ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2138/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2138/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2019
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată de reclamantul A., înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 19.10.2016 sub nr. x/2016 s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B., prin mandatar C. S.A. și C. S.A., să se dispună:
constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor din convenția de credit nr. x/8438 din data de 25.03.2008, respectiv art. 5 pct. 5.2, art. 6 pct. 6.1 lit. b), art. 6 pct. 6.2, art. 5.1 din Actul adițional nr. x/19.09.2012, art. 5.4 din Actul adițional nr. x/19.09.2012;
obligarea pârâtei la menținerea dobânzii de 6,99% pentru perioada 25.03.2008-11.06.2010, cu refacerea graficelor de rambursare;
obligarea pârâtei la recalcularea ratei dobânzii pentru perioada 11.06.2010 - până la sfârșitul perioadei de creditare și refacerea graficelor de rambursare, raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului, respectiv 25.03.2008 și a indicelui de referință LIBOR, actualizat periodic conform prevederilor O.U.G. nr. 50/2010;
restituirea tuturor sumelor încasate abuziv, fără temei legal, în baza clauzelor contractuale abuzive, cu titlu de comision de acordare la care se va adăuga dobânda legală și restituirea tuturor sumelor ce au fost plătite în plus față de dobânda stabilită inițial în contract;
constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei de risc valutar inserat în contractul de credit și eliminarea acesteia (art. 9.2-9.4 din contract);
stabilizarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;
denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau a serviciilor între rezidenți se plătea în moneda națională;
restituirea tuturor sumelor încasate de către bancă cu titlu de diferență de curs CHF-RON, ca urmare a suportării riscului valutar doar de către împrumutați, la care se vor adăuga dobânzile legale aferente calculate de la data încasării până la data restituirii integrale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă cu nr. 767 din 03 martie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de către reclamantul A.. A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. x/8438 din 25.03.2008: art. 5.2, art. 6.1 lit. b), art. 6.2. A obligat pârâtele la menținerea dobânzii creditului de 6,99% pentru perioada 25.03.2008- 11.06.2010, cu refacerea graficelor de rambursare. A obligat pârâtele: să restituie reclamantului sumele achitate cu titlul de comision de acordare, în baza clauzei constate nule anterior, sumele achitate în plus cu titlul de dobândă în perioada 25.03.2008-11.06.2010, peste ceea ce rezultă ca urmare a calculării dobânzii la nivelul de 6,99%, dobânda legală în raport de sumele ce urmează a fi restituite, de la data încasării acestora până la data restituirii efective. A respins în rest cererea ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 68A din 17 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respinsă excepția nulității apelului declarat de apelanta-pârâtă. A fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 767 din 03 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. A fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiași sentințe. A fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei prevăzute de art. 6.1 lit. b), privind comisionul de acordare. A fost respinsă cererea privind recalcularea ratei dobânzii și de restituire a comisionului de acordare. A fost obligată apelanta-pârâtă la restituirea sumelor reprezentând dobândă achitată în plus, ca urmare a aplicării criteriului privind varierea dobânzii în funcție de politica băncii. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.
Recurentul a invocat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, întrucât instanța de apel a reținut greșit că aspectele invocate în susținerea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar reprezintă în realitate critici împotriva textului de lege ce consacră principiul nominalismului monetar consacrat de art. 1578 C. civ. de la 1864, ceea ce nu este permis de dispozițiile textului de lege menționat.
În opinia recurentului criticile sale vizează clauza de risc valutar stipulată în art. 9.2-9.4 din contractul de credit, interpretarea instanței fiind una arbitrară și lipsită de temei.
Instanța de apel nu a ținut cont că art. 9.2-9.4 cuprind nu numai obligația împrumutatului de a restitui îmrumutul în CHF, ci și dreptul băncii de a realiza conversia valutară a sumelor aflate în conturile împrumutatutului, folosind cursurile de schimb valutar ale băncii stabilite în mod arbitrar.
Recurentul arată că tribunalul a constatat caracterul nenegociat al clauzelor contractului de credit, concluzie neînlăturată de instanța de apel, ca atare se impune casarea deciziei pentru ca instanța de apel să se pronunțe asupra argumentelor invocate în susținerea caracterului abuziv al art. 9.2-9.4.
Raportat la dispozițiile art. 8, art. 45 și art. 57 din Legea nr. 296/2004, informarea efectuată de C. a fost sumară, înșelătoare, incompletă deoarece riscul valutar nu a fost prezentat în niciun fel, produsul de creditare fiind oferit ca deosebit de avantajos, banca profitând de asimetria informațională față de consumator pentru a transfera asupra acestuia riscul valutar, creând un dezechilibru major, contrar bunei-credințe, între drepturile și obligațiile părților.
Aplicarea greșită a normelor de drept material a fost făcută de instanța de apel și în ceea ce privește admiterea apelului băncii și modificarea sentinței instanței de fond în sensul constatării lipsei caracterului abuziv al comisionului de acordare al creditului, fiind încălcate prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 6.1 lit. b) din contract nefiind o clauză clară, deoarece comisionul de acordare nu este definit.
Printr-o ultimă critică se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât se motivează exclusiv respingerea primului motiv de apel, cel privind clauza de risc valutar, însă este respins integral apelul, fără a se motiva respingerea celorlalte două motive, ce vizau stabilizarea cursului de schimb valutar la momentul semnării contractului și denominarea în moneda națională a plăților.
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
La data de 11.09.2018, recurentul-reclamant a înaintat la dosar cerere de repunere în termen și înscrisuri, iar la data de 20.09.2018, intimata-pârâtă C. S.A. a depus la dosar note scrise.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.
Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.
La 02.05.2019, intimata-pârâtă C. S.A. a transmis la dosar declarația recurentului-reclamant A., autentificată sub nr. x din 25 aprilie 2019 de Societatea Profesională Notarială D., privind renunțarea la judecată în dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin încheierea din 02.10.2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen la 20.11.2019, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, cererea de renunțare la judecată, formulată de recurent, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, constatând următoarele:
Principiul disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum și de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și constă în faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, respectiv declanșarea acestuia și libertatea de a-i pune capăt, dar și stabili cadrul procesual.
Așadar, principiul disponibilității cuprinde și posibilitatea părților de a efectua acte de dispoziție, acestea fiind desistarea (renunțarea reclamantului), achiesarea și tranzacția judiciară.
Atât renunțarea la judecată, cât și la dreptul subiectiv pretins sunt acte de dispoziție care provin de la reclamant.
Conform dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă. Aliniatul (5) al aceluiași articol statuează:
"Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză".
Înalta Curte constată că, în speța dedusă judecății, recurentul-reclamant, prin declarația autentificată sub nr. x din 25 aprilie 2019 de Societatea Profesională Notarială D., a arătat că înțelege să renunțe la judecată în dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând anularea hotărârilor pronunțate în cauză.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentului-reclamant A. la judecată. Va anula sentința civilă nr. 767 din 3 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și decizia civilă nr. 68A din 17 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea recurentului-reclamant A. la judecată.
Anulează sentința civilă nr. 767 din 3 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și decizia civilă nr. 68A din 17 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2019.