ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1962/2021

Ședința publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 14.10.2016 sub nr. de mai sus, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTRUL JUSTIȚIEI, solicitând anularea Ordinului nr. 3124 emis la data de 09.08.2016 de Ministrul Justiției și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, în care în baza calculelor ce se vor efectua, să se țină cont de hotărârile judecătorești, actele normative in vigoare, precum și de drepturile salariale incidente, după cum urmează:

- contravaloarea sumei compensatorii reprezentând sporul pentru titlul de doctor în drept, urmând ca sporul să fie inclus pe viitor în indemnizația lunară brută conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, aceasta fiind în cuantum de 15% (si nu de 8,82% cât a fost calculat in ordinul contestat), începând cu data de 23.12.2012;

- cuantumul indemnizației de încadrare brută lunară, respectiv cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și cuantumul sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității, greșit calculate sub aspectul procentului sporului titlului științific de doctor prin nerespectarea cotei de 15 % fata de 8,82% cât a fost acordat;

- aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 9.04.2015 la zi, așa cum rezulta si din sentința civilă nr. 3308/10.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, urmând a se acorda si calcula majorările de 5%, 2% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 incluse în indemnizația de încadrare brută lunară (majorarea valorii de referință sectoriale prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006 cu indexările prevăzute de O.G. nr. 10/2007);

- aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015 la zi, așa cum |rezultă și din sentința civilă nr. 3308/10.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, cu privire la tranșa de vechime, respectiv acordarea diferenței de 12,5 % aferente transei de vechime în magistratura de 5 ani -10 ani pentru care indemnizația de încadrare primită de alți magistrați cu aceleași condiții de vechime în magistratura este de 15 % (anterior 31 decembrie 2010), conform dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, precum și acordarea diferenței de 17,5 % aferente transei de vechime în muncă de 15 ani-20 ani, pentru care indemnizația de încadrare pe care o primesc colegii magistrați care îndeplinesc aceleași condiții de vechime in muncă este de 20 %, conform dispozițiilor art. 41 din O.U.G. nr. 27/2006 (anterior 31 decembrie 2010), transe de vechime deja îndeplinite;

- aplicarea O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 57/2015.

Prin sentința civilă nr. 159/2018 din data de 22 ianuarie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții, Ministerul Justiției și Ministrul Justiției;

- a anulat în parte Ordinele nr. 3124/09.08.2016 și nr. 4592/C/19.12.2016,

- a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pe numele reclamantului noi ordine de salarizare, după cum urmează:

- începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405, rezultând un venit brut lunar 15022 RON, din care 1625 RON spor condiții grele, vătămătoare și periculoase, 1520 RON spor risc și confidențialitate, indemnizația de încadrare brută lunară în cuantum de 11877 RON incluzând suma compensatorie de 1048 RON.

- începând cu data de 08.03.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 445,5 RON, rezultând un venit brut lunar 16524 RON, din care 1787 RON spor condiții grele, vătămătoare și periculoase, 1672 RON spor risc și confidențialitate, indemnizația de încadrare brută lunară în cuantum de 13065 RON incluzând suma compensatorie de 1154 RON.

- începând cu data de 01.11.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 445,5 RON, rezultând un venit brut lunar 16908 RON, din care 1844 RON spor condiții grele, vătămătoare și periculoase, 1615 RON spor risc și confidențialitate, indemnizația de încadrare brută lunară în cuantum de 13449 RON incluzând suma compensatorie de 1154 RON.

- a obligat pârâtul Ministerul Justiției să întreprindă demersurile necesare în vederea plății către reclamant a diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei 09.04.2015-31.10.2017, în cuantum total brut de 119.854 RON (diferențe indemnizație, dobândă și actualizare cu indice de inflație până la 31.10.2017), din care urmează a fi scăzute diferențele de drepturi aferente perioadei 09.04.2015 - 08.03.2016, calculate de pârât în executarea sentinței civile nr. 402/2016 completată prin sentința civilă nr. 771/2016, definitive, ambele pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă).

- a obligat pârâtul Ministerul Justiției la efectuarea demersurilor în vederea plății diferențelor de drepturi și în continuare, pentru perioada 01.11.2017 - data pronunțării prezentei hotărâri, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.

- a respins în rest acțiunea, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 159/2018 din data de 22 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 159/2018, instanța a admis în parte acțiunea și a dispus anularea în parte a OMJ nr. 3124/2016 și a OMJ nr. 4592/2016, obligarea Ministerului Justiției la emiterea pentru reclamant a unui nou ordin de încadrare salarială, începând cu 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, rezultând un venit brut lunar de 15022 RON, începând cu 8.03.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON rezultând un venit brut lunar de 16524 RON, începând cu 1.11.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON rezultând un venit brut lunar de 16908 RON.

Totodată, prin sentința pronunțată, instanța a obligat Ministerul Justiției să întreprindă demersurile necesare în vederea plății diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei de 9.04.2015-31.10.2017, în cuantum'de 119,854 RON din care urmează a fi scăzute drepturile aferente perioadei 9.04.2015-8.03.2016, calculate de pârât în executarea sentinței nr. 402/2016 completată prin sentința nr. 771/2016, definitive, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița și obligarea la efectuarea demersurilor în continuare pentru perioada 1.11.2017, data pronunțării hotărârii, sume actualizate și dobânda legală.

În ce privește obligarea Ministerului Justiției de a emite un nou ordin de salarizare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu 9.04.2015 și majorată cu 10%, recurentul a invocat excepția lipsei obiectului, având în vedere că, la data de 24.05.2018, Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 2066/C/2018, în baza dispozițiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări prin Lege nr. 71/2015, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale precum și Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, din care rezultă că judecătorii, magistrații -asistenți, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanței supreme sunt salarizați, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, prin acordarea valorii de referință sectorială (VRS) de 421,36 RON, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008 și, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 RON, respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 și 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Astfel, art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 2066/2018 prevede că, în perioada 9.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de refennță sectorială de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 1.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

În același timp, alin. (3), prevede că, începând cu 1.01.2018, în aplicarea Legii cadru nr. 153/2017, drepturile salariate pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).

Având în vedere că, prin OMJ nr. 2066/2018, reclamantului i-au fost acordate drepturile salariale solicitate și chiar mai mult decât a solicitat acesta prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON, recurentul-pârât a solicitat admiterea excepției lipsei obiectului și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește sumele calculate de expert și reținute de instanță atât în considerente cât și în dispozitiv, recurentul-pârât apreciază că acestea se vor recalcula în funcție de noua valoare de referință sectorială, așa încât nu mai pot fi menținute.

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare în dosarul instanței de recurs.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 07 ianuarie 2019 s-a fixat inițial termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 12 octombrie 2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 30 martie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte înainte de a trece la analiza efectivă a criticilor sentinței recurate invocate de către pârât subliniază că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare". În raport de acest text legal instanța de recurs va avea în vedere în soluționarea cererii argumentele recurentului-pârât cu privire la excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată în măsura în care acesta și-a respectat printr-o serie de ordine obligațiile privitoare la drepturile salariale ale reclamantului, precum și față de modificările legislative în materie.

Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile dezvoltate de către recurentul-pârât în cuprinsul cererii de recurs vizează în esență faptul că prin emiterea Ordinului MJ nr. 2066/C/2018 și-a respectat obligațiile în ceea ce privește drepturile salariale ale reclamantului astfel că acțiunea sa a rămas fără obiect.

Înalta Curte constată că solicitarea recurentul-pârât Ministerul Justiției de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018 este neîntemeiată și urmează să analizeze criticile atât din perspectiva emiterii acestui, ordin cât și din cea a Ordinului MJ nr. 4988/C/2019.

Astfel, obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamantului de a-i fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 și a Legii nr. 71/2015 având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu acest text de lege.

Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 4988/C/2019, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare și a sporurilor în raport de funcție, grad, gradație și vechime, conform prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea reclamantului, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților de către pârâtul Ministerul Justiției.

Așa fiind, această împrejurare nu afectează obiectul acțiunii, care privește analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantului și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale, simpla emitere a acestor acte administrative nefiind relevantă din această perspectivă, din moment ce nu a fost emis ulterior, până la data pronunțării hotărârii de față, ordine individuale reclamanților, ci doar două ordine generice (colective), valorând recunoaștere în parte a temeiniciei pretențiilor prezentate, dar nu executare a obligațiilor legale incumbând ministrului justiției, adică de încadrare salarială a fiecărui asistent judiciar cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Pe fond, Înalta Curte urmeaă să facă sucrte aprecieri și reține că, în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, instanța de contencios constituțional nefăcând decât să elimine diferențele de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor.

Așa fiind, și Înalta Curte apreciază că egalizarea indemnizațiilor se putea face numai după pronunțarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 159/2018 din data de 22 ianuarie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2021.