ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1462/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 6 iunie 2014, reclamanta Terapia SA, în nume propriu și pe seama societăților A. și B., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat:

- Anularea Notificării emise de pârâtă prin Adresa nr. x din 30 aprilie 2013, transmisă reclamantei prin mesajul electronic din data de 30 aprilie 2013, de la adresa electronică x@x.ro, referitoare la consumul de medicamente suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății pentru trimestrul I/2013;

- Anularea Adresei nr. x din 12 iunie 2013, emisă de CNAS ca răspuns la contestația nr. 9883 din 9 mai 2013, formulată de reclamanta Terapia SA împotriva Notificării CNAS nr. MS/FD/1899 din 30 aprilie 2013;

- Obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat prin actul administrativ, respectiv Notificarea nr. x din 30 aprilie 2013, transmisă reclamantei prin mesajul electronic din data de 30 aprilie 2013, conform art. 8 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 1357, 1359 din C. civ.

- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Prin Sentința civilă nr. 238 din data de 23 aprilie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta Terapia SA, în nume propriu și pentru societățile A. și B., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a anulat notificarea emisă de pârâtă prin Adresa nr. x din 30 aprilie 2013, transmisă reclamantei prin mesaj electronic la data de 30 aprilie 2013, a respins restul capetelor de cerere și a obligat pârâta la plata sumei de 14.110 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva Sentinței civile nr. 238 din 23 aprilie 2015 a formulat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată, fondându-și recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și respingerea în tot a acțiunii reclamantei.

Prin Decizia nr. 3070 din 18 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a anulat recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței civile nr. 238 din 23 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa semnăturii părții (a reprezentantului acesteia) în original.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate se arată faptul că în mod eronat instanța de control judiciar a făcut aplicarea prevederilor art. 486 alin. (1) și (3) și art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat și a anulat recursul promovat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în raport de mențiunile cuprinse în Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză.

Contestatoarea se referă la faptul că magistratul asistent raportor a apreciat în sensul că, raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie depusă în original, sau exemplarul cererii de recurs din dosar trebuie să fie semnat de către reprezentantul recurentei-pârâte, opinia raportorului în sensul soluției de admisibilitate a recursului fiind aceea a depunerii cererii de recurs în original sau a semnării exemplarului cererii de recurs din dosar de către reprezentantul recurentei, în intervalul de la data comunicării raportului și până la termenul ce se va acorda pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului.

Învederează contestatoarea că la data de 24 iulie 2017, recurenta-pârâtă a transmis la dosarul cauzei un exemplar al cererii de recurs în original, însoțit de copii, prin serviciile poștale, fiind astfel eliberată factura nr. x, din data de 24 iulie 2017.

Subliniază contestatoarea că în urma însușirii de către instanța de judecată a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului nu a fost emisă o adresă către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în vederea complinirii oricăror lipsuri ale cererii de recurs, astfel că această parte nu a cunoscut faptul că originalul cererii de recurs a ajuns sau nu a ajuns la dosarul cauzei, recurenta neavând cum să cunoască la ce moment va analiza completul de filtru admisibilitatea în principiu a motivelor de recurs.

Pe fondul contestației în anulare, contestatoarea solicită să se observe faptul că nu se poate face aplicarea art. 486 alin. (1) lit. e) speței de față, având în vedere faptul că acest motiv de anulare a recursului se aplică situațiilor în care lipsește semnătura aplicată motivelor de recurs.

În opinia contestatoarei, în speța de față nu se poate reține o astfel de situație, având în vedere că în Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului se reține faptul că motivele de recurs sunt semnate, lucru reținut și de instanța de judecată.

În raport de dispozițiile art. 199 din C. proc. civ., republicat, care prevăd în mod expres care sunt modalitățile prin care o cerere poate fi adresată instanței de judecată, respectiv că aceasta poate fi depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poștă, curier, fax, sau scanată și transmisă prin poștă electronică, ori prin înscris în formă electronică, contestatoarea arată că în cazul transmiterii prin fax a cererilor introductive de instanță legiuitorul nu a condiționat validitatea acestora de transmiterea lor în original, având în vedere faptul că legiuitorul a prevăzut ca modalitate legală de transmitere a cererilor de instanță și aceea de transmitere prin fax.

În opinia contestatoarei, în aceste condiții rezultă cu claritate faptul că înscrisul transmis prin fax poartă semnătura în original, deoarece înscrisul respectiv poartă intrinsec o semnătură, aceasta nefiind imprimată pe înscris.

Mai arată contestatoarea că, în raport de aceleași dispoziții legale, o cerere transmisă prin fax instanței de judecată se înregistrează și primește dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare, acest lucru nefiind condiționat de transmiterea cererii în original, pentru validitatea acesteia.

Contestatoarea invocă prevederile art. 177 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură.

Se arată în cuprinsul contestației formulate că potrivit art. 196 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății în fața primei instanțe, iar dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație; în cazul în care reclamantul este prezent în instanță, acesta va semna chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea; orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condițiile prevăzute la alin. (2).

În susținerea contestației în anulare contestatoarea arată că invocă prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, având în vedere că acest motiv al contestației în anulare se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, având în vedere faptul că instanța de judecată a făcut aplicarea prevederilor art. 486 alin. (3) în mod eronat, sancționând lipsa semnăturii motivelor de recurs.

Contestatoarea solicită să se observe faptul că motivele de recurs formulate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate și transmise prin fax poartă semnătura consilierului juridic, în conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.

Apreciază contestatoarea că, raportat la reținerile instanței de control judiciar, instanța este datoare să-și exercite rolul activ în aflarea adevărului, să ordone probe și să ceară explicații suplimentare, având în vedere faptul că hotărârea judecătorească reprezintă actul final și de dispoziție al instanței, prin care se soluționează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre părți și că întreaga activitate judiciară se realizează cu scopul de a soluționa un conflict civil concret.

Contestatoarea critică faptul că instanța de judecată nu a impus o anumită conduită Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, prin emiterea unei adrese prin care să se pună în vedere depunerea în original a motivelor de recurs, astfel că recurenta Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a avut cunoștință de dispoziția instanței de judecată.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestații în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluționat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Motivul de contestație în anulare invocat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., îl constituie situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestația în anulare specială și sunt de strictă interpretare.

Astfel, pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).

Înalta Curte constată că în cauza de față ne aflăm în prezența unei hotărâri date asupra recursului, însă aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunțată de o instanță de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susține că ne aflăm în prezența acestei situații.

Înalta Curte constată faptul că prin Decizia nr. 3070 din 18 octombrie 2017 s-a anulat recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru lipsa semnăturii părții (a reprezentantului acesteia) în original.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: ... semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.", că aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă ..., precum și semnătura."

S-a mai reținut că dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Instanța de control judiciar a avut în vedere și dispozițiile art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii", potrivit cărora:

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege."

Prin urmare, s-a reținut că, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie autografă și nu dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte, ca instanță de recurs, a constatat că recurenta-pârâtă a depus cererea de recurs prin fax, la data de 11 iunie 2015, fiind înregistrată la instanța de fond la data de 12 iunie 2015, recursul purtând semnătura Directorului/Consilier juridic C., semnătură care, datorită modalității de depunere a recursului, se regăsește în forma imprimată.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză, magistratul raportor a apreciat în sensul că, raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie depusă în original, sau exemplarul cererii de recurs din dosar trebuie să fie semnat de către reprezentantul recurentei-pârâte.

Totodată, magistratul raportor a opinat în sensul soluției de admisibilitate a recursului, numai sub rezerva depunerii cererii de recurs în original sau semnării exemplarului cererii de recurs din dosar de către reprezentantul recurentei, de la data comunicării raportului și până la termenul ce se va acorda pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului.

Raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat recurentei-pârâte Casa Națională de Asigurări de Sănătate la data de 5 mai 2017, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a depus un punct de vedere asupra raportului comunicat, nu a comunicat instanței un exemplar original al recursului și nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei.

În aceste condiții, instanța de recurs a constatat că nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 și art. 196 din C. proc. civ., republicat, recursul necuprinzând semnătura părții (a reprezentantului acesteia), care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată, nefiind suficientă o copie imprimată a acesteia.

Având în vedere situația de fapt expusă anterior, cuprinsul deciziei contestate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că, în speță, contestația în anulare formulată de contestatoarea Casa Națională de Asigurări de Sănătate este inadmisibilă.

Astfel, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, recurenta-pârâtă nu a respectat normele de procedură specifice recursului, cu referire la cererea de recurs, ceea ce nu poate fi asimilat erorii materiale.

Este evident că, pe lângă faptul că recurenta-pârâtă nu a respectat dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 și 196 din C. proc. civ., nu s-a conformat nici cerinței Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului din Dosarul nr. x/2013, comunicat părților, a evidențiat expres că nu sunt îndeplinite normele procesuale în ceea ce privește cererea de recurs.

Or, pentru faptul că recurenta-pârâtă nu a respectat normele procedurale specifice recursului/cererii de recurs, orice încercare a acesteia de a face aprecieri în sensul că Înalta Curte a aplicat eronat dispozițiile art. 486 alin. (1) și (3) și art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., este neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă insistă, în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, să probeze cu factura emisă de serviciul de poștă că ar fi expediat la dosarul cauzei cererea de recurs în original.

Or, dovada expediției poștale se poate face numai cu confirmarea de primire, sau cu AWB în cazul expedițiilor cu poșta rapidă (D.) și nicidecum cu factura din care nu rezultă denumirea actului expediat.

De asemenea, în cuprinsul contestației formulate există susțineri contradictorii ale contestatoarei cu privire la faptul că ar fi depus/expediat la dosarul cauzei cererea de recurs în original.

Astfel, pe de o parte, contestatoarea arată că la data de 24 iulie 2017 a trimis la dosarul cauzei un exemplar al cererii de recurs în original, însoțit de copii, prin serviciile poștale, iar, pe de altă parte, invocă faptul că instanța de judecată nu a impus o anumită conduită Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, prin emiterea unei adrese prin care să îi pună în vedere să depună în original motivele de recurs, astfel că nu a avut cunoștință de dispoziția instanței de judecată.

Așadar, din susținerile contestatoarei rezultă, pe de o parte, că la data de 24 iulie 2017 ar fi expediat, prin serviciile poștale, cererea de recurs în original, iar, pe de altă parte, că motivul neexpedierii/nedepunerii la dosar a cererii de recurs în original este acela că instanța nu i-ar fi cerut acest lucru în scris.

În acest context, din susținerile contradictorii ale recurentei-pârâte rezultă cu certitudine că:

- recurenta-pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a respectat normele procedurale menționate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 3070/2017, avute în vedere la pronunțarea soluției de anulare a cererii;

- recurenta-pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a respectat îndrumările din Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul Dosarului nr. x/2013, întocmit de Înalta Curte, unde, la ultimul alineat din pag. 3, continuat în pag. 4 s-a precizat: "Se observă că recurenta nu a depus exemplarul original al cererii de recurs, la dosarul instanței de recurs aflându-se doar un exemplar trimis prin fax. Opinia raportorului este în sensul că recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 486 (1) lit. e), recursul necuprinzând semnătura părții, care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată, nefiind suficientă o copie a acestuia".;

- recurenta-pârâtă nu a depus și nu a expediat la dosarul cauzei cererea de recurs în original și, totodată, reprezentantul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nu a semnat, cu semnătura în original, copia cererii de recurs ce a fost depusă la dosarul cauzei.

Înalta Curte apreciază că motivele invocate de recurenta-pârâtă în susținerea contestației în anulare, pe lângă faptul că nu au suport legal, nu corespund adevărului, nu sunt susținute de probatoriul administrat în cauză și, totodată, sunt denaturate prin însăși caracterul lor contradictoriu.

Înalta Curte apreciază că Decizia nr. 3070/2017, pronunțată de instanța de control judiciar trebuie menținută, fiind temeinică și legală, fiind evident că instanța de recurs a examinat cu prioritate condițiile de admisibilitate a recursului declarat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate în Dosarul nr. x/2013 și în mod corect a constatat că recursul este nul pentru considerentele reținute și explicate în detaliu în Decizia nr. 3070 din 18 octombrie 2017.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de recurs că recurenta-pârâtă a depus cererea de recurs prin fax, la data de 11 iunie 2015, fiind înregistrată la instanța de fond (Curtea de Apel Cluj) la data de 12 iunie 2015, recursul fiind semnat în formă imprimată.

Or, în raport de prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 13 alin. (2), art. 148 și art. 196 din C. proc. civ., cererea de recurs trebuia depusă la dosarul cauzei în original, cu semnătura reprezentantului recurentei-pârâte în original, sau, în cazul în care la dosar a fost depusă o copie a cererii de recurs, aceasta să fie semnată, cu semnătura în original a reprezentantului recurentei-pârâte.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților după analiza în completul de filtru, aducându-se astfel la cunoștința recurentei că recursul este admisibil în principiu sub condiția depunerii cererii de recurs în original sau aplicării semnăturii în original a reprezentatului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe copia cererii de recurs ce a fost depusă la dosarul cauzei.

Este de remarcat faptul că recurenta-pârâtă nu a depus un punct de vedere asupra raportului comunicat la data de 5 mai 2017, nu a comunicat instanței exemplarul original al recursului și nici nu a procedat la semnarea de către reprezentantul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a exemplarului aflat la dosarul cauzei.

Decizia instanței de recurs este corectă și în raport de faptul că prin Procesul-verbal al ședinței din 29 ianuarie 2018 a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost stabilită următoarea soluție de principiu:

"În ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea de recurs exclusiv prin fax sau e-mail și instanța face demersuri pentru a obține exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancțiunea aplicabilă este cea a anulării cererii de recurs".

Înalta Curte apreciază, pe de altă parte, că nu poate fi acceptată confuzia pe care o face recurenta-pârâtă între eroarea materială, pe de o parte și nerespectarea normelor de procedură, pe de altă parte, cu atât mai mult cu cât este știut că dispozițiile din C. proc. civ. sunt de strictă interpretare.

Noțiunea de "eroare materială" a fost analizată în doctrină și jurisprudență prin opoziție cu greșeala de judecată, arătându-se că textul vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

În speță, contestatoarea a invocat încălcări ale unor dispoziții legale de către instanța de recurs și incorecta reținere a unor temeiuri de drept, apreciind că soluția corectă era aceea de admitere a recursului și nu cea de anulare a căii de atac exercitate.

Or, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil "recurs la recurs", imposibil de analizat pe calea contestației în anulare.

Erorile invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că exced voinței legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare.

Prin urmare, în cauză nu este incidentă ipoteza greșelii materiale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Dispozițiile normelor menționate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realității, obligă la respingerea contestației ca inadmisibilă.

Deși formal contestatoarea și-a fundamentat cererea pe aceste dispoziții legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exercițiu legal al contestației în anulare, cale extraordinară de atac, este condiționat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, motivele invocate de către contestatoare în susținerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale enumerate anterior.

Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare de față, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește cererea intimatei SC A. SA, de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cale de atac, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte urmează a o admite, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și de soluția dată contestației în anulare, făcând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în raport de complexitatea scăzută a cauzei și soluționarea acesteia la primul termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Deciziei nr. 3070 din 18 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Obligă contestatoarea la plata către intimata SC A. SA a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM