ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 216/2021

HOTĂRÂRE
20.01.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 216/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 6 septembrie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., prin reprezentant DD., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Justiției, au solicitat:

- anularea Ordinului ministrului Justiției nr. 1478/C din 24.05.2017, Anexa nr. 13 privind Tribunalul Mehedinți și emiterea unor noi ordine de salarizare de către pârâtul Ministrul Justiției pentru fiecare din reclamanți, prin care să se stabilească alte drepturi salariale (indemnizație de încadrare brută lunară, spor de condiții de muncă grele vătămătoare sau periculoase, cuantum al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității, spor pentru titlul de doctor pentru contestatorii G., B., prin utilizarea unei valori de referință sectoriale (VRS) în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015 și de 445,50 RON începând cu 01.12.2015;

- recalcularea de către pârâtul Tribunalul Mehedinți a drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între data de 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON;

- recalcularea de către pârâtul Tribunalul Mehedinți a drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între luna decembrie 2015 până în prezent, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10 %, potrivit Legii nr. 293/2015 din 25 noiembrie 2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe;

- achitarea diferențelor salariale după includerea creșterilor salariale susmenționate în indemnizația de încadrare brută lunară, de către pârâții Ministrul Justiției, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, începând cu data de 09.04.2015 la zi și, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală;

- obligarea pârâților Ministrul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Mehedinți să aloce fondurile necesare plății sumelor rezultate reprezentând drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, începând cu data de 09.04.2015 la zi și, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală;

- obligarea pârâtului Ministrul Justiției să îndeplinească toate formalitățile necesare în vederea recalculării indemnizației de încadrare pentru fiecare contestator în acord cu Legea nr. 71/2015 care a aprobat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 din 8 iunie 2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 din 31 august 2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

1

) - (1

4

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordine de salarizare individuală conform celor solicitate, sub sancțiunea plății unor despăgubiri materiale de 100 RON pe zi întârziere pentru fiecare dintre reclamant până la îndeplinirea obligației.

Prin sentința civilă nr. 863 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale actualizată cu indicele de inflație și a dobânzii legale aferent;

(ii) a respins capătul de cerere având ca obiect plata diferenței salariale actualizată cu indicele de inflație și a dobânzii legale aferente formulat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova pentru lipsa calității procesuale pasive;

(iii) a admis excepția inadmisibilității în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect recalcularea drepturilor salariale, obligarea pârâților să aloce fondurile necesare plății sumelor rezulte și obligarea pârâtului Ministerul Justiției să îndeplinească toate formalitățile necesare în vederea recalculării indemnizației de încadrare pentru fiecare contestator;

(iv) a respins capetele de cerere având ca obiect recalcularea drepturilor salariale, obligarea pârâților să aloce fondurile necesare plății sumelor rezulte și obligarea pârâtului Ministerul Justiției să îndeplinească toate formalitățile necesare în vederea recalculării indemnizației de încadrare pentru fiecare contestator, ca inadmisibile;

(iv) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Justiției;

(v) a anulat în parte ordinul de salarizare nr. 1478/C/24.05.2017, Anexa nr. 13 privind Tribunalul Mehedinți, în privința reclamanților și în consecință, a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită pentru reclamanți ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 și de 405 RON majorată cu 10%, începând cu 01.12.2015;

(vi) a dispus obligarea pârâtului Tribunalul Mehedinți la plata diferențelor rezultate în urma emiterii noilor ordine, începând cu 9.04.2015 până la data de 1.10.2016, actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 863 din 27 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a susținut că soluția instanței de fond privind calcularea indemnizațiilor salariale în raport de o valoare de referință de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, nu este legală, întrucât la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizații stabilite în raport de această valoare.

A susținut recurentul-pârât că, la data de 21.12.2016, a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 și art. 3

1

alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum și ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

Acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamanților de la data de 09.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

Totodată, valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost utilizată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii de la data de 1 octombrie 2016, astfel încât și pârâtul a emis Ordinul nr. 219/01.02.2017, prin care s-a modificat OMJ nr. 4680/21.12.2016 și s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

În consecință, recurentul-pârât a apreciat că, doar ulterior datei de 1 octombrie 2016, s-a aflat în plată valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel încât în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamanților privind calcularea indemnizațiilor salariale în raport de această valoare, începând cu data de 09.04.2015.

Intimații-reclamanți și intimații-pârâți nu au depus întâmpinări față de recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Ministerul Justiției se referă, în esență, la greșita stabilire de către instanța de fond a indemnizațiilor de încadrare salarială cuvenite reclamanților, în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurentul-pârât a susținut că această valoare de referință nu putea fi luată în considerare anterior datei de 01.10.2016, motivat de inexistența în plată, în sistemul justiției, la data de 09.04.2015, a unei indemnizații calculate în raport de această valoare și de caracterul neretroactiv al Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate.

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Pe de altă parte, deciziile Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității unui text de lege sunt aplicabile, de la data publicării lor în Monitorul Oficial, tuturor litigiilor pendinte. Drept urmare, existența unor hotărâri judecătorești prin care se recunoaște un anume nivel al salarizării, începând cu 09.04.2015, sunt relevante în stabilirea nivelului maxim al salariului/indemnizației în plată.

Așadar, argumentele recurentului-pârât sunt nefondate. În realitate, aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Ministerul Justiției a înțeles să valorifice considerentele deciziei Curții Constituționale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari, în cuprinsul căruia indemnizația de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Așadar, prin cererea de recurs, pârâtul își contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispozițiile deciziei Curții Constituționale.

În ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială de 405 RON, Înalta Curte reține, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei (decizia civilă nr. 2509/R/04.07.2011, pronunțată în dosarul nr. x/2008 de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia civilă nr. 402/02.02.2011, pronunțată în dosarul nr. x/2010 de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă), dar și de hotărârile judecătorești indicate în cuprinsul sentinței de fond, că într-o serie de litigii au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistrați, prin raportare la această valoare de referință sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015.

Totodată, prin dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorități/instituții, dispoziții care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică și familiei ocupaționale "Justiție".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanții din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizații brute de încadrare calculate în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau și alți magistrați, în urma pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive, fiind neîntemeiată susținerea pârâtului în sensul că această indemnizație poate fi avută în vedere doar de la data de 01.10.2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocotește considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că valoarea de referință sectorială calculată de pârât prin OMJ nr. 4680/C/2016 și OMJ nr. 219/C/2017 nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit magistraților reclamanți, motiv pentru care sentința recurată va fi menținută de instanța de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 863 din 27 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 172/2021
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A., B., C., D. și E., jude
ÎCCJ 2021-03-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1962/2021
Ședința publică din data de 30 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții d
ÎCCJ 2021-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6044/2021
Ședința publică din data de 3 decembrie 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial la
ÎCCJ 2021-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2519/2021
Ședința publică din data de 19 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2021-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1320/2021
Ședința publică din data de 3 martie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bu
Sursă