ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1150/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1150/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x din 9 octombrie 2013 reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. SA, solicitând instanței să constate: caracterul abuziv al clauzelor contractuale ce se regăsesc în Contractul de credit nr. x din 21 februarie 2008 și actele adiționale nr. x din 18 iunie 2009 și nr. y din 26 ianuarie 2011 încheiate între reclamanți și pârâta C. SA, cu consecința că acestea nu produc efecte față de reclamanți: 1. clauzele contractuale prevăzute la art. 1.2. (astfel cum a fost modificat de actul adițional nr. x din 18 iunie 2009 și actul adițional nr. x din 26 ianuarie 2011) și art. 5 din contractul de credit nr. x din 21 februarie 2008 în care este prevăzut tipul de dobânda și modul de calcul al acesteia: variabila, calculata în funcție de indicele de referință și de marja băncii; Indice de referință: LIBOR la 3 luni; Marja: 4,3/5,3/5 puncte procentuale pe an, variabilă" 2. clauza contractuală prevăzută la art. 1.3 lit. a) din contractul de credit, care stabilește perceperea unui comision de acordare a creditului în cuantum de 4300,5 CHF; 3. clauza contractuală prevăzută la art. 1.3 lit. b) din contractul de credit, referitoare la comisionul de rambursare anticipată, reprezentând procent de 2% sau 1,5% plus dobânda aferentă primelor șase luni considerate promoționale; 4. clauza contractuală prevăzută la art. 1.3 lit. b) din contractul de credit, referitoare la comisionul de conversie de 3,00% aplicat la soldul creditului, comision perceput în cazul solicitării modificării valutei, duratei sau a altor condiții ale creditului;
clauzele contractuale prevăzute la art. 4.2 din contractul de credit, clauze ce impun încheierea unor contracte de asigurare cu "societăți de asigurarea agreate de bancă" 6. clauzele contractuale prevăzute de art. 7.1. lit. e), f), g), h). i). k). m), n), o); 7. clauza contractuala prevăzuta la art. 7.2; 8. clauza contractuală cuprinsă în art. 11.2. din Actul adițional din data de 17 septembrie 2010 neasumat și nesemnat de reclamanți, care prevede "În situația neresprectării promoției oferite, respectiv păstrarea clauzelor inițiale pe o perioadă de 5 ani de la data semnării Contractului de credit, împrumutatul va plăti Băncii penalități în cuantum egal cu valoarea dobânzii calculată pentru primele 6 luni de la acordarea creditului, ținând cont de formula contractuală de calcul a dobânzii, respectiv în funcție de indicele de referință și de marja băncii, de la data de 21 februarie 2008." iar, ca o consecință a constatării caracterului abuziv să se constate nulitatea absolută a acestor clauze și să se dispună: a) modificarea contractului de credit bancar încheiat între reclamanți și pârâtă prin înlocuirea/eliminarea clauzelor anterior indicate; b) obligarea pârâtei la recalcularea sumelor datorate în temeiul contractului de credit de la data încheierii acestuia, până în prezent (la dobânda agreată de părți: LIBOR 3M + 4,3 puncte procentuale); c) obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor plătite nedatorat, cu titlu de dobânda și/sau comisioane în baza clauzelor contractuale abuzive arătate anterior, de la data încasării lor, cu plata dobânzii legale; d) conversia creditului din CHF în RON la cursul de schimb CHF/RON (1 CHF = 2,2581 RON) de la data acordării creditului (21 februarie 2008), emiterea unor noi grafice de rambursare și i) obligarea paratei la recalcularea sumelor datorate în temeiul contractului de credit raportat la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului; ii) restituirea sumelor achitate până în prezent cu titlu nedatorat cu plata dobânzii legale calculată de la data plății până la restituirea efectivă.
De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauza.
Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin Sentința civilă nr. 4226 din 7 iulie 2016 pronunțată în dosarul nr. x din 2015 a admis în parte cererea reclamanților A. și B.; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor 5.1 și 5.4 din contractual de credit nr. x din 21 februarie 2008 în ceea ce privește mențiunile "dobânda se poate modifica conform deciziei băncii (art. 5.1 teza a patra)", "banca poate modifica dobânda, în consecință, în orice moment conform deciziei sale" (art. 5.1 teza a cincea), "în cazul în care banca poate modifica marja conform deciziei sale" (art. 5.4 teza a doua); a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor 7.1 lit. g), h), m) și o) din contractul de credit; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei 7.2 din contractul de credit în ceea ce privește mențiunea "în mod satisfăcător pentru bancă" a dispus eliminarea din contract a clauzelor abuzive menționate și a obligat reclamanții, în solidar, să plătească pârâtei suma de 5.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).
Prin Sentința civilă nr. 2284 din 8 iunie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 4226 din 7 iulie 2016 în cauza privind pe reclamanții A., B. și pârâta C. SA, a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 4226 din 7 iulie 2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în Dosarul x/2015 cu dispoziția: Respinge în rest cererea ca nefondată.
Împotriva Sentințelor civile nr. 4226 din 7 iulie 2016 și nr. 2284 din 8 iunie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă au formulat apel atât reclamanții A., B. cât și pârâta C. SA.
Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin Decizia civilă nr. 673 din 23 martie 2018 a respins ca nefondate apelurile reclamanților A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 4226 din 7 iulie 2016 și a Sentinței civile nr. 2284 din 8 iunie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă; a admis apelul pârâtei C. SA, împotriva Sentinței civile nr. 4226 din 7 iulie 2016, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins ca fiind neîntemeiate pretențiile reclamanților cu privire la caracterul abuziv al clauzelor 7.1 lit. g), h), și o) teza finală (referitoare la naționalizare, expropriere sau retragerea din circuitul civil a bunurilor date în garanție) și a clauzei 7.2 din contractul de credit în ceea ce privește mențiunea "în mod satisfăcător pentru bancă" și a menținut în rest sentința apelată.
Împotriva acestei decizii, pârâta D. (fostă C. SA) a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs invocat recurenta-pârâtă a relevat aspecte preliminare în cauză și considerente privind situația de fapt relevantă și parcursul judiciar al cauzei, invocând, în esență, nelegalitatea și netemeinicia deciziei recurate, sens în care a susținut că instanța de apel a respins în mod greșit cererea de apel a băncii și a validat în mod eronat soluția primei instanțe prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale privind variația dobânzii băncii; instanța de apel nu a avut în vedere art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000, ce împiedica analiza caracterului abuziv al clauzelor în discuție, iar considerentele deciziei recurate sunt în contradicție cu aceste prevederi, niciuna dintre condițiile necesare pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze nefiind îndeplinite.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului și anularea deciziei recurate, în sensul admiterii în integralitate a apelului său; cu obligarea intimaților la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei faze procesuale, a apelului și a fondului cauzei, conform art. 453 C. proc. civ., potrivit dovezilor depuse în fond și în apel.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 15 noiembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.
Părțile nu au depus punct de vedere în termenul de 10 zile de la comunicarea raportului.
Prin încheierea de ședință din 14 februarie 2019 recursul D. (fostă C. SA) a fost admis în principiu, fiind stabilit termen de judecată în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
Prin încheierea de ședință din 6 iunie 2019, judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La data de 21 februarie 2020 intimații-reclamanți A. și B. au formulat cerere de constatare a perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.
Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare excepția de perimare a cererii de recurs și a reținut următoarele:
Dispozițiile art. 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.
Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de act de desistare de la judecată.
În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac.
În speță, se constată că judecata pricinii a fost suspendată prin încheierea de ședință din 06 iunie 2019, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Așadar, condițiile perimării așa cum se desprind din dispozițiile art. 416 C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauză, de la data de 6 iunie 2019 - data ultimului act de procedură - și până la data de 21 februarie 20120 - data formulării cererii de constatare a perimării -, trecând un termen mai mare de 6 luni, dată de la care părțile nu au mai formulat nicio cerere, fiind în culpă procesuală.
Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de pârâta D. (fostă C. SA).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de pârâta D. SA (fostă C. SA) București împotriva Deciziei civile nr. 673 din 23 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, care se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2020.
Procesat de GGC - LM