ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2226/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.01.2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Ministrul Justiției la emiterea ordinului de stabilire a unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare, precum și obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim și cele încasate, începând cu data de 09.04.2015, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința civilă nr. 1.460/2016 din 27 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și, în consecință, a fost obligat pârâtul să emită pentru reclamantă un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 și să achite diferențele salariale rezultate, precum și să efectueze demersurile necesare în vederea plății către reclamantă a eventualelor diferențe salariale rezultate începând cu data de 09.04.2015 la zi.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Ministerul Justiției, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurentul a susținut că instanța de fond în mod eronat a reținut că dispozițiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, se aplică și judecătorilor aflați în situația prevăzută de norma legală, în condițiile în care această normă legală este o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici, personalul contractual, având în vedere că acestea sunt singurele categorii salarizate la același nivel cu personalul din Parlament.

S-a arătat că instanța de fond a extins aplicarea normei legale la categorii de personal cărora nu li se adresează, bazându-și soluția pe intenția legiuitorului de înlăturare a diferențelor salariale între persoane aflate în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție, fiind criticată soluția instanței, întrucât instanța are atribuții în ce privește aplicarea legii și nu atributul de a completa norma legală prin interpretarea intenției legiuitorului.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.

1.5. Note scrise depuse de recurent

Prin notele scrise depuse de recurentul Ministerul Justiției, la data de 12 aprilie 2019, s-a precizat faptul că la data de 24.05.2017 a fost emis OMJ nr. 1.490/C/2017, în aplicarea dispozițiilor OMJ nr. 4.680/2016, modificat prin OMJ nr. 219/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor reclamantei A., începând cu data de 9.04.2015, în conformitate cu Legea nr. 71/2015.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Motivul de casare invocat de recurent, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, iar soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui ordin de încadrare salarială conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Totodată s-a mai solicitat și obligarea aceluiași pârât la plata diferențelor salariale rezultate, începând cu data de 9.04.2015.

Înalta Curte reține că problema centrală a cauzei constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul O.U.G. prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Curtea de apel a reținut că sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", noțiune avută în vedere cu prilejul reglementării alin. (1) și (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

Concluzia curții de apel este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23 din 26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Înalta Curte reține ca nefondată critica recurentului referitoare la extinderea, de către prima instanță, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.

Judecătorul fondului are dreptul, dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de Înalta Curte în motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior. (...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor și procurorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Cât privește emiterea OMJ nr. 1.490/C/2017 prin care au fost stabilite drepturile salariale ale reclamanților conform Legii nr. 71/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin acest ordin a fost, în fapt, executată voluntar sentința atacată, neputându-se reține vreun motiv de nelegalitate a acesteia.

Pentru aceste motive toate criticile formulate de recurent sunt nefondate, iar soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, urmând a fi menținută de instanța de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva Sentinței civile nr. 1.460/2016 din 27 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

GGC - ED