ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 824/2019

Ședința publică din data de 11 aprilie 2019

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 30 aprilie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații a contestat decizia nr. 84645 din 27 martie 2015.

Prin sentința nr. 486 din 18 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă în parte acțiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații; a fost anulată decizia nr. 415383 din 27 martie 2015 emisă de SRI; a fost obligată pârâta să emită o decizie prin care să revizuiască drepturile de pensie pentru limită de vârstă ale reclamantului cu utilizarea la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu de cotizare realizat de 44 de ani și 11 luni; s-au respins restul pretențiilor, ca neîntemeiate; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 5086 din 20 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată excepția tardivității apelului formulat de apelanta pârâtă Casa de Pensii Sectorială a SRI; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant; a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamantul A. și de pârâta Casa de Pensii Sectorială a SRI împotriva sentinței nr. 486 din 18 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire contestatorul A., invocând în drept motivele prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ. și solicitând pronunțarea unei decizii legale.

Prin decizia nr. 1333/2018 din 20 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații.

Revizuentul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1333/2018 din 20 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, considerând-o nelegală și netemeinică și solicitând soluționarea pe fond a cererii sale de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 3980 din 14 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018 s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1333 din data de 30 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei din urmă decizii, A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată de instanța de recurs este nelegală.

Prin decizia nr. 160 din 29 ianuarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 3980 din 14 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 C. proc. civ., context în care susține că hotărârea pronunțată în cauză este nelegală.

Analizând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepția invocată este fondată pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o noua judecată.

Art. 503 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata, iar art. 503 alin. (2) pct. 2 din același act normativ prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Din analiza coroborată a dispozițiilor evocate rezultă că obiectul contestației în anulare îl formează numai hotărârile judecătorești definitive.

În speță, Înalta Curte constată că prin decizia a cărei anulare se solicită a fost soluționată o contestație în anulare formulată de contestatorul A. împotriva unei decizii pronunțate în recurs în complet de filtru, soluționată în condițiile art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ.

Aceste dispoziții prevăd, "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă (...) anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Textul de lege evocat stabilește că nu sunt supuse niciunei căi de atac hotărârile pronunțate de instanța supremă, în complet de filtru, prin care recursul este anulat sau respins, pentru neîndeplinirea unei cerințe formale sau de admisibilitate.

Prin urmare, nefiind supusă niciunei căi de atac, se constată că hotărârea instanței de recurs pronunțată în complet de filtru, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare sau de retractare.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Așadar, în cauză se reține că a fost atacată o hotărâre pronunțată de Înalta Curte într-o contestație în anulare al cărei obiect l-a constituit o decizie pronunțată în recurs care nu era supusă niciunei căi de atac, conform art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., context în care se constată că nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestației în anulare.

Așa fiind, pentru toate argumentele în fapt și în drept care preced, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității contestației în anulare și, în consecință, va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 160 din 29 ianuarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 160 din 29 ianuarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2019.