ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1320/2021

Ședința publică din data de 3 martie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019 la data de 18.06.2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au formulat plângere împotriva actului administrativ nr. 599/13.05.2019 emis de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și au solicitat anularea în parte a actului administrativ contestat și obligarea Ministrului Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare, în care să fie acordate sporurile potrivit noii legi de salarizare, după cum urmează:

- sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%:

- sporul pentru păstrarea confidențialității, în cuantum de 5%;

- respectiv, reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de: 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata diferenței între remunerația care include VRS de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu 1.12.2015, precum și sporurile, așa cum s-au solicitat și remunerația efectiv plătită, începând cu 01.01.2019, actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 632 din data de 21.10.2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., O., F., G., I., N., L., P., H., Q., J., M., K., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a anulat, în parte, Hotărârea nr. 599/2019 și Ordinul nr. 124/C/01.02.2019 emise de pârât, în partea ce privește elementele componente ale venitului total brut al reclamanților ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege, a obligat pârâtul să emită pentru reclamanți ordinul de încadrare salarială începând cu data de 01.01.2019 cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON, a obligat pârâtul la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate ca urmare a modificării cuantumului valorii de referință sectorială potrivit prezentei hotărâri, începând cu data de 01.01.2019 la zi, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală calculate de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 632 din data de 21.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, "începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiași act normativ, "(1) ... începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)".

Din analiza dispozițiilor legale citate rezultă că noile indemnizații de încadrare din sistemul justiției nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Conform art. 1 alin. (2) din acest act normativ, "(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cete prevăzute în prezenta lege", iar potrivit art. 33 alin. (1), "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în mutică avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

Prima instanță a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 916 din 22.12.2011, potrivit căreia "Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 ... se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților".

În mod greșit instanța de fond a acordat reclamanților valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007, deoarece reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.

Acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opțiunea legiuitorului, și nu o formă de discriminare.

În aceasta ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituțională a reținut că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006).

În conformitate cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, "... personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcției gradltreaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Potrivit art. 3

1

alin. (1)

3

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, " ... prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propiiu ..., iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază)'indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plata din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate".

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, pentru perioada 09.04.2015 -30.11.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 și 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON.

Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 s-a stabilit că în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON; începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Față de aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca rămasa fără obiect.

Prin motivele de recurs formulate, reclamanții au arătat că indemnizația de încadrare pentru recurenții reclamanți A., B., C., D., cuprinde numai sporul de vechime în muncă corespunzător gradației, nu și indemnizația de conducere în procentele la care erau îndreptățiți.

Având în vedere faptul că Legea nr. 153/2017 este în vigoare începând cu data de 06.01.2018 și întrucât reclamanții recurenți au ocupat din perioada precizată până în prezent funcțiile de conducere menționate, solicită admiterea acțiunii pentru acest motiv de recurs, obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizate majorate cu procentele ce decurg din art. 10 al legii menționate, precum și plata diferențelor salariate rezultate din neacordarea indemnizației de conducere din perioada 06.0l.2018 până la data plății efective, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală calculate de la data scadenței până la data pății efective.

De asemenea solicită admiterea recursului pentru considerentele expuse în ceea ce privește cuantumul sporurilor neacordate reclamanților-recurenți, precum și în ceea ce privește cuantumul total al sporurilor neacordate, obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizare în care să se includă sporurile menționate, plata diferenței salariate rezultate din neacordarea a acestora din perioada 06.01.2018 până la data plății efective, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală calculate de la data scadenței până Ia data pății efective.

În prezenta cauză nu s-au formulat întâmpinări.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 16 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 20 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va casa în parte hotărârea recurată și va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON, ca rămas fără obiect.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 599/13.05.2019, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Resurse Umane și Documentare și a Ordinului nr. 124/C/01.02.2019, emis Ministerul Justiției și obligarea Ministrului Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare, în care să fie acordate sporurile potrivit noii legi de salarizare, după cum urmează:

- sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%:

- sporul pentru păstrarea confidențialității, în cuantum de 5%;

De asemenea, au solicitat reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de: 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prima instanță a admis în parte, cererea dedusă judecății, a anulat, în parte, Hotărârea nr. 599/2019 și Ordinul nr. 124/C/01.02.2019 emise de pârât, în partea ce privește elementele componente ale venitului total brut al reclamanților ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege, a obligat pârâtul să emită pentru reclamanți ordinul de încadrare salarială începând cu data de 01.01.2019 cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON, a obligat pârâtul la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate ca urmare a modificării cuantumului valorii de referință sectorială potrivit prezentei hotărâri, începând cu data de 01.01.2019 la zi, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală calculate de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții contestă Ordinul nr. 124/C/01.02.2019, prin care li s-au stabilit drepturile salariale începând cu data de 1 ianuarie 2019, iar efectele nelegalității acestui ordin se răsfrâng exclusiv asupra perioadei pentru care acesta a fost emis, inclusiv în ceea ce privește nivelul valorii de referință sectorială avut în vedere la calculul salariilor.

Învestită cu soluționarea cererilor de recurs, Înalta Curte constată că prin cererea dedusă judecății, reclamanții au solicitat anularea Ordinului nr. 124/C/01.02.2019 și obligarea pârâților la emiterea unor noi ordine de salarizare prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON.

Ulterior pronunțării hotărârii atacate în prezenta cauză, recurentul-pârât a emis Ordinul nr. 3206/29.11.2019 prin care a stabilit următoarele:

"Art. 1 - În perioada 1 decembrie 2016 - 31 decembrie 2017, procurării din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialtiate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoare de referință sectorială de 484,18 RON.

Art. 2 - Începând cu 1 ianuarie 2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din prezentul ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare."

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către recurentul-pârât a Ordinului nr. 3206/29.11.2019, recurenții-reclamanți beneficiază de salarii brute stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, începând cu data de 1 decembrie 2016.

Ca atare, în contextul satisfacerii pretențiilor deduse judecății, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit Hotărârea nr. 599/13.05.2019, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Resurse Umane și Documentare și Ordinul nr. 124/C/01.02.2019, emis Ministerul Justiției contestate în cauza pendinte, rezultă că obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin Ordinul nr. 3206/29.11.2019 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de recurenții-reclamanți, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar privind emiterea unor noi ordine de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți, Înalta Curte constată că, prin hotărârea recurată, instanța de fond a respins în mod corect pretențiile referitoare la acordarea sporurilor în cuantumul solicitat având în vedere că, reclamanții nu justifică un drept recunoscut de lege de a li se acorda cele trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim cumulat (45%) având în vedere și faptul că modul de calcul al sporurilor este în concret determinat de legiuitor, cuantumul acestora fiind determinat prin aplicarea majorării de 25% prevăzută de art. 28 alin 3 din Legea nr. 153/2017, dar în același timp cu respectarea limitei de 30% impusă de art. 25.

Sub acest aspect s-a reținut în mod corect că, nici în situația în care ar fi aplicabilă în întregime majorarea drepturilor salariale ale reclamanților, din interpretarea coroborată a textelor de lege prevăzute în Legea nr. 153/2017, în special art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII la Lege, nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

De asemenea, având în vedere că drepturile salariale nu ating încă nivelul de salarizare reglementat prin Legea 153/2017, în mod corect a reținut prima instanță că acestora li se aplică pe deplin dispozițiile art. 38 alin. (3) și (4) privind aplicarea etapizată a legii, iar aceștia vor putea beneficia de sporurile menționate în art. 10 de abia în momentul în care, prin majorările succesive prevăzute de art. 38 alin. (4), vor ajunge la indemnizația stabilită potrivit anexelor la lege, urmând să li se aplice integral dispozițiile Legii 153/2017, atât sub aspectul stabilirii indemnizației de încadrare, cât și al sporurilor.

Așadar, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, acestora nu li se poate acorda sporul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII secțiunea I a Legii 153/2017, întrucât, pe de o parte, în urma aplicării majorării salariale prevăzute de art. 38 alin. (3) și (4) indemnizațiile de încadrare sunt inferioare celor stabilite potrivit legii pentru anul 2022, motiv pentru care indemnizația acestora se stabilește potrivit art. 38 alin. (3) lit. a), urmând să beneficieze de majorările anuale succesive, conform art. 38 alin. (4), iar pe de altă parte, prin aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII secțiunea I a Legii nr. 153/2017, potrivit cărora "(1) Judecătorii și procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde exercită funcția de conducere, majorată după cum urmează: b) funcții de conducere în cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate, judecătoriilor și a parchetelor de pe lângă aceste instanțe: în procent de 10% pentru președinte, procuror general, prim procuror; în procent de 8% pentru vicepreședinte, procuror general adjunct, prim procuror adjunct; în procent de 5% pentru președinte secție, procuror șef secție; în procent de 3% pentru procuror șef serviciu și 2 % pentru procuror șef birou s-ar ajunge la o depășire a cunatumului maxim prevăzut de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală sub acest aspect, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs de către reclamanți nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarant de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând: va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON, ca rămas fără obiect, va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat și va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 632 din 21 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând:

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanții A., B., C., D., E., O., F., G., I., N., L., P., H., Q., J., M., K., privind obligarea pârâtului Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON, ca rămas fără obiect.

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2021.