ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1429/2020

Ședința publică din data de 8 iulie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2018 la data de 04.10.2018, reclamanta A., prin curator B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., obligarea acesteia la plata sumei de 50.000 euro, precum și la plata dobânzii aferente acestei sume, cu începere de la data de 15.01.2009, până la îndestularea debitului.

În motivare, reclamanta a arătat că este nepoata curatoarei și verișoara pârâtei, tatăl său D., fiind fratele și respectiv unchiul lor. D. a decedat în anul 2008 și a dobândit împreună cu mama acesteia, E., prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.07.1964, imobilul din Arad, str. x, alcătuit din 720 mp teren și construcții, imobil ce le-a revenit acesteia și tatălui, ca unici succesori, prin certificatul de moștenitor x/24.11.2008. După decesul lui D., a împuternicit-o pe numita C., prin procura autentificată sub nr. x/06.01.2009, să vândă imobilul din Arad, operațiune realizată în schimbul sumei de 213.860 RON, echivalentă la acea vreme cu 5.000 euro, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.01.2009 (preț ce nu i-a fost remis).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1345 și urm. C. civ., art. 451 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința nr. 868/10.04.2019, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins acțiunea, ca prescrisă.

Prin decizia nr. 2872/18.11.2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinței, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești a declarat recurs, neîncadrat în drept, pârâta C., învederând următoarele:

- La momentul întocmirii procurii pentru înstrăinarea imobilului din Arad, str. x reclamanta A. nu avea discernământul alterat, iar existența unui certificat de încadrare în grad de handicap accentuat nu poate fi asimilată lipsei discernământului, în condițiile în care respectivul certificat era consecința unor afecțiuni ce îi alterau parțial capacitatea de muncă, aceasta prezentându-se periodic, la 12 luni, la revizuirea încadrării;

-Avansul obținut în urma vânzării respectivului imobil (20.000 euro) a fost încasat de către tatăl reclamantei, D., diferența de preț al vânzării fiind achitată reclamantei prin virament bancar, în două tranșe (20.000 euro și 10.000 euro), la data semnării actului de vânzare-cumpărare;

-În urma cercetării penale a recurentei pentru pretinsa nelegalitate a vânzării, a rezultat că aceasta a achitat, în totalitate, reclamantei, prețul vânzării, concluzia organelor de urmărire penală fiind aceea că recurenta este nevinovată;

-Încadrarea în grad de handicap din noiembrie 2007 se datorează și faptului că reclamanta consuma băuturi alcoolice, fapt ce a condus la încetarea contractului individual de muncă, iar aceasta a fost de acord cu numirea, în calitate de curator, a recurentei, care și-a îndeplinit în mod ireproșabil obligațiile legale derivând din această calitate;

-În prezent reclamanta are drept tutore pe numita B. (mătușă) și este atât de bine îngrijită încât este lăsată fără supraveghere, lipsită de tratamentul necesar și încurajată să consume băuturi alcoolice;

-Întrucât reclamanta a beneficiat de reprezentant legal desemnat prin dispoziția nr. x/05.11.2012, emisă consecutiv sentinței nr. 10083/10.10.2011, prescripția nu a curs până la 05.11.2012, ci ulterior acestei date;

-În condițiile în care prezenta acțiune a fost înregistrată la data de 28.09.2018, termenul de prescripție la care s-a făcut referire (05.11.2015), a fost depășit cu mult;

-Plângerea penală invocată de către reclamantă ca fiind întreruptivă a cursului prescripției a fost soluționată prin Ordonanța din 13.03.2017 și nu are efectul juridic pretins. Astfel cursul prescripției nu a fost nici întrerupt, nici suspendat în perioada 05.11.2012-05.11.2015;

-În cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiul C. civ. și ale Decretului nr. 167/1958, sub auspiciile cărora a început să curgă prescripția conform art. 201 din Legea nr. 71/2011.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluția din 04.06.2020, completul de filtru a fixat termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, pentru soluționare, la data de 08.07.2020.

Recursul a fost comunicat intimatei A., prin tutore B., la data de 21.01.2020, conform dovezii de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 21.02.2020 (zi lucrătoare de vineri).

La data de 17.02.2020 (data poștei), în termen legal, intimata A., prin tutore B., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., excepția de tardivitate a recursului (arătând că nu rezultă data comunicării deciziei recurate, iar cererea de recurs nu este datată), iar în subsidiar a solicitat respingerea, ca nefondat, a acestuia.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la data de 21.02.2020, potrivit dovezii de comunicare de la dosar, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la data de 03.03.2020 (zi lucrătoare de marți).

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

La data de 05.03.2020, recurenta-pârâtă C. a depus o notă, prin care a solicitat a se lua act că nu mai susține recursul promovat împotriva deciziei nr. 2872/18.11.2019.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la excepția de tardivitate a căii extraordinare de atac invocată prin întâmpinare, aceasta nu poate fi reținută, întrucât decizia nr. 2872/18.11.2019, a Curții de Apel Ploiești, a fost comunicată recurentei la data de 27.11.2019, iar recursul a fost declarat la data de 30.12.2019 (data poștei). Termenul de recurs de 30 de zile s-ar fi împlinit la data de 28.12.2019 (zi liberă de sâmbătă), dar, prin prorogarea prevăzută de art. 181 alin. (2) C. proc. civ. (conform căruia "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează"), acesta s-a împlinit la data de 30.12.2019 (zi lucrătoare de luni).

Referitor la cererea de renunțare la judecata recursului formulată de către recurentă la data de 05.03.2020, Înalta Curte constată că manifestarea de voință în acest sens a părții nu îmbracă forma cerută de lege, astfel încât nu i se poate acorda eficiența juridică corespunzătoare.

Referitor la posibilitatea de încadrare a criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., se constată următoarele:

Soluția de admitere a apelului a vizat faptul că prima instanță trebuia să analizeze excepția prescripției dreptului material la acțiune prin raportare la temeiul juridic invocat de către reclamantă, respectiv instituția juridică a îmbogățirii fără justă cauză, cu referire la art. 8 din Decretul nr. 167/1958, iar nu la art. 7 din același act normativ.

În acest sens, instanța de apel a reținut că "analizând excepția de prescripție a acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză prin raportare la art. 7, iar nu la art. 8 din Decretul nr. 167/1958, neadministrând probe din care să rezulte care este momentul de început al termenului de prescripție, redând doar articolele referitoare la suspendarea și întreruperea cursului termenului de prescripție, fără a analiza dacă formularea unei plângeri penale a avut impact asupra cursului acestui termen, echivalează cu necercetarea cauzei cu care a fost învestită".

Fără a se raporta la aceste dezlegări ale instanței de apel, recurenta deduce judecății în recurs situații de fapt privind starea de sănătate a reclamantei, relațiile dintre părți, contextul în care s-a realizat vânzarea bunului pentru care se solicită despăgubiri, modalitatea în care reclamantei i-a fost desemnat actualul tutore, plângerea penală formulate de tutorele reclamantei împotriva recurentei.

Mai arată recurenta că acțiunea reclamantei este prescrisă, termenul s-a împlinit la data de 05.11.2012, cursul prescripției nu a fost întrerupt în perioada 05.11.2012-05.11.2015 și nici nu a fost suspendat.

Rezultă că, fără a critica soluția instanței de apel (care nu a fost aceea de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, astfel cum ar rezulta din apărările recurentei, ci aceea de trimitere spre rejudecare pentru a se analiza această excepție prin raportare la temeiul juridic al acțiunii-îmbogățire fără justă cauză), recurenta combate, în realitate, apărările formulate de către reclamantă prin motivele de apel.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Susținerile recurentei nu se circumscriu niciunui caz de casare și nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea criticilor formulate la conținutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalității în care instanța de judecată nu s-a conformat dispozițiilor legale incidente.

Recurenta nu arată în ce modalitate decizia atacată este contrară legii, ci răspunde susținerilor din apel ale părții adverse legate de incidența prescripției și întreruperea cursului acesteia, situație față de care în cauză devin incidente dispozițiile art. 489 C. proc. civ. privind sancțiunea nulității, recurenta neformulând critici care să se raporteze la considerentele deciziei recurate și care să poată fi avute în vedere de instanța de control judiciar în condițiile reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 2872 din 18 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta C., cu domiciliul în județ Prahova, împotriva deciziei nr. 2872 din 18 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., prin tutore B., cu domiciliul în județ Ialomița.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi,8 iulie 2020.