ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3414/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Prin cererea inițial înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 01 februarie 2016, sub nr. x/2016, și, ulterior, declinată în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (sentința civilă nr. 5919 din 09.06.2016), reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL MARAMUREȘ și CURTEA DE APEL CLUJ, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care pârâții să fie obligați: să emită un nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare lunare începând cu data de 09.04.2012, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței; să recalculeze sporurile și alte drepturi aferente diferenței indemnizației de încadrare lunare începând cu data de 09.04.2012, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței; să plătească actualizarea sumelor de plată cu rata inflației, calculată de la data scadenței dreptului salarial lunar și până la plata efectivă a acestuia; să plătească dobânda legală calculată de la data scadenței dreptului salarial lunar și până la plata efectivă a acestuia, și, ca la emiterea ordinului de salarizare să țină cont în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție avute la data promovării, ce urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31.12.2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale, excepția prescripției cu privire la pretențiile aferente perioadei 9.04.2012-01.02.2013 și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, salariile fiind corect calculate.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3265 din 22 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis excepția prescripției dreptului la acțiunea formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Maramureș și Curtea de Apel Cluj, și a respins pretențiile aferente acestei perioade, ca fiind prescrise; a respins, ca neîntemeiate, cererile privind emiterea unui nou ordin, recalcularea și plata drepturilor salariale aferente perioadei 1.02.2013-9.04.2015; a respins, ca rămasă fără obiect cererea privind emiterea de noi ordine pentru reclamanți începând cu data de 9.04.2015, și a obligat pârâții să plătească eventualele diferențe ale drepturilor salariale în urma emiterii ordinului 1475/C/24.04.2017, actualizate cu rata inflației, precum și dobânda legală calculată de la data scadenței drepturilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI.

Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Justiției a criticat sentința primei instanțe ca fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, și, pe cale de consecință, a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a sentinței atacate, în sensul înlăturării obligării Ministerului Justiției de plată a diferențelor salariale.

Astfel, recurentul- pârât solicită a se observa că în mod greșit, prin dispozitivul sentinței recurate instanța de fond a obligat Ministerul Justiției și la plata eventualelor diferențe salariale urmare emiterii O.M.J. nr. 1475/2017, deși această obligație revine instanței unde funcționează intimații, în speță, Tribunalul Maramureș.

Recurentul-pârât precizează că atribuția ministrului justiției este de a stabili indemnizația de încadrare potrivit art. 8 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, concretizată prin emiterea de ordine de salarizare, iar atribuția Ministerului Justiției este de a vira banii, în conformitate cu dispozițiile art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, iar nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate.

Mai mult, susține recurentul-pârât, în contextul dispozițiilor art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G. nr. 652/2009, potrivit cărora Ministerul Justiției asigură fondurile necesare și repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite, dispozitivul sentinței recurate nu poate fi pus în executare sub aspectul plății drepturilor salariale intimaților-reclamanți, dat fiind faptul că această obligație excedează atribuțiilor acestui minister.

Prin urmare, consideră că formularea unor cereri având ca obiect pretenții de ordin bănesc de către angajații instanțelor de judecată nu poate să atragă de plano obligarea Ministerului Justiției la plata acestor sume numai prin prisma calității de ordonator principal de credite a ministrului justiției. Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimaților- reclamanți sunt stabilite cu instanța în cadrul căreia funcționează, astfel că, drepturile salariale sunt calculate și plătite direct de către această instituție, care procedează și la calcularea și virarea impozitului și contribuțiilor sociale către stat.

În acest sens, recurentul- pârât a invocat dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 și, ca practică judiciară, a învederat decizia nr. 3196/8.12.2016 a I.C.C.J., pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Intimații- reclamanți B. și A., cărora, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. li s-a comunicat recursul, nu au înțeles să formuleze întâmpinare în recurs.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată inițial pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 20 martie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, intimații-reclamanți B. și A., judecători în cadrul Tribunalului Maramureș, au învestit instanța de contencios administrativ competentă cu o acțiune privind recunoașterea stării de discriminare în materie salarială, în raport cu salariul de bază și sporurile unui judecător aflat la același nivel al instanței și cu aceleași condiții privind tranșele de vechime în muncă și în funcție, solicitând obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor noi ordine de salarizare, precum și plata diferențelor salariale în cuantum actualizat și cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 09.04.2012, și până la executarea obligației.

Având în vedere calificarea pe care prima instanță a dat-o demersului judiciar al reclamanților, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este admisibil, în temeiul art. 20 din actul normativ menționat.

Principala critică de nelegalitate formulată de recurentul-pârât Ministerul Justiției în recursul său privește soluționarea capătului de cerere vizând plata drepturilor salariale cuvenite intimaților-reclamanți, susținând recurentul că, deși deține calitatea de ordonator principal de credite, nu exercită atribuția plății efective a acestor drepturi, în opinia recurentului această obligație revenind instanței unde funcționează intimații, în speță, Tribunalului Maramureș.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, reținând că prima instanță nu a obligat pârâtul, în sine, efectiv, să achite diferențele și drepturile salariale solicitate de reclamanți, ci să efectueze demersurile necesare în vederea plății acestor drepturi, obligație care se înscrie în sfera atribuțiilor legale ce-i revin recurentului-pârât, în calitatea sa de ordonator principal de credite.

Așadar, plata efectivă a drepturilor salariale va fi realizată de instituția angajatoare, dar recurentului-pârât Ministerul Justiției îi revine obligația asigurării cadrului necesar efectuării plății, respectiv, a îndeplinirii tuturor operațiunilor și formalităților de ordin administrativ care să permită încasarea de către intimații-reclamanți a sumelor ce li se cuvin în urma pronunțării hotărârii judecătorești.

Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite și emitentul ordinului de salarizare, astfel că nu prezintă relevanță faptul că ministerul are rolul de a vira banii, și nu de a emite ordin, și, de asemenea, nici că intimații- reclamanți sunt angajați de către Curtea de Apel Cluj.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a soluționat cauza.

În cauză, reclamanții, judecători în cadrul Tribunalului Maramureș, contestă modalitatea de calculare a drepturilor salariale, solicitând recalcularea și plata acestora în cuantumul cuvenit, potrivit legii, respectiv, obligarea la emiterea de noi ordine de încadrare salarială, dar și la plata sumelor cuvenite.

Cât timp plata drepturilor salariale presupune recunoașterea dreptului la o anumită modalitate de calcul și la un anumit cuantum, aspecte executabile prin concursul ordonatorului principal de credite, apărările recurentului, factor decizional în materie, în sensul că plata s-ar face de către tribunale și/sau curți de apel, este neîntemeiată.

Refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor și procurorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului- pârât sunt nefondate, și nu pot fi primite, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală.

Instanța supremă apreciază că judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a cauzei deduse judecății, considerente pentru care, Înalta Curte constată că în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. nu este incident, sentința recurată fiind legală și la adăpost de orice critică.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 3265 din 22 septembrie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.