ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5247/2022

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat:

- anularea Adresei nr. x/06.06.2014 prin care CNAS a soluționat contestația/plângerea prealabilă formulată de reclamantă;

- anularea actului administrativ prin care CNAS a comunicat reclamantei elementele pe baza cărora se calculează taxa clawback aferentă trimestrului I al anului 2014, act administrativ materializat prin adresa nr. x/29.04.2014, comunicată reclamantei, prin e-mail, la data de 29.04.2014;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 5024 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a anulat adresele nr. x/06.06.2014 și y/29.04.2014 emise de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 13.050 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru și onorariu avocațial redus.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. și pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Recurenta pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat în susținerea recursului cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În ceea ce privește criticile formulate în sensul că anumite medicamente au fost în mod eronat incluse în valorile comunicate de către CNAS, recurenta pârâtă a arăta că medicamentele codificate W60224001, W60225001, W60233002, W60234001, W60072003, W60072005, W60195003, W60196003, W59155001, W55573005 și W55573002 pentru care instanța de fond a reținut că nu se afla în nomenclatorul de produse și nu a avut intrări în fișele de magazie, precum și referitor la medicamentele codificate W60072001, W60267002, pentru care instanța de fond a reținut că se afla în nomenclatorul de produse, dar că nu a avut intrări în fișele de magazie, au fost raportate de furnizori de medicamente (farmacii cu circuit deschis) și/sau de furnizori de servicii medicale (unități sanitare cu paturi/centre de dializă) la casele de asigurări de sănătate ca medicamente eliberate pacienților în trimestrul I 2014 și se regăsesc în lista medicamentelor, pentru care se datorează contribuția trimestrială, depusă de reclamantă la CNAS, în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, prin adresa nr. x/25.04.2014 înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate sub nr. x/28.04.2014.

Reținerea instanței de fond potrivit căreia medicamentele "nu se afla în nomenclatorul de produse" este contrazisă de faptul că toate medicamentele anterior menționate au avut preț avizat de Ministerul Sănătății și au fost listate în CaNaMed în perioadele de referință.

Prin urmare, medicamentele pentru care instanța de fond a reținut că nu se află în nomenclatorul de produse, se regăsesc inclusiv în trimestrul I 2014 în Ordinul ministrului sănătății nr. 1531/16.12.2013 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 245/2012 pentru aprobarea prețurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață în România.

Recurenta pârâtă a mai arătat că Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009, cu modificările și completările ulterioare, la art. 1 din anexa 1 la Normele privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, precizează că acesta se aplică tuturor medicamentelor de uz uman pentru care a fost emisă o autorizație de punere pe piață valabilă pe teritoriul României și care se comercializează pe teritoriul României. În conformitate cu prevederile legii în conformitate cu prevederile Contractului-Cadru pentru medicamentele autorizate, care au primit preț și au fost listate în CaNaMed, deținătorul de autorizație de punere pe piață este obligat să asigure medicamentul pe piață în cantități suficiente pentru asigurarea nevoilor de consum ale pacienților, de la data avizării prețului.

Recurenta pârâtă a mai susținut că valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului I 2014 corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate nu reprezintă același lucru cu valoarea medicamentelor comercializate pe teritoriul României în trimestrul I 2014, deoarece între data de achiziție a medicamentului de către deținătorii de autorizații de procurare/comercializare, deținere (depozitare)/manipulare, livrare, facturare, import paralel (denumiți în continuare distribuitori angro) pe deoparte și ulterior de către furnizori de servicii medicale/furnizorii de medicamente pe de altă parte și data de eliberare către pacient (consum) poate exista un decalaj important de timp, iar în cadrul lanțului de distribuție deținătorii de autorizație de punere pe piață pe care îi reprezintă reclamanta S.C. A. S.R.L. comercializează medicamente prin intermediul mai multor distribuitori angro de medicamente.

În acest sens, recurenta pârâtă a invocat adresa nr. x/19.03.2013 emisă de S.C. B. S.R.L., înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu nr. x/19.03.2013, prin care CNAS a fost informată că activitatea de marketing, promovare și respectiv de distribuție a produselor medicamentoase sub mărci relevante aparținând S.C. B. S.R.L. a fost transferată către o societate nou înființată din cadrul aceluiași grup de societăți ca și B. S.R.L. și anume A. S.R.L..

Transferul dintre S.C. B. S.R.L. și reclamanta S.C. A. S.R.L. s-a realizat în general prin preluarea autorizațiilor de punere pe piață (cu același număr), ceea ce poate determina ca în funcție de modul în care furnizorii de medicamente/furnizorii de servicii medicale își țin evidența stocurilor să considere ca fiind medicamente echivalente, mai ales că cele două entități S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L. fac parte din același grup de societăți.

Raportat la cele expuse anterior, recurenta pârâtă CNAS a considerat că nu poate fi menținută motivarea instanței de fond potrivit căreia ar exista erori în notificarea transmisă reclamantei de către CNAS.

În continuare, recurenta pârâtă a susținut că instanța de fond a concluzionat în mod greșit că eventuale erori din consumul individual al reclamantei ar putea conduce la o valoare eronată a consumului individual al fiecărui deținător de APP în parte, erorile din consumul celorlați deținător de APP putând fi constatate doar în urma verificării consumului individual al cestora, instanța de fond nefiind investită cu această verificare.

Eventualele erori din consumul individual al reclamantei nu ar fi putut conduce la o valoare eronată a procentului "p", având în vedere că valoarea medicamentelor pe care instanța de fond le-a apreciat că nu ar fi trebuit incluse în consum, este foarte mică în raport de valoarea consumului total trimestrial, acesta neputând influența procentul "p".

Prin urmare, în mod eronat a reținut instanța de fond faptul că anularea unor valori din consumul individual afectează valoarea procentului "p" în condițiile în care nu a arătat în mod clar și neechivoc modul în care s-a produs această presupusă vătămare, și în ce cuantum.

În final, recurenta pârâtă a apreciat că solicitarea cheltuielilor de judecată este nejustificată, având în vedere obiectul litigiului și complexitatea cauzei, în condițiile în care pe rolul instanței de judecată sunt înregistrate multe dosare, având obiecte asemănătoare, astfel că în prezenta cauză nu se pune problema unui grad de dificultate sporit, existând foarte multe hotărâri judecătorești pronunțate în spețe asemănătoare.

S-a mai arărat că întreprinderea oricăror măsuri ce presupun influențe financiare suplimentare negative asupra bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate conduce automat la diminuarea atât a pachetului de servicii medicale, medicamente și materiale sanitare pentru persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât și a calității serviciilor medicale acordate acestora, motiv pentru care recurenta pârâtă a solicitat respingerea ca neîntemeiată a solicitării reclamantei de obligarea CNAS la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta reclamantă A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta reclamantă a susținut că prin hotărârea recurată instanța de fond a constatat în mod greșit netemeinicia motivului de nulitate referitor la includerea de către CNAS în mod eronat a TVA în consumul de medicamente.

Astfel, niciun deținător de APP nu are obligația legală de a-și calcula consumul de medicamente trimestrial, scăzând TVA din valorile enumerate de CNAS. Această obligație revine exclusiv Autorității, conform art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Instanța de fond trebuia să verifice care este măsura în care actele administrative respectau considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale. Or, observând faptul că autoritatea a inclus TVA în modul de calcul al taxei clawback, aspect recunoscut expres și de către CNAS, instanța de fond trebuia să constate nelegala stabilire a taxei clawback.

Recurenta reclamantă a mai arătat că hotărârea recurată este nelegală pentru lipsă de motivare și denegare de dreptate. Hotărârea este nemotivată intrinsec, cuprinzând doar o motivare pur formală în ceea ce privește motivul de nelegalitate referitor la nelegala includere în baza de calcul a taxei clawback a adaosului comercial al distribuitorilor și farmaciilor. Fără a analiza motivul de nelegalitate referitor la nelegalitate includerii adaosurilor în baza de calcul a taxei clawback, instanța de fond s-a mărginit la a prelua considerentele Deciziei CCR nr. 668/2014. Cu alte cuvinte, judecătorul fondului nu are considerente proprii pentru decizia luată, nu răspunde argumentelor reclamantei, ci doar preia și transpune considerentele altei instanțe.

În acest context, recurenta reclamantă a susținut că prima instanță în mod greșit a respins motivul de nelegalitate constând în faptul că baza de calcul a taxei clawback include și adaosul comercial al distribuitorilor și farmaciilor, pronunțând o hotărâre cu încălcarea art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011

În opinia recurentei, voința legiuitorului a fost aceea de a obliga DAPP la plata unei taxe clawback raportată la valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor DAPP suportate din FNUASS și Bugetul Ministerului Sănătății, iar nu la valoarea de decontare totală a medicamentelor unui DAPP care este aferentă atât vânzărilor DAPP, dar și vânzărilor distribuitorilor și farmaciilor.

Recurenta reclamantă a prezentat motivele pentru care a apreciat că în speță nu au relevanță considerentele Deciziei CCR nr. 668/2014, invocând și opinia separată la această decizie cu privire la încălcarea principiului justei așezări a taxelor fiscale, și a subliniat că taxa clawback se calculează prin raportare la valorile efectiv decontate ale medicamentelor consumate într-un anumit trimestru și încasate de DAPP în schimbul vânzărilor efectuate de aceștia - consumul decontat efectiv -, iar nu prin raportare la valorile maximale ale prețurilor de decontare - consumul care s-ar fi putut deconta. Fiind într-o materie în care este incident principiul certitudinii creanței fiscale, nu se poate reține ca legală determinarea unei taxe prin raportare la valori aproximative.

În continuare, recurenta reclamantă a arătat că prima instanță în mod greșit a respins motivul de nelegalitate invocat de A. S.R.L. potrivit căruia actele administrative contestate sunt nelegale întrucât încalcă principiul transparenței administrației publice, principiul certitudinii fiscale și principiul predictibilității, pronunțând o hotărâre cu încălcarea principiului transparenței, principiului certitudinii fiscale și principiului predictibilității.

Simpla transmitere a valorii aferente consumului de medicamente nu înseamnă și transparență. în plus, fiind într-o materie în care este incident principiul certitudinii creanței fiscale, nu se poate reține ca legală determinarea unei taxe prin raportare la valori aproximative (valorile maximale care s-au fi putut deconta, invocate de CNAS pentru a justifica transparența și certitudinea taxei clawback).

Recurenta reclamantă a susținut că pentru o înțelegere corectă și certă a taxei clawback, în conformitate cu voința legiuitorului, CNAS ar trebui să explice valorile comunicate cu indicarea consumului cantitativ, a prețului de decontare/prețului de referință/prețul de achiziție și/sau procentului de compensare luate în considerare la decontarea medicamentelor, potrivit regulilor instituite de H.G. nr. 720/2008, Ordinului Președintelui CNAS nr. 1275/2011, Ordinului Președintelui CNAS nr. 615/2010, Ordinului Ministrului Sănătății nr. 75/2009.

Potrivit legii, CNAS ar fi trebuit să depună la dosar toate rapoartele caselor județene, spitalelor, centrelor de dializă și farmaciilor privind medicamentele pentru care societatea reclamantă este DAPP, și restul documentelor justificative care au stat la baza acestor rapoarte, acestea constituindu-se potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, în documentația care a stat la baza emiterii acrului administrativ contestat.

În lipsa acestor documente, așa cum a constatat prima instanță și reținut expertul cu ocazia întocmirii raportului de expertiză și răspunsului la obiecțiuni, nu s-au putut verifica valorile comunicate, confirmând astfel temeinicia motivului de nelegalitate invocat.

Recurenta a mai apreciat că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată și cu nerespectarea principiului predictibilității fiscale.

Securitatea juridică presupune ca legislația să fie clară și precisă astfel încât contribuabilul să poată cunoaște dar și anticipa drepturile și obligațiile pentru a putea acționa în mod corespunzător. Previzibilitatea și certitudinea sunt de esență în materie fiscală întrucât, așa cum susține și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, principiul securității juridice se impune a fi respectat cu rigoare atunci când este vorba despre o reglementare care poate să aibă consecințe financiare.

Prima instanță a validat în mod greșit modalitatea de impunere a CNAS, în condițiile în care din această formulă de calcul rezultă că valoarea taxei clawback depinde de o serie de factori care nu sunt previzibili unui profesionist diligent (spre exemplu: nu se poate anticipa consumul total trimestrial de medicamente) astfel încât recurenta reclamantă, în calitate de contribuabil, plătitor de taxă clawback, nu poate verifica corectitudinea valorilor care i se impun și nici determina corect și legitim taxa clawback la care este obligată potrivit legii.

Prin includerea acestor indicatori în formula de calcul a taxei clawback, sunt încălcate cerințele de previzibilitate, claritate și accesibilitate, întrucât valoarea contribuției taxei clawback a unui deținător de APP nu depinde exclusiv de propriile vânzări, ci este dependentă de evoluția consumului total trimestrial de medicamante.

Astfel, sentința fost pronunțată cu încălcarea principiului transparenței, principiului certitudinii fiscale și principiului predictibilității fiscale.

În final, recurenta reclamantă a considerat că în mod greșit instanța a făcut aplicarea în cauză a art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere că toate cheltuielile solicitate sunt reale, rezonabile și necesare.

Intimata-recurentă-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile privind reținerile instanței de fond în sensul că anumite medicamente au fost în mod eronat incluse în valorile comunicate de către CNAS, având în vedere faptul că nu au fost comercializate de către reclamantă în perioada de referință.

Recurenta pârâtă a susținut că medicamenele au fost raportate de furnizorii de medicamente și/sau de furnizorii de servicii medicalela casele de asigurări de sănătate ca medicamente eliberate pacienților în trimestrul I 2014 și se regăsesc în lista medicamentelor, pentru care se datorează contribuția trimestrială, depusă de reclamantă la CNAS, în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, prin adresa nr. x/25.04.2014 înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate sub nr. x/28.04.2014.

Instanța de recurs reține că date prezentate de CNAS au fost contrazise prin expertiza contabilă efectuată în cauză din care a reieșit inexistența unui consum real pentru o parte din valorile comunicate cu privire la 13 medicamente, respectiv cu codurile CIM W60224001, W60225001, W60233002, W60234001, x, W60072005, W60195003, W60196003, W60267002, W5915500I, W55573002 și W55573005.

Prin urmare, pentru o fracție din valoarea consumului comunicat de CNAS, furnizorii de medicamente care au raportat consumul de medicamente nu au putut prezenta documente justificative.

Aceste erori au determinat majorarea bazei de calcul a contribuției clawback și, pe cale de consecință, a cuantumului contribuției, cu sume care nu au fost suportate din fondurile publice, împrejurare este de natură a prejudia patrimoniul reclamantei, în mod corect judecătorul fondului apreciind că se impune sancțiunea anulării notificării.

Nu pot fi reținute apărările recurentei pârâte potrivit cărora produsele se comercializau și obligația de plată revine S.C. A. ca urmare a aprobării transferului de APP de la S.C. B. S.R.L., întrucât din verificările efectuate de expert la S.C. B. S.R.L. a rezultat că medicamentele în discuție nu a au fost comercializate de această societate în perioada de referință, iar pârâta CNAS nu a depus niciun document care să infirme concluziile expertizei contabile.

Având în vedere că reclamanta a afirmat că medicamentele cu codurile CIM menționate nu au fost comercializate de S.C. A. S.R.L., iar expertiza contabilă a confirmat aceste suțineri, revenea CNAS obligația de a dovedi că, în cazurile concrete menționate, s-a înregistrat efectiv consum, respectiv vânzări de medicamente decontate din FNUASS sau din bugetul Ministerului Sănătății. Or, o astfel de probă nu a fost făcută de către recurenta-pârâtă.

Prin recursul declarat, aceasta se rezumă la a relua răspunsul din contestația administrativă și afirmația potrivit căreia codurile CIM menționate se regăsesc în lista de medicamente depusă de reclamantă la CNAS, fiind raportate de către furnizorii de medicamente la casele de asigurări de sănătate ca medicament eliberat pacienților în trimestrul I al anului 2014.

Aceste susțineri sunt nerelevante întrucât, pentru a constitui parte a bazei impozabile, este necesar ca valoarea consumului înregistrat pe codurile CIM menționate să corespundă unui consum real, efectiv, în trimestrul de referință, probă pe care recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar fi trebuit să o facă, față de circumstanțele cauzei, mai sus prezentate.

Nefondate sunt și criticile recurentei pârâte CNAS potrivit cărora instanța de fond a reținut în mod greșit că erorile din consumul individual al reclamantei conduc la o valoare eronată a consumului de medicamente al fiecărui deținător de APP în parte, la o valoare eronată a elementului CTt din formula de calcul a procentului "p" și, în final, la stabilirea eronată a cuantumul taxei clawback datorată de reclamantă.

Contrar susținerilor recurentei pârâte, instanța de recurs reține că, raportat la modul de calcul al procentului "p", erorile strecurate în calculul consumului reclamantei (și a altor deținători de APP) se reflectă în consumul total trimetrial de medicamente (CTt) și, în final, în cuantumul taxei datorate de fiecare deținător de APP.

Precizarea referitoare la influențarea consumului de medicamente al fiecărui deținător de APP în parte este o simplă eroare, care nu poate conduce la reformarea sentinței atacate.

Referitor la recursul formulat de recurenta reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte constată caracterul nefondat la criticilor privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013.

În mod corect instanța de fond a reținut că includerea TVA în consumul centralizat de medicamente constituie o operațiune conformă prevederilor legale speciale din legislația națională, întrucât mecanismul clawback presupune includerea taxei pe valoare adăugată în consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul CNAS, care este calculat în baza prețului de referință suportat din FNUASS, preț care include și TVA, astfel că în mod firesc și consumul înregistrat comunicat include și TVA.

De altfel, prin adresa nr. x/29.04.2014 pârâta a comunicat reclamantei că, pentru trimestrul I 2014, consumul de medicamente conține și TVA, urmând ca acesta să fie dedus de fiecare DAPP.

Susținerile privind relevanța în sprijinul motivului de nelegalitate a deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 3

1

alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile sănătății și protecției sociale, care prevedea că "Prin valoarea vânzărilor, în sensul alin. (1) - (3), se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoarea adăugată.", este neconstituțională, sunt nefondate.

Prin Decizia nr. 39/2013, Curtea Constituțională a constatat, în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, că impozitele și taxele se aplică asupra materiei impozabile - venituri sau bunuri, nu și asupra celorlalte impozite, aplicarea taxei de clawback la o altă taxă fiind contrară prevederilor constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport de care se calculează taxa de clawback este neconstituțională.

Curtea Constituțională nu a stabilit că CNAS are obligația de a deduce TVA-ul, ci a constatat că această contribuție trimestrială nu poate fi calculată la valoarea vânzărilor de medicamente care cuprinde TVA. Potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, obligația de a calcula contribuția îi revine deținătorului de autorizație de punere pe piață, acesta urmând a deduce TVA-ul din consumul de medicamente suportat din Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului sănătății aferent vânzărilor pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuția, transmis de CNAS, care conține TVA, înainte de a calcula contribuția trimestrială, astfel cum i s-a comunicat prin adresa nr. x/29.04.2014, prin care s-a precizat modalitatea de calcul, în conformitate cu art. 7 din O.G. nr. 7/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, potrivit formulei prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011.

Nu pot fi reținute nici criticile recurentei reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admiterea a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Față de motivul concret invocat de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că prima instanță a înlăturat criticile recurentei cu privire la includerea în baza de calcul a taxei clawback a adaosului comercial al distribuitorilor și farmaciilor având în vedere și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 668/2014. Contrar susținerilor recurentei, judecătorul fondului nu s-a mărginit doar la a prelua considerentele deciziei CCR, ci a expus și motivul pentru care a apreciat că este incidentă decizia anterior precizată, prin raportare la jurisprudența instanței de contencios constituțional.

De asemenea, a considerat că includerea în baza de calcul a taxei clawback a adaosului comercial nu reprezintă un motiv de anulare valid sub aspectul valorii comunicate a medicamentelor, reținând că, potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, atât prețul de referință, cât și prețul de decontare se stabilesc prin raportare la prețul de vânzare cu amănuntul, în structura căruia nu intră doar prețul de producător, ci și adaosul de distribuitor, adaosul de farmacie și taxa pe valoare adăugată, aspect confirmat din prevederile art. 16 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 75 din 30 ianuarie 2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, conform căruia modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal va fi unitar pentru toate medicamentele de uz uman eliberate pe bază de prescripție medicală.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că, așa cum rezultă din prevederile art. 3 și art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, coroborate și cu Decizia nr. 665/2014 a Curții Constituționale, contribuția clawback se raportează la o bază de calcul constând în valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente (din care se scade valoarea TVA), așa cum este suportat din FNUASS și din bugetul MS, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, iar nu la o bază de calcul constând în valoarea vânzărilor deținătorului de autorizații de punere pe piață.

Curtea Constituțională a subliniat în decizia menționată că această contribuție trimestrială a fost reglementată în considerarea împrejurării că deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor li se decontează contravaloarea medicamentelor vândute, avantaj care nu se acordă și celorlalți subiecți implicați în distribuția medicamentelor. Pentru vânzarea medicamentelor, acești subiecți practică un adaos comercial negociat chiar cu deținătorul autorizației de punere pe piață, fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să intre în baza de calcul a contribuției.

În acest context, sunt neîntemeiate și susținerile recurentei reclamante privind încălcarea principiului transparenței, principiului certitudinii fiscale și principiului predictibilității.

Deși a susținut că nu a criticat existența efectivă a contribuției clawback, recurenta reclamantă a contestat mecanismul de stabilire a valorii consumului individual și total, cu motivarea că este netransparent și nu poate fi verificat de plătitorii contribuției.

Aceste critici sunt nefondate.

Instanța de recurs constată că Notificarea nr. x/29.04.2014 cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă cât și indicarea elementelor obligatorii stabilite de legea cadru în materie O.U.G. nr. 77/2011, respectiv indicarea modalității de calcul a contribuției și valoarea procentului "p", în raport de care recurenta poate stabili dacă în cazul său au fost sau nu respectate dispozițiile legale incidente.

În conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea și exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate. Prin urmare, acest mecanism este unul care are la bază raportări însușite și asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate și transmise CNAS, iar aceste date au fost transmise recurentei așa cum au fost comunicate CNAS.

Faptul că recurenta nu poate verifica, în concret, datele primare pe care intimata le-a folosit la stabilirea taxei și modalitatea în care s-a ajuns la datele comunicate, reprezintă în realitate o critică la adresa cadrului legislativ, care nu poate fi pus în discuție, în prezenta cauză, întrucât nu poate fi analizată pe calea unui litigiu în anularea unui act administrativ individual, legalitatea unui sistem normativ de raportare al CNAS, având în vedere că instanța de contencios nu a fost învestită cu o atare cerere sau, după caz, în prealabil Curtea Constituțională nu a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor normative în cauză.

Pe baza acestor date se comunică notificarea către cei obligați la plata contribuției, neexistând nicio dispoziție legală care să prevadă că în cuprinsul notificării să fie prevăzute raportările furnizorilor de servicii, care reprezintă acte premergătoare emiterii notificării.

Referitor la susținerea reclamantei în sensul încălcării principiului predictibilități fiscale, Înalta Curte reține că principiul predictibilității fiscale este definit în art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ca fiind reprezentat de certitudinea fiscală, respectiv de elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Astfel, principiul predictibilității fiscale are în vedere calitatea legii fiscale și nu conduita organului fiscal în procedura de aplicare a legii prin emiterea de acte administrative corespunzătoare, analiza respectării acestui principiu presupunând analiza dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, competență ce ar excede atribuțiilor instanțelor judecătorești.

De asemenea, criticile recurentei reclamante la adresa certitudinii impunerii se referă la elaborarea normei juridice, respectiv la reglementarea legală a modalității de stabilire a bazei de impunere a contribuției, iar aceste critici nu ar putea fi valorificate decât prin controlul de constituționalitate al O.U.G. nr. 77/2011.

În sfârșit, nu pot fi primite nici criticile recurentelor A. S.R.L. și Casa Națională de Asigurări de Sănătate referitoare la cheltuielile de judecată, având în vedere că, prin Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 05 martie 2020, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., s-a statuat că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât reprezintă o chestiune de temeinicie, și nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. și pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 5024 din 19 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2022.