Decizia nr. 661/2018 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1060/2014 a Tribunalului Călăraș

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanta Agenția Domeniilor Statului București a solicitat, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. Fetești la plata lipsei de folosință pentru suprafețele de teren de 991,58 ha teren agricol și 9,25 ha teren neagricol pentru perioada 12.02.2008-30.06.2013 și a obligațiilor accesorii prevăzute de Codul de procedură fiscală. În drept, au fost invocate prevederile art. 192 C. proc. civ. și principiul îmbogățirii fără justă cauză.

Prin sentința civilă nr. 1060 din 13 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Călăraș, secția civilă, s-a respins excepția lipsei prescripției sumei solicitată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului cu titlu de lipsă de folosință pentru perioada 12.02.2008 - 30.06.2010, excepție invocată de pârâta S.C. A. S.R.L. Fetești. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului București împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L. Fetești. S-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta S.C. B. S.R.L. București. Pârâta S.C. A. S.R.L. Fetești a fost obligată către reclamanta Agenția Domeniilor Statului la plata sumei de 2.305.441,2 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafețele de teren de 991,58 ha teren agricol și 9,25 ha teren neagricol pentru perioada 12.02.2008 - 30.06.2013. S-a respins capătul de cerere formulat de reclamanta Agenția Domeniilor Statului privind plata de accesorii (dobândă și penalități) prevăzute de Codul de procedură fiscală. A fost obligată pârâta S.C. A. S.R.L. Fetești către expertul C. la plata sumei de 1520 RON diferență de onorariu.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanta Agenția Domeniilor Statului cât și pârâta S.C. A. S.R.L.. Prin decizia nr. 1152 din 06 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a respins ca tardiv formulat apelul reclamantei Agenția Domeniilor Statului și, totodată, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta Agenția Domeniilor Statului cât și pârâta S.C. A. S.R.L. au declarat recurs. 4.1. Recursul reclamantei Agenția Domeniilor Statului a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate în ceea ce privește soluția dată apelului său, cu consecința trimiterii cauzei pentru soluționarea pe fond a căii de atac. În motivarea recursului, s-a susținut că instanța de apel în mod nelegal a admis excepția tardivității apelului său, invocată din oficiu, reclamanta arătând că ar fi putut dovedi că apelul a fost formulat în termenul legal de 30 de zile, dacă cererea sa de amânare a cauzei nu ar fi fost respinsă în mod nelegal și neconstructiv de către instanța de apel. S-a mai susținut că respingerea cererii sale de amânare, la termenul dezbaterilor pe fondul apelului, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, întrucât consecința acestei măsuri este privarea de o dublă jurisdicție în ceea ce privește analizarea motivelor. Prin urmare, recurenta-reclamantă Agenția Domeniilor Statului apreciază că a fost privată de posibilitatea de a dovedi, prin orice mijloace, inclusiv prin formularea unei cereri de înscriere în fals, faptul că data de comunicare nu putea fi cea cuprinsă pe dovada de îndeplinire a procedurii, având în vedere că potrivit prevederilor H.G. nr. 1090 din 10 decembrie 2014, ziua de 31 decembrie 2014 a fost stabilită ca zi nelucrătoare. Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs indicat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat că comunicarea sentinței instanței de fond nu s-a putut realiza în mod efectiv la data de 31 decembrie 2014, fiind aplicabile prevederile art. 163 alin. (8) și (9) C. proc. civ. Totodată, recurenta-reclamantă Agenția Domeniilor Statului a mai invocat viciul de procedură în comunicarea sentinței și că sentința apelată a fost înregistrată în evidențele sale la data de 5 ianuarie 2015, cu nr. x, astfel că în opinia sa, formularea apelului s-a realizat în termenul legal de 30 de zile, prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ. 4.2. Recursul pârâtei S.C. A. S.R.L. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate cu privire la respingerea apelului S.C. A. S.R.L. și trimiterea cauzei spre rejudecarea. În motivarea recursului, după prezentarea pe larg a situației de fapt, recurenta apreciază că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1, 3 și 16 ale Decretului nr. 167/1958, potrivit cărora pretențiile aferente perioadei de timp cuprinse între 12.02.2008-31.07.2010 ar fi prescrise. Instanța de apel a aplicat greșit regimul juridic al îmbogățirii fără justă cauză, în speță nefiind îndeplinite condițiile necesare pentru ca actio de in rem verso să fie admisibilă, având în vedere existența unei cauze legitime a exploatării suprafețelor de teren de către S.C. A. S.R.L., că patrimoniul acesteia nu a fost mărit ca efect al micșorării patrimoniului Agenției Domeniilor Statului. În subsidiar, în situația în care instanța de apel ar fi considerat, totuși, că pârâta ar fi exploatat fără drept suprafețele de teren de 991,58 ha și 9,25 ha, aceasta ar fi trebuit să constate că oricum în cauză nu erau îndeplinite condițiile formulării unei acțiuni întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză. Eventuala folosire fără drept a suprafețelor de teren reprezintă un fapt juridic ilicit, iar temeiul de drept al unei eventuale acțiuni l-ar fi putut reprezenta dispozițiile art. 1357 C. civ., care reglementează instituția răspunderii civile delictuale. De altfel, din cuprinsul acțiunii introductive de instanță rezultă că Agenția Domeniilor Statului confundă instituția îmbogățirii fără justă cauză cu răspunderea civilă delictuală. În continuare, recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a dezvoltat pe larg natura juridică și efectele Actului Adițional nr. 1/03.08.2011, precum și efectele pronunțării deciziei nr. 3534 din 20 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2011, concluzionând că instanța de apel a apreciat în mod nelegal asupra sumei datorate reclamantei Agenția Domeniilor Statului cu titlu de lipsă de folosință.

Prin întâmpinările depuse la dosar, recurenta-reclamantă Agenția Domeniilor Statului și intimata-intervenientă în nume propriu S.C. B. S.R.L. au solicitat respingerea recursului pârâtei S.C. A. S.R.L., ca nefondat. Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 27 noiembrie 2015, recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului reclamantei Agenția Domeniilor Statului, ca neîntemeiat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 5 aprilie 2016 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ. Părțile nu au depus punct de vedere în termenul de 10 zile de la comunicarea raportului. Prin încheierea de ședință din 7 iunie 2016 recursurile reclamantei Agenția Domeniilor Statului și pârâtei S.C. A. S.R.L. au fost admise în principiu, fiind stabilit termen de judecată în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 28 februarie 2017, judecata recursurilor a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin acordul părților.

La data de 19 ianuarie 2018 a fost întocmit referatul cu propunerea de fixare a unui termen în vederea constatării perimării, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare excepția de perimare a cererilor de recurs și a reținut următoarele: Dispozițiile art. 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni. Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de act de desistare de la judecată. În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac. În speță, se constată că judecata pricinii a fost suspendată prin încheierea de ședință din 28 februarie 2017, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin acordul părților, aceasta încheiere fiind ultimul act de procedură îndeplinit în cauză. Așadar, condițiile perimării așa cum se desprind din dispozițiile art. 416 C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauză, de la data de 28 februarie 2017 - data ultimului act de procedură - și până la data de 19 ianuarie 2018 - data întocmirii referatului prim-grefierului -, trecând un termen mai mare de 6 luni, dată de la care părțile nu au mai formulat nicio cerere, fiind în culpă procesuală. Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417-418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 C. proc. civ., va constata perimate recursurile declarate de reclamanta Agenția Domeniilor Statului și de pârâta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D..