ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6559/2019

Ședința publică din data de 19 decembrie 2019

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarelor conexate, constată următoarele:

I. Cadrul procesual

Prin Hotărârea nr. 171 din 16 februarie 2016 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a constatat că magistratul A. "a încălcat normele de conduită prevăzute de art. 18 alin. (2) din Codul deontologic".

Prin Hotărârea nr. 557 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a respins contestația formulată de magistrat împotriva Hotărârii nr. 171 din 16 februarie 2016 a secției pentru Judecători.

Pentru a hotărî astfel, secția pentru Judecători a reținut, în esență, că magistratul a avut, față de un coleg judecător, un comportament concretizat în afirmații cu conotație peiorativă, defăimătoare, incompatibil cu normele de conduită prevăzute de art. 18 alin. (2) din Codul deontologic care interzic expres exprimarea de către un magistrat a părerii cu privire la probitatea profesională și morală a colegilor.

Soluția pronunțată și considerentele de fapt și de drept expuse în hotărâre de secția pentru Judecători au fost menținute ca atare prin hotărârea Plenului CSM, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația administrativă formulată de magistratul vizat.

Prin acțiunea depusă la 12.04.2016 (data poștei) și înregistrată ca dosar nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-civilă, de contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A. a formulat acțiune în contencios administrativ, solicitând anularea Hotărârii nr. 557 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 171 din 16 februarie 2016 a secției pentru Judecători, precum și a lucrării nr. 10760, înscrise la pct. 11 pe ordinea de zi a ședinței secției pentru Judecători din 17.05.2016, prin care s-a respins ca inadmisibilă plângerea prealabilă formulată de contestatoare împotriva hotărârilor mai sus menționate.

Prin sentința nr. 63.06.2016, Curtea de Apel Târgu-Mureș și-a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde cauza a fost înregistrată, la data de 08.07.2016, pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal, sub același nr. 153/43/2016.

Prin acțiunea formulată la 12.07.2016 (data poștei) și înregistrată ca dosar nr. x/2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, aceeași contestatoare a promovat recurs împotriva Hotărârii nr. 557 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins plângerea formulată contra Hotărârii nr. 171 din 16 februarie 2016 a secției pentru Judecători și s-a dispus sesizarea Inspecției Judiciare în vederea verificării existenței încălcării Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Prin încheierea de ședință din 15.11.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016.

Prin acțiunea depusă la 13.10.2016 și înregistrată ca dosar nr. x/2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, aceeași contestatoare a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 557 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins contestația administrativă împotriva Hotărârii nr. 171 din 16 februarie 2016 a secției pentru Judecători.

Prin încheierea de ședință din 17.03.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016.

În fapt, prin acțiunile conexate, completate și precizate, contestatoarea a arătat că a fost sancționată deontologic pentru că, în calitatea sa de judecător și de președinte al Asociației Magistraților din România, a avut o luare de poziție publică referitoare la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu cazul "Rarinca", imediat după pronunțarea deciziei definitive din apel de achitare a inculpatei și înainte de introducerea unei contestații în anulare de către DNA.

În esență, contestatoarea a criticat hotărârea secției pentru Judecători și hotărârea Plenului pentru lipsa de claritate și previzibilitate a normei legale cuprinse în art. 18 alin. (2) din Codul deontologic aprobat prin Hotărârea CSM nr. 328/2005, care a fost reținută drept temei legal al celor două acte.

A mai invocat contestatoarea împrejurarea că declanșarea procedurii de cercetare a sa s-a realizat prin sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare în baza unui proces-verbal întocmit de adjunctul inspectorului-șef de la acea dată, care avea funcția de procuror (deși era vorba de o chestiune ce viza cariera, disciplina, deontologia judecătorilor), dar și motive legate de incompatibilitatea unor membri ai CSM și faptul că, în mod nelegal, s-a transformat procedura disciplinară inițiată în procedură deontologică.

A susținut, în acest context că este relevantă motivarea Curții Constituționale din cuprinsul deciziei nr. 304/2018, potrivit căreia textul de lege nu poate fi interpretat decât în sensul că un inspector judiciar cu calitatea de procuror nu poate interveni în procedurile ce privesc un judecător, iar în măsura în care s-a ajuns la această situație instanțele judecătorești sunt competente să analizeze acest aspect, iar nu Curtea Constituțională a României.

Or, actul de sesizare, din oficiu, al Inspecției Judiciare a fost semnat de inspectorul șef adjunct cu funcție de procuror, motiv pentru care, având în vedere cele două decizii indicate anterior, este lovit de nulitate absolută pentru lipsa capacității inspectorului judiciar procuror de a realiza acte în ceea ce privește judecătorii. Nulitatea acestui act este de natură a conduce la nulitatea absolută a întregii procedurii la inspecției, inclusiv a actului prin care aceasta s-a finalizat.

Rezoluția finală a inspecției judiciare a fost calificată de Înalta Curte - sectia de contencios administrativ și fiscal ca fiind un act cu dublă natură, pe de o parte, reprezentând actul de finalizare a procedurii administrative al inspecției, iar, pe de altă parte, constituind actul de sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii. Însă acest act este nul din ambele perspective, aspect ce conduce la o nelegală sesizare a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și la nulitatea absolută a hotărârii adoptate.

În cauză a formulat cerere de intervenție accesorie Asociația Magistraților din România, admisă în principiu prin încheierea de ședință din 18 decembrie 2019.

Prin notele de ședință depuse la data de 09.11.2019 (dosar fond nr. x/2016 ÎCCJ - fila x vol. II), contestatoarea A. a precizat că prezenta procedură judiciară constituie contestație în temeiul art. 29 alin. (5), (7) din Legea nr. 317/2004 (forma în vigoare la data contestației), în raport cu cele statuate prin decizia nr. 304/2018 pronunțată de Curtea Constituțională a României.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinări, invocând excepția necompetenței materiale a curții de apel, inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ și a recursului, hotărârea Plenului putând fi atacată doar cu contestație, conform Legii nr. 317/2004.

În acest context, a solicitat conexarea dosarelor, iar pe fond, respingerea acțiunilor ca neîntemeiate.

A susținut, în esență, că procedura administrativă s-a desfășurat legal, și că, în urma acesteia, în mod temeinic și legal Consiliul Superior al Magistraturii a reținut încălcarea de către magistratul vizat a prevederilor art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Contestatoarea a depus răspunsuri la întâmpinări, prin care a reiterat principalele susțineri din contestația administrativă și din acțiunile introductive conexate.

În cauză a fost administrată, la cererea ambelor părți, proba cu înscrisuri.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra acțiunilor conexe

Examinând hotărârile contestate, prin prisma criticilor formulate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că acțiunile conexe, astfel cum au fost completate și precizate ca reprezentând o procedură unică, aceea a contestației prevăzute de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, sunt întemeiate, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Principala critică adusă de contestatoare prin acțiunile conexe precizate este aceea că s-a reținut în sarcina sa încălcarea art. 18 alin. (2) din Codul Deontologic, articol care a fost anulat prin decizia definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2016, motivat de faptul că este lipsit de claritatea și previzibilitatea cerute de principiul legalității.

Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 2215 din 17 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, instanța supremă a dispus anularea dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24.08.2005 și menținerea soluției de respingere a cererilor de anulare a dispozițiilor art. 36 alin. (6) și (7) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 326/2005 și ale art. 10 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/15.11.2012.

Această decizie definitivă de anulare parțială a actului normativ incident în cauză produce efecte inter partes, ca orice hotărâre judecătorească, independent de împrejurarea publicării ei în Monitorul Oficial al României, impusă prin prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004 pentru asigurarea efectelor erga omnes.

Totodată, reține din actele aflate la dosar că, în speță, contestatoarei i s-a imputat încălcarea prevederilor art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât aceasta ar fi făcut mai multe afirmații cu conotație peiorativă, defăimătoare, la adresa judecătorului ce îndeplinea la data faptelor funcția de președinte al instanței supreme.

S-a apreciat, atât de către secția pentru Judecători, cât și de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, că acest comportament al contestatoarei este incompatibil cu normele de conduită prevăzute de art. 18 alin. (2) din Codul deontologic care interzic expres exprimarea de către un magistrat a părerii cu privire la probitatea profesională și morală a colegilor.

Înalta Curte reține că, într-adevăr, art. 18 alin. (2) din Codul deontologic (forma în vigoare la data faptei reținute în sarcina contestatoarei) prevede: "Judecătorii și procurorii nu își pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională și morală a colegilor lor."

Această dispoziție a Codului deontologic - act administrativ cu caracter normativ ce stă la baza emiterii actelor administrative cu caracter individual contestate în cauză - a fost anulată însă prin decizia nr. 2215/17.04.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Or, Înalta Curte reamintește principiul general de drept nullum crimen, nulla poena sine lege, în conformitate cu care nu se poate imputa o abatere de la o normă legală sau regulamentară, dacă fapta în discuție nu este prevăzută de o lege în vigoare și, cu atât mai puțin s-ar putea aplica o sancțiune dacă fapta și sancțiunea nu sunt expres prevăzute de lege.

Prin urmare, câtă vreme norma invocată ca temei legal al Hotărârii nr. 171/16.02.2016 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, precum și al Hotărârii nr. 557/17.05.2016 a Plenului CSM, nu mai există în ordinea de drept, fiind anulată prin hotărâre judecătorească definitivă a instanței de contencios administrativ, este evident că ambele hotărâri contestate, precum și actele prealabile, care au stat la baza emiterii acestora și care tind la angajarea răspunderii contestatoarei pentru încălcarea respectivelor prevederi Codului deontologic, apar ca fiind lipsite de temei legal, nemaiputând fi menținute.

Față de soluția ce urmează a fi pronunțată, de anulare a ambelor hotărâri, cu consecința desființării întregii proceduri ce o vizează pe contestatoare din perspectiva pretinsei încălcări a Codului deontologic, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor subsidiare formulate de către aceasta prin acțiunile conexe și care vizează legalitatea declanșării și desfășurării procedurii propriu-zise (cu atât mai mult, cu cât în mare parte acestea au fost analizate și tranșate definitiv prin decizia mai sus menționată).

De asemenea, în considerarea prevederilor art. 61 alin. (1), (3) și art. 67 alin. (1) din C. proc. civ. și a caracterului de simplă apărare a interesului contestatoarei, cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de Asociația Magistraților din România va primi aceeași soluție cu cererile principale.

IV. Soluția Înaltei Curți asupra acțiunilor conexe și temeiul juridic al acesteia

În baza art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 29 alin. (7), (9) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va admite acțiunile conexe, astfel cum au fost completate și precizate, formulate de contestatoarea A. și va anula Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 557 din 17 mai 2016 și Hotărârea secției pentru Judecători nr. 171 din 16 februarie 2016.

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe intimatul căzut în pretenții la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, solicitate prin contestație (dosar fond nr. x/2016 ÎCCJ - fila x din vol. I) și în ședință publică și dovedite potrivit chitanței depuse la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite acțiunile conexe, astfel cum au fost completate și precizate, formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 557 din 17 mai 2016 și Hotărârea secției pentru Judecători nr. 171 din 16 februarie 2016.

Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la plata sumei de 20 RON cu titlul de cheltuieli de judecată către contestatoare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 decembrie 2019.