ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1678/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 2.771 din 12 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 679 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că în mod corect prima instanță a reținut că există autoritate de lucru judecat, acțiunea formulată de reclamant având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți ca și cererea formulată, anterior, care a format obiectul dosarului nr. x/2009, soluționat de Curtea de Apel Timișoara, în primă instanță, prin Sentința civilă nr. 271/19.05.2010, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1397/09.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, a apreciat ca neavând relevanță faptul că acțiunea inițială a fost soluționată pe excepția tardivității, întrucât în combaterea acestei excepții reclamantul a avut la dispoziție calea de atac a recursului, iar nu formularea unei alte acțiuni cu același obiect.

Prin urmare, instanța de recurs a apreciat că este lipsită de relevanță împrejurarea potrivit căreia prin Sentința civilă nr. 271/2010 a Curții de Apel Timișoara nu s-a judecat fondul raportului de drept administrativ datorită tardivității acțiunii, în condițiile în care situația de fapt este identică.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul A., indicând drept temei prevederile art. 318 alin. (1) din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatorul a reluat argumentele prezentate și în fața instanței de recurs, învederând faptul că cererea sa a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat, cu toate că în dosarul nr. x/2009 acțiunea sa fusese respinsă ca tardivă.

În opinia sa, câtă vreme acțiunea care a format obiectul dosarului nr. x/59/2009 nu a fost soluționată pe fond, în dosarul nr. x/2011 nu se putea reține autoritatea de lucru judecat.

În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare, invocând și Decizia Curții Constituționale nr. 1.039/2012.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, având în vedere că motivele invocate de contestator au fost invocate și analizate pe calea recursului, iar în privința Deciziei Curții Constituționale nr. 1.039/2012 arată că aceasta nu are legătură cu admisibilitatea contestației.

II. Considerațiile Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând admisibilitatea contestației, Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 din C. proc. civ.

Potrivit art. 318 din C. proc. civ.:

"hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Pornind de la interpretarea acestei prevederi legale, Înalta Curte constată, pe de o parte, că legiuitorul a circumstanțiat obiectul contestației în anulare speciale, care poate viza exclusiv hotărârile pronunțate în recurs.

Pe de altă parte, "greșeala materială" la care se referă art. 318 din C. proc. civ. constă în erori de ordin procedural de o asemenea gravitate încât să fi avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite, confundarea unor elemente materiale sau a unor date esențiale ale dosarului.

Înalta Curte reamintește că greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale.

Or, motivele invocate în contestație nu reprezintă motive în sensul art. 318 din C. proc. civ. pentru a fi incidentă ipoteza greșelii materiale, argumentată de contestator pe împrejurarea că instanța de recurs în mod greșit a apreciat că soluția asupra cererii sale, care a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat, este corectă, ceea ce a condus la dezlegarea greșită a pricinii.

Prin urmare, contestatorul reiterând criticile soluționate prin decizia atacată, prin calea de atac exercitată, formulează un recurs la recurs, ceea ce contravine principiului unicității recursului.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România și B. c România), ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2.771 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2015.

Procesat de ED