ÎCCJ, Decizia nr. 142/2017

Circumstanțele cauzei ; 1.1.Obiectul cererii de revizuire; Prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul prefectul Județului Prahova, revizuirea Deciziei civile nr. 3620 din 25 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2014. În motivarea cererii sale, revizuentul a arătat, în esență, că ar fi incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ. În concret, revizuentul a susținut că, prin Decizia civilă nr. 3620 din 25 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu s-ar fi fost soluționat recursul său, declarat împotriva sentinței civile nr. 7468 din 13 noiembrie 2014, instanța de recurs analizând exclusiv recursul declarat de prefectul județului Prahova împotriva aceleiași hotărâri. Cel de al doilea motiv de revizuire vizează o pretinsă contradictorialitate între Decizia nr. 3620 din 25 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2014 și Decizia civilă nr. 1034 din 8 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2010. Din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a menționat, în esență, cele ce succed. Motivarea Deciziei nr. 3620/2015 ar fi în contradicție cu motivarea Deciziei nr. 1034/2012, întrucât, formularea petițiilor înregistrate sub nr. L/14/2010, nr. L/408/2010 și nr. L/497/2010, prin care urmărea să obțină punerea în executare a Deciziei civile nr. 365/2009 a Tribunalului Prahova, pronunțată în Dosarul nr. x/281/2007, nu ar atrage, în opinia sa, aplicabilitatea dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 18/1991. Revizuentul a mai arătat că, prin nesoluționarea celor trei petiții, se consideră persoană vătămată în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar, în urma rejudecării cauzei, prin sentința civilă nr. 4127 din 24 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2010*, a fost stabilită obligația prefectului de a soluționa doar petiția înregistrată sub nr. L/14/2010. În acest context, revizuentul a susținut că, la pronunțarea Deciziei nr. 3620/2015, nu au fost avute în vedere precizările din notele scrise, răspunsul la întâmpinare, întâmpinarea formulată cu privire la recursul prefectului, înscrisurile pe care le-a depus în probațiune. Totodată, a susținut revizuentul că, în cuprinsul hotărârii, au fost menționate hotărâri judecătorești neinvocate de părți și fără relevanță și au fost făcute aprecieri nesusținute de texte de lege în vigoare. În completare, revizuentul a expus împrejurări de fapt și de drept referitoare la demersurile și procedurile aferente cererii de retrocedare pe care a depus-o încă din anul 1991 în temeiul Legii nr. 18/1991, precum și la demersurile administrative efectuate pe lângă Prefectura Județului Prahova. 1.

Hotărârea de declinare a competenței; Prin Decizia nr. 75 din 14 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 3620/2015, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 1.2. Soluția instanței de revizuire; Prin Decizia nr. 1435 din 11 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015 , s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 3620 din 25 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. 2. Cererea de recurs; Împotriva deciziei instanței de revizuire, a declarat recurs revizuentul A., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii sale de revizuire astfel cum a formulat-o. Recurentul a invocat, în drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și alin. (2), ale art. 490 alin. (1), art. 511 și pe cele ale art. 513 alin. (4), (5) și (6) C. proc. civ. Recurentul a susținut, în esență, că nu ar fi solicitat instanței de revizuire să judece fondul cauzei, însă a reiterat criticile și argumentele pentru care apreciază că instanțele de recurs nu l-au citat corect și nu au soluționat legal, temeinic și fără părtinire cauza, au examinat incorect sau au omis să examineze parte din probele administrate, precum și toate susținerile și apărările sale formulate în dosarul de recurs și nu au respectat autoritatea de lucru judecat a hotărârii prin care s-a dispus amendarea autorității intimate.

Apărările intimatului; Intimatul prefectul Județului Prahova, în calitate de președinte al Comisiei Județene de Fond Funciar, a formulat și a atașat la dosar întâmpinare, solicitând motivat, în esență, respingerea recursului, ca nelegal, arătând, în esență, că criticile formulate nu au legătură cu soluția atacată.

Procedura derulată în recurs; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat. Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ. , prin încheierea din data de 10 aprilie 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succed. Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (5) din C. proc. civ. și vizează pretinse neregularități procedurale, săvârșite, însă, nu de instanța de revizuire care a pronunțat hotărârea atacată, ci de instanțele care au pronunțat soluțiile a căror revizuire s-a cerut. Este adevărat că, potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, acestea trebuie să vizeze, în mod evident, exclusiv hotărârea atacată pe calea recursului. Întrucât criticile recurentului, subsumate acestui caz de casare, nu privesc Decizia nr. 1435 din 11 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, supusă cenzurii în speță, neregularități invocate din această perspectivă nu au relevanța ce li se atribuie de către autor și nu sunt de natură a atrage nulitatea/nelegalitatea deciziei recurate. Nu se poate susține nici faptul că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 509 C. proc. civ. Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8: „Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". În ceea ce privește existența condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în cauză de A., în cadrul controlului exercitat pe calea recursului, se constată că secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație si Justiție, ca instanță de revizuire, a stabilit în mod just că examinarea obiectului celor două litigii în care revizuentul susține că s-ar fi pronunțat hotărâri potrivnice, relevă faptul că acestea nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 430 C. proc. civ. Pentru întrunirea respectivelor condiții, se impunea ca hotărârile invocate să soluționeze, ambele, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeași excepție procesuală, același incident procesual sau aceeași chestiune litigioasă, ceea ce nu este cazul în speță. Pe de altă parte, se constată că susținerile revizuentului cu privire la Decizia nr. 3620/2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reprezintă veritabile critici referitoare la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii menționate, prin care acesta tinde, în realitate, să obțină o rejudecare a cauzei, ceea ce, într-adevăr, excedează atât cadrului procesual al revizuirii, cât și recursului pendinte. În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât argumentele recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății.