ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4511/2020

Ședința publică din data de 18 septembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL MARAMUREȘ, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA și MINISTERUL JUSTIȚIEI, contestație împotriva Ordinului Ministrului Justiției nr. 1478/C din 24.05.2017 Anexa nr. 13 privind Tribunalul Mehedinți, precum și împotriva Ordinului Ministrului Justiției nr. 1489/C/2017 privind Curtea de Apel Timișoara, solicitând instanței: - anularea acestora și emiterea unor noi ordine de salarizare de către intimatul Ministerul Justiției, prin care să se stabilească alte drepturi salariale (1. indemnizație de încadrare" brută lunară, 2. spor de condiții de muncă grele vătămătoare sau periculoase, 3. Cuantum al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității, 4. Spor pentru titlul de doctor pentru contestatorii B., C.), prin utilizarea unei valori de referință sectoriale (VRS) în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv 445,50 RON începând cu 01.12.2015, având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015; - recalcularea drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între data de 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv, de către intimatul Tribunalul Mehedinți(perioada 09.04.2015-30.05.2015, 03.07.2015 -31.12.2015, 01.10.2016 - 30.11.2016), Tribunalul Maramureș(perioada 01.06.2015 - 02.07.2015) și Curtea de Apel Timișoara(perioada 01.07.2016 -30.09.2016), sume actualizate cu indicele de inflație dar și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON; - recalcularea drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între luna decembrie 2015 până în prezent a sumelor datorate de către intimatul Tribunalul Mehedinți, sume actualizate cu indicele de inflație dar și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 din 25 noiembrie 2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe; - achitarea diferențelor salariale după includerea creșterilor salariale susmenționate în indemnizația de încadrare brută lunară, de către intimații Ministerul Justiției, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, sume actualizate cu indicele de inflație dar și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, începând cu data de 09.04.2015 la zi și, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală; - obligarea intimaților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș și Curtea de Apel Timișoara să aloce fondurile necesare plății sumelor rezultate reprezentând drepturile salariate actualizate cu indicele de inflație dar și cu dobânda legală aferentă, începând cu data de 09.04.2015 la zi și, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală, și - obligarea intimatului Ministerul Justiției să îndeplinească toate formalitățile necesare, în vederea recalculării indemnizației de încadrare pentru fiecare contesta tor în acord cu Legea nr. 71/2015 care a aprobat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, O.U.G. nr. 20/2016 din 8 iunie 2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, O.U.G. nr. 43/2016 din 31 august 2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal - bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, Decizia nr. 23/2016 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. . 794/2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 3A1 alin. (1A1) - (1A4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. .57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal -bugetare, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței și obligarea acestui intimat să emită ordine de salarizare individuală conform celor solicitate, sub sancțiunea plății unor despăgubiri materiale de 100 RON pe zi de întârziere pentru fiecare dintre reclamanți până la îndeplinirea obligației.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 144 din 19 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Curtea de Apel Cluj și Curtea de Apel Craiova; a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Cluj și Curtea de Apel Craiova, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Timișoara, ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Maramureș, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției; a anulat Ordinele Ministerului Justiției nr. 1478/C din 24.05.2017 și nr. 1489/C/2017 în privința stabilirii drepturilor salariale ale reclamantului; a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită noi ordine prin care drepturile salariale ale reclamantului să fie stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, și a obligat pârâții Tribunalul Maramureș, Tribunalul Mehedinți și Curtea de Apel Timișoara, fiecare pentru perioada în care reclamantul a avut calitate de judecător în cadrul acestora sau a instanțelor arondate, la plata diferenței dintre drepturile salariale achitate reclamantului și cele stabilite potrivit prezentei hotărâri, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cât și pârâta CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și, rejudecând cu privire la perioada 09.04.2015- 01.10.2016, respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

În susținerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Justiției a relevat, pe scurt, situația în fapt în cauză, și a criticat sentința recurată ca fiind nelegală, în dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale recursului invocând, în esență, următoarele motive:

Instanța de fond, fără temei legal a admis acțiunea reclamantului, în sensul calculării indemnizației acestuia în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, în condițiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizații la care să fie aplicată această VRS, în acest sens, recurentul făcând trimitere la Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016, care, se arată, a fost emis în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a I.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Totodată, a mai arătat recurentul - pârât, ținând cont de stabilirea unei noi indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, a fost emis Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017, care a modificat Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016, evidente fiind la speță cele prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 2 din Ordin.

În consecință, față de textele legale invocate și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 și, totodată, în conformitate cu art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015, care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa, arată recurentul, că reclamanții nu au niciun temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON, de la 9.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci, era în plată, din data de 1.10.2016.

Recurentul- pârât a mai susținut că în cuprinsul art. 1 alin. (2) din Ordinul M.J. nr. 4680/C/21.12.2016 s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale și plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari și terțiari de credite.

De observat, în fine, susține recurentul, este și faptul că, începând cu luna februarie 2017, intimatul- reclamant a primit indemnizația majorată cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conf. art. 1 alin. (1) din Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017.

În susținerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă Curtea de Apel Timișoara a relevat, pe scurt, situația de fapt în cauză, și a criticat sentința recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale recursului său invocând, în esență, următoarele motive:

Acțiunea reclamantului este întemeiată pe prevederile Legii nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015, ale O.U.G. nr. 20/2016 și, mai ales, pe cele ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, pe ale cărei considerente reclamantul solicită acordarea drepturilor salariale calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015, și în raport de o valoare de referință sectorială în cuantum de 445,5 RON la data de 01.12.2015.

A precizat, însă, că Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale a constatat neconstituționale dispozițiile art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal- bugetare, cu modificările și completările ulterioare, evocând considerentele reținute în cuprinsul punctului 32 din Decizie și, în susținerea celor menționate, recurenta- pârâtă a amintit considerente din Decizii ale Curții Constituționale: Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 și Decizia nr. 164 din 12 martie 2013.

Prin urmare, recurenta-pârâtă susține că interpretarea obligatorie dată de Curtea Constituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 nu poate fi invocată pentru obținerea retroactivă a unor drepturi salariale pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a acestei hotărâri și, având în vedere cele arătate, apreciază că nu este întemeiată cererea de chemare în judecată, întemeiată pe efectele pretins retroactive ale Deciziei CCR nr. 794/2016.

A mai arătat recurenta- pârâtă că normele legale în vigoare, și nici menționata decizie a Curții Constituționale nu au prevăzut că salariul maxim aflat în plată la data de 09.04.2015 a fost calculat în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON, iar de la data de 01.12.2015 în funcție de o valoare de referință sectorială de 445 RON.

În concluzie, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Timișoara consideră că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, acordând drepturi salariale pentru reclamant cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON de la 09.04.2015, și de 445 RON de la data 1 decembrie 2015.

Intimatul- reclamant A. și, respectiv, intimații-pârâți TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CURTEA DE APEL CLUJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL MARAMUREȘ, cărora, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, le-au fost comunicate recursurile, nu au formulat întâmpinare.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor în ședință publică, la data de 18 septembrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamant, în stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și evenimentele survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține, astfel, că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 21.12.2016 și, respectiv, 01.02.2017, recurentul- pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 4680/C/2016 și, ulterior, Ordinul nr. 219/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite intimatului-reclamant, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, și, mai târziu, Ordinul nr. 99/C/2019 din 08.01.2019. Totodată, s-a susținut că intimatului-reclamant i-au fost achitate diferențele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursurilor, având în vedere că, ulterior promovării căii de atac, au fost îndeplinite obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul recunoașterii pretențiilor reclamantului.

Prin urmare, interesul de a acționa al pârâților nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor, astfel cum a fost recalificată, și va respinge recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiției și de pârâta Curtea de Apel Timișoara, ca fiind lipsite de interes.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursurile, ca fiind lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI și de recurenta-pârâtă CURTEA DE APEL TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr. 144 din 19 ianuarie 2018, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2020.