- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 26 martie 2015
Decizia nr. 907/2015 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare a dosarului nr. 1039/317/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 26 februarie 2015, petentul N.C. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 140 C. proc. civ., strămutarea Dosarului nr. 1039/317/2014 al Tribunalului Gorj la o altă instanță egală în grad. Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia”. Înalta Curte reține că, prin cererea dedusă judecății, întemeiată pe motive de bănuială legitimă, se solicită strămutarea unui dosar înregistrat pe rolul Tribunalui Gorj, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc.
civ., instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Craiova. Pentru aceste considerente, în aplicarea art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., se constată că instanța competentă material a soluționa cererea de strămutare este Curtea de Apel Craiova, în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Declină competența de soluționare a cererii formulată de petentul N.C. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 1039/317/2014 al Tribunalului Gorj, în favoarea Curții de Apel Craiova. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2015.