ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2792/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

- anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 3866/C din 16.11.2015 privind calcularea drepturilor salariale, acesta fiind nelegal și discriminatoriu;

- obligarea pârâtului să emită un nou ordin de salarizare începând cu data de 01.09.2015, prin care să fie stabilite în mod corect, legal, în favoarea reclamantului o indemnizație de încadrare brută lunară în cuantum de 6290 RON, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de 943 RON și un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1006 RON. la care să se aplice majorarea de 10% acordată prin art. 11 din O.U.G. nr. 35/2015;

- plata diferenței dintre aceste sume și cele efectiv încasate începând cu data de 01.09.2015, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală până la momentul acordării efective a drepturilor salariale în integralitatea lor;

- constatarea caracterului discriminatoriu, raportat la situația creată de pârât și obligarea acestuia la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3814 din 29 noiembrie 2016, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a anulat Ordinul MJ 3866/C/16.11.2015, a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului un nou ordin, în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, începând cu 1.09.2015 în conformitate cu art. 1 alin. (5

1

) și 6 din O.U.G. nr. 83/2014 și să efectueze demersurile necesare în vederea plății către reclamant a eventualelor diferențe salariale rezultate, începând cu data de 1.09.2015 la zi și a respins capătul de cerere având ca obiect despăgubiri, ca neîntemeiat.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului recurentul arată că se declară nemulțumit de soluția instanței de a-i respinge pretențiile în cuantum de 10.000 RON pe care le-a solicitat de la pârât pentru daunele materiale ce au rezultat din frustrarea sa raportat la situația creată. Astfel, pe lângă faptul că ordinul contestat - nr. 3866/C din 16.11.2015 - a fost emis cu încălcarea normelor legale, el a mai fost și elaborat cu două luni întârziere. Prin urmare, acesta a pierdut timp prețios cu redactarea plângerii prealabile adresată pârâtului, cu prezenta acțiune, cu deplasatul la poștă, precum și bani cu transportul către aceste instituții și expedierea documentelor. Or, judecătorii nu ar trebui să fie preocupați de apărarea drepturilor lor salariale și nici nu ar trebui să încarce instanțele judecătorești, deja supraaglomerate, cu astfel de cererii, motiv pentru care se impune obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru ca, pe viitor, să fie evitate astfel de incidente.

În opinia recurentului, motivarea instanței că prin simpla admitere a acțiunii i s-a reparat prejudiciul provocat este total eronată, întrucât i-au fost acoperite doar drepturile salariale nu și deranjul, stresul și frustrările determinate de atitudinea pârâtului, aspecte ce au la bază acordarea despăgubirilor.

Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul dosarului îl reprezintă anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 3866/C din 16.11.2015 privind calcularea drepturilor salariale, obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare începând cu data de 01.09.2015, prin care să fie stabilite în mod corect, în favoarea reclamantului o indemnizație de încadrare brută lunară în cuantum de 6290 RON, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de 943 RON și un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1006 RON, la care să se aplice majorarea de 10% acordată prin art. 11 din O.U.G. nr. 35/2015, plata diferenței dintre aceste sume și cele efectiv încasate începând cu data de 01.09.2015, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală până la momentul acordării efective a drepturilor salariale în integralitatea lor și constatarea caracterului discriminatoriu, raportat la situația creată de pârât și obligarea acestuia la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri.

Înalta Curte constată că la data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (5

1

) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

În înțelesul dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", noțiune avută în vedere cu prilejul reglementării alin. (1) și (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015 la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

În același sens, este de observat că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 "Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale - de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării".

Dispozițiile reparatorii prevăzute în cuprinsul art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale, respectiv beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, acesta fiind unicul înțeles al normei legale care se desprinde din interpretarea coroborată a prevederilor Legii nr. 71/2015 cu cele ale O.U.G. nr. 83/2014 precum și din lucrările premergătoare adoptării Legii nr. 71/2015, edificator fiind raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a admis acțiunea reclamantului, a anulat ordinul contestat și a obligat pârâtul să emită un nou ordin, în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, începând cu 1.09.2015 în conformitate cu art. 1 alin. (5

1

) și art. 6 din O.U.G. nr. 83/2014.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a respins pretenția reclamantului de stabilire a cuantumului indemnizației de încadrare brută lunară la suma de 6290 RON, deoarece s-a constatat că solicitarea s-a făcut prin raportare la persoane ce nu se află în aceeași categorie cu reclamantul din perspectiva clasei de salarizare, contrar susținerii recurentului-reclamant.

Prin recursul declarat, recurentul-reclamant critică hotărârea instanței de fond pe aspectul respingerii despăgubirilor materiale, arătând că despăgubirile se impuneau având în vedere că a pierdut timp prețios cu redactarea plângerii prealabile, cu acțiunea, cu deplasatul la poșta, respectiv cu toate demersurile necesare accesului la justiție.

Instanța de control judiciar reține că instanța de fond a reținut corect că simpla admitere a acțiunii este de natură a acoperi întreg prejudiciul suportat de reclamant.

Prejudiciul moral cât și cel material trebuie dovedit, iar modalitatea de abordare de către instanță a celor două tipuri de daune este diferită. În cazul daunelor materiale se au în vedere în principal probele, iar în ceea ce privește daunele morale, un rol important îl are aprecierea instanței, fiind inclusă o doză de aproximare.

Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reținute de instanța de fond că, în speță, capătul de cerere privind daunele materiale nu este dovedit, iar pe de altă parte recurentul nu a precizat exact ce fel de daune solicită, întrucât la un moment dat se produce o confuzie între daunele materiale și cele morale, iar instanța de fond în mod corect a conchis că nu se impune acordarea sumei de 10 000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul prezentat.

Spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite.

De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii.

Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În jurisprudența națională și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a conturat ideea că, în funcție de circumstanțele cauzei, simpla constatare a existenței faptei ilicite poate reprezenta, în sine, o reparație echitabilă suficientă pentru repararea prejudiciului moral ce ar fi fost suferit de reclamant (e.g. cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României, cererea nr. x/1996, hotărârea din 17 decembrie 2004, Monitorul Oficial al României nr. 501 din 14 iunie 2005).

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 3814 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2019.

GGC - GV