ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 634/2022

Ședința publică din data de 03 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 05 aprilie 2019 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Terapia S.A., Terapia S.A. pentru A., Terapia S.A. pentru B., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea Notificării nr. x/22.10.2018, emisă de CNAS și înregistrată la registratura generală a companiei Terapia S.A. sub nr. x/06.11.2018 pentru stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale aferente trimestrului 1/2013, anularea Adresei nr. x/17.01.2019, adresă prin care CNAS a răspuns la contestația administrativă, adresă înregistrată la registratura generală a companiei Terapia S.A. sub nr. x/07.02.2019 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 201 din 04 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Terapia S.A., în nume propriu și pentru A. și B., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a dispus anularea notificării emisă de către pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate având nr. RV/7324/22.10.2018, înregistrată la registratura generală a reclamantei Terapia S.A. sub nr. x/06.11.2018 pentru stabilirea, calculul si declararea contribuției trimestriale aferente trimestrului I/2013 și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 9185 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând restul capetelor de cerere.

Împotriva sentinței civile nr. 201/2019 din 04 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.

Într-un prim set de critici, recurenta-pârâtă a susținut că, deși la emiterea notificării contestate în cauză s-a raportat la aspectele avute în vedere de instanțele de judecată la soluționarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 și a pus în executare în mod corespunzător sentința civilă nr. 238/2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, rămasă definitivă prin decizia nr. 3070/2017, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prima instanță, cu aplicare greșită a prevederilor art. 430 alin. (1), coroborate cu art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., a respins autoritatea de lucru judecat, invocată prin întâmpinare la fond.

În ceea ce privește reținerile instanței de fond cu privire la corectitudinea consumului de medicamente comunicat reclamantei prin Notificarea contestată, recurentul-reclamant a învederat faptul că instanța de fond nu a constatat vreun neajuns al notificării contestată de reclamantă, prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, ci un neajuns chiar al mecanismului raportării consumului de medicamente, instituit de prevederii legale prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011.

Consideră eronate reținerile instanței de fond din această perspectivă, având în vedere faptul că sistemul de raportare al consumului de medicamente compensate este instituit de legiuitor prin prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011 și în condițiile în care CNAS a emis noua Notificare, contestată de reclamantă în prezenta cauză, cu respectarea Deciziei nr. 144 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335/2015, prin care Curtea Constituțională a reținut că transmiterea în format electronic a datelor necesare pentru calculul contribuției trimestriale nu este de natură a contraveni dispozițiilor constituționale invocate, ci reprezintă o consecință a eliminării barierelor administrative, în scopul instituirii unei proceduri caracterizate prin simplificare și celeritate în comunicarea informațiilor.

De altfel, datele comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare pot fi contestate de către deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor în termen de 10 zile calendaristice din ziua comunicării datelor, iar depunerea contestațiilor nu suspendă obligația de plată a contribuției trimestriale datorate. Contestațiile vor avea ca obiect datele aferente trimestrului pentru care au fost comunicate, potrivit art. 5 alin. (7), și vor fi soluționate prin emiterea unui act administrativ, comunicat contestatarilor în termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora. Ulterior comunicării actului administrativ sau la expirarea termenului de 30 de zile, contestatarul se poate adresa instanței de contencios administrativ, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004.

Pe cale de consecință, recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de fond și-a însușit în mod eronat apărările reclamantei, având în vedere faptul că aceasta contestă chiar sistemul de raportare instituit prin O.U.G. nr. 77/2011 și prin legislația derivată, or, aceste aspecte exced controlului instanței de contencios administrativ și nu pot fi valorificate ca motive de nelegalitate a notificărilor atacate prin acțiune, în cadrul procesual fixat chiar de către reclamantă, care nu a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate sau de nelegalitate a dispozițiilor legale criticate.

Totodată, a învederat că existența unui sistem netransparent cu privire la modul de calcul al consumului centralizat de medicamente de către CNAS și, pe cale de consecință, furnizarea mai multor informații privind calculul acestui consum creează premisele utilizării în mod discreționar a acestor informații de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor, aspect care ar echivala cu o încălcare a principiului confidențialități informațiilor furnizate și totodată ar putea încuraja înțelegerile anticoncurențiale. Astfel, transparența crescută generată de schimbul de informații crește interdependența dintre concurenți și reduce intensitatea concurenței în piețele oligopolistice, în sensul că aceste informații extinse despre piață oferă participanților posibilitatea să monitorizeze strategiile concurenților și să reacționeze rapid și eficient la acțiunile altuia.

Sub acest aspect, însăși Curtea Europeană a arătat că un nivel crescut al transparenței pe o piață deja foarte concentrată nu ar permite concurența reziduală (sau efectul surpriză) între participanții la schimbul de informații care ar fi mai puțin expuși la o eventuală reacție agresivă a altor concurenți.

În acest sens, a precizat că a solicitat Consiliului Concurenței comunicarea unui punct de vedere, în sensul de a se preciza cât de detaliat pot fi comunicate în mod individual datele de vânzări ale medicamentelor proprii privind fiecare plătitor de taxă clawback. Prin adresa nr. x/30.09.2013, înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate sub nr. x/20.09.2013, Consiliul Concurenței a comunicat faptul că transmiterea de date privind identitatea furnizorului nu se încadrează în datele esențiale pentru verificarea modalității de calcul al taxei, singurele elemente necesare fiind cele referitoare la consumul de medicamente pe fiecare canal.

Astfel, CNAS s-a raportat la aspectele avute în vedere de instanța de fond si de recurs la soluționarea dosarului nr. x/2013 și a pus în executare sentința civilă nr. 238/2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, rămasă definitivă prin decizia nr. 3070/2017, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în mod corespunzător.

Raportat la reținerile instanței de fond referitor la faptul că CNAS a inclus în valorile comunicate reclamantei medicamente ce nu au fost comercializate de către aceasta, recurenta-pârâtă a arătat că sentința de fond a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 77/2011, judecătorul fondului neținând cont nici de Deciziile Curții Constituționale nr. 665/2014 și nr. 789/2015.

Prin urmare, consideră eronate reținerile instanței de fond, având în vedere faptul că aceasta s-a raportat în mod greșit la vânzările realizate de către reclamantă și nu la valoarea de compensare a medicamentelor. Așa cum rezultă și din documentația depusă la dosarul cauzei, toate medicamentele al căror consum a fost contestat de către reclamantă au fost decontate efectiv din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a criticat și soluția instanței de fond privind obligarea sa la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, apreciind, în esență, că au fost aplicate în mod greșit dispozițiile art. 451 și art. 452 din C. proc. civ.

Totodată, în raport de prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și art. 208 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 95/2006 și având în vedere faptul că întreprinderea oricăror măsuri ce presupun influențe financiare suplimentare negative asupra bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate conduce automat la diminuarea atât a pachetului de servicii medicale, medicamente și materiale sanitare pentru persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât și a calității serviciilor medicale acordate acestora a solicitat să se respingă ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de obligare a CNAS la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, diminuarea onorariului avocațial și aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 decembrie 2019, intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, în concret, din modul în care au fost formulate criticile de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs, acestea se subsumează în realitate doar motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și, în consecință, vor fi analizate exclusiv din această perspectivă.

Criticile formulate de recurenta-pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate.

Cererea de chemare în judecată formulată în cauză are ca obiect verificarea legalității Notificării RV nr-7324 din 22 octombrie 2018, emisă de pârâtă în vederea stabilirii, calcului și declarării contribuției trimestriale aferente trimestrului I/2013, cu referire la consumul de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerul Sănătății pentru trimestrul I/2013.

Cu privire la același interval de timp și cu privire la aceeași problemă de drept și anume emiterea unei notificări de pârâtă către reclamantă în vederea stabilirii, calcului și declarării contribuției trimestriale aferente trimestrului I/2013 cu referire cu referire la consumul de medicamente suportate din fondul sus menționat, pârâta a emis o altă notificare respectiv notificarea a cărei legalitae a fost analizată în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Cluj.

Prin sentința pronunțată în acest dosar acțiunea a fost admisă în parte, a fost anulată notificarea emisă în întregime, fiind respinse restul pretențiilor din acțiune. Recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost anulat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că soluția de anulare a primei notificări emise de către pârâta pentru trimestrul I/2013 pe problema stabilirii, calculului și declarării contribuției trimestriale aferente trimestrului I/2013 a rămas definitivă.

Soluționând cauza, instanța de fond a găsit întemeiate criticile de nelegalitate invocate de intimatele-reclamante, reținând în acest sens efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al considerentelor instanței din hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Cluj, precum și încălcarea dispozițiilor art. 3, 4 și 5 din O.U.G. nr. 77/2011.

Soluția pronunțată de către judecătorul fondului nu este împărtășită de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Potrivit art. 430 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Înalta Curte, în dezacord cu opinia instanței de fond, constată că, în prezenta speță nu poate fi reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârii pronunțată în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Cluj, întrucât, chiar dacă vizează același interval de timp și aceeași problemă de drept, cele două dosare au ca obiect verificarea legalității unor notificări distincte, notificarea contestată în cauză fiind emisă de recurenta-pârâtă tocmai în vederea punerii în executare a sentinței civile nr. 238/2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 3070/2017, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, instanța de control judiciar reține că prin sentința civilă nr. 238/2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 3070/2017, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus, în concret, refacerea de către recurenta-pârâtă a notificării aferente trimestrului I/2013, în condițiile în care nu au putut fi verificate elementele de calcul ce trebuie avute în vedere cu prilejul determinării valorii taxei clawback.

Or, tocmai în vederea punerii în executare a acestei hotărâri recurenta-pârâtă a procedat la emiterea unei noi notificări, care, așa cum chiar instanța de fond a reținut, ca urmare a expertizei efectuată în cauză, prezintă două diferențe majore față de notificarea emisă în anul 2013, respectiv este indicată valoarea consumului total de medicamente pentru trimestrul I/2013, iar anexa cuprinde lista de medicamente, valoarea acestora fiind în notificarea din speță fără TVA, elemente care sunt de natură să complinească lipsurile constatate cu privire la notificarea inițială și care sunt expresia inclusiv a evoluției legislative în materie.

În consecință, în cauză trebuia să fie verificată legalitatea Notificării RV nr-7324 din 22 octombrie 2018 din perspectiva respectării dispozițiilor legale în baza cărora a fost emisă, respectiv O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, precum și O.G. nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

În acest sens, Înalta Curte reține că actul normativ care reglementează contribuția pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății (contribuția clawback) este O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările ulterioare. Prin art. 3 și art. 5 din ordonanță sunt specificate: modalitatea de calcul a contribuției, datele care se comunică contribuabililor de către C.N.A.S. în vederea stabilirii, calculului și declarării contribuției și modalitatea de comunicare a acestor date.

Potrivit acestor prevederi, C.N.A.S. transmite în format electronic persoanelor obligate la plata contribuției consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, pe baza acestor informații efectuându-se de către persoana obligată la plată stabilirea, calculul și declararea contribuției.

Cu alte cuvinte, potrivit dispozițiilor exprese ale O.U.G. nr. 77/2011 care instituie contribuția și stabilește procedura de calcul și declarare a acesteia, obligația C.N.A.S. este de a transmite consumul centralizat înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări, iar nu de a comunica explicații cu privire la valoarea înregistrată a acestui consum.

De altfel, Curtea Constituțională a fost sesizată repetat cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, și, în special, ale art. 1, art. 3, art. 5 și art. 6 din ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de O.G. nr. 17/2012, cu motivarea că ar contraveni prevederilor constituționale ale art. 31 alin. (1) privind dreptul la informație, deoarece sistemul creat de O.U.G. nr. 77/2011 nu conferă contribuabilului posibilitatea de a solicita și de a obține informațiile direct de la farmacii și spitale, în ceea ce privește consumul total de medicamente pe baza căruia se stabilește valoarea taxei datorate.

Curtea Constituțională a statuat, atât prin Decizia nr. 144/2015, cât și prin Decizia nr. 789/2015, că transmiterea în format electronic a datelor necesare pentru calculul contribuției trimestriale nu este de natură a contraveni dispozițiilor constituționale invocate, ci reprezintă o consecință a eliminării barierelor administrative, în scopul instituirii unei proceduri caracterizate prin simplificare și celeritate în comunicarea informațiilor.

De altfel, atâta timp cât marja de apreciere a autorității în ce privește conținutul notificării este inexistentă, nefiind vorba despre o veritabilă decizie administrativă, ci, mai degrabă, despre o operațiune material-tehnică, nu sunt aplicabile exigențele în materie de motivare specifice actului administrativ, fiind suficient doar ca notificarea să aibă conținutul prescris de lege, aspect care nu este contestat.

În consecință, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește corectitudinea consumului de medicamente comunicat intimatelor-reclamante prin Notificarea contestată în cauză, instanța de fond și-a însușit în mod eronat criticile intimatelor-reclamante, având în vedere faptul că acestea contestă în fapt chiar sistemul de raportare instituit prin O.U.G. nr. 77/2011 și prin legislația derivată, or, aceste aspecte exced controlului instanței de contencios administrativ și nu pot fi valorificate ca motive de nelegalitate a notificărilor atacate prin acțiune, în cadrul procesual fixat chiar de către reclamante, care nu au înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate sau de nelegalitate a dispozițiilor legale criticate.

Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar constată că prima instanță a validat criticile de nelegalitate ale intimatelor-reclamante privind includerea de către CNAS în valorile comunicate a unor medicamente ce nu ar fi fost comercializate de societățile reclamante cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 3 și art. 5 din O.U.G. nr. 70/2011 și fără să aibă în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Din prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora "Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție", reiese că legiuitorul nu a stabilit că această contribuție trimestrială se aplică vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, ci consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Or, consumul trimestrial de medicamente poate să difere de vânzările trimestriale ale deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață, acest consum fiind cunoscut de furnizorii de servicii medicale și medicamente, care raportează consumul de medicamente către casele de asigurări de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 77/2011.

Totodată, prin Decizia nr. 665/2014, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, Curtea Constituțională a statuat că există două categorii de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, și anume, unii care sunt obligați la plata contribuției trimestriale și alții cărora nu le incumbă această obligație legală.

Diferența dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piață de prima categorie se realizează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.

Or, din această perspectivă, contribuția trimestrială la care sunt obligați acești deținători de autorizații de punere pe piață apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceștia beneficiază de un real avantaj, și anume, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor având, așadar o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri.

În același sens, Curtea Constituțională a reținut faptul că această contribuție trimestrială a fost reglementată de legiuitor exclusiv prin prisma faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate si din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute, avantaj care nu se acordă și celorlalți subiecți care desfășoară o astfel de activitate comercială.

Aceștia din urmă vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru vânzarea medicamentelor, acești subiecți practică un adaos comercial negociat chiar cu deținătorul autorizației de punere pe piață (APP), fiind prin urmare firesc ca acest adaos să fie plătit de către deținătorii de APP.

De asemenea, prin Decizia nr. 789/2015, Curtea Constituțională a reținut că dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice, sens în care organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc prin lege.

În acest sens, prin O.U.G. nr. 77/2011 s-a instituit obligația legală pentru deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali, de a plăti o contribuție trimestrială, în condițiile stabilite în această ordonanță de urgență, iar în ceea ce îi privește pe "ceilalți actori de pe lanțul de distribuție", Curtea a reținut că aceștia au obligații contractuale.

Ca atare, Curtea a apreciat că măsurile instituite prin dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011 sunt tocmai o transpunere a celor statuate în conținutul Legii fundamentale, cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătății și, prin urmare, nu aduc atingere prevederilor art. 34 și 44 din Constituție, precum și celor ale art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenție, referitor la protecția proprietății. Ca atare, legitimitatea măsurilor instituite prin actul normativ criticat își are fundamentul în prevederile constituționale.

În concluzie, în mod eronat s-a raportat instanța de fond la vânzările realizate de reclamante și nu la valoarea de compensare a medicamentelor, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că medicamentele al căror consum a fost contestat de reclamante nu ar fi fost decontate efectiv din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății.

De altfel, consumul de medicamente pentru trimestrul I 2013 suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății aferent vânzărilor reclamantelor în calitate de plătitor de contribuție pentru care se datorează contribuția trimestrială comunicat acestora conform art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli din domeniul sănătății, se întemeiază pe raportările caselor de asigurări de sănătate județene.

Această valoare se obține prin centralizarea consumului la nivel național pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente medicamentelor din lista depusă la Casa Națională de Asigurări de Sănătate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață pentru care se datorează contribuția trimestrială.

Reclamantele aveau obligația, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială sau, în cazul unor modificări, să o actualizeze prin includerea sau excluderea unor medicamente, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția.

Includerea unui medicament în lista respectivă, presupune potrivit Normei privind modul de calcul al prețurilor la medicamantele de uz uman aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 75/2009, existența unei autorizații de punere pe piață a medicamentului în discuție, pentru care deținătorul acesteia sau reprezentantul său legal a solicitat aprobarea prețului medicamentului, solicitare validată prin ordin al Ministrului Sanatății.

Plecând de la premisa că reclamantele și-au îndeplinit obligația legală de comunicare a listei, aspect ce rezultă din însăși notificarea contestată în prezenta cauză, rezultă că susținerile acestora sunt nefondate. Actul menționat la consumul de medicamente pentru trimestrul I 2013 suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății aferent vânzărilor reclamantelor, are în vedere numai medicamentele din lista depusă, cu posibilitatea de actualizare trimestrială, în care reclamantele au menționat medicamentele pentru care se datorează contribuția trimestrială, și care îndeplineau condiția punerii pe piață, respectiv existența unei autorizații valabile în acest sens și care erau în termenul de valabilitate.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat și operațiunile premergatoare acestuia, care au făcut obiectul controlului de legalitate, judecătorul fondului pronunțând o soluție cu aplicarea și interpretarea incorectă a normelor de drept material aplicabile în cauză.

Pentru toate acestea, în baza art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Terapia S.A., în nume propriu și pentru A. și B., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 201/2019 din 04 octombrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Terapia S.A., în nume propriu și pentru A. și B., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 februarie 2022.