ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1071/2019

Ședința publică din data de 16 mai 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 București la data de 20.10.2014 sub nr. x/2014, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., constatarea nulității absolute a clauzei inserate la art. 6 alin. (1) lit. b) din convenția de credit nr. x/11.05.2007, care prevede perceperea unui comision de administrare în cuantum de 1% flat calculat asupra sumei creditului contractat, cu consecința restituirii comisionului achitat de 655 franci elvețieni, cu dobânda legală aferentă calculată de la data introducerii cererii, constatarea nulității absolute a clauzei de la art. 7 alin. (1) lit. a) teza a II-a, cu consecința restituirii diferenței de bani achitate ca urmare a creșterii abuzive a ratei dobânzii, constatarea nulității clauzelor prevăzute la art. 10.1.7 și art. 10.1.9, constatarea nulității clauzei de la art. 14 alin. (3) din convenția de credit, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6682/21.05.2015, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă, cauza a fost înregistrată la data de 22.07.2015 sub nr. x/2015.

Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, prin sentința civilă nr. 5657/14.10.2015, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sector 4 și, constatând ivit conflictul negativ de competență, instanța a înaintat dosarul Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă prin sentința civilă nr. 77 din 11.03.2016, dată în dosarul nr. x/2016, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a Civilă.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 3837 din 22.06.2016, a admis în parte acțiunea, astfel cum aceasta a fost precizată, și a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate în convenția de credit bancar nr. x/11.05.2007 la art. 6 alin. (1) lit. b); a declarat nulitatea absolută a clauzei menționate anterior și a obligat pârâta să plătească reclamanților sumele încasate cu titlu de comision "de administrare", în echivalent RON la cursul BNR din data efectuării plății, plătit în baza convenției, sumă la care urmează să fie calculată și dobânda legală aferentă, de la data introducerii acțiunii și până la data achitării integrale a acestei sume de pârâtă; a respins cererea reclamanților privind constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate în convenția de credit bancar nr. x/11.05.2007 la art. 7 alin. (1) lit. a) teza a II-a ca nefondată; a respins cererea reclamanților privind constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate în convenția de credit bancar nr. x/11.05.2007 la art. 10.1.7, art. 10.1.9 și art. 14 alin. (3) ca rămasă fără obiect; a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin decizia civilă nr. 2149/2017 din 06 decembrie 2017 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3837 din 22.06.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 2149/2017 din 06 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă pârâta C. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei recurate cu consecința respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În esență, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel în mod nelegal, cu aplicarea greșită a legii a reținut incidența în cauză a dispozițiilor normative cu privire la clauzele abuzive conținute de Legea nr. 193/2000, a constatat în mod neîntemeiat caracterul abuziv și a dispus eliminarea din convenția de credit a clauzei contractuale prevăzute la art. 6 pct. 1 lit. b).

Consideră că această clauză contractuală referitoare la comisionul de administrare nu se încadrează în categoria clauzelor abuzive, nu poate face obiectul evaluării caracterului abuziv întrucât comisionul alături de dobândă formează costul/prețul total al creditului.

Prin urmare, recurenta apreciază că instanța s-a pronunțat în mod nelegal asupra caracterului adecvat al prețului contractului de credit, pronunțând o hotărâre care încalcă principiul stabilității relațiilor juridice, al forței obligatorii a contractului, al libertății contractuale.

Totodată, susține că sunt nelegale și neîntemeiate considerentele pe care instanța de apel le-a avut în vedere în constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 6 pct. 1 lit. b) din Contractul de credit bancar nr. x din 11.05.2007.

Astfel, arată că nici prevederile Directivei 93/13/CEE, nici prevederile Legii nr. 193/2000 și nicio altă prevedere legală privitoare la protecția drepturilor consumatorilor în contractele încheiate cu comercianți nu prevăd și nici nu impun comercianților/operatorilor economici ca prețul produselor sau serviciilor pe care le oferă/prestează să facă obiectul unei negocieri cu consumatorul, întrucât ne aflăm într-o economie de piață liberă și concurențială.

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta susține că există o justificare a perceperii acestui tip de comision, care ulterior și-a găsit corespondent în prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010. Nu se poate afirma despre acest tip de comision că reprezintă o clauză abuzivă, din moment ce este permis de lege, fiind exprimat într-o valoare procentuală fixă, într-un limbaj inteligibil, reclamanta cunoscând încă de la momentul creditării acest fapt, acceptând și efectuând plata acestuia.

Ca urmare, nu se poate reține că banca ar fi acționat contrar cerințelor bunei-credințe și că reclamanta nu ar fi cunoscut atât anterior semnării contractului de credit, cât și la data semnării acestuia costurile creditului, inclusiv existența și cuantumul comisionului de administrare.

În concluzie, constatând caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare pe considerentul cuantumului acestuia, instanța de apel s-a pronunțat, cu încălcarea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 asupra caracterului adecvat al prețului contractului, nicio prevedere legală în vigoare la data încheierii contractului de credit nespecificând un anumit cuantum obligatoriu al comisioanelor cuprinse în convenția de credit.

Recurenta-pârâtă mai solicită și cenzurarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., considerând că suma solicitată este excesivă în raport cu activitatea prestată de avocat și complexitatea dosarului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părților, iar acestea nu au depus puncte de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Excepția netimbrării reprezintă modalitatea procesuală prin care instanța ori partea interesată poate invoca, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularitatea cu privire la timbrarea cererii. Aceasta are natura unei excepții de procedură, absolute ce duce la anularea cererii în cazul neînlăturării lipsurilor constatate de instanță.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Înalta Curte, constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației ce-i revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 144,35 RON, așa cum rezultă din dovezile aflate la dosarul de recurs.

Reținând că în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula recursul declarat de pârâta C. S.A. - MEMBRĂ A GRUPULUI D., ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta C. S.A. - MEMBRĂ A GRUPULUI D. împotriva deciziei nr. 2149/2017 din 6 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2019.