ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3850/2022

Ședința publică din data de 7 iulie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 17 mai 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (veche) reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat instanței:

- anularea notificării nr. x/27.10.2016, transmisă reclamantei de către CNAS, prin care i-au fost comunicate datele în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferente trimestrului III al anului 2016;

- anularea adreselor nr. x/21.11.2016 și nr. y/12.01.2017, prin care CNAS a răspuns contestației administrative.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 378 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a anulat parțial notificarea nr. x/27.10.2016 emisă de CNAS, în sensul excluderii sumei de 20.128,74 RON din totalul valoric al consumului de medicamente suportat din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății pentru trimestrul III al anului 2016, pentru reclamantă, a respins restul pretențiilor reclamantei.

Totodată, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 30,4 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, proporțional cu măsura admiterii acțiunii, iar pe reclamantă a obligat-o să achite expertului judiciar B. suma de 1000 de RON, diferență rămasă neachitată, încuviințată de instanță.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs Casa Națională de Asigurări de Sănătate și recurs incident reclamanta A. S.R.L.

1.3.1. Recursul principal formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a criticat reținerile instanței de fond cu privire la faptul că anumite medicamente au fost în mod eronat incluse în valorile comunicate de către CNAS, apreciind că au fost interpretate și aplicate greșit prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011.

În completarea cadrului legal aplicabil speței deduse judecății, recurenta-pârâtă a redat dispozițiile art. 1 - 3 din Ordinul președintelui CNAS nr. 927/2011, arătând că, în consecință, casele de asigurări de sănătate raportează consumul centralizat către CNAS, în baza raportărilor făcute de farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă care utilizează medicamente.

În continuare, a susținut că în mod eronat instanța de fond și-a însușit opinia expertului desemnat în cauză cu privire la valoarea consumului de medicamente, că nu a avut în vedere obiecțiunile la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, cât și prevederile legale invocate de pârâta CNAS.

În final, a criticat soluția primei instanțe privind obligarea CNAS la plata sumei de 30,4 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în limita pretențiilor admise și după cenzurarea onorariului de avocat, arătând că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții, iar dovada acestora se face cu acte, documente justificative.

A apreciat că solicitarea cheltuielilor de judecată este nejustificată având în vedere obiectul litigiului, complexitatea cauzei, precum și existența multor hotărâri judecătorești pronunțate în spețe asemănătoare.

1.3.2. Recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind invocate patru critici de nelegalitate:

În opinia recurentei-reclamante, prima instanță în mod greșit a constatat că CNAS s-a conformat obligațiilor legale aflate în sarcina sa prin emiterea acestei notificări, nefiind analizate aspectele invocate privind imposibilitatea verificării realității datelor comunicate.

A arătat că CNAS are obligația de a transmite debitorilor taxei clawback valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente aferentă vânzărilor debitorului, cu includerea motivelor de fapt și de drept care au condus la stabilirea acestor valori. Or, în prezenta cauză, notificarea contestată nu cuprinde nicio explicație a valorilor comunicate și niciun mecanism de control a validității acestor date, în realitate, notificarea fiind motivată doar în drept, nu și în fapt.

Instanța de fond a analizat doar aspectele care țin de motivarea în drept, iar nu și cele referitoare la motivarea în fapt a notificării, fiind greșite considerentele reținute de prima instanță, în sensul că notificarea cuprinde elementele obligatorii potrivit specificului său și că CNAS a respectat obligația de motivare a actului administrativ.

Totodată, prin neindicarea clară a elementelor de calcul (care să poată fi verificate de contribuabil) se încalcă și principiul certitudini fiscale, cată vreme taxa clawback este asimilată obligației fiscale. A arătat că dispozițiile art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 77/2011 obligă CNAS să comunice consumul de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, aferent vânzărilor iar nu o valoare economică a acestora, raportată la valoarea preturilor de referință/decontare ale acelor medicamente.

Mai mult, o parte a datelor transmise de CNAS au fost eronate, aspecte care au reieșit din raportul de expertiză realizat în cauză.

În mod greșit a considerat instanța de fond că sunt neîntemeiate argumentele reclamantei privind includerea TVA în datele care i-au fost comunicate, în condițiile în care exluderea TVA din cadrul CTT și BAT este doar aparentă și are doar nivel declarativ. Astfel, BAT are aceeași valoare cu cea avută anterior modificării legislative care a impus excluderea TVA din această valoare, iar CTT este folosit pentru decontarea sumelor incluse în consum, care sunt întotdeauna purtătoare de TVA.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susținut că datele incluse în Anexa Notificării conțin TVA, în consecința, procentul "p" este aplicat unei valori ce conține TVA. Or, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale în această materie, indiferent de forma diferită a legislației clawback aplicabilă într-o anumită perioadă, calcularea contribuției prin raportare la o bază de calcul conținând și TVA echivalează cu aplicarea unui impozit la impozit.

Câtă vreme contribuția clawback aferentă trimestrului III al anului 2016 se calculează prin raportare la prețul medicamentelor incluzând TVA, această situație, echivalează cu impozitul la impozit, constituind o încălcare a principiului justei așezări a sarcinilor fiscale instituit de art. 56 alin. (2) din Constituție, cât și a principiului general valabil în materie fiscală conform căruia impozitele și taxele se aplică asupra materiei impozabile. Deopotrivă, câtă vreme procentul "p" se calculează asupra unei valori ce include TVA, se mențin considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013.

În opinia recurentei-reclamante, mențiunea în sensul posibilității deducerii TVA-ului nu este de natură să înlăture elementul de nelegalitate, întrucât obligația legală a sa este de a calcula, declara și achita contribuția clawback în conformitate cu datele comunicate în notificare, respectiv procentul "p" și consumul de medicamente aferent vânzărilor sale. În aceste condiții s-ar expune riscului de a suporta sancțiuni, inclusiv fiscale, atât timp cât administrarea și implicit încasarea contribuției nu sunt în sarcina CNAS, ci a organelor fiscale. De aceea, este nevoie de comunicarea unor valori care sa nu conțină TVA, ab initio.

Recurenta-reclamantă a considerat că sunt greșite reținerile instanței de fond potrivit cărora, anterior, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la aceste aspecte, în sensul că nu există discriminare în materia taxei clawback.

A arătat că, în realitate, opinia Curții Constituționale constantă în toate deciziile pronunțate, este în sensul că nu există discriminare între deținătorii de APP (plătitorii taxei) și distribuitori și farmacii (neplătitori ai taxei), câtă vreme taxa clawback se stabilește prin raportare la valoarea vânzărilor fiecărui plătitor în parte. Or, raportarea la valoarea de compensare a medicamentelor și consecințele acesteia nu rezultă din lege, pentru a putea fi controlate de Curtea Constituțională, ci dintr-o interpretare și aplicare a legii care trebuie controlată de către instanțe. În consecință, revine instanțelor de judecată sarcina de a verifica dacă mecanismul avut în vedere de CNAS la momentul emiterii actului atacat este conform cu dispozițiile legale incidente. În opinia, recurentei-reclamante, acestor critici instanța de fond nu a înțeles să le dea nicio dezlegare.

A arătat că dispozițiile art. 3 si 5 din O.U.G. nr. 77/2011 nu prevăd în mod concret că stabilirea valorii consumului de medicamente se face prin raportare la valoarea de referință, respectiv la valoarea de decontare a medicamentelor, astfel încât adaosurile de distribuție și farmacie să facă parte din structura prețului de referință respectiv a prețului de decontare a medicamentelor.

Totodată, prin acțiunea introductivă, recurenta-reclamantă a arătat expres că nu contestă faptul că este singura categorie care suportă taxa, ci că este nelegal ca taxa suportată doar de recurentă să fie stabilită prin raportare și la valori pe care nu le încasează (adaosurile comercianților) respectiv la un prejudiciu pe care nu îl generează în bugetul CNAS.

În plus, a susținut că în măsura în care taxa clawback ar urma să fie stabilită prin raportare la prețurile de referință ale medicamentelor, ar fi vorba despre o taxă discriminatorie, care încalcă principiul justei așezări a sarcinilor fiscale și protecția proprietății și principiul certitudinii impunerii fiscale.

În realitate, comunicarea consumului de medicamente la valoarea de referință/decontare a medicamentelor este greșită câtă vreme în conformitate cu dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

În mod eronat, prima instanța a reținut ca notificarea comunicată este legală. În realitate, recurenta a susținut că modalitatea de efectuare a raportărilor și respectiv de stabilire a consumului de medicamente este clar reglementată de dispozițiile legale în vigoare. Astfel, conform art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, CNAS avea obligația să le comunice atât valoarea procentului "p" cât și consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7), iar nu valoarea pecuniară a acestui consum, determinată prin raportare la prețurile de referință/decontare a medicamentelor din Fondul Național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, așa cum în mod greșit a fost reținut în speță. A mai subliniat faptul că nu există nicio dispoziție legală care să prevadă acest mod de raportare a consumului.

Înregistrarea acestor date în sistemul informatic de către unitățile sanitare cu paturi/farmaciile cu circuit închis nu poate fi considerată o probă absolută în acest sens și, așa cum CNAS a recunoscut parțial că datele aferente unor coduri CIM au fost înregistrare eronat în consumul comunicat, cu atât mai mult se impunea acordarea posibilității de verificare a corectitudinii consumului aferent Trimestrului III 2016. În lipsa probei cu expertiză nu există nicio posibilitate concretă de verificare dacă dispozițiile legale au fost în mod real respectate și dacă baza de impozitare nu a fost mărită artificial. Deopotrivă, nici instanța de fond nu putea verifica în mod concret respectarea dispozițiilor legale.

Or, toate aceste aspecte au influență directă asupra bazei impozabile, câtă vreme medicamentele au prețuri diferite. Diferențele de preț atrag automat diferențe în ceea ce privește consumul suportat din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, cu impact corespunzător asupra taxei clawback pe care trebuie să o suporte recurenta. Mai mult, a arătat faptul că este obligată să se raporteze strict la datele comunicate de CNAS, fără a avea posibilitatea de a interveni asupra acestora, sens în care a apreciat greșită soluția instanței sub acest aspect.

Motivația instanței de fond în sensul că, ulterior recunoașterii erorilor, s-a procedat la rectificarea acestora este neconformă realității. În realitate, deși s-a recunoscut nu s-a și rectificat în concret consumul prin emiterea unei noi notificări.

De asemenea, Notificarea x/27.10.2016 conține date aferente unui consum în valoare de 417.306,11 RON care nu a putut fi în concret verificat de către expertul desemnat de instanță, sens în care a apreciat că actul administrativ atacat a fost emis în mod eronat și din acest punct de vedere, respectiv prin raportare la o bază eronată și supradimensionată (consumul comunicat nefiind susținut cu documente) în proporție de 3,66%. În consecință, și această valoare ar fi trebuit eliminată, consumul nefiind susținut cu documente, așa cum rezultă din Raportul de expertiză contabilă realizat în cauză.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului și casarea parțială a Sentinței atacate, iar pe fond, admiterea integrală a acțiunii în anulare formulată împotriva notificării nr. x/27.10.2016 și a adreselor nr. x/21.11.2016 și respectiv P/9864/12.01.2017.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză, atât recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cât și recurenta-reclamantă A. S.R.L. au formulat întâmpinări.

1.5. Procedura de soluționare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor în ședință publică, la data de 16 iunie 2022, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta A. S.R.L. a supus instanței de contencios administrativ și fiscal legalitatea actelor administrative reprezentate de notificarea nr. x/27.10.2016 emisă de CNAS, prin care i-au fost comunicate datele în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferente trimestrului III al anului 2016, precum și de adresele nr. x/21.11.2016 și nr. y/12.01.2017, prin care CNAS a răspuns contestației administrative.

Prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat parțial notificarea nr. x/27.10.2016 emisă de CNAS, în sensul excluderii sumei de 20.128,74 RON din totalul valoric al consumului de medicamente suportat din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății pentru trimestrul III al anului 2016 și a respins restul pretențiilor reclamantei.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante referitoare la nemotivarea notificării x/27.10.2016 și imposibilitatea verificării datelor privind consumul de medicamente și procentul "p", instanța de control judiciar constată că notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât și indicarea elementelor obligatorii stabilite de legea cadru în materie O.U.G. nr. 77/2011, respectiv indicarea modalității de calcul a contribuției și valoarea procentului "p", în raport de care recurenta poate stabili dacă în cazul său au fost sau nu respectate dispozițiile legale incidente.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea și exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate.

Prin urmare, acest mecanism este unul care are la bază raportări însușite și asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate și transmise CNAS, iar aceste date au fost transmise recurentei așa cum au fost comunicate CNAS.

Critica privind lipsa motivării notificării nu este fondată, cu atât mai mult cu cât, în chiar cuprinsul actului normativ incident în cauză, O.U.G. nr. 77/2011, se arată care este cuprinsul notificărilor "Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuția, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include și TVA suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate" (art. 5 alin. (7).

Ca atare, formularul notificării fiind aprobat prin normele juridice incidente citate mai sus, nu se poate concluziona că este afectat de viciul nemotivării, în condițiile în care autoritatea nu a făcut decât să respecte și să pună în aplicare prevederile legale ce reglementează taxa claw back.

A doua critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate a vizat includerea TVA în valoarea de calcul, critică pe care Înalta Curte o va respinge ca nefondată.

În acest sens, constată Înalta Curte că începând cu trimestrul IV 2012 s-a revenit asupra formulei de calcul a contribuției trimestriale, O.G. nr. 17/2012 (art. 7) reglementând că modalitatea de calcul a contribuției se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din Ordonanță, unde CTt și BAt nu includ TVA.

Totodată, prin Decizia nr. 39/2013, Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională calcularea contribuției la o bază de impunere ce are în compunere o altă taxă, respectiv este neconstituțională includerea TVA în baza de impunere a contribuției claw-back. Însă, Curtea Constituțională nu a stabilit că CNAS are obligația de a deduce TVA-ul din valoarea consumului individual, ci a apreciat doar că această contribuție trimestrială nu poate fi calculată la valoarea consumului individual care să cuprindă TVA, iar potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, obligația de a calcula contribuția îi revine deținătorului de autorizație de punere pe piață, în speța de față recurentei-reclamante, aceasta având obligația de a deduce TVA-ul înainte de a calcula contribuția trimestrială.

Prin urmare, se observă că formula de calcul menționată în notificarea contestată, respectă în totalitate atât prevederile legale ale art. 7 din O.G. nr. 17/2012 cât și Decizia CCR nr. 39/2013, având în vedere că CTt și BAt, componente de calcul ale contribuției, nu includ TVA.

Mai mult, dispozițiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 69/2014, menționează în mod expres faptul că stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, după deducerea TVA-ului din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Astfel, obligația de deducere a TVA revine recurentei-reclamante și nicidecum CNAS.

Nu pot fi reținute nici criticile de nelegalitate referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei clawback prin raportare la includerea în valoarea de calcul a adaosurilor care nu aparțin recurentei-reclamante, respectiv nelegalitatea includerii adaosurilor celorlalți participanți în lanțul de distribuție (distribuitori și farmacie) în baza de calcul a taxei.

Se observă că, în fapt, recurenta-reclamantă a urmărit prin demersul său judiciar, nu înlăturarea actului administrativ pentru aceea că a fost emis cu nesocotirea normelor legale interne, ci înlăturarea însăși a normei legale interne care a permis, în accepțiunea sa, existența unei situații discriminatoare între anumite categorii de persoane impozabile.

În deplin acord cu instanța de fond, instanța de control judiciar reține că problema adaosurilor distribuitorilor/farmaciilor a fost supusă analizei Curții Constituționale care a pronunțat Decizia nr. 484/2014, prezentând relevanță sub aspectul analizat pct. 36 și 37 ale deciziei.

Pe lângă această decizie pot fi reținute și Deciziile nr. 665/2014 și Decizia nr. 789/2015 ale Curții Constituționale.

În motivarea acestor decizii, instanța de contencios constituțional a avut în vedere, în esență, că nu poate fi reținută o încălcare a principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituție, atâta timp cât în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. La punerea în aplicare a politicilor statale, mai ales a celor sociale și economice, această marjă de apreciere vizează atât aprecierea cu privire la existența unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și alegerea modalităților de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc".

Din această perspectivă, contribuția trimestrială la care sunt obligați deținătorii de autorizații de punere pe piață apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceștia beneficiază de un real avantaj, și anume, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor având, așadar, o exclusivitate în a se îndestula din cele două fonduri.

Ca urmare, având în vedere vasta jurisprudență a instanței de contencios constituțional potrivit căreia, au caracter obligatoriu nu numai dispozitivul, ci și considerentele deciziilor acesteia, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate nici argumentele recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea includerii adaosului comercial practicat de farmacii și distribuitori în calculul contribuției clawback.

A mai susținut recurenta-reclamantă că dispozițiile legale incidente impun CNAS să comunice debitorilor taxei consumul aferent vânzărilor fiecărui debitor în parte, iar nu valoarea economică a acestui consum raportată la prețurile de referință și că instanța de fond nu a înțeles să dea acestor critici nicio dezlegare.

Înalta Curte reține că valoarea de compensare este exprimată de legiuitor în art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și art. 5 alin. (7) din același act normativ prin sintagma "valoarea consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății". Suportarea valorii acestui consum de medicamente reprezintă decontarea valorii medicamentelor incluse în programele naționale de sănătate, a medicamentelor cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și medicamentelor utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, medicamente pe care plătitorii contribuției le au în portofoliu și le declară trimestrial C.N.A.S.

Așadar, în condițiile în care s-ar accepta opinia recurentei, este evident că nu s-ar mai putea stabili procentul "p", de vreme ce, în cuprinsul formulei de calcul, se include valoarea consumului de medicamente, iar nu consumul.

Legiuitorul nu a stabilit că această contribuție trimestrială se aplică vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, ci consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Or, consumul trimestrial de medicamente poate să difere de vânzările trimestriale ale DAPP-urilor, acest consum fiind cunoscut doar de către furnizorii de servicii medicale și medicamente, care raportează consumul de medicamente către casele de asigurări de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 77/2011.

De asemenea, norma legală reprezentată de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, adică a medicamentelor suportate din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, este valoarea finală la care medicamentele ajung la pacienți prin farmacii spitale și centre de dializă.

Acest lucru rezultă din modul de centralizare a datelor prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, care prevede că farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă care utilizează medicamente raportează consumul de medicamente, casele de asigurări de sănătate raportând mai departe CNAS consumurile astfel centralizate. CNAS centralizează consumul de medicamente și îl comunică DAPP. În plus față de consumurile individuale, CNAS determină și valoarea consumului total trimestrial în vederea determinării valorii procentului "p".

Așadar, valoarea consumului de medicamente se determină în funcție de valoarea de compensare a medicamentelor și nu în funcție de prețul de vânzare practicat de deținătorul de APP în lanțul de distribuție. În acest context, este de menționat faptul că existența intermediarilor în lanțul de distribuție al medicamentelor este impusă prin lege, farmaciile și distribuitorii fiind intermediari în circuitul medicamentelor de la deținătorul de APP la pacienți.

Este evident că, în accepțiunea O.U.G. nr. 77/2011, vânzările realizate de către recurenta-reclamanta nu au relevanță în stabilirea, calcularea și declararea contribuției trimestriale, legiuitorul reglementând expres că la calculul contribuției trimestriale se au în vedere datele aferente valorii consumului din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv medicamentele eliberate asiguraților.

Avându-se în vedere aceste considerente, constată Înalta Curte că este corectă determinarea valorii consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție plecând de la valoarea de compensare din prețul final al acestor medicamente, iar faptul că, atât prețul de referință cât și prețul de decontare se stabilesc prin raportare la prețul de vânzare cu amănuntul, în structura căruia nu intră doar prețul de producător, ci și adaosul de distribuitor, nu este un aspect de nelegalitate, deținătorii de autorizații de punere pe piață cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor și influența adaosurilor, pe care le pot negocia, pentru plata unei contribuții într-un cuantum mai redus.

Înalta Curte nu poate accepta nici punctul de vedere al recurentei-reclamante în sensul eliminării valorii de 417.306,11 RON și exonerării sale de la plata acestei valori ca urmare a faptului că nu a putut fi verificată de către expert corectitudinea consumului comunicat de către două case județene de sănătate.

Această situație nu poate influența semnificativ contribuția totală datorată de recurenta-reclamantă în valoare de 10.976.286,03 RON câtă vreme, în urma expertizei efectuate în prima instanță, pentru 96,34% din consum s-a reținut o diferență de 20.128,74 RON, adică de 0,18% din totalul contribuției datorate.

Prin urmare, nu se poate considera că întreg consumul evidențiat de cele două case județene de sănătate este eronat, pentru a o exonera pe recurenta-reclamantă de la plata valorii de 417.306,11 RON.

Având în vedere toate aceste considerente, recursul incident formulat de recurenta-reclamantă apare ca fiind nefondat.

2.3. Analizând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte constată că aspectele invocate nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, în vederea analizării existenței sau nu a consumului în trimestrul III 2016 pentru codurile de medicamente contestate de reclamantă, s-a dispus și efectuat în cauză o expertiză contabilă, din care a reieșit o diferență de 20.128,74 RON calculată în plus.

Recurenta-pârâtă a criticat reținerile primei instanțe cu privire la faptul că anumite medicamente au fost în mod eronat incluse în valorile comunicate de către CNAS. În concret, a susținut că instanța de fond și-a însușit eronat reținerile expertului desemnat în cauză și nu a avut în vedere obiecțiunile sale la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, cât și prevederile legale invocate prin cererea de recurs.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte apreciază că în recurs nu poate proceda la reanalizarea probatoriului administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurenta-pârâtă.

Or, ceea ce critică recurenta-pârâtă prin motivele de recurs este chiar modul în care instanța de fond a apreciat materialul probator administrat, ceea ce excede obiectului analizei instanței de recurs.

Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a probelor de la dosar (raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză), nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanța de recurs.

Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra relevanței probelor administrate.

În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată de prima instanță prin care a fost obligată să achite reclamantei suma de 30,4 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, proporțional cu măsura admiterii cererii, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.

Recurenta-pârâtă a apreciat că nu este în culpă procesuală în această cauză și că solicitarea cheltuielilor de judecată este nejustificată, raportat la obiectul și complexitatea litigiului.

În conformitate cu prevederile art. 453 din C. proc. civ., la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate, justificat, de partea care a câștigat procesul.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, admiterea, fie și în parte, a acțiunii formulate de reclamantă, înseamnă că pârâta a căzut în pretenții și ca atare, poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile legale anterior enunțate.

În speță, recurenta-pârâtă se află în culpă procesuală, atât timp cât a susținut în mod constant legalitatea actului administrativ fiscal contestat (notificarea nr. x/27.10.2016), solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamantă și determinând efectuarea cheltuielilor de judecată în legătură cu procesul de către partea potrivnică.

Celelalte susțineri reiterate de recurenta-pârâtă cu privire la faptul că întreprinderea oricăror măsuri ce presupun influențe financiare suplimentare negative asupra bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate conduce automat la diminuarea atât a pachetului de servicii medicale, medicamente și materiale sanitare pentru persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât și a calității serviciilor acordate acestora, nu pot fi reținute pentru exonerarea recurentei-pârâte de la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme temeiul acordării acestora îl reprezintă culpa procesuală.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

2.4. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. și de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. și de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 378 din 19 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (veche) contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 iulie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.