ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1564/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 17.12.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova: anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 3357/C din 20.10.2015; obligarea pârâtului Ministrul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care salariul de bază și sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității să i se acorde identic cu ale unui judecător aflat la același nivel al instanței și cu aceleași condiții privind tranșele de vechime în muncă și în funcție; plata diferențelor salariale în cuantum actualizat și cu dobânda legală penalizatoare de la data exigibilității drepturilor salariale cuvenite și neacordate, începând cu 1 noiembrie 2015 și până la executarea acestei obligații.

Prin sentința civilă nr. 1102 din 04 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova; a dispus anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 3357/C din 20.10.2015 și obligarea pârâtului Ministrul Justiției să emită pentru reclamantă un nou ordin de salarizare conform dispozițiilor art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014.

De asemenea, a obligat pârâta Curtea de Apel Craiova să achite reclamantei diferențele salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, începând cu data de 1.11.2015, actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum și dobânda legală aferentă, și până la executarea integrală a obligației de plată.

Împotriva sentinței civile nr. 1102 din 04 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recursuri Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova.

3.1. Prin recursul declarat și întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Justiției solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

De asemenea, solicită suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea sesizării nr. x2016 din 21.04.2016, aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind interpretarea art. 1 alin. (1), (2) și (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.

În motivarea recursului arată că sentința instanței de fond este nelegală, întrucât s-a reținut în mod eronat că dispozițiile prevăzute de art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor aflați în situația prevăzută de norma legală, în condițiile în care aceasta este o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici, personalul contractual, fiind singurele categorii salarizate la același nivel cu personalul din Parlament.

Susține că dacă intenția legiuitorului ar fi fost ca prevederile art. 1 alin. (5)

1

să fie aplicabile întregului personal din toate instituțiile și autoritățile publice, ar fi fost modificate expres prevederile alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, nefiind justificată trimiterea în norma derogatorie la personalul din anumite instituții.

Consideră că instanța a extins aplicarea normei legale arătate la categorii de personal cărora nu li se adresează, invocând intenția legiuitorului, deși instanța nu are atribuția de a completa norma legală, cu atât mai mult cu cât nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa că nu este legislator pozitiv și nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cea existentă.

În aceste condiții, întrucât textul în discuție constituie o normă de excepție, de strictă interpretare, care nu a fost declarat neconstituțional, recurentul-pârât consideră că instanța de fond era ținută să-l aplice ca atare.

Recurentul-pârât consideră că din interpretarea coroborată a prevederilor Legii nr. 71/2015, art. 1 al O.U.G. nr. 83/2014, art. 90 din Legea nr. 567/2004, art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, singura interpretare corectă a prevederilor Legii nr. 71/2015 este în sensul că prevederile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică judecătorilor, textul de lege vizând personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel.

3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta Curtea de Apel Craiova, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivare arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu ignorarea dispozițiilor art. 1 alin. (1), (2) și alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015.

Arată că regula de la care se face excepție se referă la menținerea cuantumului drepturilor salariale din decembrie 2014 și în anul 2015, legiuitorul specificând în textul de lege cărei categorii de personal i se aplică excepția, enumerând limitativ instituțiile vizate de normele de excepție, aspect confirmat și de dispozițiile art. 1 alin. (5)

2

, (5)

4

și (5)

5

din O.U.G. nr. 83/2014, în care legiuitorul a prevăzut, de asemenea, expres cărei categorii de personal i se aplică excepția de la regula stipulată la art. 1 alin. (1) și (2) din acest act normativ.

Consideră că dacă intenția legiuitorului ar fi fost de a aplica dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 întregului personal din sectorul bugetar, atunci nu ar mai fi nominalizat expres instituțiile în cadrul cărora își desfășoară activitatea personalul căruia i se aplică norma în discuție.

În acest sens invocă dispozițiile art. 90

2

din Legea nr. 567/2004 și art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, din a căror interpretare consideră că reiese că prevederile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și funcționarilor publici și personalului contractual din sistemul justiției, categorii de personal ce sunt salarizate la același nivel cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, care se regăsesc în aceeași anexă, respectiv Anexa I - "Administrație" din Legea-cadru nr. 284/2010, în timp ce magistrații nu sunt salarizați la același nivel cu personalul din aparatul Parlamentului, fiind prevăzut în Anexa VI - Familia ocupațională "Justiție".

Astfel, arată că trecerea în altă tranșă de vechime a intimatei s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale incidente, sens în care Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 3357/C/2015.

Precizează că dispozițiile privind trecerea într-o altă tranșă de vechime se regăsesc în art. 6 din Legea nr. 285/2010, fiind preluate ulterior de art. 6 din O.U.G. nr. 83/2014. Totodată, acest aspect a fost tranșat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 32/19.10.2015, în sensul că se face distincție între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare, și plata efectivă a drepturilor salariale, care urmează a se efectua potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară.

Recurenta-pârâtă susține că după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 și a legilor anuale de salarizare ulterioare, există diferențe de salarizare pentru persoane care se înscriu în aceeași tranșă de vechime în muncă, în funcție de data la care au fost îndeplinite condițiile de vechime ce atrăgeau un nou spor de vechime.

Mai arată că art. 6 din Legea nr. 285/2010 a făcut obiectul analizei Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012 a statuat că avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate.

Astfel, consideră că drepturile salariale ale intimatei-reclamante au fost corect calculate și stabilite în raport de dispozițiile legale ce reglementau salarizarea la momentele respective.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor, apreciind în esență că prima instanță a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, text de lege introdus prin Legea nr. 71/2015 și că interpretarea restrictivă dată de către Ministerul Justiției cu privire la destinatarii acestei dispoziții este nelegală.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Craiova, consideră că acesta este lipsit de interes, aceasta neavând calitatea de emitent al ordinului a cărui anulare o solicită și nici competența de a emite un alt ordin, ci interesul acestei recurente subzistă numai în raport cu cel de-al treilea capăt de cerere, privind plata diferențelor salariale, actualizate cu dobânda legală penalizatoare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova: anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 3357/C din 20.10.2015; obligarea pârâtului Ministrul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care salariul de bază și sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității să i se acorde identic cu ale unui judecător aflat la același nivel al instanței și cu aceleași condiții privind tranșele de vechime în muncă și în funcție; plata diferențelor salariale în cuantum actualizat și cu dobânda legală penalizatoare de la data exigibilității drepturilor salariale cuvenite și neacordate, începând cu 1 noiembrie 2015 și până la executarea acestei obligații.

Înalta Curte reține că problema centrală a cauzei constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul Ordonanței de Urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Curtea de apel a reținut că sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", noțiune avută în vedere cu prilejul reglementării alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

Concluzia curții de apel este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)

1

al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Înalta Curte reține ca nefondată critica recurentului Ministerul Justiției referitoare la extinderea, de către prima instanță, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.

Judecătorul fondului are dreptul, dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de Înalta Curte în motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor și procurorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Cât privește emiterea OMJ nr. 4680/C/2016 prin care au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantei conform Legii nr. 71/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin acest ordin a fost, în fapt, executată voluntar sentința atacată, neputându-se reține vreun motiv de nelegalitate a acesteia.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurenți sunt nefondate, iar soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, urmând a fi menținută de instanța de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței civile nr. 1102 din 04 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței civile nr. 1102 din 04 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2019.