Decizia nr. 909/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1950/2016 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 15.02.2016, reclamantele A., B. și C. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită pentru fiecare, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare, în acord cu art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1950 din 7 iunie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, obligând pârâtul Ministerul Justiției să emită un ordin de încadrare salariala pentru fiecare reclamantă, conform art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, dar și la plata către reclamante a diferențelor salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantelor. În esență, criticile recurentului au vizat greșita aplicare de către instanța de fond a prevederile art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, recurentul-pârât susținând că acest text de lege nu este aplicabil categoriei profesionale a judecătorilor. În opinia pârâtului, această prevedere este de strictă aplicare și vizează numai categoriile profesionale indicate, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, se aplică numai categoriei funcționarilor publici și personalului contractual. Recurentul-pârât a mai susținut că prima instanță l-a obligat în mod greșit la plata diferențelor salariale, întrucât această atribuție legală revine instituției angajatoare, Ministerul Justiției având doar obligația de a vira sumele necesare plăților, iar nu de a efectua în concret plata acestora. Prin cererea depusă în dosarul instanței de recurs la data de 5.02.2019, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1487/C/24.05.2017, emis în aplicarea Ordinelor Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017, s-a stabilit indemnizația individuală cuvenită intimatelor-reclamante, în modalitatea solicitată prin cererea de chemare în judecată, fiind achitate de către Tribunalul Vrancea și diferențele salariale rezultate din acest mod de calcul.

Apărările formulate de intimate Intimatele-reclamante A., B. și C. nu au depus întâmpinare, dar prin notele de ședință depuse la data de 11.02.2019 au arătat că acțiunea formulată a rămas doar în parte fără obiect, respectiv doar în privința capătului de cerere vizând obligarea la emiterea ordinelor de salarizare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unor noi ordie de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamante, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului trebuie avute în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate. Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar la data de 5.02.2019, recurentul-pârât Ministerul Justiției a emis Ordinele nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017, nr. 1487/C/2017, nr. 2066/C/2017, nr. 3076/C/2018 și nr. 87/C/2019, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamantelor, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015. Totodată, reclamantelor le-au fost achitate diferențele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine. În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamantelor. Cum interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs . Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind lipsit de interes. PENTRU ACESTE MOTIVE,