ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2150/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, contestație împotriva Ordinului nr. 2254/C/10.06.2016 emis de pârât, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: anularea Ordinului contestat; obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, prin care să se stabilească, începând cu data de 01.06.2016, pentru clasa de salarizare 103, gradația 4, un cuantum al salariului de bază de 8.966 RON, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.345 RON și un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1.258 RON, conform Ordinului M.J. nr. 3522/C/28.09.2016, precum și obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim conform Ordinului M.J. nr. 3522/C/28.09.2016 și cele încasate, pentru perioada 01.06.2016 - 31.07.2016. La data de 07.12.2016, reclamanta A. a depus la dosar cerere de modificare al celui de-al treilea capăt de cerere, prin care a solicitat: obligarea pârâtului Ministerul Justiției să aloce fondurile necesare plății diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim conform Ordinului MJ nr. 3522/C/28.09.2016 si cele încasate, pentru perioada 01.06.2016-31.07.2016.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2557 din 23 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis acțiunea modificată, astfel cum a fost formulată, de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI; a anulat Ordinul nr. 2254/10.06.2016 emis de pârâtul Ministerul Justiției; a obligat pârâtul să emită reclamantei Ordin de încadrare salarială cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 pentru perioada 01.06.2016- 31.07.2016; a obligat pârâtul Ministerul Justiției să aloce fondurile necesare plății diferențelor salariale și a obligat pârâtul la plata diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim și cele încasate, pentru perioada 01.06.2016- 31.07.2016.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect. În susținerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât a relevat situația în fapt în cauză, și a criticat sentința recurată ca fiind nelegală și netemeinică, în dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale recursului invocând, în esență, următoarele motive: În primul rând, instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu ignorarea actelor administrative emise de către Ministerul Justiției începând cu data de 21.12.2016, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, recurentul făcând trimitere, în acest sens, la Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016, care, se arată, a fost emis în baza art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a I.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016. Totodată, a mai arătat recurentul - pârât, având în vedere că Decizia nr. 794/2016 a CCR face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcție, pe familie ocupațională, începând cu 1 octombrie 2016, la nivelul I.C.C.J. valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost acordată urmare adoptării Ordinului Președintelui I.C.C.J. nr. 283/25.10.2016, astfel încât, începând cu această dată, se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupațională (respectiv, la un V.R.S. de 445,5 RON), lucru care s-a realizat, prin emiterea Ordinului M.J. nr. 219/2017. Mai mult, recurentul- pârât învederează că în data de 24.05.2017 a fost emis noul Ordin privind salarizarea intimatei- reclamante, în speță, Ordinul M.J. nr. 1490/24.05.2017, în aplicarea Ordinelor M.J. nr. 4860/C/2016 și nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente acestora. În concluzie, susține recurentul- pârât, intimatei- reclamante i s-a stabilit indemnizația la nivel maxim pentru perioada 01.06.2016- 31.07.2016, respectiv, în cuantumul de 11.569 RON, așa încât, instanța de fond trebuia să constate că a rămas fără obiect cererea privind anularea Ord. M.J. nr. 2254/C/10.06.2016, obligarea ministrului justiției de a emite un nou ordin privind recalcularea indemnizației de încadrare pentru perioada respectivă potrivit art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015. În altă ordine de idei, recurentul- pârât apreciază că în mod greșit instanța de fond a obligat Ministerul Justiției la plata diferențelor rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim și cele încasate pentru perioada 01.06.2016- 31.07.2016, sub acest aspect, făcând trimitere și la Decizia nr. 13 din 13.06.2016 pronunțată în Recursul în interesul legii în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție. Mai mult, a arătat recurentul- pârât, ca urmare a aprobării bugetului în forma rectificată, la acest moment s-au achitat diferențele salariale stabilite prin raportare la nivelul maxim pentru funcția similară începând cu data de 9.04.2015, conform dispozițiilor Ordinului M.J. nr. 4860/C/2016, operațiune realizată în cazul intimatei- reclamante de către Tribunalul București.

Apărarea formulată în cauză Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele: Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. Întrucât cauza de față are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și evenimentele survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate. Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 21.12.2016 și, respectiv, 24.05.2017, recurentul- pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 4680/C/2016 și, ulterior, Ordinul nr. 1490/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite intimatei-reclamante, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015. Totodată, susține că reclamantei i-au fost achitate diferențele salariale rezultate din aplicarea acestui ordin. În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul recunoașterii pretențiilor reclamantei. Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind lipsit de interes. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul, ca fiind lipsit de interes.