ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3133/2019

Ședința publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 17.12.2015, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției și Curtea de Apel Craiova ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: - anularea Ordinului nr. 3359/C din 20.10.2015 și obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care salariul de bază și sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității să fie identice cu cele ale unui judecător aflat la același nivel al instanței și cu aceleași condiții privind tranșele de vechime în muncă și funcție; - plata diferențelor salariale în cuantum actualizat și cu dobânda legală penalizatoare de la data exigibilității drepturilor salariale cuvenite și neacordate, începând ci 1.11.2015.

Prin sentința civilă nr. 1458 din 27 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției, și Curtea de Apel Craiova.

A anulat Ordinul nr. 3359/C/20.10.2015.

A obligat pârâtul Ministrul Justiției să emită un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 și ambii pârâți să achite plata eventualelor diferențe salariale rezultate, actualizate și cu dobândă legală începând cu data de 01.11.2015 și până la executarea acestei obligații.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut că acțiunea este întemeiată întrucât, ordinul de încadrare salarială, a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Prin Ordinul în litigiu nr. 3359/C din 20.10.2015, începând cu data de 1.11.2015 reclamanta a fost încadrată în clasa de salarizare superioară, respectiv 108, gradația 5.

Prin același ordin, urmare a încadrărilor menționate, s-a stabilit o indemnizație de încadrare brută lunară de 10104 RON, un cuantum al sporurilor pentru condiții grele de muncă, vătămătoare sau periculoase de 1443 RON și un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1351 RON.

Prin plângerea adresată ministrului justiției, reclamanta au solicitat revocarea ordinului și emiterea unui nou ordin prin care să se stabilească un cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare, precum și acordarea diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim și cele încasate, începând cu data de 01.11.2015, conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014.

A mai reținut instanța de fond că la dosar nu există dovada că pârâtul a răspuns solicitării reclamatei de revocare a ordinului.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ.

La art. 2 alin. (1) lit. c) actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral cu caracter individual (…) emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (…)

Plecând de la aceste dispoziții legale și având în vedere înscrisurile depuse la dosar, Curtea de Apel București a constatat că Ordinul nr. 3359/C/2015 emis de pârâtul Ministrul Justiției a fost emis cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 71/2015.

Împotriva sentinței civile atacate au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate.

Recurentul Ministerul Justiției a susținut că instanța de fond a reținut eronat că dispozițiile prevăzute de art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor aflați în situația prevăzută de norma legală, în condițiile în care această normă legală este una de excepție care vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalului din aparatul de lucru al parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici, personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la același nivel cu personalul din Parlament.

În situația în care intenția legiuitorului ar fi fost ca prevederile art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014 să fie aplicabile întregului personal din toate instituțiile și autoritățile publice, acest lucru ar fi fost realizat prin modificarea expresă a alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și nu prin aprobarea unor norme derogatorii de la prevedrile acestor alineate. În același timp, nu justifică trimiterea în norma derogatorie la personalul din anumite instituții, respect aparatul parlamentului, etc.

În realitate instanța de fond a extins aplicarea normei legale arătate la categorii de personal cărora nu li se adresează, bazându-și soluția pe intenția legiuitorului, ca măsură reparatorie, de înlăturare a diferențelor salariale între persoane aflate în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție și reținând că astfel de diferențe apar și între judecători, prin aplicarea legilor anuale de salarizare începând de la 01 ianuarie 2016.

Or, instanța de fond are atribuții în ce privește aplicarea legii și nu atribuția de a completa norma legală prin interetarea intenției legiuitorului în ce privește înlăturarea sensului dscriminatoriu instituit prin dispoziții legale.

A mai susținut recurentul că singura interpretare corectă a prevederilor Legii nr. 71/2015 este în sensul că prevederile art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică judecătorilor, textul de lege vizând personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, respectiv, în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici, precum și cea a personalului contractual, acestea fiind salarizate la același nivel cu personalul din aparatul de lucru al parlamentului.

În concluzie recurentul a susținut că salariul reclamantei a fost stabilit corect și în conformitate cu dispozițiile legale incidente, iar înlăturarea eventualelor discrepanțe sau diferențe poate avea loc doar prin efectul O.U.G. nr. x care modifică O.U.G. nr. 57/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Totodată, recurentul a susținut că prin hotărârea pronunțată instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor salariale, în condițiile în care instanța angajatoare este cea care are această atribuție. Atribuția Minsitrului Justiției este aceea de a emite ordinul, iar cea a Ministerului Justiției de a vira banii și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate.

Prin urmare, formularea unor cereri având a obiect pretenții de ordin bănesc de către angajații instanțelor de judecată nu poate să atragă de plano obligarea Ministerului Justiției la plata acestor sume, numai prin prisma calității sale de ordonator principal de credite.

Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimaților-reclamanți sunt stabilite cu angajatorul, astfel că drepturile salariale ale acestora sunt calculate și plătite direct de către instituția angajatoare care procedează și la calcularea și virarea contribuțiilor sociale către stat.

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Craiova a criticat hotărârea instanței de fond, susținând că în mod greșit a admis cererea reclamantei, ignorând disp. art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2104, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015.

A susținut recurenta că beneficiază de prevederile art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014,doar personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții.

În ceea ce privește plata drepturilor salariale prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, aspectul a fost tranșat de Înalta Curte- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin secizia r. 32/19.10.2015, prin care s-a reținut că anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, regulile sistemului de salarizare referitoare la trecerea dintr-o tranșă de vechime în alta stabileau un spor de vechime mai mare decât cel avut anterior, astfel încât, la o treaptă de vechime mai mare, se aplică un spor de vechime mai mare.

Astfel, prin această decizie, Înalta Curte a dezlegat în drept interpretarea disp. art. 2 din legea nr. 285/2010 în sensul că a înlăturat corelarea nivelului de stabilire a drepturilor bănești pentru persoanele care au dobândit un grad profesional sau o tranșă de vechime în funcție/muncă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010, cu drepturile bănești deja stabilite pentru persoanele care au îndeplinit aceleași condiții, dar sub incidența Legii nr. 330/2009.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a arătat că Ministerul Justiției nu are capacitate procesuală pasivă, întrucât nu este emitentul ordinului a cărui anulare a solicitat-o.

A mai arătat intimata că recursul formulat de Curtea de Apel Craiova este lipsit de interes, întrucât nu este emitenta ordinului a cărui anulare a solicitat-o și nici nu are competența de a emite alt ordin. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova sunt lipsite de interes, pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale pasive a recurentului Ministerul Justiției, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că nu este fondată.

Sub aspectul cadrului procesual pasiv, reclamanta a chemat în judecată ca pârât pe Ministrul Justiției și Curtea de Apel Craiova.

În ceea ce privește lipsa capacității procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Justiției, Înalta Curte reține că există identitate între această instituție și cea căruia i se opune dreptul dedus judecății, cât timp această instituție este emitentul actului contestat, Ordinului nr. 3359/C din 20.10.2015, respectiv prin reprezentantul său legal Ministrul Justiției.

Ministerul Justiției poate fi acceptat ca debitor într-un raport juridic instituit între recurenta-pârâtă Curtea de Apel Craiova și intimata-reclamantă A..

Ministerul Justiției poate răspunde alături de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Craiova ca și codebitor pentru anularea unor acte administrative întocmite exclusiv de această instituție.

Între Ministerul Justiției și reclamantă există un act juridic care să nască, modifice sau stinge raporturi juridice.

Prin raportare la împrejurarea că actul administrativ a cărui anulare se solicită este emis de Ministrul Justiției ca reprezentant al Ministerului Justiției, această instituție este în măsură să modifice, să revoce, în temei legal, acte administrative emise de ea însăși.

Nu este relevant faptul că în stabilirea cadrului instituțional de emitere a Ordinului în discuție, a fost desemnat Ministrul Justiției ca reprezentant al Ministerului Justiției, relevantă fiind calitatea pe care această instituție o are în ceea ce privește emiterea actului contestat.

Calitatea procesuală pasivă a unei părți în cadrul unei cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, presupune identitatea dintre persoana pârâtului și aceea despre care se pretinde a fi obligată în raportul juridic litigios dedus judecății, determinată de raportul de drept material dedus judecății.

Or, în cauza de față, Ministerul Justiției se află într-o astfel de situație, acesta fiind, prin reprezentantul său Ministrul Justiției, emitentul actului administrativ, care face obiectul litigiului în cauză.

Atribuția Minsitrului Justiției este aceea de a emite ordinul, iar cea a Ministerului Justiției de a vira banii și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate.

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Craiova, nu este emitenta ordinului a cărui anulare s-a solicitat dar are calitate procesuală pasivă în cauză, prin raportare la cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată referitor la plata diferențelor salariale stabilite.

Curtea de apel are personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimartei-reclamante sunt stabilite cu angajatorul, astfel că drepturile salariale ale acesteia sunt calculate și plătite direct de către instituția angajatoare care procedează și la calcularea și virarea contribuțiilor sociale către stat.

Cu privire la analizarea recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Practica judiciară a statuat că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Recurenții nu mai justifică un folos practic, legitim, și actual în obținerea unei soluții de admitere a recursului.

Recursurile sunt lipsite de interes față de împrejurarea că recurentul- pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 4680 la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin Ordinul menționat mai sus, la art. 1 s-a dispus ca, începând cu 9.04.2015, judecătorilor care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, să li se recalculeze indemnizația la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, art. 2 din ordinul menționat prevede că, începând cu 1 august 2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Astfel, pentru aplicarea art. 1 alin. (5)

1

O.U.G. nr. 83/2014, odată cu emiterea Ordinului Ministerului Justiției nr. 4680/C/2016, la stabilirea indemnizației intimatei-reclamante s-a ținut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de baza și al sporurilor pentru funcția similară.

De asemenea, art. 3 prevede că plata drepturilor se face prin raportare la valoarea de referință prevăzută la alin. (1) începând cu data de 1 august 2016.

Ulterior prin Ordinul 1490/C din 24.05.2017 emis în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016, s-a avut în vedere alinierea indemnizațiilor la nivelul maxim în plată, calculate conform art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014.

Prin urmare, având în vedere că recurentul pârât a emis ordinul de încadrare salarială în acord cu dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 57/2015, rezultă că recursurile sunt lipsite de interes.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței civile nr. 1458 din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2019.