ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1511/2018

Prin Decizia nr. 907 din 11 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apei București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2013/al, s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A., împotriva Sentinței nr. 8061/04.09.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar C. și D. Prin aceeași decizie i-a fost aplicată contestatorului amenda judiciară în cuantum de 700 RON.

Prin Decizia nr. 82 din 16 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosar nr. x/2016 a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei anterior menționate.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel București a reținut că la termenul de judecată din data de 11.03.2015, când a avut Ioc judecarea recursului declarat de recurentul A., împotriva Sentinței nr. 8061/04.09.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2013/al, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar C. și D., recurentul contestator a fost prezent, procedura de citare fiind legal îndeplinită, nefiind incidente dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

Totodată, aspectele potrivit cărora instanța de recurs ar fi dispus, ulterior datei de 11.03.2015, cu privire Ia aplicarea amenzii judiciare, nu au suport probator, cât timp, astfel cum rezultă din Decizia civilă nr. 907/11.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. x/2013/al, instanța de recurs a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva Sentinței nr. 8061/04.09.2014, aplicând recurentului amenda judiciară de 700 de RON, măsura aplicării amenzii judiciare fiind menționată atât în minută, cât și în sistemul ECRIS.

Nici împrejurarea potrivit căreia, cele constatate prin Decizia nr. 2102/15.10.2015 pronunțată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2015 și Decizia nr. 1635/16.06.2015 pronunțată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2015 se impun cu autoritate de lucru judecat în privința susținerilor contestatorului conform cărora, aplicarea amenzii judiciare în privința acestuia prin Decizia nr. 907/11.03.2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost dispusă la o altă dată decât cea la care a avut loc pronunțarea Deciziei nr. 907/11.03.2015 nu pot fi reținute, împrejurarea că în deciziile mai sus indicate nu a fost menționată și aplicarea amenzii judiciare de către instanța de apel constituind o omisiune a instanței ce poate fi remediată în cadrul procedurii de îndreptare a erorilor materiale.

Curtea de Apel București a constatat că, deși contestatorul a precizat că exercitarea contestației în anulare vizează Decizia nr. 907/11.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, motivele contestației în anulare se referă la aplicarea amenzii judiciare, or în privința acesteia din urmă, calea de atac prevăzută de lege era reexaminarea și nu contestația în anulare, procedură la care dealtfel contestatorul a și recurs, fiind pronunțată în acest sens încheierea din 27.01.2016, prin care a fost respinsă cererea formulată de petentul A., de reexaminare amendă judiciară aplicată prin Decizia nr. 907/11.03.2015.

Referitor la dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ce vizează situația în care hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, așadar a competenței generale, a competenței materiale și teritoriale exclusive, Curtea de Apel București a reținut că atare situație nu se regăsește în speță, după cum nici ipoteza în care motivele invocate prin intermediul contestației în anulare au fost invocate și prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins, pentru că aveau nevoie de verificări de fapt ori ipoteza în care recursul a fost respins fără ca acesta să fi fost judecat, în fond, nu sunt incidente cauzei pendinte.

Împotriva acestei decizii a declarai recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 3, 4, 5, 7, 9 C. proc. civ., contestatorul A., arătând că pricina a fost soluționată de o instanță necompetentă, ce s-a substituit instanței supreme și legiuitorului, cu încălcarea autorității de lucru judecat, prin reținerea unei amenzi judiciare inexistente în realitate și aprecierea că statuările existente în Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1635/16.06.2015 (pronunțată în Dosar nr. x/2015) și nr. 2102/15,10.2015 (pronunțată în Dosar nr. x/2015) ar fi rezultatul unor erori materiale.

Recurentul-contestator a făcut ample referiri la modalitatea de aplicare a sancțiunii amenzii judiciare prin Decizia nr. 907/11.03.2015, despre care a concluzionat că a fost nelegal dispusă, respectiv, ulterior pronunțării hotărârii prin care a fost stabilită.

Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel București a încălcat limitele puterii judecătorești, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 C. proc. civ. și a procedat ia o modificare nelegală a hotărârilor instanței supreme la care contestatorul a făcut referire în susținerea cererii.

Instanța de judecată a încălcat interdicția legiferării pe cale judiciară și a pronunțat o hotărâre prin care a omis aplicarea unor texte legale și s-a raportat ia altele inexistente.

De asemenea, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, fiind lipsita de temei legal și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, sens în care se impune desființarea acesteia, cu consecința rejudecării cauzei în condiții de legalitate în ceea ce privește constatarea existenței și aplicării amenzii judiciare dispusă prin Hotărârea nr. 907/11.03.2015.

Prin cererea formulata la data de 17 aprilie 2018, recurentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (2) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 299, art. 105, 159, 255, 261, 304 alin. (1) C. proc. civ., la toate dispozițiile constituționale și la dispozițiile art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil întrucât solicitarea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, ca inadmisibilă, cu prilejul dezbaterilor de la prezentul termen de judecată, potrivit considerentelor cuprinse în practicaua deciziei, instanța de judecată a rămas în pronunțare cu privire la admisibilitatea căii de atac exercitate.

Astfel, căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

Aceasta înseamnă că, în cazul în care contestația în anulare s-a judecat de către o instanță de recurs, hotărârea dată în contestație nu mai este susceptibilă de recurs, ea fiind irevocabilă.

Hotărârea obiect al prezentului recurs, respectiv, Decizia civilă nr. 82/16.03.2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost dată în soluționarea contestației în anulare împotriva Deciziei civile nr. 907/11.03.2015 a aceleiași instanțe, hotărâre prin care a fost soluționat recursul împotriva Sentinței nr. 8061/04.09.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosar nr. x/2013/al.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

Pentru considerentele arătate anterior, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (2) C. proc. civ. și, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 82 din 16 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (2) C. proc. civ.

Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunțare.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 82 din 16 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 mai 2018.

Procesat de GGC - NN