ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1887/2019

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 15 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâții SC B. SRL, C. și D. și a solicitat constatarea nulității absolute sau relative a contractului de vânzare cumpărare, dobândit prin convenție, cotă de 1/1, prin Actul notarial autentificat sub nr. x din 10 iunie 2014, respectiv Actul notarial nr. x din 11 iunie 2014, înscris sub nr. y conform Încheierii nr. 47698 din 16 iunie 2015, în CF nr. x, ca bun comun al E., cu consecința repunerii părților în situația anterioară și a reintrării imobilului situat în Arad, județul Arad, în patrimoniul pârâtei SC B. SRL.

Prin Sentința nr. 539 din 14 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, admis excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL, C. și D..

A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC B. SRL în cuantum de 1.626,44 RON, precum și către pârâții C. și D. în cuantum de 3.628 RON.

Prin Decizia nr. 1327A din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a anulat, ca netimbrat apelul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 539 din 14 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a; a fost obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 1.374,94 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, către intimata - pârâtă SC B. SRL și la plata sumei de 2.112 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de cazare către intimații D. și C..

Împotriva Deciziei nr. 1327A din 1 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, prioritar, a expus situația de fapt, precizând, în esență, că interesul său în promovarea acțiunii introductive de instanță este unul legitim, personal, născut și actual, care determină un folos efectiv întemeiat pe o hotărâre AGA.

Referitor la soluția dată prin hotărârea atacată, prin care a fost anulat apelul său, ca netimbrat, recurenta-reclamantă a arătat că, în opinia sa, cerința timbrajului era satisfăcută la data de 1 noiembrie 2018, dată la care obligația instituită în sarcina sa devenise scadentă.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că pentru termenul de judecată din 1 noiembrie 2018 a transmis, prin fax, acte medicale care dovedesc situația gravă în care se afla la acea dată, precum și situația materială precară, acte care justifică imposibilitatea transmiterii până la primul termen de judecată a dovezii de plată a taxei de timbru.

De asemenea, recurenta-reclamantă a mai susținut că, în opinia sa, hotărârea atacată nu întrunește cerințele obligatorii prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. c) și art. 426 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., în sensul că în dispozitivul hotărârii nu sunt inserate mențiunile pe care acest text de lege le prevede în mod expres, precum și faptul că hotărârea nu a fost semnată de către niciunul dintre judecătorii învestiți cu judecarea cauzei.

În susținerea excepției lipsei calității de reprezentant, invocată încă în stadiul procesual al fondului, a arătat că apărătorul ales al pârâților nu a făcut dovada acesteia, în raport de dispozițiile art. 85, art. 87 alin. (2), art. 151 alin. (2) din C. proc. civ., coroborate cu statutul profesiei de avocat, obligație care nu poate fi complinită ulterior promovării căii de atac sau la primul termen de judecată în apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 ianuarie 2019 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. 10.

Prin Rezoluția din data de 5 februarie 2019, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimaților, cu mențiunea de a depune întâmpinare, precum și efectuarea celorlalte formalități de comunicare menționate în dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată, la data de 18 februarie 2019, intimatei SC B. SRL, respectiv data de 19 februarie 2019, intimaților C. și D., conform dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs.

Prin Întâmpinarea formulată la data de 22 februarie 2018, intimata-pârâtă B. SRL a solicitat, în principal, anularea recursului, ca netimbrat, iar în subsidiar, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii recurate, ca temeinică și legală.

A arătat că în măsura în care recurenta își va îndeplini obligația de a timbra recursul înțelege să renunțe la excepție, în caz contrar instanța urmând să dispună anularea acestuia, ca netimbrat.

A susținut că, prin cererea de recurs, recurenta a criticat modalitatea în care i s-a comunicat obligația privind achitarea taxei de timbru în cuantum de 300 RON, apreciind că procedura este nelegală, cu toate că citația privind cuantumul taxei datorate i-a fost comunicată la adresa recurentei.

Pe fondul cauzei, a precizat că, în mod corect prima instanță a reținut că Decizia Comitetului Executiv nu îndeplinește condițiile pentru ca aceasta să producă efectele unei oferte, în sensul dorit de legiuitor și a dispus admiterea excepției lipsei de interes.

Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

În aplicarea prevederilor art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 C. proc. civ. s-a constatat încheiată etapa comunicărilor prealabile, dispunându-se întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin raport s-a constatat că hotărârea atacată este susceptibilă de recurs, recursul este declarat în termen legal și că reclamanta a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, potrivit chitanței aflată la dosarul de recurs, completul de judecată învestit cu soluționarea căii de atac urmând să aprecieze dacă motivele de recurs invocate se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Rezoluția din 17 aprilie 2019, a fost analizat conținutul raportului și, constatându-se că întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea acestuia părților, pentru formularea, în scris, a unor puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Părțile litigante nu au înțeles să formuleze puncte de vedere la raport.

Prin Rezoluția din 25 iunie 2019, s-a fixat termen de judecată la 23 octombrie 2019, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Analizând recursul din perspectiva excepției de nulitate invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Dispozițiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În cauză, prin cererea de recurs, recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate și nu a combătut raționamentul instanței, prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în recurs.

Astfel, prin motivele de recurs recurenta a expus situația de fapt, precizând, în esență, că interesul său în promovarea acțiunii introductive de instanță este unul legitim, personal, născut și actual, care determină un folos efectiv întemeiat pe o hotărâre AGA și a criticat modalitatea în care i s-a comunicat obligația privind achitarea taxei de timbru în cuantum de 300 RON, iar, pe de altă parte, a susținut că hotărârea ce i s-a comunicată prin depunerea în cutia poștală nu a fost semnată de către niciunul dintre judecătorii învestiți cu judecarea cauzei.

De asemenea, a precizat că a invocat excepția lipsei calității de reprezentant în stadiul procesual al fondului și a arătat că apărătorul ales al pârâților nu a făcut dovada acesteia, iar această obligație nu poate fi complinită ulterior promovării căii de atac sau la primul termen de judecată în apel.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul indicării, prin motivele de recurs, a unuia din cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 din acest act normativ, iar pe de altă parte, a argumentării juridice a acestuia, prin formularea unor critici propriu-zise cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.

În acest sens, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susține nelegalitatea hotărârii, iar acestea trebuie să se raporteze la originalul actului de procedură care se regăsește în dosar, respectiv la mapa de hotărâri.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 1327A din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a anulat, ca netimbrat apelul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 539 din 14 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a, această instanță reținând că reclamanta a avut la dispoziție două luni pentru a-și îndeplini obligația de timbrare și că nu poate da eficiență cererii depuse de apelantă prin fax, cu o zi înaintea termenului de judecată, prin care invocă motive neclare pentru a se arăta că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru.

Se constată că recurenta nu contestă împrejurarea că a avut cunoștință de obligația stabilită în sarcina sa de a achita taxa de timbru și nici nu a invocat faptul că și-ar fi îndeplinit această obligație, prin depunerea taxei datorate, singura situație în care s-ar fi putut reține că argumentele expuse în memoriul de recurs au legătură cu considerentele instanței de apel.

În egală măsură, modalitatea în care a fost soluționată cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentă în faza procesuală a apelului poate fi criticată doar prin recurgerea la căile de atac specifice reglementate prin O.U.G. nr. 51/2008, în această materie - respectiv prin formularea cererii de reexaminare prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 - iar nu pe calea recursului.

Astfel, reiterarea în prezenta cale de atac a apărărilor formulate în faza procesuală a apelului, în sensul că situația medicală și financiară a recurentei nu i-a permis achitarea taxei de timbru stabilită în sarcina acesteia, în apel, tind la a aduce în discuție modalitatea în care a fost soluționată în apel cererea recurentei de acordare a ajutorului public judiciar, cu ignorarea intenției legiuitorului de a reglementa o procedură specială, obligatorie de soluționare a incidentelor de această natură, care trebuie urmată prealabil soluționării fondului litigiului și a unei soluții adoptate de instanța anterioară printr-o încheiere definitivă.

Raportat la susținerile din memoriul de recurs, Înalta Curte constată că instanța de apel a expus expres motivele pentru care a anulat, ca netimbrat apelul formulat de reclamanta A., însă criticile recurentei nu vizează argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției de către instanța de apel, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. fiind invocate doar formal, fără a fi dezvoltate critici încadrabile în aceste motive de casare.

Având în vedere că recurenta nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanță, din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din acest act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1327 A din 1 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1327 A din 1 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2019.

GGC - CP