ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1435/2016

Decizia nr. 1435/2016

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Obiectul cererii de revizuire

Prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Prefectul Județului Prahova, revizuirea deciziei civile nr. 3620 din 25 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2014.

În motivarea cererii sale, revizuientul arată, în esență, că sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

În concret, revizuientul afirmă că, prin decizia civilă nr. 3620 din 25 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu a fost soluționat recursul său, declarat împotriva sentinței civile nr. 7468 din 13 noiembrie 2014, instanța de recurs analizând exclusiv recursul declarat de Prefectul județului Prahova împotriva aceleiași hotărâri.

Cel de al doilea motiv de revizuire privește contradictorialitatea între decizia nr. 3620 din 25 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2014 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „decizia nr. 3620/2015”), și decizia civilă nr. 1034 din 8 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2010 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „decizia nr. 1034/2012”).

În susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul, pentru argumentele arătate în continuare, solicită următoarele:

Motivarea deciziei nr. 3620/2015 este în contradicție cu motivarea deciziei nr. 1034/2012, arătând, în esență, că formularea petițiilor înregistrate sub nr. XX/2010, nr. YY/2010 și nr. ZZ/2010 prin care urmărește să obțină punerea în executare a deciziei civile nr. 365/2009 a Tribunalului Prahova, pronunțată în Dosarul nr. x/281/2007, nu atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.

Revizuentul arată că, prin nesoluționarea celor trei petiții, se consideră persoană vătămată în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar, în urma rejudecării cauzei, prin sentința civilă nr. 4127 din 24 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2010*, a fost stabilită obligația prefectului de a soluționa doar petiția înregistrată sub nr. XX/2010.

În acest context, revizuentul susține că, la pronunțarea deciziei nr. 3620/2015, nu au fost avute în vedere precizările din notele scrise, răspunsul la întâmpinare, întâmpinarea formulată cu privire la recursul prefectului, înscrisurile pe care le-a depus în probațiune. Totodată, susține revizuentul că, în cuprinsul hotărârii, sunt menționate hotărâri judecătorești neinvocate de părți și fără relevanță și sunt făcute aprecieri nesusținute de texte de lege în vigoare.

În completare, revizuentul expune împrejurări de fapt și de drept referitoare la demersurile și procedurile aferente cererii de retrocedare pe care a depus-o încă din anul 1991 în temeiul Legii nr. 18/1991, precum și la demersurile administrative efectuate pe lângă Prefectura Județului Prahova.

II. Hotărârea de declinare a competenței

Prin decizia nr. 75 din 14 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat în favoarea Înaltei Curți de casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 3620/2015, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

III. Considerentele Înaltei Curți cu privire la cererea de revizuire

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2/2015.

Revizuentul a formulat cererea de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora:

„Art. 509 –

Obiectul

și motivele revizuirii

(1)

Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…)

8.

există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”.

Dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. referitoare la procedura de judecată în cazul cererii de revizuire prevăd în mod expres faptul că „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”.

În sensul dispozițiilor citate, condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire sunt următoarele:

- hotărârea a cărei revizuire se cere să fie o hotărâre pronunțată asupra fondului cauzei sau care evocă fondul cauzei;

-

hotărâri potrivnice să fie definitive;

- a doua hotărâre să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În cauză, revizuentul susține, în esență, că decizia nr. 3620/2015 este potrivnică deciziei nr. 1034/2012.

Prin decizia civilă nr. 3620/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, excepția nulității recursului declarat de pârâtul Prefectul Județului Prahova - președintele Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a admis recursul pârâtului Prefectul Județului Prahova - președintele Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinței civile nr. 7468 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2014, a casat sentința atacată și, rejudecând, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A. și a respins, ca nefondat, recursul reclamantului A.

Decizia nr. 3620/2015 a fost pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014, având ca obiect

cererea de chemare în judecată prin care

reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Județului Prahova - președintele Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate al terenurilor Prahova, a solicitat să se constate că nu a fost respectată sentința civilă nr. 4127 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2010, prin care a fost obligat să răspundă petiției nr. XX din 08 ianuarie 2010, motiv pentru care să fie aplicată pârâtului amenda prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 și să fie obligat pârâtul la despăgubiri de întârziere până la soluționarea petiției în conformitate cu obligațiile stabilite prin decizia civilă nr. 365/2009.

Prin decizia nr. 1034/2012, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 585 din 14 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2010, în contradictoriu cu intimatul–pârât Prefectul Județului Prahova B. – președintele Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate al terenurilor Prahova, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Decizia nr. 1034/2012 a fost pronunțată în Dosarul nr. x/3/2010, având ca obiect cererea prin care reclamantul

A., în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Județului Prahova B. – președintele Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate al terenurilor Prahova,

a solicitat următoarele: obligarea la soluționarea petițiilor sale respectând ad litteram obligațiile prevăzute în dispozitivul deciziei civile nr. 365 din 03 martie 2009 a Tribunalului Prahova, irevocabilă și învestită cu formulă executorie și să-i răspundă punct cu punct la toate punctele formulate în petiții; daune-interese de 100 RON/zi de întârziere, după 30 zile de la data rămânerii sale irevocabile a hotărârii, până la data soluționării cererii formulate în baza deciziei nr. 365 din 03 martie 2009, având în vedere abuzul împotriva persoanei și prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 1 RON; aplicarea dispozițiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., pentru refuzul repetat de a se conforma prevederilor Legii nr. 554/2004, ce atestă reua-credință a pârâtului; obligarea pârâtului la daune materiale de 6000 RON, reprezentând frustrarea de a beneficia de recolta viței de vie și a pomilor fructiferi, pentru că prin ignorarea repetatelor sale petiții, cu solicitări îndreptățite, bazate pe obligațiile ce decurg din decizia civilă nr. 365 din 03 martie 2009, i s-a împiedicat exercitarea drepturilor civile revendicate; obligarea pârâtului la plata către reclamant, în baza acelorași motive, a cheltuielilor în sumă de 241,40 RON, reprezentând expediții prin poștă a petițiilor ignorate, deplasări la Ploiești pentru înregistrarea acestor petiții, dactilografierea acțiunilor și petițiilor, xerox.

În sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin hotărâri definitive se înțeleg acele hotărâri prin care litigiul dedus judecății este soluționat cu caracter definitiv în ceea ce privește fondul cauzei.

Or, în speță, decizia nr. 1034/2012, prin care a fost admis recursul, a fost casată sentința recurată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, la instanța de fond, nu este, în sensul dispozițiilor citate, o hotărâre prin care să fi fost soluționat definitiv fondul raportului juridic dedus judecății și care să aibă, astfel, capacitatea de a fi potrivnică deciziei nr. 3620/2015.

Pe de altă parte, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca a doua hotărâre (în speță, decizia nr. 3620/2015) să încalce

autoritatea de lucru judecat

a primei hotărâri (în speță, decizia nr. 1034/2012).

În ceea ce privește „autoritatea de lucru judecat”, art. 430 C. proc. civ. dispune în sensul următor:

„

Art. 430 –

Autoritatea de lucru judecat

(1)

Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei

excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2)

Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(3)

Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

(4)

Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

(5)

Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre”.

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 430 C. proc. civ., ar însemna ca hotărârile potrivnice să soluționeze, ambele, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit,

fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeași excepție procesuală, același incident procesual sau aceeași chestiune litigioasă, ipoteze care, însă, nu sunt identificate în prezenta cauză.

Din expunerea rezumativă atât a obiectului celor două litigii în care revizuentul susține că au fost pronunțate hotărârile potrivnice, cât și a hotărârilor potrivnice în opinia revizuentului, se observă că nu ne aflăm în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 508 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 430 C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că susținerile revizuentului cu privire la decizia nr. 3620/2015 reprezintă veritabile critici referitoare la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii respective, prin care tinde, în realitate, să obțină o rejudecare a cauzei, ceea ce excede cadrului procesual al revizuirii, în cadrul căreia se analizează admisibilitatea revizuirii în raport cu faptele pe care se întemeiază.

La pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că „în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (…). O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 855/21.12.2010)”.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, în raport cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulată de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 3620 din 25 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2016.