ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3943/2019

Ședința publică din data de 13 septembrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CRAIOVA, solicitând: anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 1373/C/2016 din 14.04.2016; obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care salariul de bază și sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității să i se acorde identic cu ale unui judecător aflat la același nivel al instanței și cu aceleași condiții privind tranșele de vechime în muncă și în funcție, și obligarea ambilor pârâți la plata diferențelor salariale în cuantum actualizat și cu dobânda legală penalizatoare de la data exigibilității drepturilor salariale cuvenite și neacordate, începând cu data de 01.10.2015 și până la executarea acestei obligații.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 12/2017 din 10 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova; a anulat Ordinul Ministrului Justiției nr. 1373/C/2016 din 14.04.2016; a obligat pârâtul să emită pentru reclamantă un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 și să achite diferențele salariale rezultate, începând cu data de 01.10.2015, actualizate cu rata inflației aferentă perioadei cuprinse între data scadenței fiecărei sume acordate cu titlul de diferență salarială și data plății efective a acestor sume, și a obligat pârâtul la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate în baza prezentei hotărâri pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume acordate cu titlul de diferență salarială și data plății efective a acestor sume.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CRAIOVA.

Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât Ministerul Justiției a criticat sentința primei instanțe ca fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, și casarea în parte a sentinței atacate, în sensul înlăturării obligării Ministerului Justiției de a plăti diferențele salariale acordate intimatei- reclamante.

Astfel, recurentul-pârât solicită a se constata că în mod neîntemeiat s-a dispus obligarea sa la plata drepturilor bănești acordate, arătând, în acest sens, că prin Decizia nr. 13 din 13.06.2016 pronunțată în recursul în interesul legii în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sens contrar celor reținute de instanța de fond.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției susține că în mod greșit a fost obligat la plata diferențelor salariale începând cu 1.10.2015, în opinia recurentului această obligație putând reveni doar instanței angajatoare.

În contextul dispozițiilor art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G. nr. 652/2009, potrivit cărora Ministerul Justiției asigură fondurile necesare și repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite, se arată că dispozitivul sentinței recurate nu poate fi pus în executare sub aspectul plății drepturilor salariale ale intimatei- reclamante, dat fiind faptul că această obligație excedează atribuțiilor acestui minister.

Prin urmare, susține recurentul- pârât, formularea unor cereri având ca obiect pretenții de ordin bănesc de către angajații instanțelor de judecată nu poate să atragă, de plano, obligarea Ministerului Justiției la plata acestor sume numai prin prisma calității sale de ordonator principal de credite. Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimatei- reclamante sunt stabilite cu angajatorul, astfel că drepturile salariale sunt calculate și plătite direct de către instituția angajatoare, care procedează și la calcularea și virarea impozitului și contribuțiilor sociale către stat.

În recursul său, întemeiat în drept, de asemenea, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta- pârâtă Curtea de Apel Craiova a criticat sentința recurată ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului și casarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii față de Curtea de Apel Craiova, sens în care, a relevat, pe scurt, situația în fapt în cauză și a invocat, în esență, următoarele motive:

În considerarea dispozițiilor legale ale art. 131 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, a emis circulara nr. 83158/2015 prin care preciza că dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015 se aplică funcționarilor publici și personalului contractual din sistemul justiției întrucât aceste categorii de personal sunt salarizate la același nivel cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului.

Subliniază recurenta faptul că, în considerarea calității reclamantei, de judecător, instanța sa nu are competența stabilirii drepturilor salariate ale acesteia, această obligație incumbând în exclusivitate ordonatorului principal de credite - Ministrul Justiției - potrivit art. 8 alin. (2) din Anexa VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "JUSTIȚIE" a Legii nr. 284/2010 care prevede expres că: "Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și a/e personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiției (...)".

Totodată, recurenta- pârâtă precizează că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, ordonatorul principal de credite gestionează sistemul de salarizare a personalului din instanțele judecătorești, Curtea de Apel Craiova neavând nicio competență în acest sens.

Așadar, susține că, în speță, Curtea de Apel Craiova are doar calitatea de plătitor al drepturilor salariale și, în acest context, ținând cont de dispozițiile art. 14 alin. (3) și cele ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora "Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare" și, respectiv "Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate (...)", Curtea de Apel Craiova nu avea posibilitatea legală și nici temeiul legal de a plăti reclamantei drepturile solicitate întrucât nu au fost alocate sume cu această destinație de către ordonatorul principal de credite, care nu a emis ordinul de stabilire a drepturilor salariale solicitate de intimata-reclamantă.

În altă ordine de idei, se arată, instanța de fond își motivează soluția pe Decizia nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unei chestiuni de drept, care, potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., este obligatorie pentru instanțe.

Or, susține recurenta- pârâtă, Curtea de Apel Craiova este ordonator secundar de credite, iar prin prisma acestei calități nu poate face în mod direct aplicarea Deciziei nr. 23/2016 a ÎCCJ, întrucât "dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.".

Intimata- reclamantă A., căreia, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. i s-a comunicat recursul, nu a înțeles să formuleze întâmpinare în recurs.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 22 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 13 septembrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, intimata-reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu o acțiune privind recunoașterea stării de discriminare în materie salarială, în raport cu salariul de bază și sporurile unui judecător aflat la același nivel al instanței și cu aceleași condiții privind tranșele de vechime în muncă și în funcție, solicitând anularea Ordinului M.J. nr. 1373/C/2016 din 14.04.2016 și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare, precum și plata diferențelor salariale în cuantum actualizat și cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 01.10.2015 și până la executarea obligației.

Având în vedere calificarea pe care prima instanță a dat-o demersului judiciar al reclamantei, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este admisibil, în temeiul art. 20 din actul normativ menționat.

Principala critică de nelegalitate formulată de recurentul- pârât Ministerul Justiției, în recursul său privește soluționarea capătului de cerere vizând plata drepturilor salariale cuvenite intimatei- reclamantei, recurentul susținând că, deși deține calitatea de ordonator principal de credite, nu exercită atribuția plății efective a acestor drepturi, această obligație revenind instituției angajatoare.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, reținând că prima instanță nu a obligat pârâtul, în sine, efectiv, să achite diferențele și drepturile salariale solicitate de reclamantă, ci să efectueze demersurile necesare în vederea plății acestor drepturi, obligație care se înscrie în sfera atribuțiilor legale ce-i revin recurentului- pârât, în calitatea sa de ordonator principal de credite.

Așadar, plata efectivă a drepturilor salariale va fi realizată de instituția angajatoare, dar recurentului-pârât Ministerul Justiției îi revine obligația asigurării cadrului necesar efectuării plății, respectiv, a îndeplinirii tuturor operațiunilor și formalităților de ordin administrativ care să permită încasarea de către intimata- reclamantă a sumelor ce i se cuvin în urma pronunțării hotărârii judecătorești.

Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite și emitentul ordinului de salarizare, astfel că nu prezintă relevanță faptul că ministerul are rolul de a vira banii, și nu de a emite ordin, și, de asemenea, nici că intimata- reclamantă este angajată de către Curtea de Apel Craiova.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a soluționat cauza.

În cauză, reclamanta, judecător în cadrul Curții de Apel Craiova, contestă modalitatea de calculare a drepturilor salariale, solicitând recalcularea și plata acestora în cuantumul cuvenit, potrivit legii, respectiv, obligarea la emiterea de noi ordine de încadrare salarială, dar și la plata sumelor cuvenite.

Cât timp plata drepturilor salariale presupune recunoașterea dreptului la o anumită modalitate de calcul și la un anumit cuantum, aspecte executabile prin concursul ordonatorului principal de credite, apărările recurentului, factor decizional în materie, în sensul că plata s-ar face de către tribunale și/sau curți de apel este neîntemeiată.

În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor și procurorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului- pârât sunt nefondate, și nu pot fi primite, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală.

Cât privește recursul declarat de recurenta- pârâtă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte constată, de asemenea, că este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

Alin. (5) al aceluiași act normativ prevede că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), în anul 2015, personalul din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială beneficiază de drepturile salariale stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015".

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

În esență, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Craiova a criticat sentința recurată ca fiind dată cu greșita aplicare a art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, prevederi care nu s-ar aplica judecătorilor, dar critica este nefondată.

Problema centrală a cauzei, ce face și obiectul criticilor din recurs, constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5)

1

al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015 și care prevede următoarele:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Recurenta- pârâtă consideră că acest text de lege trebuie interpretat într-o manieră restrictivă, în sensul aplicării sale doar în cazul personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, interpretare pe care prima instanță a înlăturat-o cu motivarea că sintagma "salarizat la același nivel" corespunde personalului încadrat în aceeași funcție, clasă de salarizare, gradație și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții și pentru care prevederile alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 a prevăzut păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia instanței de fond este corectă, fiind confirmată de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, în cuprinsul căreia instanța supremă a statuat următoarele:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Pentru a motiva această soluție s-a arătat că:

Suprapunând cele două texte, prin coroborarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, dar și cu observarea principiului reglementat la art. 3 lit. c) din același act normativ, rezultă că personalul din "celelalte autorități și instituții publice" la care se referă textul supus interpretării sunt: Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome (altele decât Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi), precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale.

Concluzia anterioară este susținută și de împrejurarea că aparatul de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi (care se adaugă autorităților și instituțiilor publice de mai sus) sunt enunțate de o manieră explicită în textul art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare; pe de altă parte, Consiliul Concurenței este o autoritate administrativă autonomă, potrivit art. 3 din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, constatare valabilă și pentru Curtea de Conturi, astfel cum reiese din art. 1 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât, aceste autorități administrative se încadrează în una dintre categoriile enumerate limitativ de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare - autorități administrative autonome.

Ca atare, rezultă că, în contextul art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" privește personalul tuturor autorităților și instituțiilor publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în rândul cărora sunt incluse și autoritățile și instituțiile publice indicate în mod expres de text, respectiv Parlamentul, Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi.

Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c): "echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari".

Aceeași concluzie se desprinde și din cuprinsul Raportului comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (disponibil online la secțiunea http://www.x.ro/comisii/munca/pdf/2015/rp191.pdf.), de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)

1

al articolului 1 la O.U.G. nr. 83/2014 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime.

Argumentul recurentei-pârâte referitor la extinderea, de către instanța de fond, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia, nu poate fi reținut, instanța de judecată având dreptul, dar și obligația, de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din restul actelor normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior. (...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

Prin urmare, textul de lege în discuție se aplică personalului tuturor instituțiilor și autorităților publice, inclusiv, celui din sistemul de justiție, în cazul în care se constată o salarizare diferită între persoane care sunt încadrate în aceeași funcție și aceeași clasă de salarizare, având aceeași vechime în muncă și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Din această perspectivă, refuzul recurentei- pârâte Curtea de Apel Craiova de a recunoaște că dispozițiile cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme, Înalta Curte apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.

Instanța supremă apreciază că judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a cauzei deduse judecății, considerente pentru care, criticile recurenților - pârâți sunt nefondate și, astfel, Înalta Curte constată că în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu este incident, sentința recurată fiind legală și la adăpost de orice critică.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții- pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CRAIOVA împotriva sentinței civile nr. 12/2017 din 10 ianuarie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2019.