ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5153/2019

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 octombrie 2015, sub nr. x/2015, contestatoarea A., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat contestație împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074 din 27 octombrie 2015, solicitând anularea parțială a acestei hotărâri, în ceea ce privește punctul 3 și, pe cale de consecință, obligarea intimatului la invalidarea parțială a examenului de capacitate al judecătorilor și al procurorilor stagiari din 2015, cu privire la proba scrisă la drept penal și drept procesual penal - procurori și personal asimilat magistraților.

Hotărârea pronunțată asupra contestației formulată împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074 din 27 octombrie 2015 Prin Decizia nr. 3976 din 9 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074 din 27 octombrie 2015, ca neîntemeiată.

Cererea de revizuire exercitată împotriva Deciziei nr. 3976 din 9 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2016, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a promovat revizuire împotriva Deciziei nr. 3976 din 9 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2015, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii și rejudecarea contestației formulată împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074 din 27 octombrie 2015.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale Prin cererea formulată oral, în ședința publică din 22 aprilie 2016 și în scris, la data de 28 aprilie 2016, revizuenta A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004. În motivarea excepției, revizuenta A. a susținut că textul de lege este neconstituțional, dacă se interpretează în sensul că Plenul Consiliul Superior al Magistraturii, hotărând asupra validării/invalidării examenului de capacitate al judecătorilor stagiari și al procurorilor stagiari, nu are competența de a analiza efectiv dacă au fost respectate, de către comisiile de elaborare a subiectelor și comisiile de corectare desemnate, condițiile prevăzute de lege și de regulament privind organizarea examenului, pe motiv că aceste comisii ar avea o putere discreționară. Totodată, revizuenta a susținut și neconstituționalitatea interpretării textului de lege în sensul că instanța învestită cu exercitarea controlului de legalitate a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii privind validarea/invalidarea examenului de capacitate nu poate analiza în concret dacă aceste comisii au respectat condițiile prevăzute de lege și de regulament privind organizarea examenului, controlul de legalitate fiind limitat la a se verifica dacă Plenul Consiliul Superior al Magistraturii, sesizat cu privire la nerespectarea acestor condiții a respectat, prin hotărârea dată, prezumția de legalitate a actelor emise de comisii. S-a apreciat de către revizuentă că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost interpretate de către Consiliul Superior al Magistraturii și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea Dosarului nr. x/2015, încalcă prevederile art. 1 alin. (2) și (5), ale art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 21 alin. (1) - (3), ale art. 52, ale art. 124, ale art. 126 alin. (1) - (3) și alin. (6) teza I și ale art. 133 alin. (1) din Constituție. A arătat revizuenta că excepția de neconstituționalitate invocată îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, deoarece este ridicată în fața unei instanțe judecătorești, privește neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege, are legătură cu soluționarea cauzei, este ridicată de o parte în proces, iar prevederea, în interpretarea respectivă, nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Cu privire la legătura cu soluționarea cauzei, revizuenta a învederat că, în calitate de procuror stagiar, a susținut examenul de capacitate din anul 2015, obținând, alături de alți 15 candidați, din cei 105 care au susținut proba scrisă de drept penal și drept procesual penal, o notă sub nota minimă 5, pentru promovare fiind necesare 10 note peste 5 și media minimă 7, aceasta fiind singura probă din cadrul examenului la care nu s-au obținut note de promovare. A arătat revizuenta că s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii, susținând încălcarea legii și a regulamentului de concurs de către comisiile de elaborare a subiectelor și de corectare și a solicitat consiliului, conform dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, să invalideze parțial examenul, în ceea ce privește proba de drept penal și drept procesual penal - procurori și personal asimilat magistraților. Revizuenta a mai arătat că solicitarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă, prin pct. 3 din Hotărârea nr. 1074 din 27 octombrie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Ca urmare, la data de 29 octombrie 2015, revizuenta a înregistrat, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestația formulată împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074 din 27 octombrie 2015, solicitând anularea parțială a acestei hotărâri, în ceea ce privește pct. 3, pentru nerespectarea de către comisiile de elaborare a subiectelor și de corectare desemnate pentru proba scrisă la drept penal și drept procesual penal - procurori și personal asimilat magistraților, din cadrul examenului de capacitate al judecătorilor stagiari și al procurorilor stagiari din 2015, a principiilor echității și bunei credințe, a uzanțelor generale în materie de examene, a regulilor de drept comun, precum și a dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. f) și h) din Regulament. Pe cale de consecință, a solicitat obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să dispună invalidarea parțială a examenului de capacitate al judecătorilor stagiari și al procurorilor stagiari din 2015, cu privire la proba scrisă la drept penal și drept procesual penal - procurori și personalul asimilat magistraților. Prin Decizia nr. 3976 din 9 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația, ca neîntemeiată, reținând că s-a invocat doar nerespectarea Regulamentului și motivând că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii nu poate interveni în activitatea comisiilor de elaborare a subiectelor și de corectare a lucrărilor, printr-un control de legalitate cu privire la respectarea normelor prevăzute în Regulament, iar instanța competentă să verifice legalitatea actelor Consiliului Superior al Magistraturii poate exercita doar un control cu privire la respectarea, prin hotărârea consiliului, a prezumției de legalitate a actelor comisiilor. Instanța de judecată nu a reținut în considerente împrejurarea că s-a solicitat și un control asupra respectării unor norme obligatorii potrivit C. civ. și a susținut, în schimb, că nu poate stabili note și bareme, aspect pe care contestatoarea a arătat în repetate rânduri că nu l-a solicitat. Având în vedere că atât acțiunea formulată, cât și soluția pronunțată de instanță sunt întemeiate pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, iar respingerea acțiunii a fost determinată de o interpretare diferită a acestui articol de către instanța de judecată, revizuenta a concluzionat în sensul că excepția de neconstituționalitate are legătură cu cauza. A considerat revizuenta că singura interpretare constituțională a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 este aceea că, atât Consiliul Superior al Magistraturii, cât și Înalta Curte, pot exercita un control administrativ și, respectiv, judecătoresc deplin, cu privire la respectarea tuturor normelor juridice incidente în privința examenului de capacitate al judecătorilor și al procurorilor, de către toate persoanele și comisiile implicate în desfășurarea acestui examen. De asemenea, revizuenta a prezentat, punctual, motivele pentru care apreciază că art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 încalcă fiecare dintre articolele din Constituție invocate în cadrul excepției.

Apărările formulate cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul de revizuire la data de 12 mai 2016, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a susținut, în esență, că cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de revizuenta A., este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu cauza a normei vizată de excepție.

Soluția pronunțată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 Prin Încheierea din 17 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționalitate cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, invocată de revizuenta A.. În motivarea încheierii, Înalta Curte a reținut că invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare prin prisma prevederilor art. 1 alin. (2) și (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) - (3), art. 52, art. 124, art. 126 alin. (1) - (3) și alin. (6) teza I, art. 133 alin. (1) din Constituție, nu are legătură cu soluționarea cererii de revizuire deduse judecății. Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida, în tot sau în parte, examenul de capacitate, în cazurile în care constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege sau de regulament privind organizarea examenului sau că există dovada săvârșirii unor fraude. În speță, revizuenta este nemulțumită de soluția de respingere a contestației declarate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074/2015, precum și de argumentele reținute de Plen și de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în adoptarea deciziei nr. 3976 din 9 decembrie 2015. Revizuenta critică, în fapt, neaplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la examenul de capacitate, proba scrisă, disciplinele drept penal și drept procesual penal-procurori. Pentru aceste motive, Înalta Curte a constatat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004. republicată, cu modificările și completările ulterioare, este inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Cererea de recurs exercitată împotriva Încheierii din 17 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2016 Împotriva Încheierii din 17 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2016, a declarat recurs A., înregistrat la data de 15 septembrie 2016, sub nr. x/2016, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători. Cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta solicitând admiterea căii de atac, casarea încheierii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004. Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta a susținut că argumentul Înaltei Curți, din cuprinsul încheierii recurate, referitor la lipsa legăturii dintre invocarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma prevederilor constituționale apreciate a fi încălcate și cererea de revizuire dedusă judecății, conduce la încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești. Astfel, instanța de judecată trebuie să analizeze legătura normei, iar nu a invocării excepției, cu soluționarea cauzei, iar, pe de altă parte, pronunțarea unei soluții, prin prisma analizei normelor constituționale, este un atribut exclusiv al Curții Constituționale. În ceea ce privește cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, caracterul succint al considerentelor încheierii, precum și prezența unor motive străine de natura cauzei, apreciind că, din argumentația încheierii recurate nu rezultă raționamentul juridic care a condus la soluția pronunțată, iar argumentele prezentate de recurentă în susținerea excepției nu sunt analizate și înlăturate motivat. În acest sens, recurenta a apreciat că nu sunt respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ. și nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost conturată în cauza Albina c. România, prin prisma prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat greșita aplicare a normelor de drept material, în ceea ce privește legătura art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 cu soluționarea cererii de revizuire. Atât timp cât obiectul contestației formulate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074/2015 privește nerespectarea dispozițiilor acestui text de lege, nu se poate susține că nu există o legătură cu cererea prin care se solicită revizuirea deciziei prin care a fost respinsă contestația. În acest sens, recurenta a învederat că, deși din punct de vedere formal, instanța s-a pronunțat asupra contestației îndreptate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074/2015, în realitate, față de considerentele deciziei supuse revizuirii, rezultă că instanța nu s-a pronunțat asupra lucrurilor cerute și, pe de altă parte, s-a pronunțat asupra unui lucru necerut, fiind incident cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Prin urmare, a apreciat recurenta, de interpretarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 depinde atât admisibilitatea cererii de revizuire, cât și soluționarea pe fond a contestației, în ceea ce privește motivele de nulitate ale hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Apărările formulate în cauză Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii nu a depus întâmpinare la dosarul instanței de recurs.

Hotărârea de declinare a competenței de soluționare a recursului declarat împotriva Încheierii din 17 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2016 Prin Încheierea nr. 119 din 13 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a declinat competența de soluționare a recursului declarat de A. împotriva încheierii din 17 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2016, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 22 iulie 2019, sub nr. x/2019. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Critica de nelegalitate subsumată cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. este nefondată, în cauză neputând fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative. Acest caz de casare a fost argumentat de recurentă prin raportare la o problemă de ordin terminologic, din cuprinsul considerentelor încheierii recurate, care ar conduce, în opinia sa, la o modificare a textului art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Înalta Curte constată că o astfel de ipoteză nu poate fi reținută în cauză, întrucât, chiar dacă în considerentele încheierii atacate s-a folosit, într-un caz singular, sintagma "invocarea excepției de neconstituționalitate", pentru a face referire la cerința legăturii cu soluționarea cererii de revizuire deduse judecății, anterior instanța de judecată a redat condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, astfel cum se regăsesc în cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, arătând că "norma vizată de excepție" trebuie să îndeplinească această condiție de admisibilitate. Așadar, se poate susține, cel mult, existența unei erori, constând în redarea neconformă a termenilor textului de lege care reglementează condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, argumentul privitor la "modificarea" legii de către instanță fiind, în mod vădit, neîntemeiat și bazat pe interpretarea singulară și excesiv de formalistă a unui singur paragraf din încheiere, fără a fi avute în vedere celelalte considerente ale hotărârii. În ceea ce privește cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de control judiciar îl apreciază a fi, de asemenea, nefondat. Astfel, prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) din același act normativ, încheierea atacată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul cauzei a analizat în mod adecvat circumstanțele cauzei și textul de lege incident, din perspectiva condițiilor de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a condus la soluția de respingere a cererii cu care a fost învestită. Totodată, instanța de control judiciar reține că hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză. De altfel, analiza instanței de judecată era circumscrisă, în cauză, exclusiv analizării condițiilor cumulative de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, caz în care, constatând că una dintre aceste condiții nu este îndeplinită (respectiv legătura cu cauza a normei vizată de excepția de neconstituționalitate), examinarea celorlalte condiții se dovedea a fi inutilă. Nefondate sunt și criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reținând că textul de lege a cărui neconstituționalitate a fost invocată nu are legătură cu soluționarea cererii de revizuire, astfel cum în mod corect s-a reținut prin încheierea recurată. Astfel, legătura dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei nu este generată de simpla tangență a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză. În cauză, excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cursul soluționării cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 3976 din 9 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, iar cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuenta susținând că instanța de judecată nu a făcut aplicarea prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 și, pe cale de consecință: - instanța nu a reținut, în considerente, că s-a solicitat anularea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru nerespectarea principiilor echității și bunei credințe, a uzanțelor generale în materie de examene, precum și a regulilor de drept comun; - instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, respectiv modificarea notelor și a baremelor; - instanța a reținut, în considerente, că s-a solicitat anularea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru nerespectarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. f) și h) din Regulament, fără a analiza susținerile pe fond ale părții contestatoare. Potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și a faptelor pe care se întemeiază. Or, în cadrul acestei analize, instanța stabilește dacă argumentele din cuprinsul cererii se circumscriu cazului de revizuire invocat, în speță dacă a existat o omisiune în soluționarea unor lucruri cerute de parte ori dacă instanța de judecată a depășit limitele învestirii sale. Înalta Curte reține că presupusa omisiune a instanței de a se pronunța asupra unor lucruri cerute ori pronunțarea asupra a ceea ce nu s-a cerut, a fost susținută prin argumente care contestă considerentele hotărârii atacate cu revizuire, revizuenta arătând că instanța de judecată nu a făcut aplicarea în speță a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, întrucât a apreciat în mod greșit că nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de acest text de lege. În acest context, Înalta Curte constată că obiectul criticilor din revizuire nu îl reprezintă aplicarea în cauză, de către instanța de judecată, a unui text de lege cu caracterul neconstituțional, ci, dimpotrivă, neaplicarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, de către instanța învestită cu soluționarea contestației formulate împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Or, chestiunea vizând temeiurile de drept incidente sau neincidente într-o anumită cauză face obiectul controlului judecătoresc și nu al controlului de constituționalitate, invocarea excepției de neconstituționalitate nefiind un factor care să ajute la pronunțarea unei soluții. Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de judecată că nu există o legătură a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 cu cauza, eventuala admitere a unei excepții de neconstituționalitate a acestui articol neputând influența dezlegarea ce se va da asupra cererii de revizuire, prin prisma motivelor invocate în susținerea acestei cereri. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A., ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,