ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3070/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 06 iunie 2014, reclamanta A. SA, în nume propriu și pe seama societăților B. și C., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat:

- Anularea Notificării emisă de pârâtă prin Adresa nr. x din 30 aprilie 2013, transmisă reclamantei prin mesajul electronic din data de 30 aprilie 2013, de la adresa electronică clawback@casan.ro, referitoare la consumul de medicamente suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății pentru trimestrul I/2013;

- Anularea adresei nr. x din 12 iunie 2013, emisă de CNAS ca răspuns la contestația nr. x din 09 mai 2013, formulată de reclamanta A. SA împotriva Notificării CNAS nr. x din 30 aprilie 2013;

- Obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat prin actul administrativ, respectiv Notificarea nr. x din 30 aprilie 2013, transmisă reclamantei prin mesajul electronic din data de 30 aprilie 2013, conform art. 8 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 1357, 1359 C. civ.

- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Prin Sentința civilă nr. 238 din data de 23 aprilie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. SA, în nume propriu și pentru societățile B. și C., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a anulat notificarea emisă de pârâtă prin Adresa nr. x din 30 aprilie 2013, transmisă reclamantei prin mesaj electronic la data de 30 aprilie 2013, a respins restul capetelor de cerere și a obligat pârâta la plata sumei de 14.110 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva Sentinței civile nr. 238 din 23 aprilie 2015 a formulat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată, fondându-și recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și respingerea în tot a acțiunii reclamantei.

În susținerea recursului, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea de fond atât cu privire la corectitudinea valorii consumului de medicamente care a stat la baza emiterii notificării contestate de intimata-reclamantă, cât și cu privire la faptul ca expertul desemnat în cauză s-a aflat în imposibilitatea de a verifica elementele care au stat la baza emiterii notificării contestate.

Recurenta-pârâtă învederează instanței de recurs că sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011, valoarea consumului de medicamente suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății fiind considerată valoarea finală la care medicamentele ajung la pacienți prin farmacii, spitale și centre de dializă. Potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011 farmaciile, unitățile spitalicești și centrele de dializă care utilizează medicamente raportează acest consum către casele de asigurări de sănătate, iar acestea, la rândul lor, raportează consumurile centralizate către C.N.A.S.

În acest sens recurenta-pârâtă invocă și recomandările Consiliului Concurenței cuprinse în adresa nr. x din 30 septembrie 2013, înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate sub nr. x din 20 septembrie 2013, prin care Consiliul apreciază că datele esențiale pentru verificarea modalității de calcul a contribuției trimestriale sunt cele referitoare la consumul de medicamente pe canale de eliberare, respectiv farmacii, unități sanitare cu paturi și centre de dializă.

În ceea ce privește susținerile expertului referitoare la imposibilitatea verificării corectitudinii consumului de medicamente de către intimata-reclamantă, recurenta-pârâtă solicită instanței de judecată să aibă în vedere raportările efectuate de casele de asigurări de sănătate către C.N.A.S., în conformitate cu Ordinul C.N.A.S. nr. 927/2011. Aceste raportări nu sunt întocmite distinct pe fiecare medicament (cod CIM) sau deținător al autorizației, ci ca sume globale valorice. Transmiterea acestor date, ca sume globale valorice, nu echivalează cu nevalidarea sau validarea greșită a consumului total trimestrial, întrucât casele de asigurări de sănătate transmit acest consum global după validarea acestuia, conform Ordinului președintelui C.N.A.S. nr. 927/2011.

Față de aspectele contestate de intimata-reclamantă, recurenta-pârâtă apreciază că acestea vizează chiar modul de raportare a consumului de medicamente instituit prin lege, în condițiile în care instanța de contencios administrativ este chemată să verifice legalitatea și temeinicia unui act administrativ emis în regim de putere publică de o autoritate publică a statului român, pe când temeinicia și legalitatea unor prevederi legale este dată în competența instanței de contencios constituțional.

Recurenta-pârâtă susține ca nu a creat vreun prejudiciu reclamantei, ci reclamanta este cea în măsură să prejudicieze bugetul FNUASS prin neplata contribuției clawback.

O alta critică a recurentei-pârâtă privește obligarea sa la suportarea cheltuielilor de judecată, apreciind că acordarea cheltuielilor de judecată este nejustificată, având în vedere obiectul litigiului și complexitatea cauzei. Bugetul FNUASS are destinație specială, precisă și limitată și orice grevare a acestui buget are consecințe o serie de aspecte cu impact negativ în ce privește veniturile și procedura de gestionare a acestora.

În subsidiar, recurenta-pârâtă solicită diminuarea onorariului avocațial stabilit cu titlu de cheltuieli de judecată, prin aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 16 octombrie 2015 intimata-reclamantă A. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurenta-pârâtă.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 05 aprilie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus la dosarul cauzei un punct de vedere asupra raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (...) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (...), precum și semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie autografă și nu dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a depus cererea de recurs prin fax, la data de 11 iunie 2015, fiind înregistrată la instanța de fond la data de 12 iunie 2015, recursul purtând semnătura Directorului/Consilier juridic D., semnătură care, datorită modalității de depunere a recursului, se regăsește în forma imprimată.

Prin Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, magistratul raportor a apreciat în sensul că, raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie depusă în original, sau exemplarul cererii de recurs din dosar trebuie să fie semnat de către reprezentantul recurentei-pârâte.

Totodată, magistratul raportor a opinat în sensul soluției de admisibilitate a recursului, numai sub rezerva depunerii cererii de recurs în original sau semnării exemplarului cererii de recurs din dosar de către reprezentantul recurentei CNAS, de la data comunicării raportului și până la termenul ce se va acorda pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului.

Raportul întocmit asupra admisibilității recursului, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat recurentei-pârâte Casa Națională de Asigurări de Sănătate la data de 05 mai 2017, conform dovezii de comunicare aflate la fila 30 din dosarul de recurs.

Recurenta-pârâră Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a depus un punct de vedere asupra raportului comunicat, nu a comunicat instanței un exemplar original al recursului și nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 și art. 196 C. proc. civ., republicat, recursul necuprinzând semnătura părții (a reprezentantului acesteia), care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată, nefiind suficientă o copie imprimată a acesteia.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței civile nr. 238 din 23 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT