ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2165/2020

Ședința publică din data de 29 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă (cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale), la data de 05 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, și, ulterior, declinată în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (sentința civilă nr. 411/21.04.2016), reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL TELEORMAN și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care pârâții să fie obligați: să emită noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare lunare pentru fiecare dintre reclamanți, începând cu data de 09.04.2012, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția fiecăruia dintre reclamanți îndeplinită în cadrul instanței; să recalculeze sporurile și alte drepturi aferente diferenței indemnizației de încadrare lunare pentru fiecare dintre reclamanți, începând cu data de 09.04.2012, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței; să plătească actualizarea sumelor de plată cu rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar al reclamanților și până la plata efectivă a acestuia; să plătească dobânda legală calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar al reclamanților și până la plata efectivă a acestuia și, ca la emiterea ordinelor de salarizare să țină cont, în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, ce urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31.12.2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3339 din 27 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București, având ca obiect "obligare emitere act administrativ-drepturi bănești"; a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamanți noi ordine de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, și a obligat pârâții Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București, ca, după emiterea ordinelor, să achite diferențele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; a respins restul pretențiilor reclamanților.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

În susținerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât a relevat situația în fapt în cauză, și a criticat sentința recurată ca fiind nelegală și netemeinică, în dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale recursului invocând, în esență, următoarele motive:

În primul rând, instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu ignorarea actelor administrative emise de către Ministerul Justiției începând cu data de 21.12.2016, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, recurentul făcând trimitere, în acest sens, la Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016, care, se arată, a fost emis în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a I.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Totodată, a mai arătat recurentul - pârât, având în vedere că Decizia nr. 794/2016 a CCR face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcție, pe familie ocupațională, începând cu 1 octombrie 2016, la nivelul I.C.C.J. valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost acordată urmare adoptării Ordinului Președintelui I.C.C.J. nr. 283/25.10.2016, astfel încât, începând cu această dată, se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupațională (respectiv, la un V.R.S. de 445,5 RON), lucru care s-a realizat, prin emiterea Ordinului M.J. nr. 219/2017.

Mai mult, recurentul- pârât învederează că în data de 24.05.2017 a fost emis noul Ordin privind salarizarea intimaților- reclamanți, în speță, Ordinul M.J. nr. 1490/24.05.2017, în aplicarea Ordinelor M.J. nr. 4860/C/2016 și nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente acestora.

În concluzie, susține recurentul- pârât, intimaților- reclamanți li s-a stabilit indemnizația la nivel maxim pentru perioada 01.06.2016- 31.07.2016, respectiv, în cuantumul de 11.569 RON, așa încât, instanța de fond trebuia să constate că a rămas fără obiect cererea privind anularea Ord. M.J. nr. 2254/C/10.06.2016, obligarea ministrului justiției de a emite un nou ordin privind recalcularea indemnizației de încadrare pentru perioada respectivă potrivit art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.

Mai mult, a arătat recurentul- pârât, ca urmare a aprobării bugetului în forma rectificată, la acest moment s-au achitat diferențele salariale stabilite prin raportare la nivelul maxim pentru funcția similară începând cu data de 9.04.2015, conform dispozițiilor Ordinului M.J. nr. 4860/C/2016, operațiune realizată în cazul intimaților- reclamanți de către Tribunalul Teleorman.

Pe de altă parte, recurentul- pârât apreciază ca neîntemeiată acordarea dobânzii penalizatoare aferente de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective, sens în care, a evocat Decizia I.C.C.J. nr. 21/22.05.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, și, totodată, a arătat că, conform art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal- bugetare, pentru sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și evenimentele survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 21.12.2016 și, respectiv, 24.05.2017, recurentul- pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 4680/C/2016 și, ulterior, Ordinul nr. 1490/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite intimaților- reclamanți, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015. Totodată, susține că reclamantei i-au fost achitate diferențele salariale rezultate din aplicarea acestui ordin.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul recunoașterii pretențiilor reclamanților.

Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind lipsit de interes.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurentul- pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 3339 din 27 septembrie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2020.