ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 634/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 6 februarie 2015 sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat: să se constate caracterul abuziv al clauzei 6.3 din contractul de credit nr. x din 26 mai 2008; să se dispună stabilizarea întregului credit prin luarea în considerare a ratei de schimb de 2,2710 RON/1 CHF, existent la data încheierii contractului; să se dispună restituirea de către pârâtă a oricăror sume achitate în plus de către reclamant; să se constate caracterul abuziv al clauzei 1.3 lit. a) cu privire la comisionul de acordare în sumă de 2730 CHF și să fie obligată pârâta să restituie această sumă, către reclamant; să se constate caracterul abuziv al clauzei înscrise în art. 1.2 și în art. 5.1 conform căreia "dobânda este variabilă, calculabilă în funcție de indicele de inflație și de marja băncii"; ca efect al constatării caracterului abuziv al clauzelor privind "marja variabilă", să fie obligată pârâta să stabilească pentru toată durata de rambursare a creditului o marjă fixă care să nu depășească marja în vigoare la prima dată de scadență; să se constate caracterul abuziv al clauzei înscrise la art. 5.2 teza a II a conform căreia după primele 6 luni, pentru o perioadă de 3 ani, banca va calcula și va percepe lunar dobânda; să fie obligată pârâta să recalculeze valoarea rambursată a creditului prin luarea în considerare a sumelor plătite cu titlu exclusiv de dobânzi și compensarea acestora parțial cu principalul, considerând că rambursarea acestuia a început încă din luna ianuarie 2009.

Prin sentința civilă nr. 3604 din 23 iunie 2015, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 206 din 14 ianuarie 2016, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și, constatând ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 99/F din 21 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 3808 din 21 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și a fost constatată nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. x/26.05.2008: art. 1.2 și art. 5.1 referitor la dreptul băncii de a modifica în mod unilateral rata dobânzii; art. 1.3 lit. a) cu privire la comisionul de acordare; art. 5.2 teza a II-a din contractul de credit. A fost de obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2730 CHF, în RON la cursul oficial, reprezentând comision de acordare, și să recalculeze valoarea rambursată a creditului prin compensarea parțială cu principalul a sumelor plătite cu titlu exclusiv de dobânzi în perioada contractuală aflată sub incidența clauzei 5.2 teza a II a. Au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 2246 A din 6 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta B. S.A. - Sucursala Iuliu Maniu împotriva sentinței civile nr. 3803 din 21 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul A.. A fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că au fost respinse ca neîntemeiate cererea de constatare a caracterului abuziv și nulității clauzei prevăzute de art. 1.3 lit. a) și cererea de obligare a pârâtei la restituirea sumei de 2730 CHF, în RON la cursul oficial, reprezentând comision de acordare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, fiind obligat intimatul la 2.205 RON cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că motivul de apel care se referă la criticarea greșitei rețineri a caracterului abuziv și nulității clauzelor de la art. 1.2 și art. 5.1 din contractul de credit cu privire la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii este neîntemeiat având în vedere că nu este suficientă doar existența unei motivații întemeiate, cum este cea referitoare la modificările condițiilor pieței economico-financiare și care să fi determinat modificarea în sensul creșterii dobânzii contractuale, ca urmare a creșterii marjei băncii ci este necesar ca această motivație întemeiată să fie de natură să expună în mod transparent mecanismul de variere a ratei dobânzii, pentru ca, în baza acestui mecanism, consumatorul să poată să evalueze consecințele economice ce rezultă cu privire la obligațiile sale potrivit contractului de credit. Atâta timp cât această motivație, chiar întemeiată pe factori economici, nu este adusă la cunoștința consumatorului prin expunerea transparentă a mecanismului de variere posibilă a marjei băncii în funcție de acești factori, nu este realizat scopul evidențiat de Cauza CJUE C26/13, respectiv cel referitor la posibilitatea consumatorului de a evalua consecințele economice ce rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.

În privința motivului de apel referitor la caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 1.3 lit. a) din contractul de credit privind comisionul de acordare, instanța de apel l-a considerat ca fondat deoarece condițiile ce trebuie a fi întrunite pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale dintr-un contract standard, preformulat, prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, respectiv caracterul nenegociat al clauzei, existența în detrimentul consumatorului a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și neîntrunirea cerințelor bunei credințe din partea furnizorului de servicii financiare la inserarea clauzei, nu sunt întrunite în mod cumulativ în ceea ce privește comisionul de acordare.

Motivul de apel referitor la greșita constatare de către instanța de fond a caracterului abuziv al clauzei privind posibilitatea de achitare doar a dobânzii pe perioada consemnată în contract, respectiv a clauzei prevăzute la art. 5.2 teza a II-a din contract, instanța l-a reținut ca neîntemeiat cu motivarea că această clauză ce impune împrumutatului să achite pe o perioadă de 3 ani (36 luni) doar dobânda, fără a avea posibilitatea de a rambursa din suma împrumutată este o clauză abuzivă, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, aceasta fiind de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, în condițiile în care sumele achitate de către acesta sunt imputate doar asupra dobânzii, pe perioada celor 36 luni specificate în contract, fără ca împrumutatul să poată avea posibilitatea, cu excepția acordului băncii, de a achita pe această perioadă și o parte din credit.

Nu a fost reținut ca întemeiat motivul de apel prin care apelanta susține că anularea clauzelor abuzive nu produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor contractului de credit, deoarece consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, clauzele contractuale constatate drept abuzive fiind lipsite de efect încă de la momentul încheierii contractului și nu de la momentul constatării caracterului abuziv, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, dispoziții care reprezintă transpunerea Directivei Consiliului 93/13/CEE.

Împotriva deciziei civile nr. 2246 A din 6 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs pârâta C. S.A. (fostă B. SA).

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta C. S.A. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor din teza a II-a a alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

Legea nr. 193/2000 a transpus prevederile Directivei nr. CE/93/13 în ceea ce privește modalitatea de evaluare a naturii abuzive a unei clauze contractuale, stabilind criteriile care trebuie avute în vedere. În acest sens, se prevede cu titlu de excepție că nu va fi considerată abuzivă clauza în baza căreia furnizorul de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumatori sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative: să existe o motivație întemeiată, pentru această modificare iar furnizorul de servicii financiare să fie obligat să informeze cât mai curând posibil despre modificare cealaltă parte, iar aceasta din urmă să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul, ca atare, prevederile alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000 nu impun ca motivația întemeiată (care a stat la baza intenției de a modifica marja băncii și, implicit, a ratei dobânzii) să fie prevăzută în contract, ci doar ca aceasta să existe.

În opinia recurentei a existat o motivație întemeiată de a modifica dobânda percepută, scopul urmărit de Bancă prin inserarea acestei clauze fiind acela de a acoperi costurile ce ar putea interveni ca urmare a unor evenimente pe piața financiar-bancară și, în același timp pentru a-și asigura marja de profit proiectată la momentul acordării creditului.

Mai arată recurenta, că potrivit notificării nr. x/17.04.2009, atunci când a fost nevoită să majoreze dobânda, banca a comunicat în scris intimatului intenția sa de a modifica marja și posibilitatea acestuia de a rezilia Contractul în termen de 30 de zile, în acord cu prevederile alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 și cu prevederile contractuale agreate, însă împrumutatul nu a denunțat majorarea de dobândă, ci a ales continuarea relațiilor contractuale.

În acest context, recurenta susține că instanța de apel nu a ținut cont de prevederile alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000, întrucât motivația ce a stat la baza modificării marjei băncii "chiar întemeiată pe factori economici, nu este adusă la cunoștința consumatorului prin expunerea transparentă a mecanismului de variere posibilă a marjei băncii în funcție de acești factori", astfel încât nu este realizat scopul evidențiat de cauza CJUE C26/13, (Arpad Kaler), respectiv cel referitor la posibilitatea consumatorului de a evalua consecințele economice ce rezultă din aceasta în ceea ce îi privește. Astfel, prin aplicarea și interpretarea eronată a prevederilor alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000 și a art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, instanța de apel a considerat că nu se poate face aplicarea alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000 întrucât motivația băncii "nu este de natură să expună în mod transparent mecanismul de variere a ratei dobânzii".

Printr-o altă critică, recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 pentru a pronunța soluția de constatare a caracterului abuziv al clauzelor ce reglementează dobânda variabilă având în vedere că a apreciat greșit asupra existenței unor clauze abuzive la art. 5.1, în condițiile în care nu s-a efectuat o analiză a tuturor condițiilor stabilite de legiuitor. În opinia recurentei condițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu sunt întrunite deoarece clauza privind dobânda variabilă a fost negociată cu consumatorul, nu a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, odată ce s-a identificat caracterul variabil al dobânzii și elementele în funcție de care aceasta variază și nu este contrară bunei-credințe banca neurmărit obținerea unui avantaj nepermis.

De asemenea, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 969 C. civ., în sensul că nu a dat eficiență principiului forței obligatorii a contractului, sens în care consideră că instanța a apreciat în mod greșit asupra existenței caracterului abuziv, cu atât mai mult cu cât, aceasta nu analizează existența unui dezechilibru semnificativ.

Mai susține recurenta, încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 în ceea ce privește soluția pronunțată în legătură cu clauza contractuală de la art. 5.2 teza a II-a din contract, care se referă la achitarea pentru primele 36 de luni a dobânzii, ulterior acestei perioade achitându-se principalul plus dobânda. Astfel, instanța de apel a reținut caracterul abuziv al acestei clauze, întrucât creează dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care sumele achitate sunt imputate doar asupra dobânzii, pe perioada celor 36 de luni specificate în contract, fără ca împrumutatul să poată avea posibilitatea, cu excepția acordului băncii, de a achita în această perioadă și o parte din credit.

În acest context, recurenta consideră că instanța a reținut în mod formal ca îndeplinită condiția dezechilibrului, fără a menționa în ce constă dezechilibrul în defavoarea consumatorului, în condițiile în care împrumutatul, până la finalul perioadei de rambursare a creditului, va achita atât dobânda cât și principalul. În plus, instanța a ignorat în totalitate argumentele recurentei, în sensul că art. 5.2 teza a II-a este întemeiată și particularizată în contract, în temeiul normei de drept privind imputația plăților prevăzută de art. 1111 C. civ. de la 1864.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar la data de 23 ianuarie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, stabilindu-se termen la 12 martie 2020, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată se impune casarea deciziei de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, în limitele și pentru considerente următoarele:

Conform art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată.

Motivele de casare sunt cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Deși recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. în conformitate cu care casarea se poate cere când instanța a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material, criticile formulate în ceea ce privește greșita apreciere a instanței asupra existenței unei clauze abuzive la art. 5.2 teza a II-a din contract, efectuată în lipsa analizării tuturor condițiilor stabilite de legiuitor prin art. 4 din Legea nr. 193/2000 se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. întrucât vizează încălcarea art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Conform motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere dacă hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Din perspectiva acestui motiv de recurs se constată încălcarea dispozițiilor privind motivarea unei hotărâri judecătorești în ceea ce privește analiza condițiilor privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 5.2 teza a II-a din contractul de credit.

Astfel, în ceea ce privește motivul de apel prin care s-a învederat reținerea greșită a caracterului abuziv și nulității clauzei de la art. 5.2 teza a II-a din contractul de credit care se referă la achitarea pentru primele 36 de luni a dobânzii, ulterior acestei perioade achitându-se principalul plus dobânda, instanța de apel nu a analizat condițiile privind caracterul abuziv al acestei clauze prin raportare la caracterul negociat, având în vedere modalitatea atipică de rambursare.

De asemenea, instanța de apel nu a motivat caracterului abuziv al acestei clauze din perspectiva dezechilibrului financiar, considerentele reținute de instanță, și anume că se creează dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care sumele achitate sunt imputate doar asupra dobânzii, pe perioada celor 36 de luni specificate în contract, fără ca împrumutatul să poată avea posibilitatea, cu excepția acordului băncii, de a achita în această perioadă și o parte din credit, fiind generale, neparticularizate la datele concrete ale speței.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Textele mai sus amintite instituie reguli de urmat în procedura de declarare ca abuzivă a unei clauze în domeniul protecției consumatorilor reglementat de Legea nr. 193/2000.

Or, așa cum s-a arătat, instanța de apel a concluzionat asupra caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.2 teza a II-a din contractul de credit care se referă la achitarea pentru primele 36 de luni a dobânzii, ulterior acestei perioade achitându-se principalul plus dobânda, în termeni generali, fără a efectua o analiză a condițiilor prevăzute de art. 4 din lege.

Potrivit art. 425 lit. b) C. proc. civ. hotărârea judecătorească va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Sunt îndeplinite condițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., pentru casarea unei hotărâri judecătorești, atunci când în considerentele hotărârii judecătorești recurate nu sunt arătate motivele pentru care au fost înlăturate argumentele părții. O astfel de hotărâre judecătorească este una arbitrară, ce nu poate fi verificată în calea de control judiciar, nefiind expus un raționament propriu al judecătorului cauzei care să fi condus în mod logic la adoptarea soluției din dispozitiv.

Raportat la exigențele motivării unei hotărâri judecătorești impuse de art. 425 lit. b) C. proc. civ. se constată că instanța de apel nu a motivat soluția dată motivului de apel privind greșita reținere a caraterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5.2 teza a II-a din contractul de credit care se referă la achitarea pentru primele 36 de luni a dobânzii, ulterior acestei perioade achitându-se principalul plus dobânda, din contractul de credit dedus judecății, aspect care atrage casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel, având în vedere că decizia recurată nu cuprinde considerentele esențiale soluționării acestui motiv de apel.

Cu această ocazie, instanța de apel va analiza, în privința clauzei prevăzute la art. 5.2 teza a II-a din contractul de credit, condițiile de declarare a caracterului abuziv prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 respectiv dacă aceasta crează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, condiții care trebuie întrunite cumulativ.

Criticile prin care recurenta susține încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 în ceea ce privește soluția pronunțată în legătură cu clauzele contractuale prevăzute prin art. 1.2 și art. 5.1 sunt nefondate.

Din analiza modului de reglementare a acestor clauze se observă că, în concret, nu se poate deduce care este mecanismul în funcție de care poate evolua dobânda în partea ei variabilă, care ar fi formula matematică aplicabilă, care dintre factorii enumerați se aplică, în ce ordine, în ce proporție și în ce limite, așadar modalitatea de formare a dobânzii nu a fost explicată în mod clar și inteligibil în cuprinsul contractului.

Potrivit practicii CJUE, clauzele unui contract bancar care se referă la prețul contractului trebuie redactate într-un mod clar și inteligibil, astfel încât consumatorul să poată prevedea consecințele economice ale contractului semnat. Limbajul inteligibil presupune posibilitatea pentru consumatori de a prevedea consecințele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecințelor economice care rezultă din acesta, în ceea ce-i privește.

În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a reținut în hotărârea pronunțată în cauza C-26/13 că art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze (…), astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (considerentul 75).

De asemenea, în cauza C-143/13 Bogdan Matei, D. vs S.C. E. S.A., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în sensul că "prezintă o importanță esențială pentru respectarea cerinței privind transparența aspectul dacă în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivele și particularitățile mecanismului de modificare a ratei dobânzii și relația dintre această clauză și alte clauze referitoare la remunerația creditorului, astfel încât un consumator informat să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește."

Din felul în care sunt redactate clauzele analizate nu se poate deduce, în mod clar și inteligibil, care va fi evoluția în timp a părții variabile a dobânzii pe care reclamantul trebuie să o plătească băncii, modul de redactare dând posibilitatea băncii să aprecieze, în mod unilateral și discreționar, criteriile în funcție de care va stabili această componentă a dobânzii, creându-se, astfel, un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorului, rezultând, totodată, reaua-credință a băncii la redactarea acestei clauze.

Caracterul abuziv al acestor clauze rezultă fără dubiu din înseși criticile formulate de recurentă prin care aceasta, în combaterea caracterului abuziv, susține că a avut o motivație întemeiată de a modifica dobânda percepută, scopul urmărit prin reglementarea în acest mod a dobânzii fiind acela de a acoperi costurile ce ar putea interveni ca urmare a unor evenimente pe piața financiar-bancară și pentru a-și asigura marja de profit proiectată la momentul acordării creditului.

Or, aceste considerații sunt incompatibile cu cerința transparenței care trebuie să guverneze raporturile dintre profesioniști și consumatori precum și cu caracterul comutativ al contractului de credit conform căruia drepturile și obligațiile părților trebuie să fie cunoscute la data încheierii contractului.

Contrar susținerilor recurentei, notificarea trimisă împrumutatului prin care îi aducea la cunoștință intenția de a modifica marja băncii și posibilitatea acestuia de a rezilia contractul în termen de 30 de zile, însă împrumutatul nu a denunțat majorarea de dobânda ci a ales continuarea relațiilor contractuale, nu înlătură caracterul abuziv al clauzei privind dobânda întrucât și acest tip de clauză contravine dispozițiilor Legii nr. 193/2000 având în vedere durata contractului de credit și scopul acestuia.

Faptul că recurenta-pârâtă a procedat la informarea intimatului cu privire la modificarea marjei dobânzii și posibilitatea acestuia de a rezilia contractul de credit nu este de natură a exclude incidența prevederilor alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 și a art. 4 din Legea nr. 193/2000, obligația de transparență a acestui drept al băncii de modificare a ratei dobânzii fiind necesară a fi prezentată în cuprinsul contractului de credit, deoarece întinderea drepturilor și a obligațiilor trebuie să fie cunoscută sau cel puțin determinabilă încă de la încheierea acestuia, pentru putea fi prevăzute consecințele economice în ceea ce privește patrimoniul consumatorului.

Nu este fondată nici critica prin care se susține că instanța a încălcat dispozițiile art. 969 C. civ. întrucât protecția oferită de acest text are loc doar în condițiile în care convențiile sunt legal încheiate or, prin reținerea caracterului abuziv al clauzei este exclusă legalitatea contractului de credit din perspectiva clauzelor declarate abuzive.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A.(fostă B. S.A.) împotriva deciziei civile nr. 2246 A din 6 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A.(fostă B. S.A.)împotriva deciziei civile nr. 2246 A din 6 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2020.