ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1109/2019

Ședința publică din data de 21 mai 2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10 iunie 2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. x/2016, astfel cum a fost modificată la 07 iulie 2016, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 3.1, 3.3, 3.4, 3.6, 4.4, 7.1 lit. f), h) și i) și 7.2 din contractul de credit nr. x din 10 decembrie 2007 și să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 4.398,09 franci elvețieni, reprezentând comision de administrare încasat ilegal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 16558 din 5 octombrie 2016, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la 10 octombrie 2016 sub nr. x/2016.

La termenul din 21 iunie 2017, tribunalul a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate la art. 3.4, 4.4, 3.6, 7.1 lit. f), h) și i) și 7.2 din contractul de credit nr. x din 10 decembrie 2007.

Prin sentința civilă nr. 2580 din 21 iunie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea, a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 3.1 teza a II-a din contractul de credit nr. x din 10 decembrie 2007, doar în ceea ce privește sintagma "banca are dreptul de a modifica rata dobânzii în funcție de costurile de refinanțare de pe piața monetară/de capital, cât și în funcție de costurile surselor de finanțare proprii", a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantului sumele achitate cu titlu de dobândă, peste dobânda inițială de 6,90% pe an, a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 3.3 din contract și a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantului sumele achitate cu titlul de comision de administrare.

Împotriva acestei sentințe, B. S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 676 din 3 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 3.3 din contractul de credit nr. x din 10 decembrie 2007 și obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în temeiul acesteia și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei din apel, reclamantul A. a declarat recurs.

În motivare, a arătat că în mod corect a reținut prima instanță incidența dispozițiilor Legii nr. 193/2000, având în vedere că reclamanții au calitatea de consumatori, în sensul art. 2 alin. (1), iar pârâta este un comerciant care a perfectat contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din lege; astfel, tribunalul a semnalat omisiunea totală a băncii în a descrie prestația la care se obliga pentru a încasa un comision de administrare.

Astfel, recurentul consideră că acestui comision nu îi corespunde o contraprestație a băncii, întrucât nu a fost indicat niciun serviciu efectiv prestat de bancă care să motiveze perceperea lui.

În opinia recurentului, contrar celor reținute de instanța de apel, clauza inserată la art. 3.3 din contract este abuzivă și ca urmare a faptului că nu s-a definit explicit în ce constă încasarea acestui comision, clauza fiind impusă discreționar de bancă.

A subliniat recurentul că a împrumutat suma de 46.592 RON și a restituit 134.902 RON, din care 17.147 RON reprezintă comisionul de administrare.

Or, imperativul protecției consumatorilor impune eliminarea unor clauze care atrag costuri considerabile si disproporționate în raport cu serviciile prestate, cu atât mai mult cu cât acestea au fost deja cuantificate în calculul dobânzii variabile.

A mai susținut recurentul că în mod corect a reținut prima instanță nesocotirea exigențelor bunei-credințe, ce decurge pe de o parte din ambiguitatea clauzei ce instituie comisionul de administrare și, pe de altă parte, din faptul că, în lipsa oricărei definiri a prestației băncii, încasarea unui comision apare ca fără cauză și, raportându-se la concluziile mai sus expuse privind caracterul abuziv al clauzelor analizate și la dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, a constatat nulitatea absolută a respectivelor clauze.

Or, susține recurentul, obligația de restituire a sumelor încasate în temeiul clauzelor declarate nule derivă din principiul restitutio in integrum.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata B. S.A. nu a depus întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 27 noiembrie 2018, s-a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurentul-reclamant a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat ca în situația în care recursul este admisibil să se stabilească termen în ședință publică, cu citarea părților, considerând totodată că nu este utilă suspendarea judecării recursului până la soluționarea dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă.

Prin încheierea din 5 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul, stabilind termen în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prioritar, având în vedere limitele rejudecării, se impune precizarea că prin prezentul recurs recurentul-reclamant critică hotărârea instanței de apel doar în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 3.3 din contractul de credit nr. x din 10 decembrie 2007 încheiat de părți (comisionul de administrare).

Autorul recursului susține, în esență, că în contractul de credit nu sunt descrise activitățile prestate de intimata-pârâtă în schimbul perceperii comisionului de administrare a creditului. Astfel, recurentul-reclamant arată că, nefiind formulată în mod clar și inteligil, clauza care instituie acest comisioane creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Criticile anterior evocate se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât se invocă nesocotirea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (1)-(2) din Legea nr. 193/2000.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților".

Textul de lege anterior evocat prevede condițiile ce trebuie îndeplinite pentru constatarea caracterul abuziv al unei clauze stipulate într-un contract, încheiat între un profesionist și un consumator.

Una dintre condițiile cumulative impuse de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 vizează producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

În analizarea acestei condiții prezintă relevanță și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, care impune profesioniștilor obligația de a formula clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca în contract să se expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în privința sa (cauza C-26/13, Árpád Kásler, paragraful 75).

Cu privire la caracterul clar și inteligibil al clauzelor care instituie comisioane bancare prezintă relevanță și indicarea, în mod transparent, în contractul de împrumut a motivelor care justifică perceperea acestor comisioane (cauza C-143/13, Matei contra Volksbank, paragraful 77).

Prin raportare la aceste considerații, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a apreciat, în esență, că cerința caracterului clar și inteligibil al clauzei care instituie comisionul de administrare nu presupune detalierea în contractul de credit a demersurilor concrete întreprinse de bancă, reclamantul având posibilitatea să le prevadă.

Concluzia la care a ajuns instanța de apel este greșită, întrucât nesocotește considerentele cu caracter obligatoriu din decizia pronunțată de C.J.U.E. în cauza C-143/13, Matei contra Volksbank, paragraful 77, prin care s-a statuat contrariul.

Astfel, caracterul clar și inteligibil al clauzelor referitoare la comisioanele bancare presupune nu doar expunerea în mod transparent a mecanismului de funcționare a clauzelor respective, care să permită evaluarea consecințelor economice produse, ci și indicarea în contractul de împrumut a motivelor care justifică perceperea acestor comisioane.

Așadar, instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, când a apreciat că cerința caracterului clar și inteligibil al clauzelor care instituie comisoane bancare nu presupune detalierea în contractul de credit a activităților întreprinse de bancă.

Pentru aceste motive, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 497 teza I din același act normativ, va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei instanței de apel, pe care o va casa și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Din perspectiva criticii întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că față de considerentele ce au determinat casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleași instanțe, analiza acestei critici nu se mai impune.

În rejudecarea apelului, cu ocazia analizării condiției dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța de rejudecare va verifica dacă clauza contestată are caracter clar și inteligibil prin raportare și la cerința indicării în contractul de credit a motivelor care justifică perceperea comisionului de administrare, în condițiile în care intimata-pârâtă este obligată să furnizeze o contraprestație reală pentru a obține comisionul menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 676 din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2019.