comercial magazin florărie - având număr cadastral x - CI, intabulat în CF nr. x, CF veche - 6265; rectificarea cărții funciare a imobilului prin înscrierea A. în calitate de proprietar al imobilului.

Prin sentința civilă nr. 719 din 29 martie 2019 pronunțată de Judecătoria Slobozia a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, în cauza privind pe reclamanta A. S.A. - prin lichidator judiciar B. și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Ialomița.

Prin sentința civilă nr. 1069F din 24 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civilă au fost respinse excepțiile ridicate de pârâtul F., respectiv excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepția tardivității formulării acțiunii, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A fost admisă cererea formulată de reclamanta A. S.A. -prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. și G. și, în consecință: a constatat nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2001 și a actului adițional autentificat sub nr. x/8.07.2002 de BNP H. numai în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate între S.C. A. S.A. și S.C. K. S.R.L. a imobilului situat în Slobozia, județul Ialomița compus din teren având nr. cadastral x și construcție CI - spațiu comercial magazin florărie - având număr cadastral x - CI intabulat în CF nr. x CF veche 6265; a constatat nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.01.2006 de BNP H. încheiat între S.C. K. S.R.L. și C. cu D., numai în ceea ce privește imobilul situat în Slobozia, județul Ialomița compus din teren aferent în suprafață de 133,73 mp și construcția P+l - spațiu comercial având la parter spațiu vânzare, depozit flori, magazie, vestiar, spălător, 2 wc, cu o suprafață construită de 108,50 mp și o suprafață utilă de 93,26 mp; și la etaj spațiu vânzare, magazie, vestiar, cu o suprafață construită de 121,36 mp și o suprafață utilă de 93,26 mp cu nr. cadastral x și înscris în CF nr. x a localității Slobozia; a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2012 de BNP L. - notar I. încheiat între C. și D. privind același imobil; a constatat nulitatea contractului de donație autentificat sub nr. x/12 octombrie 2012 de BNP J. încheiat între D. și F.; a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2015 de L. - J. între F. și G. privind același imobil; a obligat pe pârâtul G. să predea reclamantei S.C. A. S.A. - în insolvență imobilul în cauză.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții F. și G..

Prin decizia nr. 1054/2020 din 7 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâți F. și G. împotriva sentinței civile nr. 1069F din 24 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civilă, a fost anulată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. - prin lichidator judiciar B..

Prin decizia nr. 2039 din 7 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar B., împotriva deciziei nr. 1054/2020 din 7 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți F., D., C., G. și E., a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 855/A din 29 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanții - pârâți F. și G. împotriva sentinței civile nr. 1069/24.09.2019, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata - reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar B. și intimații - pârâți C., D. și E.; a anulat în parte sentința apelată și rejudecând: a admis excepția lipsei de interes în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2001 și a actului adițional autentificat sub nr. x/8.07.2002 de BNP H. și, drept consecință, a respins acest capăt de cerere ca lipsit de interes.

De asemenea, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtul F. ca neîntemeiată; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei civile nr. 855/A din 29 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pârâții F. și G. au formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

În cuprinsul cererii de recurs s-au invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. privind nelegala compunere a completului de judecată și pct. 5 din același cod, susținându-se că hotărârea atacată este nulă absolut deoarece a fost pronunțată de către un judecător incompatibil, fiind incident motivul de nulitate prevăzut de art. 174 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, după redarea dispozițiilor art. 41 din C. proc. civ., recurenții au arătat că doamna judecător M. s-a pronunțat în aceeași cauză la 07.09.2020, prin decizia nr. 1054/2020 în dosar nr. x/2018.

De asemenea, redând dispozițiile art. 45 din C. proc. civ., recurenții au apreciat că, în condițiile în care judecătorul nu poate participa la judecată atunci când este incompatibil potrivit art. 41 din C. proc. civ., indiferent de faptul că nu s-a abținut și nu a fost recuzat, hotărârea pronunțată este lovită de nulitate absolută, conform art. 174 alin. (2) din C. proc. civ., iar nulitatea este necondiționată de vătămare potrivit art. 176 pct. 4 din același cod.

Recurenții au mai susținut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii în ceea ce privește soluționarea cauzei prin reținerea efectelor hotărârilor penale față de recurenții-terți de procesul penal, încălcându-se principiul de drept tempus regit actum.

S-a arătat că instanța de control judiciar, în urma admiterii excepției lipsei interesului de a constata nulitatea absolută a contractului nr. x/27.11.2001 și a actului adițional nr. x/08.07.2002 autentificate de BNP H., raportat și la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra petitelor de rectificare și de repunere a părților în situația anterioară, a rămas investită doar cu petitele privind constatarea nulității absolute a contractelor nr. x/20.01.2006, nr. y/27.12.2012, nr. z/27.11.2015.

În acest context, hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece instanța de apel nu a făcut aplicarea principiului de drept tempus regit actum și nu a analizat cauza ilicită și buna-credință pentru fiecare contract în parte.

Recurenții au apreciat că instanța de apel a extins în mod nelegal asupra lor efectele sentinței penale nr. 121/07.08.2015 a Tribunalului Bihor, secția penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 575/21.09.2015 a Curții de Apel Oradea, întrucât ei au calitatea de terți față de aceasta. Or, hotărârile penale nu le pot fi opuse, deoarece acestea produc efecte doar față de părțile din dosarul în care au fost pronunțate, astfel că, în raport cu recurenții opozabilitatea se realizează prin intermediul publicității imobiliare, singura care poate reflecta realitatea situației juridice a imobilelor înscrise.

Decizia penală din 2015 a fost ulterioară încheierii tuturor contractelor ce fac obiectul prezentului litigiu, astfel că aceasta nu poate constitui un mijloc de dovadă pentru existența relei-credințe la încheierea unor acte juridice în anii 2006, 2010, 2012, deci anterior pronunțării hotărârii judecătorești.

Oricum, în lipsa unui petit privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.11.2001 și a actului adițional din 2002 - pe care l-a respins ca fiind lipsit de interes, instanța de apel a înlăturat posibilitatea de a analiza condițiile de valabilitate ale acestui contract și, implicit, posibilitatea de a extinde efectele hotărârii penale fața de recurenți.

Tot în categoria motivelor străine de natura pricinii, au susținut recurenții, sunt și considerentele instanței de apel cu privire la soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, întrucât, de vreme ce însăși instanța de apel a stabilit că nu este învestită cu petitul privind nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. x/27.11.2001 și a actului adițional, respectiv cu rectificarea de carte funciară, este evident că nu a operat o întrerupere a termenului de prescripție de 3 ani și că atât soluția pronunțată în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, cât și a lipsei interesului sunt nelegale.

Într-o altă critică recurenții au susținut că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută deoarece cuprinde motive contradictorii: pe de o parte instanța de apel apreciază că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra petitelor de rectificare și de repunere în situația anterioară, și, prin urmare, acestea nu pot face obiectul apelului, iar, pe de altă parte, aceasta soluționează excepțiile invocate cu privire la aceste petite și îl obligă pe G. să predea imobilul către A. S.A..

Recurenții au mai susținut că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută deoarece încalcă principiul efectului devolutiv al apelului și principiul rolului activ al judecătorului, care nu se poate pronunța decât în limitele investirii sale.

A mai fost invocată și nelegala soluționare a excepției lipsei de interes a acțiunii în desființarea contractelor atacate, având în vedere intervenirea prescripției dreptului material la acțiune referitor la repunerea părților în situația anterioară cu privire la contractul de vânzare cumpărare x/27.11.2001 și a actului adițional, deoarece omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra acestui petit împiedică întreruperea termenului de prescripție de 3 ani de la data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 575/21.09.2015 a Curții de Apel Oradea.

Totodată, recurenții au invocat nelegala soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, raportat la faptul că acțiunea formulată de către lichidator nu are ca finalitate întoarcerea imobilului în patrimoniul societății A. S.A., impunându-se admiterea acestei excepții, raportat la art. 79-84 din Legea nr. 85/2014. Din acest considerent, fiind o simplă acțiune de drept comun, se impunea și admiterea excepției insuficientei timbrări.

Recurenții au mai susținut și greșita reținere a unei stări de fapt cu privire la statuarea că D. a înstrăinat active ale societății A. în scopul de a și le însuși ulterior în frauda creditorilor societății și că D., fiind fiica recurentului F. "se naște în mod rezonabil prezumția că aceștia au cunoscut cauza ilicită a înstrăinărilor".

În continuare, recurenții au susținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 1254 din C. civ., art. 36 pct. 1, art. 37 alin. (2) și art. 38 din Legea nr. 7/1996, respectiv art. 909 alin. (3) și art. 908 alin. (1) pct. 1 din C. civ. privind buna credință a acestora în materie de carte funciară, precum și greșita aplicare a dispozițiilor art. 966-968 din C. civ. privind cauza ilicită.

Cât privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1254 din C. civ., așa cum s-a arătat anterior, în lipsa unui petit privind constatarea nulității absolute a contractului nr. x/2001 și a actului adițional, instanța nu poate extinde efecte hotărârii penale față de recurenți. Consecința este că toate actele atacate prin prezentul litigiu nu pot fi considerate acte subsecvente desființării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2001 și a actului adițional.

Având în vedere că bunul descris în memoriul de recurs a fost dobândit prin donație, în anul 2012, recurentul a apreciat că legea aplicabilă în materia cărților funciare este Noul C. civ., înțelegând, astfel să se prevaleze de cele statuate în cuprinsul art. 909 alin. (2) Noul C. civ.

Întrucât de la data înscrierii dreptului de proprietate (12.10.2012) și până la data formulării cererii de chemare în judecată (2018) au trecut mai bine de 5 ani, în conformitate cu prevederile art. 909 alin. (2) Noul C. civ., instanța trebuia să admită apărarea recurenților referitoare la prescripția solicitării de rectificare de carte funciară.

Un al doilea efect al prescripției acțiunii în rectificare este cel al consolidării dreptului de proprietate al lui G., actualul titular al dreptului înscris în cartea funciară. Din aceste considerente, soluția de anulare a contractelor translative prin care bunul litigios a fost dobândit de F. și G., precum și soluția de repunere în situația anterioară sunt nelegale.

Motivul de casare reprezentat de aplicarea greșită a normelor de drept material este incident și cu privire la soluția de obligare a lui G. de predare în natură a bunului imobil, în lipsa dispunerii rectificării de carte funciară.

S-a arătat că, în materia restituirii, sunt aplicabile prevederile art. 1648 Noul C. civ. și că, întrucât bunul este imobil, soluția dispusă de instanță încalcă prevederile art. 885 alin. (1) Noul C. civ. și art. 877 din același cod.

Recurenții au mai susținut și că, în speță, considerentele reținute de instanța de apel, potrivit cărora aceștia nu se pot prevala de prevederile art. 36 din Legea nr. 7/1996 și de art. 908 și 909 Noul C. civ., deoarece instanța penală a anulat Contractul de vânzare nr. x/2001, iar, ulterior, transmisiunea cu titlu oneros s-a realizat către fii inculpaților, și, ulterior, către recurenți, sunt străine de problema juridică invocată și încalcă dispozițiile art. 908 și 909 Noul C. civ.

De asemenea, considerentele instanței referitoare la lipsa de bună-credință a recurenților încalcă cerințele prevăzute de art. 901 alin. (2) Noul C. civ., referitoare la dobândirea cu bună-credință a unui drept tabular.

Au reiterat că bunul a fost dobândit în anul 2012 și 2015, înainte ca instanța penală să constate nulitatea primului contract translativ din lanțul de înstrăinări subsecvente în care recurenții erau parte. Astfel, nu le poate fi reproșată nicio conduită culpabilă, fiind în imposibilitate obiectivă de a cunoaște la momentul perfectării contractelor că titlul antecesorului lor va fi desființat.

Considerentul curții de apel referitor la anularea de către instanța penală a unui contract translativ anterior este străin de chestiunea bunei-credințe a dobânditorului dreptului tabular, care trebuie analizată prin perspectiva condițiilor impuse de art. 901 alin. (2) Noul C. civ.. De asemenea, legătura de rudenie nu reprezintă o condiție prevăzută de lege care să excludă buna-credință în regim de carte funciară.

Instanța de apel a încălcat prezumția legală relativă a bunei-credințe, consacrată de prevederile art. 14 alin. (2) Noul C. civ. în lipsa unor probe certe, instanța nu poate să înfrângă prezumția legală a bunei-credințe la încheierea actelor contestate, în temeiul unei prezumții simple (existența unei legături de rudenie).

În ceea ce îl privește pe pârâtul G. instanța nu își întemeiază soluția nici măcar pe o prezumție simplă. Or, acest lucru atrage nulitatea hotărârii atât din perspectiva încălcării normelor de drept material, cât și a omisiunii instanței de a motiva soluția pronunțată de anulare și repunere în situația anterioară.

Nu în ultimul rând, reținerea instanței referitoare la cunoașterea cauzei ilicite a contractelor perfectate de D. și C. nu pot fi primite, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material.

Astfel, instanțele penale nu au analizat sub aspectul legalității convențiile a căror anulare a fost solicitată de A. în prezentul litigiu și nici nu au examinat chestiuni esențialmente civile referitoare la buna-credință a intimaților D. și C., cu atât mai mult cu cât aceștia nu au avut calitatea de parte în dosarul penal.

Instanța de apel a încălcat atât prevederile art. 430 C. proc. civ., cât și dispozițiile referitoare la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale prevăzute de art. 28 C. proc. pen., atrăgând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în egală măsură, dispozițiile instanței încălcând și prevederile art. 966-968 C. civ. de la 1864.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil se impune observația că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară și are ca obiect decizia prin care s-a soluționat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond și că recursul, spre deosebire de apel, care este o cale de atac ordinară și devolutivă, este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel enumerate de art. 488 din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din C. proc. civ.. În consecință, Curtea va reține spre examinare numai acele critici ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., și care se referă strict la aspecte de nelegalitate.

O primă critică, ce poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., vizează pretinsa incompatibilitate a unuia dintre judecătorii ce au participat la soluționarea cauzei.

Sub acest aspect, instanța de recurs constată că în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 1054 din 7 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de pârâții F. și G., a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Recursul formulat împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia civilă nr. 2039 din 7 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă reținând în mod expres că instanța de apel nu a analizat pe fond criticile apelanților, rezumându-se la a constata ca fiind întemeiată critica referitoare la nerespectarea de către prima instanță a exigențelor privind motivarea hotărârii sale, în sensul că nu a raspuns tuturor excepțiilor invocate sau tuturor apărărilor formulate. Astfel, s-a apreciat că în primul ciclu procesual, instanța de apel, în mod greșit, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, fără a analiza temeinicia criticilor apelantei sub aspectul soluției pronunțate, chiar dacă nu pot fi reținute ca fiind întrunite condițiile prevăzute la art. 476 alin. (3) și art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., câtă vreme nicio excepție nu a fost reanalizată, iar prima instanță a pronunțat soluția și pe fondul cauzei.

Așa cum în mod corect arată chiar recurenții, sintagma "s-a soluționat cauza" din cuprinsul art. 41 din C. proc. civ. trebuie înțeleasă în sensul că judecătorul s-a pronunțat asupra fondului raportului juridic litigios ori a admis o excepție de fond.

Însă, așa cum s-a arătat, prin chiar considerentele deciziei de casare din primul ciclu procesual s-a reținut că instața de apel nu a analizat pe fond criticile apelanților și de asemenea, nu a reanalizat niciuna dintre excepțiile invocate, acesta fiind de altfel chiar motivul pentru care decizia a fost casată și trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În consecință, câtă vreme s-a reținut în mod expres că instanța de apel nu a anlizat "fondul raportului juridic litigios", în mod evident nici nu s-a pronunțat asupra acestuia, astfel încât judecătorul care a făcut parte din primul complet de apel, a cărui decizie a fost casată, putea să participe la rejudecarea apelului, nefiind în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 41 alin. (1) din C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., instanța constată că acesta este indicat formal, câtă vreme din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă că s-ar invoca vreo situație de schimbare a completului de judecată sau a compunerii acestuia pe parcursul soluționării apelului.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. recurenții invocă existența unor motive pretins străine de natura pricinii. Sub un prim aspect, instanța de recurs subliniază că acest motiv de nelegalitate poate duce la casarea deciziei doar în măsura în care hotărârea ar cuprinde numai motive străine de natura cauzei, nu și în situația în care ar cuprinde și motive străine de natura cauzei.

Pe de altă parte, împrejurarea că instanța de apel nu ar fi analizat cauza ilicită și buna credință în mod distinct, pentru fiecare contract subsecvent contractului constatat ca fiind nul, nu face ca hotărârea să cuprindă motive străine de natura pricinii.

Astfel, sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că la data de 27.11.2001 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat de notar public H., prin care A. a vândut către societatea K. S.R.L. (societate radiată între timp) mai multe magazine, printre care și spațiul comercial din litigiu - situat în Slobozia- menționat la pct. 10 din Anexa nr. 1.

La data de 08.07.2002 s-a încheiat Actul adițional nr. x autentificat de notar public H. prin care părțile au transmis proprietatea inclusiv asupra terenului aferent construcțiilor înstrăinate.

La data de 20.01.2006 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare, autentificat de notar public H., prin care societatea K. S.R.L. a transferat către persoanele fizice C. și D. proprietatea mai multor imobile (inclusiv spațiul comercial situat în Slobozia).

La data de 27.02.2012 s-a încheiat contractul de vânzare autentificat de notar public I. prin care C. și E. au înstrăinat partea sa din imobil (1/2) către D..

La data de 12.10.2012 s-a încheiat contractul de donație autentificat de notar public J. prin care D. a donat tatălui său F. imobilul din litigiu.

La data de 27.11.2015 s-a încheiat contractul de donație autentificat de notar public J. prin care F. a donat lui G. imobilul din litigiu.

Prin sentința civilă nr. 125/21.01.2010 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2006 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei A..

Prin sentința civilă nr. 2847/13.12.2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2010 s-a dispus trecerea la faliment a debitoarei A., iar în calitate de lichidator judiciar a fost desemnat B..

Prin sentința penală nr. 121/07.08.2015 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr. x/2007, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 575A/21.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2007, instanța a dispus restabilirea situației anterioare datei de 29 septembrie 2000 pentru S.C. A. și datei de 10 octombrie 2002 pentru S.C. N. S.A. Oradea, sens în care în baza art. 25, art. 397 alin. (3), art. 255 și art. 256 C. proc. pen., a dispus anularea tuturor contractelor de vânzare-cumpărare prin care au fost înstrăinate toate activele celor două societăți comerciale, inclusiv "contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2001 la BNP H. incluzând anexa nr. 1 la contractul de vânzare cumpărare, respectiv actul adițional la acest contract autentificat sub nr. x/08 iulie 2002 la același BNP H.".

În ceea ce privește latura penală, s-a reținut săvârșirea de către inculpata O. a mai multor infracțiuni de înșelăciune și bancrută frauduloasă, în calitate de președinte al P., acționar majoritar al S.C. A. S.A. Brașov, în perioada 2001-2005, în complicitate cu inculpatul C., constând în înregistrarea în evidențele contabile a S.C. A. S.A. Brașov a sumei totale de 71.421.217,830 RON reprezentând așa zise datorii - consultanță și chirii către S.C. K. S.R.L. Craiova, sume nedatorate în realitate, în fapt acestea fiind înregistrate pentru a justifica plata prin compensare a activelor S.C. A. S.A. facturate către S.C. K. S.R.L. Craiova, P. și S.C. Q. S.R.L. Craiova în scopul de a fi însușite ulterior, aceasta în frauda creditorilor S.C. A. S.R.L. Brașov.

S-a mai reținut totodată și că pârâții D. și F. sunt fiica și respectiv, soțul inculpatei O., iar C. și E. sunt soți, primul fiind fiul inculpatului C..

Instanța de apel a apreciat că în circumstanțele concrete ale speței, pârâții nu se pot prevala de buna lor credință la încheierea contractelor a căror nulitatea absolută s-a solicitat, invocând incidența unei excepții de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, decurgând din prevederile art. 36 pct. 1 și art. 37 alin. (2) și art. 38 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, respectiv art. 909 alin. (3) și art. 908 alin. (1) pct. 1 C. civ., în condițiile în care în cauza penală s-a statuat asupra cauzei ilicite a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2001 și a actului adițional nr. x/08.07.2002, iar transmisiunile succesive ulterioare s-au făcut, cu titlu oneros către fiii inculpaților O. și C., respectiv D. și C., respectiv de la C. (și soția acestuia, E.) către D.; iar către apelanții-pârâți F., tatăl pârâtei D., respectiv către G., imobilul a fost transmis cu titlu gratuit.

Faptul că D. și C. nu au fost părți în procesul penal nu înseamnă că acestora nu le sunt opozabile constatările și statuările instanței penale, care reprezintă un mijloc de dovadă cu privire la lipsa bunei-credințe.

În raport cu această situație de fapt, contrar susținerilor recurenților, instanța de apel a analizat și a constatat lipsa bunei credințe a fiecăruia dintre subdobânditorii subscvenți actului anulat. Sub acest aspect, referitor la nemulțumirea recurenților vizând statuările instanței de apel, deduse din așa zisa "extindere a efectelor sentinței penale", instanța de recurs subliniază că acestea sunt aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, astfel încât nu pot fi cenzurate de instanța de recurs.

Așa cum s-a arătat anterior, în cadrul căii extraordinare de atac a recursului nu se pot analiza critici de netemeinicie, prin care să fie cenzurate aprecierile instanței de apel cu privire la interpretarea probelor administrate în cauză, și care urmăresc stabilirea unei alte situații de fapt, din care, ulterior, să poată fi trase alte consecințe juridice. Instanța de recurs poate statua doar asupra modalității de aplicare a normelor de drept incidente la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, situație de fapt ce constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului.

Așadar, raportat la situația de fapt reținută de instanța de apel, se constată că hotărârea nu cuprinde motive străine de natura pricinii, în mod corect fiind aplicate în cauză dispozițiile art. 1254 din C. civ.

Nici din perspectiva excepției prescripției dreptului material la acțiune hotărîrea instanței de apel nu cuprinde motive străine de natura pricinii, câtă vreme contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/27.11.2001 la BNP H., incluzând anexa nr. 1 la contractul de vânzare cumpărare, respectiv actul adițional la acest contract, autentificat sub nr. x/08 iulie 2002 la același BNP H., fuseseră deja anulate, în mod definitiv, prin hotărârile penale valorificate ca mijloace de probă în prezenta cauză.

Tot subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. recurenții invocă existența unor motive contradictorii. Această ipoteză cuprinsă în motivul de casare evocat se referă la contradicția dintre considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii determină o anumită soluție, în timp ce dispozitivul conține soluția contrară, respectiv la contradicția dintre considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altele, netemeinicia acestora. Niciuna dintre cele două situații nu se regăsește în privința deciziei atacate. Argumentele hotărârii Curții de Apel, astfel cum au fost expuse în precedent, sunt în deplină concordanță unele cu altele și fundamentează în mod corespunzător soluția cuprinsă în dispozitiv.

În ce privește criticile referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material, ce pot fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de recurs constată că acesta este invocat doar formal, recurenții reluând de fapt critici referitoare la pretinsa greșită interpretare a probelor de către instanța de apel, în special a hotărârilor pronunțate de instanțele penale. Astfel, susținerile recurenților nu pot fi considerate ca argumente pertinente într-o critică de nelegalitate întrucât se referă la o situație de fapt ce ar fi fost greșit reținută pe baza unui probatoriu insuficient și greșit interpretat. Or, problemele ce țin de administrarea și interpretarea probelor exced limitelor controlului judiciar de legalitate ce poate fi efectuat în recurs, motiv pentru care nu pot fi analizate.

Deși recurenții invocă o serie de dispoziții legale din C. civ., respectiv art. 1254, art. 909 alin. (2), art. 1648, art. 877, art. 885, art. 900 alin. (1), art. 908, art. 901 alin. (2), art. 14 alin. (2), în realitate criticile vizează tot situația de fapt, recurenții apreciind că aceasta a fost greșit reținută, urmare unui probatoriu insuficient ori greșit interpretat de către instanța de apel.

Și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. este invocat formal, câtă vreme nu se invocă o veritabilă încălcare a autorității de lucru judecat ci modalitatea în care instața de apel a înțeles să valorifice, ca mijloace de probă, sentința penală nr. 121/07.08.2015 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr. x/2007, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 575A/21.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2007.

Față de toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reținută niciuna din criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenții-pârâți F. și G. împotriva deciziei civile nr. 855/A din 29 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți F. și G. împotriva deciziei civile nr. 855/A din 29 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2025.