ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1621/2020

Ședința publică din data de 15 septembrie 2020

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă, la data de 23 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., ca, prin sentința ce se va pronunța: să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 9 martie 1979, în sensul că acesta este realizat prin interpunere de persoană; să se constate că imobilul situat în municipiul București, Calea x, ap. f.n., imobil înscris în prezent în C.F. x-C1-U2 - București, cu nr. cadastral x, a fost cumpărat de către părinții săi, C. și A. senior; să se constate că valoarea actuală a imobilului mai sus menționat face parte, în prezent, din masa succesorală a bunurilor rămase după defuncții săi părinți, C., decedată la data de 3 ianuarie1985, și A. senior, decedat la data de 31 iulie 1994.

Prin sentința civilă nr. 28 din data de 7 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Arad, secția I civilă a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâta B., pentru constatare simulație; fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 145 din data de 28 septembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul formulat de către apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 28 din data de 7 februarie 2018, pronunțate de Tribunalul Arad, secția I civilă în dosarul cu același număr.

A anulat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 52 din data de 26 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Arad, secția I civilă a respins cererea formulată de reclamantul A., având ca obiect acțiune în constatarea simulației, și l-a obligat pe reclamant să plătească pârâtei B. suma de 2.380 RON, reprezentând onorariu avocațial.

Prin decizia civilă nr. 211 din data de 23 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., împotriva sentinței civile nr. 52 din data de 26 februarie 2019, pronunțate de Tribunalul Arad în dosarul cu același număr.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

II.1. Motivele de recurs:

Împotriva deciziei nr. 211 din data de 23 octombrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A., susținând, în esență, existența unor falsuri și minciuni, precum și încălcarea gravă a legii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 23 ianuarie 2020, sub nr. x/2017*.

II.2. Apărările formulate în cauză:

În termen legal, la data de 17 februarie 2019, intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, solicitând, constatarea nulității recursului în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, respingerea căii de atac ca nefondate.

II.3. Răspunsul la întâmpinare:

În termen legal, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia a precizat că își menține cele învederate prin răspunsul la întâmpinare care a fost înregistrat la Curtea de Apel Timișoara, la data de 17 iulie 2019 și a făcut referiri la declarațiile date de martorii audiați în dosarul nr. x/2019, precum și la situația medicală în care se află soția sa, susținând că aceasta se datorează presiunilor fizice și psihice la care a fost supusă.

II.4. Procedura derulată în fața Înaltei Curți:

În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate, că recursul este formulat și motivat în termenul prevăzut de lege, este legal timbrat, iar cererea de recurs îndeplinește condițiile de formă reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

În ceea ce privește obligația de motivare a recursului, raportorul a apreciat că aspectele susținute de recurentul-reclamant nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de lege, împrejurare față de care, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., ar fi incidentă sancțiunea nulității căii de atac.

Totodată, a constatat că, prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs.

La data de 25 iunie 2016, în termen legal, recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, prin care, a făcut referire la efectele pe care le-au avut asupra soției sale constrângerile fizice și psihice pretins a fi fost săvârșite de către intimata-pârâtă.

Intimata-pârâtă B. nu a formulat punct de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen la data de 15 septembrie 2020, fără citarea părților, în vederea pronunțării asupra admisibilității în principiu a recursului, reținându-se și excepția nulității evidențiată prin raportul întocmit în cauză.

II.5. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului reținută prin raportul vizând admisibilitatea în principiu a căii de atac, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, prin cererea de recurs, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut încălcarea gravă a legii, însă nu a indicat în concret care au fost dispozițiile legale pe care instanța de apel le-a încălcat în cadrul judecății finalizate prin hotărârea recurată, ci a făcut trimitere la concluziile scrise transmise, prin intermediul poștei electronice, de către partea adversă la Tribunalul Arad, la data de 25 februarie 2019 și la valoarea probantă a unor înscrisuri depuse în cauză.

Excedează controlul de legalitate ce se realizează în faza recursului, neputând fi supuse cenzurii prin această cale extraordinară de atac, susținerile recurentului-reclamant privind situația de fapt și modul de apreciere a probelor, care reprezintă aspecte de temeinicie a hotărârii și nu vizează legalitatea acesteia.

Astfel, cele arătate de către recurentul-reclamant cu privire la dovada faptului că părinții săi au negociat, în martie 1978, cumpărarea imobilului, precum și la starea în care se află imobilul nu se convertesc în niciun motiv de nelegalitate și nu pot fi supuse analizei instanței de recurs, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanța de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situații de fapt sau la reaprecierea probelor deja administrate.

Prin urmare, cum susținerile formulate de recurentul-reclamant nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 211 din data de 23 octombrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 septembrie 2020.